caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Portrete şi Litere la Ein-Hod – colecţia Vera şi Arturo Schwarz – Muzeul Israel

de (21-12-2008)

\”Dada a fost prima mişcare din istoria artei care descătuşează procesul creativ din lanţurile regulilor şi academismelor… iar în Suprarealism am descoperit o filozofie de viaţă ale cărei puncte cardinale – dragostea, libertatea şi poezia – coincid cu propriile mele năzuinţe. Nu m-am considerat niciodată un \”colecţionar de artă\”, ci un convins suprarealist, dornic să achizitionez lucrările care erau inspirate de propriile-mi convingeri.\”

Arturo Schwarz, istoric de artă, poet, scriitor, curator de expoziţii, colecţionar de renume, îşi exprima în aceste cuvinte crezul său, raţiunea pentru care s-a dedicat în mod special cercetării celor două curente artistice. În decursul anilor, a adunat, alături de opere de artă, un număr impresionant de manuscrise, cărţi, periodice, documente, manifeste, corespondenţe, afişe, legate de Dada şi Suprarealism.

Criteriile care l-au ghidat pe Schwarz în această meticuloasă muncă de colecţionar nu sînt numai instrumentele istoricului, cercetarea şi arhivarea mărturiilor epocii care au revoluţionat arta. Arturo Schwarz se dovedeşte a fi un intuitiv, un visător, un vizionar plin de imaginaţie, sursa sa de energie fiind permanenta căutare a noului şi a iubirii. De altfel, Marcel Duchamp, bun prieten şi colaborator al său, a spus: \”Dada nu este un curent depăşit. Spiritul ei este etern. Arta noastră va exista întotdeauna ca o expresie concretă a libertăţii\”.

Născut în 1924 în Alexandria, Egipt, din părinţi evrei de origine germană şi italiană, influenţat de scrierile lui Spinoza, Marx, Freud şi Breton, Arturo Schwarz a avut o existenţă plină de aventuri şi evoluţii surprinzătoare. A fost secretar al lui Keren Kayemet în Alexandria, a petrecut un an într-un kibutz, înainte de formarea Statului Israel şi, revenit în Egipt, s-a înrolat în mişcarea trotzkystă. Arestat pe motiv politic, este închis în penitenciarul Hadra din Alexandria, apoi internat în lagărul de concentrare din Abukir, iar în 1949 este expulzat în Italia. Exemplarele de artă colecţionate deja de la vîrsta de 21 de ani sînt astfel pierdute. În acelaşi an se stabileşte la Milano, în Italia, unde deschide o editură şi, cu puţinele sale mijloace economice, achiziţionează creaţii ale lui Duchamp şi Schwitters. Este numai începutul. În 1954 deschide o librărie care, în 1959, se transformă într-o galerie, găzduind arta contemporană, în special artişti dadaişti şi suprarealişti din întreaga lume: Marcel Duchamp, André Breton, Man Ray, Jean Arp şi alţi creatori, mulţi dintre ei aproape uitaţi, precum Picabia, Max Ernst şi numeroşi pictori italieni şi americani, modernişti şi avangardişti, inclusiv pe fondatorii mişcării Dada, Tristan Tzara şi Marcel Iancu.

Despre epopeea şi multilateralitatea lui Arturo Schwarz voi scrie un articol separat. Doresc să amintesc aici doar catalogul raisonné al operelor lui Marcel Duchamp, expoziţia din Milano a lui Marcel Iancu din 1969 şi efervescenţa din jurul galeriei de artă, închisă în 1975; dar aceasta nu a semnificat sfîrşitul implicării acestui colorat personaj în promovarea artei avangardiste, în colecţionarea de picturi, sculpturi, ceramică, manuscrise, manifeste, cărţi, portrete şi publicaţii, multe dintre ele donate, în 1991, Muzeului Israel din Ierusalim.

De la Milano în Israel

Din acest an încep călătoriile lui Arturo Schwarz la Ierusalim. Achiziţionează, începînd cu 1993 peste 200 de lucrări ale artiştilor israelieni, pe care le donează Muzeului Israel şi Muzeului de Artă din Tel Aviv.

În 1998, cu ocazia celei de a cincizecea aniversări a formării Statului Israel, colecţia Vera şi Arturo Schwarz este dăruită Muzeului Israel pentru \”a da posibilitatea poporului meu să se bucure de ea şi a realiza un act de dreptate, o mitzvah \”. Aproape 900 de opere, create de 200 de artişti, în diferite stiluri şi tehnici, au fost donate de Arturo Schwarz Muzeului Israel, Galeriilor Naţionale de Artă Modernă din Roma şi Muzeului de Artă din Tel Aviv.

În 8 Noiembrie 2008 a avut loc la Muzeul Janco-Dada din Ein-Hod vernisajul expoziţiei Diukana-Ot. Exemplarele expuse, portretistică şi documente (diukan = portret, ot = literă, în ebraică) sînt doar o parte din cele 1000 dăruite Muzeului Israel. Prin acest gest, prin generozitatea Muzeului Israel şi a lui Arturo Schwarz, începe o colaborare pe care o dorim de bun augur, sperînd ca această iniţiativă, de a prezenta la Ein Hod obiecte originale rare, să nu constituie un eveniment izolat. Colecţia lui Arturo Schwarz oglindeşte interacţiile dintre artiştii dada şi suprarealişti de-a lungul anilor. În secţia de portrete întîlnim desene, ilustraţii, fotografii, fotomontaje ale marilor artişti ai avangardei: Maurice Henry, Max Ernst, André Breton, Alberto Giacometti, Marcel Duchamp, André Masson, Man Ray, Pablo Picasso şi mulţi alţii, chiar şi o caligramă a lui Tristan Tzara.

Portretele, realizate prin tehnici diferite, aruncă o nouă lumină asupra relaţiilor speciale dintre artiştii avangardişti şi a evoluţiei lor creative. M-au impresionat în mod deosebit portretul lui Tristan Tzara (desenat de Robert Delaunay), portretul lui André Breton (Maurice Henry), creaţia lui Valentine Hugo (Paul Éluard şi cascada), Dali Atomicus (Philippe Halsman), Picasso (Dora Maar) şi numeroasele portrete-fotografii create de Man Ray (Joan Miro, Max Ernst, Salvador Dali, André Breton, Pablo Picasso, Antonin Artaud, Tristan Tzara şi alţii).

Desigur André Breton apare în numeroase desene, fotografii şi gravuri, el fiind personajul principal al curentului suprarealist, la Paris, în jurul ideilor căruia s-a grupat marea majoritate a artiştilor plastici, desprinşi de Dada.

De altfel, în a doua parte a expoziţiei, care conţine texte, manuscrise, cărţi, ilustraţii, manifestele lui Breton \”La Révolution surréaliste\” şi \”Second Manifeste du Surréalisme\” se află la loc de cinste.

Alături de filozofia lui Breton descoperim un tezaur al publicisticii şi al ideologiei curentelor Dada şi Suprarealism, care au redimensionat limbajul, rolul lui şi al logicii, scoţînd cuvintele din semnificaţia lor acceptată, conferind literei simboluri, sunete şi forme paradoxale. Au fost demolate norme, s-a inventat un nou limbaj, o altă dimensiune a poeziei absurdului, a poeziei fonetice, a scrisului automat, construindu-se un nou model de comunicare cu publicul, o revoluţie la care spectatorul este îndemnat să participe în mod activ, iar din interacţia creator – public, undeva, într-un spaţiu nedeterminat, ia naştere o nouă percepţie a artei.

Documentele, manuscrisele şi ilustraţiile ne readuc în actualitate nume precum George Hugnet, Paul Éluard, Guillaume Apollinaire, Louis Aragon, Antonin Artaud, Max Ernst, Jean (Hans) Arp, Hugo Ball, Victor Brauner, Alberto Giacometti, Marcel Duchamp, Salvador Dali, Robert Desnos, Marcel Janco, Man Ray, René Magritte, Joan Miro, Francis Picabia, Pablo Picasso, Tristan Tzara, René Crevel, Marc Chagall şi altii.

Despre fiecare din aceste documente şi publicaţii ale epocii, din prima jumatate a secolului XX, s-au scris tratate, eseuri, articole, teze de doctorat, s-au făcut numeroase cercetări care continuă şi astăzi, descoperindu-se mereu noi unghiuri inedite, atribuindu-li-se intenţii, dimensiuni şi orientări care creează perspective nebănuite asupra efervescenţei creative a avangardei, în literatură şi artă.

Dada – perpetuum mobile

Obiectele expuse la Ein-Hod constituie o comoară. De curînd doamna Dadi Janco, fiica marelui artist Marcel Janco, mi-a telefonat, exprimîndu-şi admiraţia pentru bogăţia de idei şi talent a grupului adunat în jurul lui Marcel Iancu, în România, în cadrul publicaţiei Contimporanul. Întradevăr, atît la Zürich, cît şi la Paris, Bucureşti şi în Israel, spiritul revoluţionar al tatălui său a produs o explozie în artă, în diferite direcţii şi domenii. În onoarea acestui mare artist, israelian, evreu de origine română, Muzeul Israel şi Arturo Schwarz au oferit vizitatorilor muzeului din Ein-Hod această unică oportunitate de a cunoaşte avangarda şi mentorii ei.

În 26 Noiembrie am avut bucuria să fiu invitat la un eveniment deosebit. Arturo Schwarz, devenit nou cetăţean israelian, a vizitat pentru prima oară Muzeul Janco-Dada din Ein-Hod, a revăzut colecţia sa, precum şi creaţiile lui Marcel Janco, parte din ele necunoscute lui, realizate în Israel. În cîteva fraze, pline de nostalgie, şi-a exprimat dragostea şi prietenia care l-a legat de Marcel Janco şi a povestit despre expoziţia din 1969 organizată la Milano. Adina Kamien-Kazhdan, curator la departamentul de artă modernă al Muzeului Israel, ne-a prezentat pe larg biografia lui Arturo Schwarz şi rolul lui în renaşterea, pe plan mondial, a interesului pentru avangardă. Artista Anat Pick-Voice a lansat noul său disc, Dada Sound Poetry, în cadrul unui recital de poezii Dada, care ne-a emoţionat pe toţi cei prezenţi, l-am văzut pe Arturo Schwarz lăcrimînd, întreaga atmosferă electrizantă ne amintea de Cabaret Voltaire.

Am avut plăcerea să stau de vorbă mai pe îndelete cu Arturo Schwarz la o masă compusă din humus şi salate, cînd marele colecţionar de artă şi-a depănat amintirile şi i-a promis lui Michi, nepoata lui Marcel Iancu, tot sprijinul posibil în scopul realizării unui catalog raisonné şi al promovării proiectelor viitoare ale Muzeului Janco-Dada, avînd ca obiectiv cunoaşterea universului geniului de la Ein Hod.

Sper că am reuşit, ca amic al familiei Janco şi ca pasionat de arta maestrului, să pun bazele începutului unei prietenii cu Arturo Schwarz, colecţionar celebru, interlocutor fascinant şi totodată o persoană modestă, cu dragoste de oameni, entuziast la vîrsta de 84 de ani, precum un adolescent.

Mulțumiri speciale D-nei Adina Kamien-Kazhdan, curator la Muzeul Israel, Muzeului Janco-Dada din Ein-Hod, precum şi lui Arturo Schwarz, pentru informaţiile furnizate.

Articolul apărut in 12.12.2008, în Jurnalul Saptamînii, Tel-Aviv, Israel.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Marea Britanie menține restricțiile pe piața muncii pentru români și bulgari

Din 2009 se majorează cota de lucrători agricoli sezonieriThe government has announced that Bulgarians and Romanians will not get free...

Închide
3.149.254.35