În contextul discuţiilor pe marginea revizuirii pensiilor speciale – un nou subiect bun pentru suit cu picioarele pe guvern – îl văzui deunăzi la TV pe dl Costin Georgescu, inginer-şantierist autodeclarat şi fost şef de serviciu secret, în mare vervă.
Dânsul susţinea cauza celor din armată şi sectorul special, care iau la pensie mai mult decât au contribuit, combătând ideea recalculării. Însă nu asta contează – are tot dreptul s-o facă – ci soluţia alternativă avansată. Anume, cu aerul că a descoperit America, dl Georgescu propunea ca în loc să taie din salarii sau pensii, guvernul să reţină de la salariaţi sume de bani „cum au făcut şi alte ţări”, pe care să le returneze după 2-3 ani, când trece criza, cu o dobândă „la nivelul CEC”.
V-aţi prins deja că, în candoarea sa, dl Georgescu descoperea voiniceşte roata (e drept, una mai pătrăţoasă, din topor, că aşa arată marile invenţii în stadiu de prototip). Ceea ce imagina dânsul se cheamă împrumut de pe piaţa internă şi este un instrument perfect uzual, folosit dintotdeauna de guverne, inclusiv cel al României. Doar că nici aşa nu scapi de limitele de îndatorare, legate de capacitatea de rambursare etc., ce constituie acum problema.
N-are rost să repetăm toată teoria. Însă nu de redundanta descoperire a fostului spion-şef voiam să discut. În fond, toţi mai vorbim aiurea, că nimeni nu le ştie pe toate. Mai interesant e ce spune cazul despre mersul presei, în general: într-o oră de emisiune nu s-a găsit nimeni să limpezească o chestiune elementară, invitat, moderator sau om de specialitate din redacţie (care avea tot timpul din lume să sufle în cască celuilalt).
Mai mult, dl Georgescu a venit din nou a doua şi a treia zi, nu se ştie de ce, că pensiile nu sunt subiectul său de expertiză, să repete aceeaşi naivităţi, tot necontrazis. În paranteză, mă înfior puţin la gândul că oameni cu asemenea idei aproximative, şcolăreşti, despre funcţionarea treburilor publice au fost la un moment dat şefi de servicii secrete în administraţia CDR.
Ne amintim şi de generalul Chelaru şi putem zice Doamne fereşte prin ce am trecut. Nu mă mai mir că pe Constantinescu l-au mâncat de viu mafiile cu epoleţi, dacă se baza pe aşa colaboratori de care râdeau şi şoferii. Dar să revin la subiect. Cazuri precum cel cu dl Georgescu se repetă zilnic în presă şi trădează nu neapărat un scenariu, cât nepricepere şi lipsă crasă de interes pentru substanţa discuţiei din partea tuturor.
Uneori pare că important este doar să se acopere un număr de minute cu zgomot verbal, indiferent de conţinut. Sau, poate, nu chiar indiferent de conţinut: vezi emisiunea străveziu regizată pe Antena 3, pentru plantarea de aripioare de îngeri proiectului Roşia Montană. După ce în jurnalele de ştiri faci praf şi pulbere guvernul, pe Videanu şi pe Băsescu pentru că vor să dea drumul exploatării, în talk-show pui aceiaşi oameni să ridice ideea în slăvi, în cumetrie unilaterală cu directorul companiei şi consultantul lor financiar, dl Baltazar.
Expertiza tehnică a fost asigurată de celebra specialistă în proiecte de minerit şi dezvoltare comunitară Floriana Jucan, în civilie directoare de revistă glossy. Dânsa a pus întrebarea de 100 puncte de ce se amestecă Fundaţia Soros în campania ONG-istă contra proiectului, nu cumva pentru că are George Soros vreun interes ca acesta să (nu) se facă? Toată lumea ştie că Soros e ungur (chiar dacă el e american de o jumătate de secol). A fost un show bine pregătit de grupul pro-Roşia Montană, după toate standardele industriei de lobby.
Cum am o viziune mai relaxată privind libertatea de exprimare, nu mă in dig nez şi nu cer reglementarea materialelor de presă, indiferent cât de grosolane sau manipulative ar fi, sau cât de incompetenţi invitaţii. Am încredere finalmente în discernământul oamenilor, iar actualele practici ale CNA mi se par prea intruzive.
O singură pretenţie aş avea: presa, dacă tot doreşte să fie liberă, să nu mai vină pe de altă parte cu cereri de tratament special şi ajutoare de stat. Ştiu că în criză o duce greu, ca toată economia. Însă comunicatul recent al MediaSind (federaţie sindicală) sună de-a dreptul orwellian când proclamă că „o presă liberă financiar este şi liberă editorial; o presă sprijinită financiar este şi mai liberă editorial”.
Nu pe bune? Curat 1984. Dacă se înmulţesc exemplele ca cele de mai sus, solicitarea de TVA zero pe activităţi de presă a MediaSind sună chiar firesc, pentru că valoarea adăugată a acestor activităţi este nulă.