caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Ministrul culturii demis la Chişinău

de (2-12-2008)

Artur Cozma, ministrul Culturii şi Turismului al Republicii Moldova a fost demis de Vladimir Voronin, luni, 1 decembrie a.c.

Revocarea din funcţie a ministrului Culturii şi Turismului (MCT), Artur Cozma, a venit din partea şefului statului, Vladimir Voronin, care a semnat un decret in acest sens.

Instituţia prezidenţială nu a oferit detalii despre motivul demiterii ministrului. Mai mult, surse MCT, afirmă că Artur Cozma se află acum într-o deplasare peste hotare. Ca urmare, este posibil că nici nu ar fi ştiut despre planurile de demitere.

Menţionăm că de la numirea lui Cozma în funcţie, au existat mulţi oameni de cultură care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de acest ministru. A fost acuzat de incompetenţă şi lipsă de consistenţă a proiectelor sale.

În urmă cu doi ani presa moldovenească semnala faptul că Artur Cozam şi-a cumpărat apartament de lux în centrul capitalei. Condiţiile erau avantajoase, de ipotecă. Şi asta în situaţia în care sute de oameni de cultură locuiesc la gazdă, aşteptând locuinţe de la stat de ani de zile. La aceasta se adugă faptul că în luna martrie a.c., un număr de 16 deputaţi din opoziţie au semnat o iniţiativă prin care cereau demiterea lui Cozma pentru atitudinea iresponsabilă faţă de demolarea ilegala a conacului „Teodosiu” din centrul capitalei, în august 2005. Atunci, ministrul a fost salvat de majoritatea comunistă: a fost respinsă moţiunea opoziţiei.

Şi lista “realizărilor” semnalate de presă în legătură cu Artur Cozma continuă cu demiterea recentă (de acum două săptămâni) a directorului general al Studioului „Moldova-Film”, Ion Şiman, care cu doar o zi înainte de asta fusese restabilit de Judecătoria sectorului Centru. Potrivit lui Şiman, totul a avut loc „la ordinul lui Cozma”. În consecinţă, Studioul va trebui să îi plătească fostului director încă 250 de mii de lei pe lângă cele 320 de mii de lei pe care instituţia i le plătise acestuia în conformitate cu decizia judecăţii.

Şi dacă ar fi să rămânem în gura presei, mass media de la Chişinău scria chiar şi până la acest eveniment că în funcţia de ministru al Culturii, successor al lui Cozma ar putea fi Lenuţa Burghilă, fondator şi editor al publicaţiei „Caravela Culturii”.

Ecouri

  • Stefan N. MAIER: (2-12-2008 la 00:00)

    test sandy

  • Stefan N. MAIER: (2-12-2008 la 00:00)

    test sandy



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cum se vede România din afară

Întrucît mă aflu printre cei care au „consumat“ UE mai mult de un an, motivul şederii nefiind decît colateral unul...

Închide
18.227.21.213