Chiar dacă votul uninominal n-a adus în faţă chipurile noi pe care le-am sperat, de parcă politicienii ar fi uitat primii că au schimbat sistemul de vot sau, mai degrabă, pentru că tendinţa de autoconservare şi autoreproducere este mai puternică decît orice impuls de împrospătare a clasei politice, cred totuşi că este mai bine să mergem la vot. Nu este deloc uşor, sînt primul care îmi dau seama de acest lucru, săptămîni întregi am crezut că nu voi vota de data aceasta, cumva ca să pedepsesc clasa politică, dar acum îmi dau seama că este preferabil să votez decît să mă abţin.
De ce? Mai întîi, desigur pentru că altfel mi-aş contesta toate gesturile mele politico-electorale de pînă acum, faptul că am votat constant din 1990 încoace şi că, mai mult, am instigat la vot. Dacă m-am dus eu la celebrul tur al doilea al prezidenţialelor din 2000, cînd, de fapt, nu prea aveam ce căuta acolo, avînd de ales între unul cu mîinile pline de sînge şi altul cu gura plină de rahat, motivele de a lipsi de data aceasta sînt, totuşi, mult mai mici, în ciuda dezamăgirii pe care o resimt faţă de mai toate ofertele venite de la toate partidele. În al doilea rînd, pentru că, aşa cum arată toate sondajele, bătălia este atît de strînsă între primele două partide clasate, diferenţa fiind în zona marjei de eroare, încît efectiv fiecare vot contează, orice vot poate contribui la înclinarea balanţei într-o parte sau cealaltă şi e cumva reconfortant să ştii că ai contribuit fie la încurajarea unei tendinţe politice, fie la descurajarea alteia. În al treilea rînd, am sprijinit prin toate mijloacele pe care le-am avut la dispoziţie trecerea de la „votul de listă” la „votul în colegii uninominale” şi cred că trebuie să fiu consecvent cu mine însumi şi să mă duc să-i testez virtuţile. Chiar dacă sistemul nu este chiar cel la care mă gîndeam –aş fi preferat unul în două tururi, al doilea fiind între primii doi clasaţi, ceea ce ar fi asigurat mai multă „alegere directă” şi mai puţină „redistribuire” –, chiar dacă oferta de acum a partidelor este în linii mari dezamăgitoare, cred totuşi că această manieră de a vota merită încurajată şi nu se cuvine s-o sabotez tocmai eu.
Da, ştiu, e greu. Te uiţi pe ce-a propus partidul simpatizat şi îţi vine să te apuci cu mîinele de păr! Dar există o soluţie, pentru că poţi alege ţinînd seama în primul rînd de persoană şi, cu acest prilej îţi sancţionezi şi partidul pentru candidatura inacceptabilă propusă. Poţi fi simparizant PSD şi-l poţi vota pe dl. Oprea, dacă îţi place, cum poţi fi simpatizant PNL şi să-l votezi pe dl. Tompea! Asta la Iaşi, dar dacă ai norocul să fii bucureştean din Colegiul 9, îl poţi vota pe dl. Theodor Paleologu, chiar dacă eşti simpatizant PSD sau chiar PNL! Bănuiesc că în toate colegiile din ţară poţi întîlni situaţii asemnătoare. Dacă nici unul din candidaţii propuşi de partide nu ţi se pare convenabil, mai sînt candidaţii minorităţilor naţionale, de regăsit pe buletinele de vot din întreaga ţară – iată dl. Varujan Pambuccian, de la „Uniunea Armenilor din România”, pare un candidat serios şi simpatic! Dar sînt mai mult de o duzină de asemenea candidaţi care, din punct de vedere strict politic, pot si asimilaţi unor „independenţi”. Dacă nu găseşti niciun candidat care să-ţi placă, tot nu e motiv serios de neprezentare. Poţi vota partidul cu a cărui doctrină/ ideologie/ program simpatizezi, strîngînd ochii la candidatura propusă acum şi sperînd că data viitoare va fi mai inspirat în selecţia reprezentanţilor săi în colegiile electorale, începînd cu al tău!
Şi, chiar dacă nu te poţi decide în niciun chip să votezi ceva, tot e mai bine să mergi la vot decît să nu mergi. Poţi anula buletinul, punînd cît mai multe ştampile în căsuţele acestuia şi manifestîndu-ţi astfel activ protestul faţă de clasa politică. Dacă pur şi simplu nu te prezinţi, nimeni nu ştie dacă eşti doar un absenteist lipsit de spirit civic sau un protestatar calificat. Am discutat într-un articol mai vechi despre posibilitatea „votului alb”, acum prevăzut explicit în lege ca vot de protest, dar parcă n-aş mai recomanda această soluţie. Mai întîi, pentru că nu ştiu cîtă încredere putem avea în vigilenţa şi corectitudinea birourilor secţiilor de votare. În al doilea rînd, pentru că anularea buletinului prin multiplă ştampilare denotă totuşi o conduită activă.
Prin urmare, recomand, din toate punctele de vedere, o asemenea conduită faţă de procesul electoral în general, iar aceasta începe cu simpla prezentare la vot. După aceea, în singurătatea cabinei electorale, ne putem gîndi liniştiţi la ce vom vota ori ce vom respinge!
Un om un vot, un vot un om…
Am fost dintre cei care am salutat modificarea sistemului electoral, ca un mic pas în reformarea sistemului politic, fie chiar şi în această versiune ieşită cam sluţită din Parlament faţă de proiectul inţial negociat de Pro Democraţia cu partidele. Aş fi preferat, desigur, un sistem în două tururi, cu doi finalişti în turul al doilea, sistem care ar fi acordat mai mare importanţă votului direct în dauna hipertrofiatei redistribuiri. Dar, chiar şi în aceste condiţii, cred, în continuare, că aplicarea simetrică a principiului „un om un vot” prin corelativul „un vot către un om” este benefică. În fond, este mai bine să ştii pe cine votezi decît să votezi o listă care, în ciuda numeroaselor nume pe care le cuprinde, poate chiar din oricina asta, este în fapt „anonimă”. E şi mai comod pentru alegător să poată cere socoteală unei persoane decît unui fel de abstracţiune care se cheamă partid.
Şi lucrurile ar fi fost în regulă dacă, întîi de toate, partidele şi-ar fi dat seama că s-a schimbat sistemul de vot! Dar fie că nu şi-au dat seama, fie tendinţa de autoconservare şi autoreproducere a politrucimii noastre este atît de puternică încît partidele au trecut cu superbie peste acest mic, dar esenţial, detaliu de natură electorală. Altfel, nu ne putem explica faptul că majoritatea candidaturilor propuse sînt aceleaşi care au fost şi pe listă de aproape douăzeci de ani ori măcar în ultimii zece. Cu atît mai puţin ne putem explica prezenţa între candidaţi a celor 252 de „compromişi” – nu şi pentru bravele lor partide, după cum se vede! – din motive morale, justiţiare, cînd nu de-a dreptul penale, inventariaţi pe lista România curată. Ca să nu mai spun că pînă şi o bună parte a „prospăturii”, cînd nu e selectată dintre aproximativele noastre „vip”-uri sportive, muzicale sau mediatice, pune şi ea în lumină delicate aspecte de natură morală sau delictuală. Care a făcut trafic de influenţă contra avantaje, care a scăpat printre degete către firme prietene banii publici, care a făcut afaceri necurate cu armata! Şi nu mă refer acum la politrucii îmbătrîniţi în rele, ci la proaspetele apariţii ce s-au pus în slujba uninominalului şi a partidelor pe care acesta pare să le deservească fără greş acesta! Cum le-a servit şi votul de listă!
Iată cum ceea ce trebuia să simplifice viaţa alegătorului şi să-l „resposabilizeze” pe ales, mai degrabă complică şi încurcă lucrurile. Înainte, nu-ţi plăceau candidaţii, dar votai în funcţie de simpatiile ideologice, chiar doctrinare., votai „lista” gîndind că votezi partidul. Acum, chiar dacă ai vrea să procedezi astfel, vezi mutra, cu nume şi prenume, candidatului cu al cărui partid simpatizezi doctrinar, şi-ţi cam trece toată pofta să mai pui ştampila în căsuţă. Una e să votezi „abstract” un partid, pentru că-l simţi aproape de convingerile tale, cu totul altceva să-l vezi acolo întruchipat de o mutră suspectă, de un individ dubios parcă din naştere!
Să nu mai vorbesc în general. M-am uitat, chiar de prea multe ori!, peste candidaturile din colegiul meu. Cu mare greutate, aş avea o opţiune pentru Senat, nu şi pentru Cameră – şi am încercat să evaluez doar persoanele ca atare, fără să ţin cont de apartenenţa lor politică. Mai trist este altceva, chiar dacă m-aş muta din cartier, nimerind în alte colegii, tot n-aş avea de ales ceva cît de cît acceptabil pentru amîndouă camerele. În unele colegii, n-aş avea nici măcar pentru una dintre ele! Aşa că stau şi mă întreb ce voi face dumincă. Să votez doar pentru o cameră? Să votez „doctrinar”, deci închizînd ochii în ce priveşte persoana, imaginîndu-mi că votez partidul? Să nu ies pur şi simplu din casă? În acest moment, chiar nu ştiu ce voi face! Dar mai am două zile de gîndire!