Decembrie 1989 a însemnat pentru români abolirea dictaturii unipersonale, de tip stalinist, şi trecerea spre un tip de democratizare mai curând anarhică decât ordonată după model occidental. Fărâmiţarea politică excesivă şi ungerea abuzivă cu funcţii reprezentative a unor neaveniţi care, de cele mai multe ori, nu aveau nici o calificare politică a dus la înlocuirea unor structuri funcţionale (parlament, guvernare, constituţie, justiţie, societate civilă etc.) cu încropiri uneori atât de originale încât ghemul anarhic constituit şi manevrat aproape douăzeci de ani nu mai poate fi descâlcit şi continuă să sporească, căpătând mereu noi labirinturi şi noduri.
Continuăm să sperăm că vom avea o ordine statală democratică dar nu avem o legislaţie aliniată celei europene, ne zbatem şi ne decimăm în lupte politicianiste şi manipulări prin învrăjbire care a dus la un absenteism de 60 %, politica este tot mai îndepărtată de problematica reală a vieţii economico-sociale şi îmbibată de corupţie (mereu coafată cu şpreiuri pseudo-legale), societatea civilă nu este deloc civilă, iar presa e în mâinile magnaţilor parveniţi sau a unor învestitori abili de nu se ştie unde.
Pentru ca această încercare de sinteză, menită să reamintească că democratizarea nu este totuna cu democraţia, că prima este un proces contradictoriu şi mereu discutabil, în timp ce a doua este un sistem constituit, perfectibil dar nu destructibil, să ne referim la balamucul creat de recentele alegeri aşa zis uninominale. Oricâtă abilitate dâmboviţeana i se poate atribui marelui nostru preşedinte jucător, nu-mi vine să cred că atunci când a forţat implementarea acestui experiment aiurit a antecalculat efectele lui perverse care-i fac jocul mult mai preferabil decât ar fi sperat.
Prima concluzie, percepută unanim, este că avem de a face cu o gravă încălcare a principiilor democraţiei.
A doua concluzie, nu mai puţin evidentă, este că ţara rămâne la discreţia unei guvernări la fel de indecise, instabile şi la discreţia intereselor de grup, ca şi până acum. Autoritatea tricefală, coordonată mai mult sau mai puţin cu ambiţiile prezidenţiale nu are capacitatea de decizie necesară cu precădere în acest moment de criză economică mondială şi nu va beneficia de încrederea şi sprijinul populaţiei convinsă că a fost iar înşelată.
A treia concluzie, încă rămasă în ceaţă, se referă la iresponsabilitatea şi deruta aşa zisei noastre societăţi civile, care a cooperat la instituirea acestui sistem aberant de vot, care continuă să ignore imperativele democratice care ar trebui să le clameze energic şi care continuă să fie preocupată doar de avantaje de grup, sau personale, obţinute prin curtarea autorităţilor.
Las lista deschisă, pentru toţi aceia care reuşesc să-şi menţină autonomia spirituală în ciuda deznădejdii care ne cuprinde mereu mai des.
Alexandru Singer este fost director al Editurii „Hasefer”, Bucureşti.