Ca în filmele cu mafioţi, Predoiu a fost omul de rezervă trimis să rezolve misiunea în care predecesorul său, Chiuariu, eşuase.
Una dintre cele mai bune strategii pentru a-ţi frăgezi partenerii într-o negociere şi a-i face să înghită ce vrei tu este să debutezi cu o propunere atât de scandaloasă, încât după aceea orice altceva aruncat pe masă la schimb să pară rezonabil.
Aşa a procedat PSD la Ministerul Administraţiei şi Internelor, lansând pe piaţă numele fostului general SPP Cătălin Voicu, cunoscut în lumea interlopă sub alintul „Naşul“ (şi conectat la ambele găşti acum la putere: prin Hrebenciuc la cea de stânga, iar prin Talpeş la cea de dreapta), doar pentru a se face apoi că se repliază pe soluţia centristă Gabriel Oprea, care numai centristă nu este. După ce opinia publică şi presa şi-au consumat indignarea tăvălindu-l pe pionul de sacrificiu Voicu, de s-au înroşit forumurile şi blogurile de dezvăluiri picante cu rotofeiul candidat, dl Oprea, la fel de bine legat de cei doi stăpâni, de astă-dată prin legături imobiliare RAAPPS-ist-ilfovene, a putut fi instalat în funcţia cu pricina.
Odată depăşit acest hop, trebuia găsită o şmecherie şi pentru a putea arunca la closet promisiunile din campanie cu reforma justiţiei. Aşa că s-a recurs la tehnica nr. 2: PDL şi PSD au pus de un mic balet cu figuri artistice, învârtindu-se puţin în cerc după schema „tu te faci că nu vrei omul meu, eu mă fac că nu vreau omul tău“, ca să închidă gura publicului comentator şi societăţii civile, cărora li se promisese un ministru independent. Iar în acest joc de scaune muzicale, ghici cine a prins locul câştigător? Ca să vezi, chiar actualul titular al portofoliului, dl Cătălin Predoiu, care este, nu-i aşa, super-detaşat de politică, fiind el doar membru PNL, adică al unui partid care s-a decis de vreun an că nu vrea să mai conteze pe viitor în viaţa publică românească.
Acum, totdeauna am susţinut ideea păstrării în structurile guvernamentale a specialiş tilor buni, indiferent ce partid i-a adus acolo, pentru că ţara nu are atât de mulţi încât să-şi permită să le dea cu piciorul. Există însă o condiţie: ca această competenţă să fi fost demonstrată prin fapte, nu doar prin declaraţii şi CV-uri umflate din condei, româneşte. S-ar putea ca dl Predoiu să fie un bun avocat comercial în practica sa privată. Problema este că s-a distins în scurtul său mandat prin doar două lucruri mari şi late.
Primo, a avizat toate măsurile cabinetului fără să ridice obiecţii, inclusiv cele controversate, deci nu şi-a îndeplinit misiunea de a face filtru de legalitate la nivel înalt. Să ne amintim că unul dintre punctele principale de conflict între Tăriceanu şi Monica Macovei a fost chiar acesta: avizarea unor ordonanţe economice cu dedicaţie, cărora fosta ministresă s-a opus.
Secundo, poate cel mai important, dl Predoiu a încercat cu onestitate astă-vară să livreze partidului său (şi aliaţilor acestuia) serviciul pentru care fusese adus în guvern: înlocuirea lui Daniel Morar de la şefia DNA. Ca în acele filme cu mafioţi, el a fost omul de rezervă trimis să rezolve misiunea în care predecesorul său Chiuariu eşuase, pentru că fusese prea călcător în străchini şi gură-mare, stârnind un scandal public inutil în jurul unei chestiuni care trebuia expediată operativ şi în linişte. Dl Predoiu s-a dovedit într-adevăr o alegere bună, acţionând profesionist: a stat câteva luni cu capul la cutie, aproape neobservat, şi a lovit decisiv atunci când a trebuit. Dar în viaţă chiar şi profesioniştilor li se întâmplă ghinioane, ca atunci când un figurant pune din greşeală o valiză pe bombă, aşa că dl Morar, puţin atins de suflul exploziei, a rămas totuşi la locul lui.
Ca atare, mi se pare complet deplasată discuţia de zilele acestea pe tema calităţilor profesionale ale noului (şi vechiului) ministru de justiţie. Nimeni n-ar trebui să i le conteste, pentru că ele există, ceea ce nu era cazul cu dl Chiuariu. Hibele sale nu ţin de ştiinţa de carte sau contactele externe, ci de scopul în care înţelege să-şi folosească abilităţile. Cu masca lui impenetrabilă de samurai – sau mai curând killer profesionist, de felul celor care stau în maşină pe scaunul din dreapta-faţă şi îndeplinesc ordinele care vin dinspre bancheta din spate, fără sentimente sau păreri proprii -, dl ministru a fost un mercenar loial şi competent al fostei puteri.
Acum are un nou contract şi altă misiune; sunt convins că va fi la fel de loial noilor angajatori. În felul său, este într-adevăr un om echidistant politic, în sensul că îi serveşte bine pe toţi. Dar problema României este că în acest moment nu are nevoie de genul ăsta de independenţă, (prost) înţeleasă ca disponibilitate de a ţine perdeaua oricui e la putere – ci de independenţa reală, constând în slujirea de principii, nu de oameni, şi care se demonstrează dând peste degete tuturor celor care bagă mâna în borcan.
Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro