caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Românii votează la umbra stadionului Wembley

de (30-11-2008)
Românii din nordul Londrei au votat la primăria BrentRomânii din nordul Londrei au votat la primăria Brent

La intrare în primăria sectorului Brent, din nordul Londrei, scrie pe o tabelă electronică – “Alegeri parlamentare România – etajul 2. Pe pereți sunt lipite afișe scrise de mână, cu săgeți: “Secția de votare 55”. Este una dintre cele cinci secții de votare din Londra, dintr-un total de 14 în Regatul Unit, față de doar două anul trecut la alegerile europene și referendumul privind scrutinul majoritar uninominal.

De la etajul doi se vede superb vestitul stadion Wembley, aflat la mai puțin de 500 de metri.

Brent este sectorul capitalei britanice unde locuiesc cei mai mulți români, majoritatea sosiți în ulitmii doi ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Afluența este redusă la ora prânzului, maximum 40 de persoane votaseră.

“E și vremea asta proastă, iar unii dintre votanți, mai ales catolici și penticostali, n-au venit încă de la slujba duminicală,” îmi spune președintele secției de votare, Daniel Furculeșteanu.

Nu trece însă mult timp și apar primii votanți de când mmă aflu acolo. Peste câteva minute ies doi tineri și îi întreb pentru cine au votat.

“Am votat cu PNL, și la Camera Deputaților și la Senat. Ei cred că vor guverna țara în perioada următoare. Liberalismul a fost prioritar în ultima perioadă. Aș prefera o coaliție PNL – PD-L, după alegeri, poate,” îmi spune unul dintre cei doi tineri.

La scurt timp un grup de patru persoane își exercită dreptul de vot. Cel care pare a fi capul familiei, un bărbat cu accent maramureșean îmi spune:

“Am votat ci PD-L, pentru că dorim o reînnoire, o schimbare.”

În sfârșit alți doi tineri, unul de vreo 25 de ani, celălalt de circa 30 îmi spun că și ei au votat cu PD-L.

“Pe mine m-a determinat istoria politică a ultimilor doi ani. Sunt un sprijinitor al președintelui Traian Băsescu, și fiind votat de popor, a doua oară după suspendare și referendum, partidul care a făcut chestia asta trebuia să plece de la guvernare,” spune cel mai tănăr.

“Trebuie să existe o majoritate în parlament ca să nu mai existe blocaje legislative. Am auzit că PSD se va alia cu PNL și cu UDMR, dar sperăm că PD-L va găsi totuși un partener de coaliție,” adaugă cel mai în vârstă.

Deși s-a votat pentru prima oară uninominal, niciunul dintre alegători nu mi-a spus numele candidatului, ci al partidului pentru care a votat, confirmând ceea ce scriu de doi ani, că e un mit că prin votul uninominal se aleg persoane, nu partide.

’Vrem o viață mai bună’

Dar ce așteaptă alegătorii români londonezi de la parlamentarii ce-i vor reprezenta direct pentru prima oară?

“Dorim o schimbare absolută în România să ne aliniem standardelor europene și să trăim mai bine,” spune votantul PNL.

“Așteptăm să facă ceva concret pentru noi. Am dori să intervină pentru ridicarea restricțiilor privind dreptul de muncă al românilor în Marea Britanie. Suntem priviți ca alte nații, deși România e membră a Uniunii Europene, câteodată ne simțim discriminați,” mi-a declarat votantul PD-L cu accent maramureșean.

“Așteptăm cam ce am așteptat când am plecat din țară, adică o viață mai bună, normal. Legi mai bune, să nu mai fim obligați să stăm ani de zile plecați afară pentru că nu există posibilitatea să ne descurcăm în țară,” spune alt votant PD-L.

Toți cei patru votanți cu care am vorbit lucrau în construcții. Nu e neapărat o coincidență, dat fiind că un procent important al românilor nou veniți în Marea Britanie lucrează în sectorul construcțiilor.

I-am întrebat dacă au fost afectați de recenta criză care a afectat industria construcțiilor. Niciunul nu părea să fie afectat.

“Sunt în Marea Britanie de doi ani. Lucrez în construcții, la Stratford, unde vor avea loc Jocurile Olimpice în 2012. Cât timp muncești și cunoști limba engleză, locul de muncă îți este garantat,” îmi spune votantul PNL

“N-am fost afectat de criză deși lucrez în construcții ca zugrav-vopsitor. Un meseriaș bun totdeauna are de muncă. Trebuie să fii corect, cinstit, ordonat, punctual. Noi suntem penticostali. Iar acestea sunt cerințe ale acestui cult,” spune votantul PD-L cu accent maramureșean.

“Am fost afectați mai puțin, pentru că sunt specializat în mai multe domenii. Am auzit despre alții că au plecat acasă. Încă nu e momentul critic, de obicei iarna e cea mai grea în construcții,” îmi spune alt votant PD-L.

Așadar, votanți în alegerile parlamentare din România la umbra stadionului Wembley. Asta spune multe despre cum s-a dezvoltat comunitatea românească din Marea Britanie, estimată acum la 50000 de persoane, o comunitate practic inexistentă cu doar câțiva ani în urmă.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Președintele Băsescu trasează calendarul post-electoral

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut vineri, 28 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Vă prezentăm integral...

Închide
18.222.91.173