Lancea este arma de baza a preistoriei si antichitatii europene. Cu originea in paleolitic, aceasta arma se dezvolta continuu, reprezentind \”coloana vertebrala\” a armatelor epocii.
Initial, era un lemn ascutit la un capat, cu care se \”impungea\” animalul de la distanta. (Se marea lungimea bratului uman.) Dar aceasta arma putea sa tina si coltii fiarelor la distanta, protejind vinatorul si dindu-i timp sa loveasca cu ghioaga. Sau oferind timp celorlalti membrii ai echipei de vinatoare (nu se vina de unul singur) sa intervina pentru rapunerea vinatului.
Avind mai multe lanci, se puteau arunca 1-2 spre tinta. Ranile produse de aceasta arma fiind periculoase datorita \”calibrului\” si greutatii. In mezolitic, a aparut si propulsorul, care a sporit eficienta aruncarii. (Bataia maxima, forta impactului la tinta.) Din pacate, acest element nu a fost cunoscut in toata lumea. (\”Inapoiatii\” fiind euro-asiaticii.)
Primele virfuri de lance erau obtinute prin cioplirea lemnului si eventual expunerea lui la foc. Ulterior, apar virfuri de silex, bronz si, apoi, de fier. Capatul liber al lancilor avea o mica piesa de bronz, care permitea infigerea ei in pamint (in repaus) pentru crutarea taisului. \”Tepusa\” originara a evoluat spre sulita (arma de 5-7 m lungime) si spre lance (lungime de aprox. 1,7-2 m), utilizata si la aruncat.
Avem certitudinea utilizarii ei preponderente din descoperiri arheologice directe (virfuri de lanci descoperite in diferite contexte, tipare, etc.), din descoperiri arheologice indirecte (ceramica pictata, statui, basoreliefuri, in care personajele redate sunt inarmate) si din izvoare scrise.
Grecii aveau -curent- doua lanci. Eroii homerici luptau cu lancea si spada. Falanga macedoneana foloseste sulita. Romanii, la rindul lor, aveau lancea scurta (pilum) cu care erau inarmati toti legionarii.
Ca posibilitati tactice, lancea este utilizata in \”linii\” de lupta paralele (hoplitul grec), falanga macedoneana (care era foarte eficienta in stoparea atacurilor frontale si laterale dar nu avea solutie pentru atacurile concentrice -\”spatele\” era descoperit-) si legiunea romana. Legiunea va invinge falanga tocmai datorita acestui cusur. In plus, falanga era sensibila la terenuri denivelate, liniile sale de lupta neputind fi mentinute. Apareau goluri ce puteau fi (si au fost) exploatate. Legiunea va rezista pe cimpul de lupta pina la aparitia cavaleriei (gote si apoi hunice).
Spre deosebire de falanga, formata in totalitate din hopliti -infanteristi implatosati- strins aliniati in front si adincime, fara spatii goale, legiunea era formata din mai multe tipuri de soldati, inarmati diferit (deci, cu misiuni diferite) si cu spatii goale intre diferitele sub-unitati.
Tinerii (hastatii) nu erau utilizati in linii. (Cetatenii romani recrutau de la 17 ani si ramineau in legiuni pina la 45, cind erau lasati la vatra ca \”veterani\”.) Nu aveau suficienta forta, experienta, maturitate. Citiva ani, erau tinuti ca ucenici. In acest timp, li se dadea un coif (de bronz), elemente de armura pentru miini si picioare, plus 3-4 lanci. Nu aveau platosa si scut. Hastatii se miscau cu usurinta printre liniile legiunii. Ei veneau in fata formatiei si aruncau lancile spre inamic, iritindu-l si provocindu-l la lupta. Cind acesta ataca, se retrageau rapid prin spatiile goale ale legiunilor. Dupa ce se realiza contactul fizic intre armate, hastatii se regrupau si atacau din flanc sau spate inamicul.
Grosul legiunilor era format din soldati echipati regulamentar: coif, platosa, jambiere (inzauate), scut, lance, spada (scurta). Acestia erau dispusi in diferite formatii, in functie de situatia tactica, avind posibilitatea sa schimbe formatia in cursul luptei. De obicei, ei reuseau sa cistige luptele. Daca acestia dadeau inapoi (lucru care nu se prea intimpla si datorita obiceiului \”decimarii\” trupelor lase) in lupta intrau triarii.
Expresia \”S-a ajuns la triarii\” era folosita pentru a desemna o situatie critica, decisiva.(Imprumutata din vocabularul tacticii, era folosita in orice situatie curenta.) Acestia recistigau lupta sau pierdeau totul. Triarii erau soldati cu experienta (minim 20 de ani pe cimpul de lupta) si armament complet. Ei veneau proaspeti, odihniti, cu o bogata experienta de lupta, atacind ordonat un inamic obosit, ranit si euforic in fata legionarilor care se retrageau. De obicei, triarii \”curatau\” cimpul de lupta, inclinind balanta victoriei spre legiuni. (Erau echivalentul \”Bombanitorilor\” lui Napoleon, cu deosebirea ca nu erau concentrati intr-un singur corp al armatei ci risipiti in fiecare legiune -din care proveneau- pentru a da acesteia, mai multa vigoare si experienta.)
Fara indoiala, imperiul Romei s-a faurit cu legiune si lancea. Au fost si alte elemente (castrele construite la fiecare etapa de mars pentru a preveni un atac nocturn si pentru a da un adapost armatei in caz de infringere, capacitatile ingineresti deosebite, care-i faceau niste asediatori invincibili, forta economico-social-militara a metropolei, care ridica imediat o armata noua, in cazul unei infringeri, ca sa nu mai vorbim de capacitatea de lupta pe doua-trei fronturi simultan, etc.) care au contribuit la ridicarea imperiului, dar putem spune -fara teama de a gresi- ca arma principala a Romei a fost lancea, organizata in legiune.
Trecind la escadroanele grele gote, nu se abandoneaza lancea.Doar se modifica (se lungeste). Cavaleria grea europeana, ce va domina tot Evul Mediu, devine o noua arma redutabila ce imbina calul, scara la sa, armura, scutul si….lancea. Cavaleria grea, implatosata, va fi modificata de arc, armele de foc si…lancea lunga (sulita) infanteriei, readoptata in sec. XVI. (Sulitele se infigeau cu un capat in pamint, pentru a putea opri cavaleristul si calul implatosat.)
Aceasta piesa e scoasa din arsenalul infanteristilor de Vauban. Cunoscutul maresal francez, bazindu-se pe perfectionarile pustii, va forma regimente doar de puscasi. La sfirsitul sec. XVII si inceputul sec. XVIII, acestor arme li se vor adauga baionete. In acest fel, regimentele imbinau puterea de foc a pustii cu armele transformate in lanci provizorii (datorita baionetelor) in caz de urgenta (lupta corp la corp).
In cavalerie, lancea a rezistat pina in primul razboi, cind mitralierele si motoarele au eliminat calul de pe cimpul de lupta. (Se pare ca ultima tara care a eliminat calul din dotarea armatei a fost….Romania. Ultimele escadroane au fost desfiintate in anii ’50-’60. -E vorba de calul de lupta, nu de tractiune.-)