Marcel Iancu ( in dreapta) cu Ice Mambush Intimplator sau nu, in 3 iulie, Adi Carmi publica in Jurnalul Saptaminii articolul „Marcel Iancu, evreu inainte de a fi roman”. O mica biografie a artistului (1895-1984), co-fondator al miscarii de avangarda Dada, care, la numai 21 de ani, la Zurich, in vestitul Cabaret Voltaire, alaturi de Tristan Tzara, Jean (Hans) Arp, Hugo Ball si altii, revolutioneaza normele artei europene, refuzind orice ingradire a creatiei, eliberind-o din limitele analizei rationale, ale conventiilor si academismului, aducind in prim plan protestul, non-conformismul, exprimarea haotica, grotescul, absurdul, anulind criteriile estetice acceptate la inceputul secolului XX.
Intimplator sau nu, in 20 iulie imi parvine prin Internet o informatie pretioasa, cuprinzind initiativa unor fundatii din Romania care se implica in proiectul „Marcel Iancu arhitect”, evocind inceputurile arhitecturii moderne in Bucuresti. Iau legatura cu D-ra Angelica Iacob si, aflind obiectivele prestabilite, ii sugerez sa publice un articol la Jurnalul Saptaminii, pentru ca cititorii de limba romana din Israel sa afle cit mai multe detalii despre noua harta a Bucurestiului, cu un traseu care include cladirile concepute de Marcel Iancu in perioada interbelica, despre albumul bilingv dedicat arhitectului, care va fi lansat in 15 octombrie. In scurt timp, Angelica Iacob imi trimite noile harti, precum si catalogul expozitiei care a avut loc in 2007, la Zurich – Romanii de la Cabaret Voltaire.
Intimplator sau nu, de aproape doi ani conversez telefonic cu D-na Dadi Iancu, unul dintre subiectele discutate fiind starea precara in care se afla multe dintre edificiile din Bucuresti care poarta semnatura de arhitect a tatalui ei, Marcel Iancu, uneori in colaborare cu fratele sau, Iuliu. Desigur ca m-am grabit sa o instiintez pe fiica artistului si sa-i aduc hartile respective, in engleza si romana.
Simultan, Muzeul Janco-Dada din Ein Hod pregateste o noua expozitie, inedita, a lui Marcel Iancu, din colectia lui Ice Mambush, intitulata „A urca pe un munte inalt si abrupt”, al carei vernisaj a avut loc pe 25 iulie. La deschidere a luat cuvintul Moshe Zambar, Presedinte de onoare al Muzeului Janco-Dada, fost Guvernator al Bancii Nationale, care a povestit audientei, cu nostalgie si umor, cum a reusit, in urma cu peste 25 de ani, sa mobilizeze institutii si persoane private, in scopul construirii muzeului, pe un teren donat de familia Iancu, la citiva pasi de atelierul artistului. Evocind personalitatea lui Marcel Iancu, arhitect, pictor, sculptor, portretist, scenograf, publicist, mentor al coloniei de artisti din Ein-Hod, Moshe Zambar a amintit si de expozitia Dada de la Paris, in cladirea Muzeului de Arta Moderna, unde o camera a fost dedicata colajelor lui Marcel Iancu.
Raya Zommer-Tal, directoarea muzeului Janco-Dada, a expus in citeva cuvinte scopul acestei expozitii inedite – prezentarea diferitelor aspecte ale creatiei lui Marcel Iancu, nu neaparat in functie de tematica, ci pentru a oferi vizitatorilor prilejul de a gusta cite putin din pictura, sculptura, ceramica, litografii, grafica, schite, chiar si tapiserii si artizanat. Lucrarile sint prezentate in mod cronologic, unele realizate inca in Romania, in anii 20-30, dar marea majoritate in Israel, singur, sau in colaborare cu Ice Mambush si Aviva Margalit-Mambush.
Ice Mambush a fost, alaturi de Marcel Iancu, unul dintre fondatorii coloniei Ein-Hod, prieten apropiat al maestrului, multe dintre lucrari fiind rezultat al activitatii lor simbiotice, avind ca obiectiv realizarea unor noi parametri in arta si artizanat, conferindu-le un caracter original, israelian. In decursul anilor, Ice a achizitionat, a primit in dar sau ca rasplata pentru munca depusa, creatii ale lui Marcel Iancu. Toate operele de arta expuse fac parte din colectia sa privata. Din pacate, starea sanatatii lui Ice nu i-a permis sa fie prezent la vernisaj. Dar expozitia isi datoreaza numele – A urca pe un munte inalt si abrupt – cuvintelor pe care acesta le-a spus, evocind personalitatea lui Marcel Iancu, la inmormintarea marelui artist, in 1984.
Dadi Iancu nu a putut participa la vernisaj, dar familia, care sprijina cu tot sufletul initiativele muzeului, a fost reprezentata de Michi, nepoata artistului.
Am petrecut o ora plimbindu-ma si admirind lucrarile expuse. Citeva elemente m-au emotionat in mod special, in primul rind miscarea, dinamica din creatiile lui Marcel Iancu. Artistul foloseste mijloace de expresie din lumea teatrului, a cabaretului, reuseste sa realizeze un efect paradoxal al culorilor, pe de o parte o armonie a lor, care deseori transmite bucuria vietii, pe de alta parte culorile se transforma in personaje care se intersecteaza si dau nastere la conflicte, ca intr-o piesa de teatru. Aveam senzatia ca pictura sa ma absoarbe, ca devin parte din naratiune, ca trebuie sa reactionez. Figurativul si abstractul, liniile bruste, unghiurile ascutite, se imbina cu formele rotunde, cu senzualitate erotica, sau cu blindetea unei atingeri abia percepute. E de necrezut cit umanism si dragoste se degajeaza din pete de culoare care socheaza la prima vedere, apoi te introduc intr-o atmosfera sinestezica, care te face sa vibrezi, chiar cind incerci sa judeci „la rece”. Simturile se amesteca, auzi culori si vezi voci, poezia si muzica tisnesc din fiecare centimetru al tablourilor lui Iancu. Desi creativitatea artistului isi gaseste expresia originala, la inceputul secolului XX, in cadrul miscarii de avangarda Dada, in operele sale apar si elemente ale expresionismului, ironia, sarcasmul, caricaturizarea unor personaje, grotescul situatiilor. Ritmul ciudat al liniilor, geometria distorsionata, nu fac nota stridenta cu romantismul culorilor. Dimpotriva, simti ca plutesti intr-o lume de vis, dar care coexista in armonie cu realitatea, ca ti se ofera dragoste neconditionata, care izvoraste din pinza, prin fiecare nuanta a culorilor, te invaluie si te introduc in scenariul actiunii.
Senzatii asemanatoare ai si cind privesti sculpturile, sau chiar numai un portret, pentru ca Marcel Iancu este un maestru al detaliului, al punctului din care se ramifica actiunea, in directii nebanuite, transmitind mesaje filozofice cu valoare universala. In lucrarile sale timpul se zbate sa-si faca loc, viata pulseaza, secunda capata dimensiuni cromatice si sonore, devii spectator activ aproape fara sa-ti dai seama.
In contrast cu lumea melodica, cu armoniile si disonantele surprinzatoare ale culorilor din tablourile sale, sint desenele care au ca subiect Holocaustul. Desi a emigrat in 1941, Marcel Iancu a suferit de pe urma legilor rasiale si a antisemitismului din Romania, a fost parasit de prieteni, nu a mai putut expune, ultima sa expozitie avind loc in 1939. La vernisaj, Ion Barbu ( Barbilian), cunoscutul matematician si poet, prieten din adolescenta si colaborator la Contimporanul i-a spus: ” Ce pictor mare esti! Pacat ca esti jidan!”. In ianuarie 1941, in Pogromul de la Bucuresti, legionarii il asasineaza pe cumnatul sau, Michael (Misu) Goldshlager Costin. Inca din Romania, Marcel Iancu incepe seria de peste 100 de desene pe tema Holocaustului, citeva ii apartin lui Ice Mambush si sint prezentate acum la Ein-Hod. Desi toata viata artistul a dorit sa vada aceste desene intr-o expozitie speciala, cu toate ca in 1981 editura Am Oved a cules 28 dintre ele, impreuna cu poezii in limba ebraica ( Bialik, Tchernihovski, Altermann si altii), intr-un album cu titlul ” Kav Haketz”, abia 6 ani dupa moartea lui Iancu, in 1990, la Muzeul Ein-Hod, la Yad Vashem- in Ierusalim, in Knesset si in kibutzul Lohamei Haghetaot, 80 dintre aceste desene sint reunite sub titlul „On The Edge”( Pe Muchie).
De curind Dadi Iancu mi-a daruit citeva publicatii si albume pretioase despre viata si activitatea lui Marcel Iancu, intre care si „Kav Haketz”, iar de la Raya Zommer am primit catalogul ” On The Edge”. Sper ca expozitia pe tema Holocaustului sa fie reluata, atit in Israel, cit si in Romania si alte tari europene.
Unul dintre idealurile lui Marcel Iancu a fost perpetuarea valorilor curentului Dada si promovarea artistilor israelieni talentati. Alaturi de operele sale din colectia lui Ice Mambush, am avut ocazia sa cunoasc patru tineri creatori: Elad Admon – „Chibrituri”, Tal Yerushalmi – ” Muntele Odihnirii”, Keren Yaala Golan – „Shem-A”, arta video ( ‘Litere Verzi’ si ‘Soare Albastru’), prezentata intr-o mica grota subterana, precum si impresionanta pictura murala creata de Sivan Ylan, in acrilic, direct pe peretele muzeului, avind in centrul ei portretul singurei femei din grupul fondator Dada, Emmy Hennings-Ball, cintareata la Cabaret Voltaire din Zurich. In jurul imaginii ei, diferite detalii din operele lui Marcel Iancu, sau culori caracteristice mentorului de la Ein Hod se contopesc intr-un impresionant omagiu adus marelui pictor si miscarii avangardiste.
Expozitia, cuprinzind colectia privata a lui Ice Mambush, un Marcel Iancu inedit, precum si lucrarile celor patru tineri artisti, s-a incheiat in 25 octombrie. M-am bucurat de aceasta ocazie unica, care m-a apropiat de creativitatea complexa a lui Marcel Iancu, de operele sale, in cea mai mare parte realizate in Israel.
Am plecat din Ein-Hod cu gindul ca Marcel Iancu, in ciuda celebritatii sale mondiale, este inca insuficient cunoscut in Israel, tara in care a hotarit sa se stabileasca pentru ca se simtea evreu, renuntind partial la gloria de care, fara indoiala, s-ar fi bucurat pe alte meleaguri, dar avind satisfactia sa contribuie la geneza artei moderne israeliene, raminind totodata un geniu al artei universale.