Scrisoare deschisă semnată de Sorin Ilieşiu, Mihai Şora, Vladimir Tismăneanu, precum şi de 26 de organizaţii civice şi sindicale
Stimate Domnule Prim-Ministru,
La împlinirea a doi ani de la condamnarea crimelor comunismului de către Preşedintele României şi la comemorarea a 19 ani de la incredibilul masacru care a avut loc în timpul revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989, vă cerem să declaraţi prin Hotărâri de Guvern, ziua de 21 Decembrie – „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” şi ziua de 23 August – „Ziua comemorării victimelor nazismului şi comunismului” aşa cum cere şi punctul 9 al Declaraţiei de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul.
Domnule Prim-Ministru al României, vă solicităm să decideţi ca lider al unui partid popular care “consideră că este nevoie de asumarea fermă a despărţirii de trecutul comunist” – aşa cum scrie în programul politic al Partidului Democrat-Liberal.
Subliniem că Ziua Holocaustului în România, 9 Octombrie, a fost declarată în urma Hotărârii de Guvern nr.672 din 17 mai 2004, în care se precizează că “vor fi organizate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte acţiuni cu tematică specifică”, precum şi faptul că autorităţile administraţiei publice “vor acorda sprijin de specialitate pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor ocazionate de acest eveniment”. Hotărârea de Guvern pentru declararea Zilei Holocaustului în România a fost semnată în 2004 de primul-ministru Adrian Năstase şi contrasemnată de ministrul Culturii Răzvan Theodorescu.
Domnule Prim-Ministru Emil Boc, ceea ce a făcut Guvernul României pentru comemorarea Holocaustului trebuie să facă şi pentru comemorarea crimelor comunismului. Aşa cum a fost posibilă declararea „Zilei Holocaustului în România” prin Hotărâre de Guvern, trebuie să fie posibilă şi declararea, prin Hotărâre de Guvern, a „Zilei memoriei victimelor comunismului în România”.
Argumentul alegerii acestei zile este următorul: în timp ce comunismul a căzut fără victime în toate celelalte foste ţări comuniste din Europa, în ţara noastră a fost un măcel de proporţii uriaşe. Masacrul a fost înfăptuit în perioada 15-27 decembrie 1989. Conform Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, s-au înregistrat 1104 morţi; 162 până la 22 decembrie 1989 şi 942 între 22 şi 27 decembrie 1989, masacrul fiind amplificat de şase ori imediat după înlocuirea dictatorului Ceauşescu cu fostul activist comunist Ion Iliescu.
Domnule Prim-Ministru, cerem ca, în urma Hotărârii de Guvern pe care v-o solicităm, să fie comemorată întreaga perioadă a înfăptuirii incredibilului masacru, respectiv 15-27 decembrie 1989.
Menţionăm că, fără să primim vreun răspuns, acest apel a fost adresat în repetate rânduri fostului Prim-Ministru al României, d-l Călin Popescu Tăriceanu, începând din 7 Noiembrie 2008, când s-au împlinit 91 de ani de la debutul regimului politic care a stabilit recordul criminalităţii în istoria omenirii, peste 100 de milioane de oameni fiind ucişi în doar câteva zeci de ani în numele comunismului. Subliniem că 7 Noiembrie este “Ziua Internaţională a Victimelor Comunismului” ca urmare a iniţiativei mişcării internaţionale “Comitatus Pro Libertatibus” prezidată de luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski.
Subliniem că, în contextul internaţional dat, poporul român a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, recunoscut ca atare de întreaga comunitate internaţională. Dintre fostele state comuniste europene, România a avut cel mai mare număr de deţinuţi politici raportat la numărul populaţiei (între 500.000 şi 2.000.000) şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică – Securitatea. Dintre toate fostele ţări comuniste din Europa, doar în România s-au înregistat victime la căderea comunismului. Nu au fost doar câteva victime, ci a fost un masacru uriaş: peste 1200 de morţi şi peste 4800 de răniţi, conform ultimelor date furnizate de procurorii care cercetează masacrul din decembrie 1989. Majoritatea covârşitoare a vinovaţilor nu au fost judecaţi. Dimpotrivă, ei au devenit personalităţi publice şi politice, infestând de aproape 19 ani societatea românească.
În 18 Decembrie 2006, regimul comunist din România a fost condamnat ca ilegitim şi criminal de către şeful statului în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, într-un discurs devenit act oficial al Statului român, în baza Raportului final al CPADCR, document stiintific edificator şi incontestabil,
sintetic şi analitic care însumează 880 de pagini, elaborat de peste 40 de autori, majoritatea experţi în domeniile abordate. În cadrul Raportului final, masacrul din decembrie 1989 constituie ultimul şi cel mai grav cap de acuzare împotriva regimului comunist din România, în contextul internaţional dat.
Actul condamnării comunismului din 18 Decembrie 2008 a reprezentat începutul renaşterii morale a României, cel mai important act din istoria postcomunistă a ţării noastre alături de aderarea la NATO şi integrarea in UE, un exemplu pentru condamnarea internaţională a regimurilor comuniste.
Domnule Prim-Ministru, una dintre recomandările Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România este “desemnarea unei zile comemorative în memoria victimelor represiunii şi terorii comuniste”.
Apelul din 10 martie 2006 pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal a cerut de asemenea “instituirea unei Zile naţionale de comemorare a victimelor comunismului din România”.
Menţionăm că Apelul pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim şi criminal, adresat Preşedintelui României, în urma căruia domnia sa a condamnat regimul comunist, a fost semnat de peste 700 de personalităţi şi de peste 40 de organizaţii civice şi sindicale reprezentând peste un milion de sindicalişti ( http://www.gds.ong.ro/apel.htm ).
Domnule Prim-Ministru, facem prezenta solicitare în numele semnatarilor acestui apel. Menţionăm că la acea dată, presa a remarcat următorii semnatari (prezentaţi acum în ordine alfabetică):
Radu F. Alexandru, Dragoş Paul Aligică, Alexandru Andrieş, Liviu Antonesei, Vartan Arachelian, Alexandru Arşinel, Victor Babiuc, Teodor Baconsky, Petre Mihai Băcanu, Andrei Bădin, Alexandru Beldiman, Ştefana Bianu, Ana Blandiana, Gh. Boldur Lăţescu, Emil Brumaru, Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa, Ionel Cană, Ion Caramitru, Nicolae Caranfil, Costin Cazaban, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Magda Cârneci, Manuela Cernat, Ruxandra Cesereanu, Livius Ciocârlie, Adrian Cioroianu, Denisa Comănescu, George Costin, Doina Cornea, Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, Mihai Creangă, Ladislau Csendes, Rodica Culcer, Alexandru Darie, Mircea Diaconu, Dorin Dobrincu, Sorin Dumitrescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Smaranda Enache, Radu Filipescu, Victor Frunză, Vasile Gorduz, Armand Goşu, Ioan Groşan, Stere Gulea, Cristian Hadji-Culea, Bogdan Iuliu Hossu, Lucia Hossu Longin, Valentin Hossu-Longin, Virgil Ierunca, Sorin Ilieşiu, Sorin Ilfoveanu, Cicerone Ioniţoiu, Thomas Kleininger, Cristian Lascu, Gabriel Liiceanu, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Teodor Mărieş, Liviu Mihaiu, Florian Mihalcea, Mircea Mihăieş, Dan C. Mihăilescu, Mariana Mihuţ, Ada Milea, Paul Mitroi, Ioan T. Morar, Maia Morgenstern, Carmen Muşat, Bujor Nedelcovici, Nicolae Noica, Viorel Oancea, Andrei Oişteanu, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Traian Orban, Ion Mihai Pacepa, Toader Paleologu, Octavian Paler, Vasile Paraschiv, Horia-Roman Patapievici, Vlad Păunescu, Oana Pellea, Dan Perjovschi, Marta Petreu, Lucian Pintilie, Cristian Pîrvulescu, Andrei Pleşu, Maria Ploaie, Stela Popescu, Nicolae Prelipceanu, Cristi Puiu, Dan Puric, Vasile Puşcaş, Remus Radina, Tania Radu, Nestor Rateş, Johnny Răducanu, Speranţa Rădulescu, Constantin Răuţă, Victor Rebengiuc, Marilena Rotaru, Romulus Rusan, Oana Serafim, Dan Stanca, Valeriu Stoica, Liviu Ioan Stoiciu, Şerban Sturdza, Dorel Şandor, Eugen Şerbănescu, Ovidiu Şimonca, Ana Şincai, Mihai Şora, Alex Ştefănescu, Stelian Tănase, Alin Teodorescu, Vladimir Tismăneanu, Adrian Titieni, Cornel Todea, Gábor Tompa, Toro Tibor, Cristian Ţopescu, Cristina Ţopescu, Tudorel Urian, Cristian Vasile, Anca Vasiliu, Daniel Vighi, Sanda Vişan, Smaranda Vultur, Dinu Zamfirescu, Florin Zamfirescu, Şerban Rădulescu Zoner, Alexandru Zub.
24 Decembrie 2008
Cu convingerea că nu avem voie să uităm crimele şi fărădelegile comuniste,
Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului
Mihai Şora – scriitor
Vladimir Tismăneanu – preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte
Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov, Preşedinte – Florin Postolachi
Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu – Senior
Fundaţia Culturală Timpul Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte
Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte
Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
Consiliul Român American, Neculai Popa, Preşedinte
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte
Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România, Gheorghe Tiber – Preşedinte
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, Marian Mititelu – Preşedinte
Către D-l Emil Boc – Prim-Ministru al României, Preşedinte al Partidului Democrat-Liberal
In masura in care nu inoportunez, incerc sa-mi alatur semnatura somitatilor prezente in lista.
Problema (tehnica) ce se ridica, vizeaza posibilitatea mariri numarului de semnatari ai scrisorii, prin posibilitatile INTERNET-ului.
De ce nu se creaza un link, pe care sa-l poata semna oameni din toata tara (si lumea), fara a fi nevoiti sa se deplaseze fizic la Bucuresti si fara a face parte din cercul (fizic) de cunostinte ai initiatorilor proiectului?
Din Constanta, numai de bine!
O zi a comemorarii victimelor fascismului si comunismului ar fi foarte bine venita. Mi se pare insa stupefianta ideia ca aceasta zi sa fie 23 august.
In articolul „Sa lichidam naibii mostenirea!” publicat la 20 ianuarie in ziarul „Cotidianul”. dl.Liviu Antonesei a simtit nevoia de a face urmatoarea precizare: „Pentru cei care intretin confuzia in presa si pe forumuri, precizez ca 23 august nu este data din 1944, ci aceea cu cinci ani inainte, din 1939, momentul semnarii Pactului Ribbentrop-Molotov, de fapt Hitler-Stalin(…)”.
Textul apelului nu contine aceasta explicatie. Dar chiar daca autorii apelului au gandit asa si chiar daca s-ar oferi aceasta precizare, propunerea ramane la fel de nefericita. Cand aude sau spune 23 august, romanul se gandeste automat la singurul 23 august intrat in constiinta lui: data ramasa in istorie prin proclamatia Regelui Mihai care a scos tara din razboiul purtat la remorca Germaniei naziste si a alaturat-o, intr-un tarziu, coalitiei antihitleriste.
A fost unul dintre cele mai importante momente ale istoriei contemporane a Romaniei si trebuie sa ramana in constiinta nationala ca o zi de sarbatoare, nu ca o zi de doliu. A-i conferi o conotatie negativa, a manji aceasta zi asociandu-i amintirea cu crimele comunismului ar echivala cu a deplange despartirea de nazism si cu batjocorire a sacrificiului celor sapte sau opt sute de mii de ostasi romani care, de la 23 august 1044 pana la 9 mai 1945 si-au dat viata pentru salvarea Europei, grabind zdrobirea hitlerismului.
Si, in orice caz, n-ar fi in conformitate cu adevarul istoriei. Comunismul nu s-a instaurat in Romania la 23 august. Cel putin pana la 6 martie 1946, data instalarii guvernului Petru Groza in urma unor alegeri masluite, Romania a avut parte de bucuria unui respiro in conditii de relativa libertate si democratie.
Ciudata, foarte ciudata alegere!
Stimată doamnă Antip,
Nu mă voi lega de fondul ecoului dumneavoastră ci de niște inexactități, destul de mari, pe care le conține.
În primul rând, numărul militarilor români căzuți victime în lupta împotriva Germaniei naziste (23 august 1944 – 8 mai 1945) nu este de 700000 – 800000 ci de 167000 http://en.wikipedia.org/wiki/Romania_during_World_War_II.
În al doilea rând, guvernul Petru Groza nu a fost instalat la 6 martie 1946, ci la 6 martie 1945, și nu prin alegeri măsluite (care au avut loc la 19 noiembrie 1946) ci, mai rău, prin ordinul lui Stalin, transmis la București de ministrul său adjunct de externe, Andrei Vîșinski (sinistrul procuror general din timpul proceselor spectacol din anii 1937 – 1938) care a bătut cu pumnul în masă în timpul audienței la Regele Mihai. Deci respiro-ul de care vorbiți a durat cu puțin peste șase luni.
23 august 1944 este o zi foarte importantă din istoria României, care a închis o perioadă neagră și a deschis alta. De aceea am numit-o „Cel mai mic dintre două rele”
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8000
Multumesc pentru indreptarea erorilor. Important este insa, dupa parerea mea, sa nu fie sporite confuziile tot mai grave din constiinta romanilor care m-au trait acele vremuri sau care gasesc ub alibi in imprecizia pozitionarii autorilor apelului. Fascismul, tragica peroada dintre 1938 si 1944, in care Romania devenise o unealta si ulterior o sursa de carne de tun pentru masina de razboi hitlerista, copiand acelasi timp legislatia antiumana, perversa, a nazismului, capata o aura din ce mai stralucitoare, este prezentat direct sau prin inferenta ca o doctrina benigna, blanda, nedaunatoare. 23 august? De ce? Pentru ca a existat un 23 august 1939 despre care 99 la suta dintre romani n-au habar (cel putin ca data calendaristica)? sa fim seriosi!
Eu nu am inteles de ce se vorbeste despre comemorarea victimelor nazismului si a comunismului in aceeasi rasuflare. In aceasta scrisoare deschisa, doar in titlu si in primul paragraf se amintesc victimele nazismului. In rest, se vorbeste doar despre „Ziua memoriei victimelor comunismului în România”, se aminteste tot timpul decembrie 1989, deci aceasta zi comemorativa ar putea fi 18 sau 21 decembrie, sau orice zi semnificativa din acea saptamana. Evident, si dupa parerea mea ar trebui sa existe o asemenea zi. Dar de ce se ‘incurca firele’ cu 23 August, care este si va ramane in memorie ca „Ziua intoarcerii armelor impotriva nazistilor”? De ce se confunda/asociaza/compara nazismul si comunismul in Romania? Cele doua ‘rele’, care nu pot fi comparate, caci una e mai ampla decat cealalta…
Si amintirii victimelor fiecaruia trebuie acordata o zi comemorativa. Separat.
Nu inteleg daca respectabilii semnatari ai scrisorii, care pledeaza, pe drept, pentru „Ziua memoriei victimelor comunismului în România”, nu s-au grabit cumva sa bage in aceeasi oala, crezand ca astfel vor avea mai mult succes, si cealalta comemorare, care isi ‘merita’ pe deplin ziua ei, scuzati expresia cinica. Poate imi explica cineva?
Nu mă pronunț asupra fondului chestiunii, adică a justeții sau nu a inițiativei. Vreau doar să reamintesc că pe 23 august 1939 s-a semnat pactul Ribbentrop – Molotov, care a dus direct la declanșarea la 1 septembrie 1939 a celui de-al doilea război mondial.
A fost gestul prin care bolșevicii și naziștii și-au dat mâna, deschizând o perioadă de cumplită prigoană fără opreliște împotriva oponenților (în URSS prigoana începuse în 1917, iar în Germania deși începuse în 1933, avea să se accelereze exponențial după 1939).
Deci semnificația lui 23 august 1939 este mult mai amplă și mai profundă decât cea a lui 23 august 1944, nu numai pentru România, ci și pentru lumea întreagă.
Dar doamna Gott-Shmilovitch are dreptate – nu trebuie creată o competiție între cele două totalitarisme, am scris și eu mai demult în revista ACUM. Totuși, ziua de 23 august 1944 nu a fost una care a adus fericire generală în România, în niciun caz pe termen lung. Acest lucru nu poate însă anula caracterul ei de cel mai mic dintre două rele, căci dacă nu s-ar fi produs întoarcerea armelor, efectele asupra României ar fi fost cu certitudine mai grave.