caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Poliția a început să aresteze brazi, porci și măgari

de (18-12-2008)
La războiul brazilor se adaugă anul acesta cel al porcilor și măgarilorLa războiul brazilor se adaugă anul acesta cel al porcilor și măgarilor

Poliția din Republica Moldova a arestat un cetățean care dorea să protesteze cu un măgar îmbrăcat în polițist și un porc vopsit în roșu și cu o inscripție „porcuror” pe el.

Anatol Mătăsaru a fost reținut în fața garajului său în timp ce se pregătea să încarce animalele și să plece spre centrul Chișinăului unde intenționa să protesteze pentru modul în care sunt instrumentate dosare împotriva sa, relatează PRO-TV Chișinău (http://www.protv.md/stiri/social/politia-a-retinut-un-barbat-ce-dorea-sa-protesteze-cu-un-magar.html).

Poliția l-a ridicat pe protestatar și a reținut și cele două animale, acuzându-l pe domnul Mătăsaru de comportament indecent în public.

Incidentul s-a petrecut chiar de „Ziua colaboratorilor organelor de interne” – în limba „moldovenească” – de stat – calchiere din rusă – tradus în româneşte Ziua angajaţilor (nu a informatorilor, cum şi-ar putea imagina cineva din România) din Ministerul Afacerilor Interne.

Arestarea urmează reținerii unui brad de Crăciun la Strășeni, la 25 km vest de Chișinău, brad pe care primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă intenționa să-l instaleze în Piața Marii Adunări Naționale.

În schimb, în piață a fost instalat bradul guvernului, după ce anul trecut autoritățile centrale, controlate de Partidul Comuniștilor, nu permiseseră amplasarea bradului de către primar cu ocazia sărbătoririi Crăciunul pe stil nou – 25 decembrie – și instalseră propriul brad în vederea sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi – 7 ianuarie.

Partidul Liberal, al cărui vicepreședinte este Dorin Chirtoacă, a protestat împotriva acestor acțiuni ale poliției, calificându-le drept abuzuri.

PL a lansat o serie de proteste de scurtă durată – flash mob – în care protestează împotriva a ceea ca califică drept încălcări repetate și grosolane ale drepturilor omului.

De pildă, miercuri 17 decembrie un grup de circa 75 de tineri activiști ai PL au protestat timp de cinci minute în fața președinției de la Chișinău, purtând portrete ale lui Lenin, Stalin, Mao, Fidel Castro și Nicolae Ceaușescu.

Polițiștii nu au intervenit, mărginindu-se să transmită prin stație textul lozincilor afișate pe pancartele purtate de demonstranți.

PL este considerat un concurent serios al Partidului Comuniștilor la apropiatele alegeri parlamentare din martie 2009.

Articol BBC despre această știre http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/7797698.stm

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Artisti romani la New York

Cea mai recenta carte a scriitoarei Carmen Firan “Words and Flesh”, va fi prezentata la data de 21 decembrie 2008,...

Închide
18.191.171.86