Avionul lui Vuia practic nu a zburatRecent am vizitat muzeul Royal Air Force (Aviația militară) de la Londra, unde nu mai fusesem de vreo 10 ani. Am trecut prin sala dedicată istoriei aviației, prezentată în evenimente anuale.
La anul 1906 figurează următorul text: “Primul avion cu cauciucuri pneumatice a fost Vuia I, construit de aviatorul născut în România Traian Vuia. Avionul practic nu a zburat (‘virtually flightless’). Au fost efectuate cinci ‘zboruri’ dintre care cel mai lung a măsurat 24 de metri”.
La școală în România învațăsem că Traian Vuia a fost primul om care a zburat într-un avion cu motor și ca mine atâtea generații de elevi. Nici pomeneală de frații Wright, care au efectuat primul zbor cu motor în 1903 (ce e drept avionul lor a decolat cu ajutorul unei catapulte) în Statele Unite.
Tot din copilăria mea în anii ’60 îmi aduc aminte că odată la joacă în Parcul Cișmigiu din București l-am întrebat pe un copil care e cea mai bogată țară din lume.
“România”, mi-a răspuns fără ezitare. Când i-am spus că sunt multe țări mai bogate și că probabil Statele Unite sunt țara cea mai bogată s-a holbat neîncrezător la mine: ceea ce afirmasem eu contrazicea net ce aflase la școală de la toa’șa învățătoare.
Și mă opresc aici pentru că exemple de acestea îmi tot vin în minte.
Am făcut această introducere ca să justific noua propunere de rubrică (subversivă) la revista ACUM: “Minciuni, manipulări, distorsionări și minciuni la români”.
De fapt, fără a folosi această denumire, au mai apărut articole de acest gen, precum cele scrise de istoricul Florian Dumitru Soporan despre Vlad Țepeș.
Ideea de a creea o asemenea rubrică îi aparține lui George Petrineanu, care propusese “Dicționarul manipulărilor la români”, dar cred că un astfel de termen ar fi fost prea pretențios.
Ne propunem așadar să demolăm minciunile și distorsionările care au fost și încă mai sunt folosite de români, conștient sau inconștient, pe fondul unui naționalism păgubos și desuet.
Un istoric ca Lucian Boia a trecut deja la demontarea sistematică a miturilor din istoria românilor, atrăgându-și ura multora care se simt personal ofensați de o asemenea îndrăzneală sau chiar \”blasfemie\” – termen drag unora dintre cei amintiți.
Fără îndoială că nici noua noastră rubrică nu va stârni o reacție de entuziasm general. Sunt destui care sunt și așa iritați de politica editorială a revistei ACUM, calificându-ne drept “anti-români”.
Dar nu vom putea realiza această rubrică decât cu ajutorul dumneavoastră. De aceea vă propunem să ne sugerați teme și, dacă aveți disponibilitate și competență în materie, chiar să scrieți articole.
În paralel cu această acțiune de “demolare” am dori să aducem în atenție și personaje uitate, unii dintre ei adevărați eroi ai românilor despre care însă nu se vorbește mai niciodată.
De pildă un Petrache Poenaru – un fel de Leonardo Da Vinci al românilor – sau Traian Popovici, salvatorul a 20000 de evrei din Cernăuți din ghiarele lui Ion Antonescu – dictatorul admirat în schimb de mulți români.
Așadar, așteptăm propunerile dumneavoastră și nu vă lăsați intimidați la gândul că niște lătrăi vor face zarvă. Vorba ceea: câinii latră, caravana trece.
Nu știu, domnule Ion Adrian, de unde ați dedus că mi-ar fi „teamă de opoziție”.
Teamă ar trebui să le fie „majoritarilor”, ale căror mituri și minciuni dorim să le demolăm.
Cât despre adevăr, noi, cei de la revista ACUM nu pretindem că îl deținem, mai ales că în istorie uneori nu există adevăr absolut.
Dorim să prezentăm o altă abordare, nu cea anchilozată, de sorginte naționalist-comunist-ortodoxist-patriotardă.
In ciuda divergentelor dintre noi gasesc acesta initiativa laudabila, daca nu are decat un singur far calauzitor: adevarul si numai adevarul.
Nu vad de ce va temeti de opozitie, cel putin nu din partea celor de buna credinta si cu, macar respect daca nu dragoste de Adevar.
Nu, revista ACUM prezintă o variantă care nu se predă (s-a predat) în școlile din România și care nu prea e vehiculată în presa sau în general publicațiile din România, de cele mai multe ori de teama de a nu antagoniza „majoritatea”.
Majoritate (reală sau imaginară) care de cele mai multe ori se declară depozitară a adevărului absolut și ai cărei reprezentanți reacționează cu iritare (așa cum s-a văzut de mai multe ori pe această pagină) de fiecare dată când apare un articol care îi scoate din clișeele mentale cu care s-au obișnuit.
Intreb in raport cu opinia exprimata de dvs mai sus: Majoritarii poseda carecteristica de baza ca au mituri care trebuie demolate si per a contrario minoritarii sunt detinatorii adevarului acela relativ cum este el?
Iniţiativa dv. este psihanalizabilă, dle Clej. Îmi amintesc de prima mea dispută cu dv., când, tam-nisam, mi-aţi spus că m-aş simţi cu musca pe căciulă, pentru ce? Doar pentru că eram, spre deosebire de dv., pentru recunoaşterea unei similitudini între toxicitatea nazismului şi cea a comunismului. Ceea ce era un atac stupid la persoană, fiind cu totul în afara argumentaţiei. Mai recent, în legătură cu audienţa sporită în ultima perioadă a săptămânalului ACUM (mulţumită dv., cum altfel!), vi s-a năzărit, tot din lipsă de argumentaţie, că aş fi avut poziţia pe care o aveam fiindcă „strugurii sunt acri”! Nici n-am înţeles exact la ce anume vă refereaţi. Oricum ar fi fost însă, era în mod clar un nou atac la persoană. Pe care foarte uşor îl vedeţi la alţii când este cazul şi când nu este…
Un lucru e limpede: dv. vă simţiţi bine doar în ipostaza de demolator. Nu sunteţi. Pentru că de cele mai multe ori nu dispuneţi de probatoriul necesar. Rezultatul este doar că daţi cu bâta în baltă, cum se spune. Nevoia de demolare trădează frustrări. Demolator sau nu, ca să fii credibil, în afară de argumentaţie, îţi mai trebuie şi har. Adică talent scriitoricesc. (E valabil şi la gazetari.) Ceea ce nu-i cazul cazul la dv., de asta să fiţi sigur.
În legătură cu noua dv. rubrică, „Minciuni, manipulări, distorsionări și exagerări la români”, îl evocaţi pe Lucian Boia. O asociere de nume care vă închipuiţi dv. că vă înalţă la nivelul lui. Staţi liniştit, dv. nu sunteţi Lucian Boia. Nu aveţi nici cultura, nici instrumentele, nici „mâna” lui. Şi mai ales nu aveţi seriozitatea lui Boia. Pe scurt, nu aveţi anvergura lui Boia… Lucian Boia nu demolează. Lucian Boia se înscrie într-un curent modern şi benefic de rescriere a istoriografiei — cu aplicare la istoria României — sprijinindu-se pe reconsiderarea datelor din epocă şi a mentalităţilor. Cu inteligenţă, seriozitate, documentare atentă şi multă trudă.
Evident, există distorsiuni în istoriografie. Înlăturarea lor se realizează în mod firesc, organic. Nu în stilul „Hai să căutăm distorsiuni, manipulărti etc. şi să dăm de pământ cu ele!” Exemplul dv. cu Traian Vuia vi se potriveşte mânuşă. Adică dv. aşa vă închipuiţi că procedază un Boia? Vizitează un muzeu (o dată la zece ani), vede un exponat, după care dă fuga acasă şi restabileşte adevărul? Este grăitor pentru stilul dv. Ca şi pentru superficialitatea dv.
Să vă mai întreb dacă nu consideraţi că, printre altele, o naţiune are totuşi nevoie de propriile ei mituri (i.e. exagerări, manipulări etc. — care naţiune nu le practică?) pentru a supravieţui în istorie?… Inutil. Pot uşor să ghicesc răspunsul dv.
Domnule Tumanian,
Dacă mai aveam vreun dubiu de necesitatea noii rubrici, intervenția dumneavoastră mi le-a spulberat. Căci acest ecou e un exemplu de distorsionare venit din partea unui resentimentar cronic – mai pe românește un ranchiunos.
„Iniţiativa dv. este psihanalizabilă, dle Clej.”
Așa își începe mesajul cineva care susține că este atacat.
„Îmi amintesc de prima mea dispută cu dv., când, tam-nisam, mi-aţi spus că m-aş simţi cu musca pe căciulă, pentru ce? Doar pentru că eram, spre deosebire de dv., pentru recunoaşterea unei similitudini între toxicitatea nazismului şi cea a comunismului. Ceea ce era un atac stupid la persoană, fiind cu totul în afara argumentaţiei. Mai recent, în legătură cu audienţa sporită în ultima perioadă a săptămânalului ACUM (mulţumită dv., cum altfel!), vi s-a năzărit, tot din lipsă de argumentaţie, că aş fi avut poziţia pe care o aveam fiindcă „strugurii sunt acri”! Nici n-am înţeles exact la ce anume vă refereaţi. Oricum ar fi fost însă, era în mod clar un nou atac la persoană. Pe care foarte uşor îl vedeţi la alţii când este cazul şi când nu este…”
Exact ce spuneam: un resentimentar, care se leag[ de o discuție din urmă cu peste șase luni – unde clar fusese iritat de subiect – combaterea negaționismului – și de justificarea infantilă și clar bazată pe invidie – „cum să nu sporească audiența cu nume ca Pleșu, Antonesei sau Ioniță”. Păi ce să fac domnule Tumanian, dacă cititorii preferă să-i citească pe ei, decât pe dumneavoastră, poate spune și asta ceva.
„Un lucru e limpede: dv. vă simţiţi bine doar în ipostaza de demolator. Nu sunteţi. Pentru că de cele mai multe ori nu dispuneţi de probatoriul necesar. Rezultatul este doar că daţi cu bâta în baltă, cum se spune. Nevoia de demolare trădează frustrări. Demolator sau nu, ca să fii credibil, în afară de argumentaţie, îţi mai trebuie şi har. Adică talent scriitoricesc. (E valabil şi la gazetari.) Ceea ce nu-i cazul cazul la dv., de asta să fiţi sigur.”
Aveți dreptate: nu sunt un demolator, probă linia editorială a revistei care a adus un număr sporit de cititori, prin oferirea unei alternative (vezi abordarea campaniei electorale). Nu am talent scriitoricesc și nici nu am avut niciodată astfel de pretenții. Sunt jurnalist și la acest capitol nu am nevoie de lecții de la dumneavoastră. Vă sfătuiesc să vă ocuupați de blogul dumneavoastră, vizitat de trei oameni plictisiți și un câine, unde postați e-mailuri personale nedestinate publicării.
„În legătură cu noua dv. rubrică, „Minciuni, manipulări, distorsionări și exagerări la români”, îl evocaţi pe Lucian Boia. O asociere de nume care vă închipuiţi dv. că vă înalţă la nivelul lui. Staţi liniştit, dv. nu sunteţi Lucian Boia. Nu aveţi nici cultura, nici instrumentele, nici „mâna” lui. Şi mai ales nu aveţi seriozitatea lui Boia. Pe scurt, nu aveţi anvergura lui Boia… Lucian Boia nu demolează. Lucian Boia se înscrie într-un curent modern şi benefic de rescriere a istoriografiei — cu aplicare la istoria României — sprijinindu-se pe reconsiderarea datelor din epocă şi a mentalităţilor. Cu inteligenţă, seriozitate, documentare atentă şi multă trudă.”
Este discutabil dacă Lucian Boia demolează sau nu, dar invocarea numelui său nu înseamnă nicidecum că pretind la anvergura lui. Nici nu aș putea, deoarece el este istoric, iar eu nu. În schimb am apelat la istorici precum Mihai Ionescu, Ottmar Trașcă sau Florian Dumitru Soporan în acest scop. Deci, o altă distorsionare, domnule Tumanian.
„Evident, există distorsiuni în istoriografie. Înlăturarea lor se realizează în mod firesc, organic. Nu în stilul „Hai să căutăm distorsiuni, manipulărti etc. şi să dăm de pământ cu ele!” Exemplul dv. cu Traian Vuia vi se potriveşte mânuşă. Adică dv. aşa vă închipuiţi că procedază un Boia? Vizitează un muzeu (o dată la zece ani), vede un exponat, după care dă fuga acasă şi restabileşte adevărul? Este grăitor pentru stilul dv. Ca şi pentru superficialitatea dv.”
Acest paragraf bate toate recordurile de distorsionare (la care domnul Tumanian, după cum a arătat-o în trecut este maestru). Interziceți cumva revistei ACUM să se ocupe de așa ceva? Minciuna patentă despre Traian Vuia care a spălat pe creier nenumărate minți în școlile românești trebuie să aștepte un tom?
Muzeul RAF (pe care l-am vizitat de cel puțin patru ori, nu în ultimii zece ani, dar nu am snobismul să trec pe răboj numărul de muzee vizitate, deși la Londra sunt ceva mai multe muzee și mai interesante decât la București. Dar slavă Domnului că nu fac parte din această categorie a „intelectualilor români” pentru care snobismul este o stare de spirit) este unul dntre cele mai renumite ]n materie din lume, iar acesta era doar un exemplu „blatant” cum zice englezul, de distorsionare, ca să nu spun de minciună.
„Să vă mai întreb dacă nu consideraţi că, printre altele, o naţiune are totuşi nevoie de propriile ei mituri (i.e. exagerări, manipulări etc. — care naţiune nu le practică?) pentru a supravieţui în istorie?… Inutil. Pot uşor să ghicesc răspunsul dv.”
Am să-l citez pe Ștefan (care mi-a suflat răspunsul) „Miturile sunt necesare – dar nu cand se construiesc pe minciuni.
MIT nu vine de la MITOMANIE”
Într-o țară în care Vlad Țepeș servește drept model pentru justiție, în care Antonescu este erou național (neoficial) în care trebuie să vină istorici din afară ca să dezvăluie crimele comise de regimurile fascist și comunist, în care este invocată ideologia xenofobă și antisemită a lui Eminescu ca model pentru ziua de azi, ceva nu este în regulă.
Și deși știu că vă irită cumplit acest lucru, revista ACUM va continua pe această cale.
Ați semnat în această revistă, iar acum, ca alți câțiva malcontenți stați pe margine și cârcotiți. Vă asigur că nu veți realiza nimic și, deși puțini sunt aceia care remarcă dispariția semnăturii dumneavoastră, contribuția dumneavoastră CONSTRUCTIVĂ la revista ACUM este binevenită.
Dle Tumanian, dle Clej,
Va felicit pe amandoi caci ridicati ratingul revistei ACUM 🙂
As mai adauga o idee citita de mine si scrisa de dl Tismaneanu:
„Nu exista nimic ce tine de adevarul istoric si care sa nu fie benefic pentru democratie”