La Costiujeni ridicolul atinge cote inimaginabilePe meleagul nostru scump intre coline
E-asezat pitoresc printre pomi frumosi
Spitalul Mare a intelepciunii
Ce ne vrea poporul pe toti mai sanatosi
E unicul in codrul mare,
In Moldova noi traim
E spitalul cel cu care
Medicina ne-o slavim
Cu alei, cladiri frumoase
Ce rezista peste-un veac
Cu Biserica domneasca
Pentru toti pe acest meleag
Cu oameni gospodari un colectiv de frunte
Cu traditii vechi si nemuritor
Noi muncim mereu, rivnim inainte
Pentru acest pamint si pentru acest popor
Medici buni, suflete fine
Ard linga bolnav la pat,
Luminind jertfesc cu sine
Cum facea si Hipocrat
Destinul nostru-n viitor
Cu demnitate si mindrie
Sa slujim acest popor!
Sa ne traiasca in vecie!
Dacă aveți impresia că e un banc, aruncați o privire aici: http://www.psihiatrie.md/imn/imn.htm unde poate fi ascultat imnul Spitalului Clinic de Psihiatrie, cunoscut și sub numele de Costiujeni, suburbia Chișinăului al cărei nume are conotații sinistre.
Dar Spitalul de Psihiatrie nu e o excepție. Chiar Serviciul de Informații și Securitate (SIS) urmaș al KGB, instituția care a trimis nu puțini disidenți la Costiujeni înainte de 1989, are și ea imn:
“Numele nostru nu e înscris în carte,
Nu-i pronunțat cu salve de salut,
Dar cercetarea dă frumoase roade,
Securitatea e al nostru scut.”
Nu vă mai plictisesc cu continuarea, cine are curiozitatea poate asculta acest imn demn de Cartea Recordurilor Guiness aici http://www.youtube.com/watch?v=E1HmofU0TyU.
Imn are și Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), structură condusă de un fost director adjunct al SIS, ca și alte instituții de stat din Republica Moldova, potrivit dictonului franțuzesc “Le ridicule qui tue”.
Mai există şi obiceiul „zilelor” diverselor profesii, cum ar fi de pildă „Ziua lucrătorului din sistemul penitenciar” (sincer să fiu n-am verificat dacă există şi imnuri ale puşcăriilor) în număr de peste 50 pe an.
Trecând însă peste aspectul hazos al acestor imnuri, rămâne însă un fapt îngrijorător: la Chișinău imnurile marțiale devin regula pentru tot mai multe instituții ale statului, aducând aminte de perioada pe care o credeam apusă în 1989 și cu reminiscențe chiar din Italia fascistă sau Germania nazistă.
Și dacă aceste imnuri pot fi luate în derâdere ca expresie a unei lipse a simțului ridicolului, campaniile tot mai insistente cu sloganuri “Iubești-ți limba, iubește-ți țara” (moldovenească, Moldova) denotă o ofensivă susținută a moldovenismului într-o țară în care chestiunea identitară e în continuare nerezolvată.
Până la urmă, totuşi, cea mai bună armă împotriva unui astfel de tip de aberații este tot râsul, cu reamintirea vechiului proverb românesc (moldovenesc): “Chelului îi trebuie tichie de mărgăritar”…
Ce sa zic, domnule, e o „nebunie” de imn. Daca-mi permiteti o foarte succinta analiza muzicala, observ ca accentele muzicale nu se prea pupa cu accentele de text, iar efortul de a prinde la final mult rivnitul do de sus al tenorilor e demn de o cauza mai buna. Daca facem abstractie de aceste mici neajunsuri, ramine o capodopera tragi-comica.
Ridem noi, ridem, dar bietii basarabeni au stat cam un veac si jumatate sub rusi, de la 1812 si pina la 1918, plus perioada comunista, asa ca nu-i chiar de mirare ca s-au timpit de tot. Noi am stat efectiv sub rusi doar un deceniu si-un pic si inca mai avem de tras…
Cred ca expresia tragi-comic s-a inventat pentru astfel de cazuri…Sunt curios, pentru ca nu stiu: acest conflict de identitate moldovean /roman se transpune si in diviziuni politice, de partid, sau transcede politicul?