An de an, se iscă un mic scandal sau măcar o discuţie în ajun de Ziua Naţională. Din fericire, pierde an de an din intensitate.
De data asta, mi-a atras atenţia o declaraţie făcute de Béla Markó. Care zicea că el (adică ungurii) respectă Ziua Naţională, dar nu o consideră un prilej de sărbătoare. După care a mai zis ceva, n-am înţeles prea bine, despre agonia ungurilor, ce se tot lungeşte de 70 (?) de ani. Presa a făcut puţină vâlvă, Markó a rectificat, de fapt a zis ceva despre interpretări tendenţioase, în fine.
Acu’ doi ani viceprimarul udemerist din Cluj a depus de 1 Decembrie coroane cu panglică neagră, din greşeală, spune el. Tot acu’ doi ani, unui deputat UDMR i s-a tăiat microfonul la şedinţa solemnă de 1 Decembrie. Şi asta pentru că el citea un articol din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia. Un articol referitor la libertăţile depline acordate minorităţilor naţionale, numite pe atunci „popoare conlocuitoare”.
Acu’ patru ani, premierul Năstase s-a dus să sărbătorească Ziua Naţională taman la Budapesta, alături de omologul ungur. Ambii au fost criticaţi dur, ce criticaţi, huiduiţi, la ei acasă.
Acu’ şapte ani, scandal în Harghita. Prefectul s-a decis să facă un miting mai spectaculos. Pentru a asigura şi mulţimea, a trimis o circulară prin şcoli, solicitând participarea (obligatorie) a elevilor.
Acu’ 8-10-15 ani se vorbea mult mai mult despre pericolul unguresc şi despre iredentiştii infiltraţi în parlamentul României. S-au făcut tot felul de comparaţii, destul de neinspirate, între 1 Decembrie şi 15 Martie.
Să revin însă; suntem în 2008. Politicienii maghiari transmit mesaje seci de Ziua Naţională, subliniind invariabil principiile nerespectate ale Rezoluţiei din 1 decembrie 1918.
Clar deci: Ziua Naţională, o zi paralelă în conştiinţa românilor şi a ungurilor. Pentru unguri, 1 Decembrie poate fi o simplă zi liberă. Asta în caz fericit, căci adesea ei o trăiesc ca umilire sau chiar ofensă. Românii, şi mă refer la cei „vizibili” cu astfel de ocazii: politicieni, lideri mai mult sau puţin spirituali etc., manifestă şi ei sentimente amestecate. Pe de o parte, aşteaptă respect faţă de Ziua Naţională şi tot ce înseamnă ea. Mai mult, cer cu insistenţă prezenţa participativă a ungurilor. În acelaşi timp sunt şi suspicioşi. Cum sunt şi ungurii, altminteri.
Cu asta cred că am şi ajuns la miezul problemei: noi credem că ei cred, ei cred că noi credem, dar noi nu vrem să creadă, mai mult, vrem să nu creadă. Suspiciuni deci, din plin, sensibilităţi de ambele părţi, despre care, pare-se, e un sacrilegiu să vorbeşti normal.
1 decembrie 1918 chiar ESTE o zi glorioasă în istoria României, pe când 4 iunie 1920 (ziua semnării Tratatului de la Trianon) este o zi de tristă amintire în istoria Ungariei. De remarcat: până şi punctul zero al aceluiaşi proces diferă. Românii sărbătoresc 1 Decembrie, ungurii comemorează 4 iunie.
Articolul a apărut pe blogul lui Tihi Czika http://limbacailor.wordpress.com/2008/12/09/1-decembrie-si-ungurii/#comment-3538
Asa este doamna Ferencz, si unii si altii trebuie sa respectam si sarbatorile si comemorarile celuilalt, chiar si daca ar fi in aceiasi zi.
Aș adăuga că și aici e valabil principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.
Adică românii care le reproșează ungurilor din România că nu sar într-un picior de bucurie la fiecare 1 decembrie, ar trebui să aibă aceeași atitudine și față de românii din nordul Bucovinei care nu împărtășesc bucuria ucrainienilor pe 28 iunie.
Corectie: blogul nu apartine lui Czika Tihamér, blogul e unul colectiv la care Tihi a contribuit pana acum cateva luni.
v. ragtan
Comparatia cu Bucovina nu e corecta. Comparati drepturile maghiarilor din Romania cu cele ale romanilor din Ucraina.
De asemenea modul in care fiecare a ajuns minoritate.
Observaţi două lucruri: primul – dublul standard, românii sunt întotdeauna mai speciali decât alţii (incapacitatea funciară de a te pune în pielea altuia) şi al doilea – ascunderea sub anonimat. Ce-o fi atât de sensibil de e necesară o semnătură ca VVV?