Vă spun de la bun început că habar n-am de ce a renunţat Stolojan la prim-ministeriat.
Iar din ce aud pe la radio şi TV, n-am impresia că cineva ar şti. Actorii politici ne-au lăsat complet în terenul speculaţiei, aşa că nu pot decât să presupun ce s-a întâmplat. Unu, este posibil să i se fi băgat pe gât persoane inacceptabile la formarea cabinetului, care prin istoria lor personală, sau prin găştile care stăteau în spatele lor, torpilau ideea de guvern aşa cum o vedea premierul nominalizat. În spatele aparentelor neînţelegeri din interiorul PSD, nu cred că există prea multe tensiuni reale care să împiedice un ministru al agriculturii, de exemplu, dintr-o aripă să servească bine clientela celeilalte. La fel în Administraţie, Transporturi etc.
În al doilea rând, poate că Stolojan nu a primit bine ideea ca peste capul său să se creeze o structură bipartizană pentru coordonarea acţiunii guvernamentale, cum s-a tot auzit zilele astea. Ne amintim de celebrele CoCo-uri de pe vremea Convenţiei Democrate, care n-au coordonat nimic, ci au enervat şi blocat activitatea premierilor şi miniştrilor. Cu ambii şefi de partide aflaţi în afara cabinetului, ca în perioada 1996- 2000, exista un risc ca situaţia să se repete.
În fine, e posibil ca Stolojan, care pentru standardele româneşti este un om destul de corect şi contractual – în sensul că vrea să i se dea de la început regula jocului ca să rămână, mai mult sau mai puţin, în interiorul ei – să fi simţit că se pregătesc mari mişcări de trupe pentru viitorul apropiat în PSD şi PDL, fiecare încercând să-l tragă pe sfoară pe celălalt. Probabil că el luase de bun Pactul pentru România semnat de cele două partide şi se pregătea să guverneze pe baza lui, acceptând compromisurile necesare pentru a împinge căruţa înainte. Dar la un moment dat (cam pe vineri seara, zic gurile rele) a simţit că e cam singurul naiv care se zbate în acest scop, în timp ce ăilalţi se pregăteau pentru bătăliile politice viitoare.
Că o fi una, că o fi alta, surpriza de ieri ne arată cât de lipsită de sens este clămpăneala comentatorilor la televizor, care zilele trecute căzuseră de acord că, gata, Traian Băsescu a încălecat PSD-ul deoarece Stolojan este omul lui de casă, pe care îl dirijează cum vrea, cu aţe de marionetă. Spre deosebire de situaţia din 2004, când celebrul episod emoţional „dragă Stolo“ care a dus la rocada candidaţilor Alianţei D.A. la preşedinţie fusese clar agreat în prealabil de cei doi, acum este evident că Băsescu a fost surprins şi pus în încurcătură de mişcarea prietenului său politic. Nici preşedintele, nici fostul său partid nu câştigă nimic din această bâlbâială a nominalizărilor, ci dimpotrivă, pierd din coerenţa internă şi legitimitatea opţiunii „PDL pe primul loc“, care şi aşa erau destul de şubrede.
Fapt este că acum cei doi şefi de partide, Boc şi Geoană, au rămas singuri faţă în faţă, şi nici unul nu arată prea bine în această situaţie. O să se descurce ei cumva, că sunt băieţi mari. Ce mă interesează în fond cel mai mult pe mine, în calitate de cetăţean, este nu doar cum arată noua maşinărie guvernamentală, ci şi ce garanţii de eficienţă poate da. Există două ministere cruciale pentru evoluţia politică a României în 2009, iar acestea sunt Finanţele şi Justiţia. Însă dacă pentru primul se găsesc oameni rezonabili în ambele partide – de exemplu, Ionuţ Popescu sau Mihai Tănăsescu – cu Justiţia povestea e mult mai serioasă.
Ambii parteneri au promis să continue reformele către o justiţie funcţională şi cu adevărat independentă de politic, iar PDL a mers un pas mai departe şi a promis în campanie că va pune din nou ministru pe Monica Macovei, ca să arate că acest portofoliu e separat de viaţa de partid. Iată că alegerile s-au câştigat (şi) cu această promisiune, dar imediat după aceea politicienii noştri, autişti şi provinciali, au început să facă nişte combinaţii aiurea şi să vehiculeze nume de oameni promovaţi în funcţie de Văcăroiu şi Iliescu, precum acel judecător român de la CEDO. Între timp, Monica Macovei a primit distincţia de Femeia europeană a anului 2008, iar omul instalat de ea la conducerea DNA a fost onorat şi el cu trofeul Europeanul anului 2008 pentru activitatea depusă.
E momentul ca negociatorii din PDL şi PSD să-şi amintească faptul că România este în continuare monitorizată la Bruxelles pe capitolul Justiţie, iar UE s-a prins că pe ei îi doare în cot de clauza de salvgardare. Ca atare, Comisia Europeană ţine în sertar planul B, cu o pedeapsă mult mai concretă şi dureroasă pentru viitorii guvernanţi: tăierea din fondurile comunitare, pe motiv de lipsă de reformă şi abandonare a luptei anticorupţie la masa tratativelor interpartinice. Nu e vorba de cele câteva sute de milioane de euro retrase de curând Bulgariei, ci de sume mult mai mari. Aşa că ministeriabilii PDL şi PSD, care se calcă zilele astea în picioare să prindă portofolii mănoase în bani europeni, se vor trezi ajunşi în faţa unor birouri unde suflă vântul prin sertare, nemaifiind nimic de mânărit.
Acest articol a apărut iniţial în Evenimentul Zilei evz.ro