Un nou experiment al democrației originale a eșuat în România – sistemul electoral unic în Europa a dat rezultatele scontate, adică a reușit să aducă în parlament candidați care au câștigat sub 2% din voturi, mai precis 34.
Scriu de aproape doi ani articole în care încerc să demontez demagogia și ignoranța majorității politicienilor și jurnaliștilor din România care au prezentat “votul uninominal” ca pe un panaceu universal al democrației.
În zadar. Politicienii și jurnaliștii din România, asistați de ignoranța cvasi-totală a publicului în materie de sisteme electorale, au vrut să reinventeze roata democrației.
Ei au plecat de la premisa că votul uninominal va „curăța” clasa politică de elementele corupte, potrivit principiului comunist „să-i alegem pe cei mai buni dintre cei buni”.
Că nu este așa, o arată întreaga istorie a sistemelor electorale, din care rezultă că în alegeri parlamentare, indiferent de sistemul de vot, în democrații se alege partidul și nu omul, deoarece partidul este cel care guvernează, iar parlamentarii sunt aleși nu ca să fie niște vedete individuale, ci ca să susțină programul de guvernare pe baza cărora au fost aleși.
Am insistat asupra faptului că NU EXISTĂ UN SISTEM ELECTORAL IDEAL, dar am predicat în pustiu.
Votul uninominal este cel mai potrivit reprezentării majoritare, adică este ales un singur parlamentar într-o circumscripție, cel care obține numărul cel mai mare de voturi, fie într-un singur tur, fie în două tururi, dacă în primul nu întrunește nimeni majoritatea absolută.
Uneori acest sistem, care are efecte distorsionante în favoarea partidului situat pe primul loc pe ansambul țării, este corectat pentru a reflecta votul pentru celelalte partide – adică reprezentare prorporțională.
Acest lucru s-a dorit și cu actualul sistem pentru alegerile parlamentare din România. Principiile sale sunt aparent simple: se alege un singur deputat în fiecare colegiu uninominal, este ales direct candidatul care obține majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate, iar pe ansamblu mandatele se repartizează proporțional partidelor care depășesc 5% din totalul voturilor pe țară.
Simplu, nu? Să vedem însă care au fost rezultatele:
Senat Camera Deputaților
Procent Mandate Loc 1 Procent Mandate Loc 1
PD-L 33,57 51 58 32,36 115 138
PSD 34,16 49 55 33,09 114 117
PNL 18,74 28 15 18,57 65 37
UDMR 6,17 9 9 6,39 22 23
Veți spune că e normal, cu excepția ușoarei anomalii că PD-L cu voturi mai puține decât PSD are mandate ceva mai multe. Acest lucru provine de la atribuirea mandatelor în interiorul circumscripțiilor electorale – județele – formate din mai multe colegii uninominale.
Observați că principalul beneficiar al acestui sistem este PNL, care este singurul care câștigă mai multe mandate decât colegii unde s-a situat pe primul loc.
Procesul nu este însă unul liniar, pentru că partidele pierd mai multe mandate de deputat acolo unde s-au clasat pe locul întâi, decât diferența dintre acest număr și numărul de mandate cuvenite pe ansamblu, primind în schimb mandate acolo unde candidații săi s-au clasat de la locul doi în jos.
Așa se face de pildă că Joszef Koto, clasat pe locul șapte cu 34 de voturi (2%) în colegiul 4 Diasporă (Orientul Apropiat, Mijlociu și Africa) a fost declarat ales. Este cazul extrem, dar nu e singurul.
Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple am câteva sugestii de amendare a legii electorale.
În primul rând trebuie plecat de la principiul că votarea în colegii uninominale este un bun câștigat, dar trebuie îmbinată cu reprezentarea majoritară – care este naturală pentru un astfel de scrutin.
Așadar, există mai multe variante:
1) Se folosește scrutinul majoritar uninominal pur cu un singur tur de scrutin – utilizat în Europa în alegeri parlamentare doar în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Scrutinul favorizează cele două mari partide PD-L (în zone urbane și prospere) și PSD (în zonele rurale și sărace) și este relativ neutru pentru UDMR, al cărui electorat este grupat într-un număr redus de colegii, care coincide în mare cu numărul de deputați aleși prin reprezentare proporțională.
Defavorizat de acest mod de scrutin este evident Partidul Național Liberal, cu un scor răspândit relativ uniform pe țară, cu candidați situați pe locul 3 în majoritatea circumscripțiilor.
Situația de la aceste alegeri când niciun partid nu s-a situat pe primul loc în majoritatea absolută a colegiilor este mai degrabă excepția. În Marea Britanie, Partidul Laburist a avut 35% din voturi în alegerile din 2005, dar a câștigat 55% din mandatele de deputat.
2) Se folosește scrutinul majoritar uninominal cu două tururi agreeat de președintele Băsescu și folosit în mod exclusiv în alegeri parlamentare în Europa doar de Franța.
Acest scrutin prevede declararea unui candidat ales din primul tur dacă acesta obține majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate, în caz contrar organizându-se un tur de scrutin de balotaj fie între primii doi clasați, fie între cei care depășesc un anumit barem (12,5% din alegătorii înscriși pe liste în Franța.
Acest mod de scrutin este cel mai distorsionant, avantajând la extrem partidul situat pe primul loc (UMP a câștigat în 2007 55% din mandatele de deputat cu 39,5% din voturi în turul I, după ce în 2002 câștigase 62% din mandate cu 33,3% din voturile exprimate în primul tur).
3) Se păstrează scrutinul majoritar uninominal dar se combină cu reprezentarea proporțională. Pentru a evita situaia alegerii unor deputați cu 34 de voturi, este declarat învingător candidatul care obține cele mai multe voturi și se adaugă un număr de deputați aleși pe o listă națională (recomand ignorarea politicienilor demagogi și a ziariștilor ignoranți care tună și fulgeră împotriva scrutinului de listă, folosit în majoritatea țărilor europene, inclusiv în țările scandinave).
Proporția reprezentării în parlament ar urma să fie dată de votul de listă, ca în Germania sau Ungaria.
Acest lucru presupune adăugarea a încă unui buletin de vot. Pentru aceasta sugerez niște modificări mai substanțiale, care ar presupune amendarea Constituției.
a) Senatul să devină nedizolvabil (ca în Franța și Cehia, de pildă) să fie compus din câte doi senatori pentru fiecare unitate teritorial-administrativă și unul pentru Diasporă (în total 85, față de 137 în prezent), aleși pe un termen de șase ani, jumătate din Senat fiind reînnoit la fiecare trei ani;
b) Camera Deputaților să fie redusă de la 316 la 215 deputați (unul la 100000 de locuitori e arhisuficient) aleși astfel: 140 prin vot majoritar uninominal cu un singur tur (inclusiv un deputat pentru întreaga Diasporă), restul de 75 fiind aleși de pe o listă națională, cu prag de intrare de 5%.
c) Camera Deputaților ar urma să capete atribuții exclusive suplimentare cum ar fi introducerea și dezbaterea moțiunii de cenzură (așa cum se întâmplă în Franța de pildă, dar nu numai acolo).
Ar mai fi și alte variante, dar ele sunt doar variațiuni la aceste trei mari opțiuni.
Dle Clej,
Doar atat deocamdata si fara sa va contrazic, dar cu posibil subiectivism dat fiind faptul ca emit niste judecati de valoarea:
1.Posibilitatea ca un partid care nu are niciun candidat pe primul loc in colegii sa aibe 20 sau 30 % locuri in parlament este consecinta fireasca, normala si dorita, a unui principiu care nu este nedemocratic deloc, adica cel al proportionalitatii si reprezentativitatii.
Uninominalul intr-un singur tur este cel mai neviciat de orice alt calcul, intelegere, compromis ulterioar votului uninominal, adica nici aliante, nici pertractari, dar este ingrozitor de nereprezentativ, adica un partid cu 30 % poate sa aiba tot parlamentul si dispare opozitia, dar dupa un ciclu electoral lucrurile se regleaza prin disparitia partidelor si concentrarea puterii in doua mari partide care castiga pe rand sau in orisi ce caz au scoruri relativ echilibrate dar teoretic ramane posibilitatea sa nu existe opozitie la un moment dat, daca electoratul da peste 50% unui partid,la noi este imposibil caci UDMR are majoritate absoluta in cateva judete si cat timp criteriul etnic va juca, va fi in parlament.
Nu stiu daca acest lucru este de dorit in democratii neconsolidate si foarte afectate de coruptie caci exista riscul unui cartel politic contra cetatenilor(cum s-ar intampla intr-o tara comunista cu un PC 1 si un PC 2);
3. Votul uninominal in doua tururi, permite pastrarea a mai mult de doua partide, dar duce doar la o aparenta reprezentativitate, caci in turul doi electoratul este obligat sa aleaga intre primii doi, exact in situatia in care ar fi din primul tur doar cu doua partide pe escicherul politic. De asemenea petractarile ulterioare intr-o tara ca Romania pot duce la aberatii .
De exemplu nu stiu cati liberali ar fi intrat in turul doi dar setui ca sa faca un targ cu PSD(totul lucra politic dambovitean pentru asta) si va rog sa ma credeti PDl nu ar fi avut cati parlamentari are, desigur ar fi fost identic dar in favoarea PDl o intelegere a acestuia cu PNl in turul doi;
4. Prima varianta, cea adevarat a prodemocratiei, din cate mai tin minte, nu creea asemenea situatii, dar avea cu adevarat un element neconstitutional observat din fericire(se puteu anula altfel alegeile) care se putea rezolva corect, dar PNL care a profitat de sistemul acesta, cel mai prost, dar totus mai bun(cam cum este orice sistem, fata de comunism) decat votul pe liste pur si simplu cum era la noi, l-a promovat cu sprijinul PSD care vedea pe atunci o combintie PSD- PNL care nici acum nu este total imposibila.
Domnule Ion Adrian,
Principiul proporționalității – utilizat de 25 din cel 27 de state al UE în alegeri parlamentare – cu excepția Regatului Unit și a Franței – nu este unul incorect (nici cel al reprezentării majoritare nu este, e mai puțin reprezentativ).
Problema apare, așa cum spuneam, din cauza alergiei politicienilor demagogi și jurnaliștilor ignoranți pentru scrutinul de listă. Căci dacă se separau cele două componente – uninominal (strict majoritar) și de listă (care dă caracterul proporțional pe ansamblu) așa cum face Germania (dar și Ungaria) atunci nu mai existau decât deputați aleși de pe locul întâi în colegii uninominale, dar și reprezentare proproțională pe ansamblu.
Și în Germania Partidul Liberal Democrat are reprezentare parlamentară deși s-a situat pe locul I în zero circumscripții.
Și în Germania și în Ungaria în 98% din circumscripțiile uninominale s-au situat pe primul loc candidații celor două mari partide (CDU/CSU și SPD, respectiv Partidul Socialist și FIDESZ).
Deci singurul lucru care le rămâne de făcut politicienilor demagogi și jurnaliștilor ignoranți din România este să abandoneze reinventarea cu orice preț a roții.
Suntem surprinsi ca cineva cu 34 de voturi a ajuns in Parlament? Dar cite voturi au avut cei care au candidat in 2004 pe lista? Pot afirma ca multi dintre cei care au fost in fruntea listelor in 2004 au avut cele mai putine voturi dintre cei de pe lista respectiva si au devenit parlamentari. Ca dovada, multe figuri proeminente ale partidelor nu prea s-au ingramadit sa candideze in aceasta toamna pentru ca stiau ca nu-i prea doresc oamenii.
In lipsa votului uninominal ar fi fost in fruntea listelor. Cei care au avut curajul sa candideze, au obtinut cele mai slabe rezultate. Unii dintre acestia nu au avut curajul sa candideze acolo unde era mai greu, facand dovada lasitatii lor. Au ales sa candideze la mama acasa (vezi Geoana, Tariceanu etc.). In lipsa votului uninominal ar fi fost pe lista in Bucuresti si ar fi devenit parlamentari. Daca in prezenta votului uninominal ar fi candidat in Bucuresti, ar fi beneficiat de o corectie importanta din partea electoratului.
Votul uninominal, asa cum a fost el, a constituit un stimul important pentru candidati sa se apropie de alegatori. Pentru prima data am vazut candidati batand la usa apartamentului, prezentandu-se, dand mana cu cetatenii, intrebandu-i de sanatate. Pe lista, cei care stiau ca se pot baza pe un anumit procent, nici nu mai faceau campanie electorala. Veneau la deschidere, faceau cheful de inchidere, mergeau in Parlament si se preocupau de rezolvarea intereselor lor. Votul uninominal a stimulat interesul candidatilor pentru cunosterea si implicarea in rezolvarea unor probleme concrete. A dat populatiei posibilitatea de a se adresa unei persoane concrete, pe care o poate trage la raspundere. Orice candidat care nu va raspunde solicitarilor venite din partea populatiei isi diminueaza semnificativ sansele de succes la viitoarele alegeri.
Cu toate acestea, au aparut asa numitele anomalii. Unii candidati care nu au fost doriti de alegatori au ajuns in Parlament. Dar ce conteaza acest lucru, de vreme ce, asa cum spui tu, „… întreaga istorie a sistemelor electorale, din care rezultă că în alegeri parlamentare, indiferent de sistemul de vot, în democrații se alege partidul și nu omul, deoarece partidul este cel care guvernează, iar parlamentarii sunt aleși nu ca să fie niște vedete individuale, ci ca să susțină programul de guvernare pe baza cărora au fost aleși.”
Acesti alesi cu voturi putine sunt totusi alesii partidului. Ce conteaza ca nu i-au dorit alegatoarii dintr-un colegiu, o zona restransa din punct de vedere geografic, daca ei vor merge in Parlament si vor face politica partidului din care fac parte? Atat timp cat Parlamentul reflecta procentele pe care populatia le-a acordat partidelor, faptul ca a ajuns in Parlament o persoana cu voturi putine nu este foarte important. La noi, la Brasov, a castigat mandatul de parlamentar o doamna de la UDMR care a obtinut voturi putine, dar este o persoana valoroasa pentru UDMR si chiar pentru sociatatea brasoveana. Nu a avut mai multe voturi pentru ca populatia a votat, cum spui tu, partidul, nu persoana.
Votul uninominal, asa cum a fost el, a mai avut un avantaj: incertitudinea pe care a introdus-o in alegerea reprezentantilor partidelor in Parlament. A dat frumusete si suspans intregului proces electoral si a dat posibilitatea unor tineri candidati, cu mai putina notorietate, de a avea o sansa reala sa devina parlamentari, fie si de pe locul trei sau patru in colegiu. A contribuit astfel la o anumita primenire a clasei politice, altfel foarte inchistata. Nu se compara societatea din Anglia cu cea de la noi. Stim bine ca nepotism, aranjamente, amenintari, coruptie ca la noi nu prea gasim in alta parte. Votul uninominal a reprezentat o imposibilitate de control a intregului proces electoral prin masinatiuni subterane, deoarece nu s-a putut controla redistribuirea voturilor. Societatea romaneasca in ansamblul sau a avut de castigat.