Arcul a fost o arma slaba in antichitate. Desi apare in mezolitic cind e documentata si prima victima (la noi) la Schela Cladovei (Un mormint are un craniu cu o orbita sparta de o sageata de silex, ce a patruns in creier. Virful sagetii a fost descoperit in calota craniana, alaturi de fragmentul de os apartinind orbitei. Indubitabil, omul a fost omorit de un arcas.), totusi nu este utilizat prea mult. Sunt citiva arcasi celebri: Paris (hotul Elenei), Apollo (apartinind traditiei orale). Dar in rest… Arma e prea ineficienta pentru a fi tentanta.
Sagetile aveau virfuri din silex (mult timp) si prinderea lor era dificila. Acest lucru influenta si traiectoria (diferita la fiecare sageata) si deci, a preciziei tirului. In fapt, constanta preciziei era foarte mica. Nu mai vorbim de puterea de penetrare mica (se putea rupe usor), etc.
Arcul cu sageata va deveni cit de cit eficient, abia cind apare sageata cu virf de bronz cu „spin”. Sageata „scitica”. Ea se va raspindi in toata lumea stepelor (din bazinul Marii Negre -Anatolia,Iran,nordul pontic, Balcani- pina in Siberia si China). Acest fenomen porneste din sec. VIII i.e.n., si tine pina tirziu, acoperind numeroase culturi si populatii.
Tot aceste virfuri, in cazul in care sunt retezate, vor fi si primele insemne premonetare de la noi. Virfurile de sageti din bronz, cu …virful retezat, erau utilizate ca „monede”, in procesul schimbului.
Arcul -inca slab- isi amplifica valoarea prin fuziunea cu calul. Arcasul scit, calare, poate hartui grupurile inamice fara probleme (agricultori pasnici, vinatori pedestri sau chiar grupuri inarmate, pedestre). Abia sarmatii vor inlocui scitii prin utilizarea maselor compacte de arcasi calari (uneori inzauati). Aceeasi tactica o vor aplica partii impotriva romanilor. De mentionat ca si scitii si sarmatii sunt din zona Iran-Caucaz. Nu au nici o legatura cu Siberia sau cu slavii.
In vechime, avem doua centre clare, cu arme diferite: Europa (greci, traci, latini, celti, germani, slavi) care nu va folosi arcul decit ocazional, in unitati auxiliare fara importanta. In aceasta zona se va folosi lancea, toporul, spada, pumnalul. Africa de Nord si Orientul Apropiat este un alt centru, in care arcul apare in asociatie cu elefantul sau carul de lupta. Lumea stepelor (din Anatolia pina in China, pe la nord si sud de Caspica) este un al treilea centru. Aici, arcul devine elementul principal, in timp. El este asociat si cu cavaleria si cu carele de lupta .
Pina tirziu, puterea arcului este discutabila. Sa analizam putin, bataliile lui Alexandru Macedon cu persii. Debarcarea in Asia Mica a avut loc in dreptul Troiei. Indreptindu-se spre interiorul tinutului, persii organizeaza prima rezistenta pe malurile riului Granicos. (334 i.e.n.) Batalia ramine in istorie prin vitejia cavaleriei macedonene si faptul ca Alexandru era sa-si piarda viata de citeva ori. Retinem ca persanii ocupau malul inalt al riului. Un mal abrupt, care putea fi aparat de niste arcuri puternice si arcasi buni, cu succes. Mai ales in fata unei cavalerii modeste numeric: 5000 de oameni. Dar lucrurile, abia acum incep sa se complice. La Issos (333 i.e.n.), Darius, in persoana, vine cu armata sa alcatuita din…600.000 oameni. Contra 30.000 de infanteristi (organizati in faimoasa „falanga”) si 5.000 de cavaleristi. Disproportiile sunt deja notabile. Tinind cont ca majoritatea persanilor sunt inarmati cu arcuri si scuturi duble uriase, avem deja o imagine asupra eficientei arcului. In sfirsit, la Gaugamela (331 i.e.n.) persanii aduna o armata de 1.000.000 de oameni, inarmati la fel. Disproportiile vorbesc de la sine. Si 2 sageti de fiecare persan, ar fi dus la o ploaie ucigatoare, care ar fi neutralizat falanga si cavaleria mecedoneana. Si totusi… Nu are rost sa mai vorbim de bataliile mult anterioare dintre greci si persani (Termopile, Marathon). Momentul Alexandru, ne documenteaza foarte clar ineficienta arcului pe cimpul de lupta. (In mod repetat, cu disproportii uriase intre combatanti. Chiar daca acceptam si alte explicatii, ramine faptul ca persanii aveau -in majoritate- arcuri si scuturi.)
Adevarata putere a arcului e data de mobilitatea calului si a maselor compacte de cavalerie.
In 1992, am participat la o expeditie stiintifica in Mongolia, organizata de UNESCO. (Pe „Drumul matasii”.) Am urmarit foarte atent toate demonstratiile de trageri cu arcul. Am reusit sa lansez, si eu, o sageata. Toate tragerile, indicau o lungime maxima a traiectoriei de aprox. 100m.
Dar avem stiri (scrise si arheologice) ca hunii i-au invins sistematic pe goti, gonindu-i din Europa de Est. (Hunii erau cavaleristi usori inarmati cu arcuri, gotii erau cavaleristi grei, inarmati cu platose, scuturi, lanci). Arcul mongol (tatarasc) deriva din arcul hunic, pe care-l intrece. Si atunci? Cum a fost posibil asa ceva? Cum a putut arcul hunic, mai slab, sa penetreze armura gotica?
Personal (si specialistii in problema aflati in expeditie mi-au dat dreptate) cred ca trebuie sa vorbim de manevre de cavalerie. Acestea permiteau arcasilor sa se apropie, sa lanseze sagetile de la 30-40 de metri (cind forta de penetrare a sagetilor este eficienta) si sa degajeze lateral (cu manevre pentru reluarea locului in formatie), lasind locul urmatorilor. Si asa la infinit, pina distrugeau grupul inarmat inamic. Sau il demoralizau, dezorganizau si apoi il atacau cu lancea. Daca erau atacati de o cavalerie hotarita, simulau fuga. Indepartau unitatile de grosul armatei inamice si le potopeau cu sageti trase din toate pozitiile.
Premisele acestui mod de lupta sunt puse de persi. Ei utilizeaza prima oara mase mari de cavalerie manevriera, care sunt continuu improspatate in lupta ( de aici denumirea de cei „10.000 de nemuritori”). Dar sistemul e continuu perfectionat de populatiile stepelor. (Daca vreti, la Issos, Alexandru a stopat aceasta manevra persana, printr-o alta manevra de geniu. In prima faza a bataliei, macedonenii au stat pe loc, asteptind atacul persan. Cum era de asteptat, cavaleria regala a atacat in grup masiv -80.000 de oameni-. In fata sarjei, falanga s-a desfacut in doua si apoi s-a regrupat, prinzind cavaleria la mijloc. A urmat un macel, caci cavaleristii persani nu mai puteau fi ajutati din exteriorul cercului de fier macedonean si nu mai puteau manevra. Nimeni nu mai putea desface falanga, cu atit mai putin arcurile persane…Dupa asta a urmat asaltul nimicitor al cavaleriei macedonene asupra punctului de comanda persan, si dezorganizarea uriasei armate.)
In continuare, persanii isi vor perfectiona -si ei- si arcul si tacticile de lupta. Ne amintim de chinul romanilor in luptele cu partii. Dar adevaratul soc, il vor constitui hunii si arcurile lor.
Dupa impactul hunic, arcul incepe sa fie tot mai mult utilizat pe cimpurile de lupta. (Incepind din Europa de Est, se extinde treptat in toata Europa.) El va fi desclocuit din arsenale de armele de foc, nu inainte de a obtine citeva victorii stralucite (Posada, 1330, Vaslui -Podul Inalt-, 1475 sau Azincourt, 1415 -desi arcul galez: „long bow”- are o alta origine, forma si eficienta decit arcul tatarasc.)
Anexez fotografia (facuta de autor in Mongolia) unui arc mongol (tatarasc) cu sageata, traditional. Etalonul (scara) folosit(a) este un metru de timplarie, confectionat din aluminiu.(Lungimea de 1 m, alcatuit din 10 segmente de 0,10m) In masura in care voi gasi un sponsor, voi publica inca 71 de fotografii facute in expeditie, mai interesante decit prezenta (cred eu).
buna ziua! sunt placut impresionat de acest articol, mereu am fost pasionat de aceasta arma straveche, chiar am confectionat 3 arcuri din lemn de ulm. dar, sunt interesat daca cumva cunoasteti metoda asiatica ( huni ) de fabricare a arcului. Daca cumva aveti cunostinta despre fabricarea arcului mongol sau hun, va rog sa-mi spuneti.. Cu stima, Stefan
Buna ziua! Lungimea de tragere a traiectoriei este irelevanta daca nu avem unghiul de tragere fata de pamant, precum si alte informatii. Cu un arc compozit (corn, lemn, tendon, clei de peste) mongol distanta pentru trageri la unghiul optim pt. tragere de distanta (putin sub 45, urmare a frecarii cu aerul) este intre 150 si 170 de metri daca: raportul dintre masa sagetii si taria arcului este in jur de 1,44 grame per kgf (probabil ca mongolii foloseau sageti cu doar putin mai usoare fata de arc, comparativ cu cele 1,44g/kgf/71 cm intindere – standardul la care azi se masoara performanta unui arc), forta masurata la intinderea de 71 cm, intinderea de tragere este de 71 cm, distanta coarda – maner cu coarda montata este in jur de 17-18 cm si daca sagetile au varf de razboi si pene relativ inguste (ca la sagetile de razboi). Este cam aceeasi performanta cu a unui arc simplu din lemn de calitate medie-buna. Asta inseamna arcuri ineficiente fata de cele actuale. De aceea, dar si urmare a dezvoltarii armurilor in paralel cu cea a armelor, arcurile trebuia sa fie puternice. Au fost evaluate tariile catorva arcuri vechi gasite (in functie de dimensiuni, materiale si forma). Arcul mongol avea in medie, probabil, 110 pounds (50 kgf), cel lung englezesc 60-65 kgf in medie. Arcurile moderne de tir au pana-n 25 kgf in general, dar sunt mult mai eficiente.
Foarte bun articolul!
Toti cei care sunt interesati de arc in general, trebuie sa tina seama de cele de mai sus. Eu sunt arcas „modern” de cativa ani (arc scit 35#-28″, sageti lemn pene curcan, varf field otel, spine 500, trag obisnuit la 50m – 65 pasi, din 10 sageti 2 le dau pe langa tinta).
Cine cunoaste ce am spus mai sus, ii da drepate autorului articolului.
Multumesc pentru aprecieri!
Pentru a obtine o traiectorie maxima in cazul unei lansari, se utilizeaza inclinarea la 45 grade. Parca asa am invatat la scoala. Eu am pozitionat arcul la aprox. 45 grade. Daca nu ma insel, arcul mongol are o extensie maxima de 0,80m. Semnul pina la care e incordat arcul este trecut – cu vopsea – pe fiecare sageata. Nu ai voie sa incordezi arcul mai mult (se rupe coarda). Restul masuratorilor le puteti face pe foto.
De cand am publicat articolul, am reusit sa public fotografiile din Mongolia. Sunt cuprinse in e-book „Pe urmele lui Gingis Han”. (O formula mult mai ieftina de a publica.) Nu stiu daca se poate cumpara (sms cu telefonul, minim 3E+TVA) din strainatate. Mi s-a promis (de catre editura) ca se va putea, in viitor. Deocamdata, poate fi descarcata fara probleme din tara.
Ar fi bine sa credeti in ceea ce vedeti (foto) si ce scriu, caci am descris o experienta personala – si am adus si proba foto – si ceea ce am vazut la cele 2-3 intreceri cu arcul organizate de gazde. Nu ma bazez pe surse livresti. (In ce priveste arcul contemporan.) Regret ca nu m-am interesat cat cantareste sageata. Nu aveau varfuri de otel, pentru lupta (nici de bronz) ci niste greutati speciale, rotunde, pentru a nu provoca rani accidental. Probabil si ele mai luau ceva prin frecarea cu aerul.
O precizare pentru firoscosi: e adevarat, nu se pune semnul de egalitate intre huni, tatari, mongoli. Dar e vorba de aceeasi arma utilizata. Cu mici diferentieri si imbunatatiri in timp. Deci nu extindeti numirile mele referitoare la arc, in alte sfere ale discutiilor posibile.
Arc compozit aveau grecii antici.
Mongolii au arcul din stejar.
Se semana ghinda la nasterea baiatului, apoi se dirija cresterea copacului in anumite dimensiuni. La varsta trecerii in tagma barbatilor, se taie stejarul si se modeleaza de catre mesteri. Este alcatuit din doua semiarcuri, articulate de minerul central. Partile componente sunt mobile. In repaos, cele doua jumatati se pliaza. Are doua piese de os la fiecare extremitate. Una in forma de „Y”, care centreaza struna, alta plata, rectangulara, care evita contactul strunei cu lemnul arcului, la lansare. Deci e un arc dublu.
Fara indoiala, forta lansarii depinde de lungimea sagetii, deci arcuire.
Scepticii sa tina cont ca e vorba de o experienta directa, asistata si de ceilalti membrii ai expeditiei. Printre care si cel mai bun specialist in arcuri. (Din lume. Un englez.) Toti am ramas uimiti.
Trebuie sa luati in calcul nu energia cinetica la sfarsitul cursei sagetii, ci la inceput. Armurile gotilor nu erau strapunse la distanta maxima. Idem cu arcurile zise engleze (in fapt, arcurile galeze, preluate de armata regala engleza.)
Daca veti privi cu atentie la caracteristicile munitiei de azi (gloante), veti observa ca se dau doua caracteristici: bataie maxima si efect omorator. Niciodata nu coincid. Si la sageti e la fel: distanta la care pot penetra o armura e una, distanta maxima alta. Fara indoiala, exista un raport direct proportional intre ele… Energia cinetica se pierde pe parcursul traiectoriei.
Inteleg ca -unii dintre dvs- vreti sa refuzati evidenta…
Treaba domniilor voastre!
Va rog sa mergeti in Mongolia si sa repetati experimentul. Cu martori. Mentionez ca am tinut arcul la aprox. 45%.