In urma prabusirii Uniunii Sovietice, multi au crezut ca intreaga omenire va adopta cu entuziasm democratia liberala si capitalismul bazat pe proprietatea privata ca fiind singurul model social capabil sa modernizeze societatea, sa asigure prosperitate si sa evite confruntari violente intre state. Criza economico-financiara din 2008-2009 a provocat o neincredere grava in capacitatea democratiilor capitaliste de a asigura functionalitatea institutiilor financiare, progresul economic si bunastarea cetatenilor.
In ultimii 20 de ani, unele state cu regimuri autocrate, in frunte cu Rusia si China, au contestat superioritatea societatii liberal-democrate si s-au solidarizat cu alte autocratii impotriva democratiilor occidentale. Aceasta ascendenta aparenta a autocratiilor capitaliste contemporane a provocat tensiuni in relatiile internationale, a precipitat o concurenta acerba intre tabere rivale si a dus la situatii conflictuale care creaza instabilitate si pericliteaza aspiratiile de cooperare globala.
In secolul trecut, regimurile tiranice din Germania, Japonia, Uniunea Sovietica si China au esuat lamentabil. Autocratiile actuale pretind ca, fiind perfect compatibile cu capitalismul generator de bunastare economica, ofera un nou model social autoritarist care, rivalizand cu democratia liberala, asigura modernizarea mai eficienta a societatii.
In Rusia, autoritatile conduse de Vladimir Putin au ingradit drepturile individuale, au subordonat justitia, au emasculat opozitia si au acaparat controlul asupra mijloacelor de informare in masa. In aceeasi perioada, ambitiile expansioniste si politica externa adversariala a Kremlinului au agravat divergentele dintre Rusia si democratiile euro-atlantice. In disonanta cu NATO si UE, Moscova insista sa-si restabileasca dominanta asupra statelor din vecinatate care au facut parte din fosta Uniune Sovietica si din Pactul de la Varsovia, sa evite cu orice pret aderarea unor tari din CSI precum Georgia si Ucraina la structurile euro-atlantice si sa nu permita constructia unui gazoduct care sa conecteze bazinul Marii Caspice cu piata occidentala fara sa treaca prin Rusia deoarece o asemenea conducta de gaze ar diminua monopolul energetic si influenta politica a Moscovei in relatiile cu Europa.
Partidul Comunist din China, demonstrand ca este capabil sa stimuleze cresterea economica, si-a prezervat monopolul puterii politice si a rezistat cu succes presiunilor domestice de liberalizare prin represiune, prin cenzurarea informatiilor si prin exagerarea consecintelor „nefaste” ale unei „instabilitati politice”.
Desi dependenta de acces la pietele occidentale, China are divergente politice majore cu Statele Unite din cauza Taiwanului, a respectarii drepturilor omului in China si a concurentei pentru importul de resurse naturale si energie.
Rusia si China, impreuna cu alte state nedemocrate din Asia, au format asociatii ostile fata de puterile occidentale precum Organizatia de Cooperare de la Shanghai. Incurajate si sprijinite de Rusia si China, regimurile autocrate din tari precum Sudan, Venezuela si Iran creaza instabilitate in regiunile respective si agreseaza propagandistic „imperialismul american”. La ONU, obstructionismul Moscovei si Beijingului au paralizat functionalitatea Consiliului de Securitate ca in timpul Razbouilui Rece.
RUSIA SI VECINII
Atitudinea anti-liberala si anti-occidentla a Rusiei, ca si solidaritatea cu alte regimuri autoritariste, sunt evidente in politica Moscovei in cadrul Comunitatii Statelor Independente (CSI). In relatiile cu tarile din CSI, Kremlinul s-a solidarizat consistent cu liderii autocrati si a ostracizat pe cei care au promovat politici liberalizante.
Boris Eltan si Vladimir Putin nu au incurajat niciodata reforme democratice in fostele republici sovietice din CSI. Avand preferinte autoritariste proprii, Putin a preferat sa conlucreze cu lideri despotici din tarile vecine care, ideologic, nu se simt apropiati de democratiile occidentale. Revolutiile populare din Georgia in 2003, Ucraina in 2004 si Kazahstan in 2005 au inlaturat electoral tirani pro-rusi de la conducerea tarilor respective, au deraiat ambitiile reintegrationiste ale elitei politice de la Moscova si l-au infuriat pe Putin, presedintele rus in perioada respectiva.
Inainte de revolutia portocalie din Ucraina, Putin planuise sa creeze o comunitate-nucleu care sa includa Rusia, Belarus, Ucraina si Kazahstan in cadrul careia sa se accelereze convergenta economica, politica si de securitate. Cei de la Kremlin au blamat puterile occidentale pentru „esecul” ucrainean, au asaltat propagandistic noua conducere de la Kiev si au acuzat organizatiile pro-democrate autohtone ca ar fi „grupari subversive”, „spioni” si „agentii unor forte externe sinistre”.
Putin a facut eforturi majore ca sa intimideze, sa submineze si sa preseze economic statele din CSI care au virat spre democratie, care au permis dialog politic sau care au preferat o anumita transparenta in procesul de guvernare. In paralel, el a oferit laude, aranjamente economice avantajoase si subventii celor care au suprimat aspiratiile de liberalizare ale propriilor cetateni. In 2005, cand massmedia internationala critica masacrarea demonstrantilor pasnici de la Andijan de catre autoritatile uzbece, Putin l-a primit cu bratele deschise pe presedintele-dictator uzbec Islam Karimov si l-a felicitat ca a reusit sa „controleze situatia” si sa „elimine agitatorii incitati de agenti straini”. Karimov, impins puternic de Putin, a ordonat expulzarea militarilor americani din Uzbekistan si a reprezentantilor organizatiilor neguvernamentale care primeau asistenta din strainatate.
In ultima campanie electorala din Belarus, ca de obicei, presedintele Alexandr Lukasenko a reprimat cu brutalitate demonstrantii opozitiei si s-a proclamat invingator absolut. Putin s-a grabit sa-l elogieze pe tiranul de la Minsk ca a demonstrat decisiv cum trebuie sa actioneze liderii (necontestati) ca sa mentina „stabilitate”.
In cadrul CSI, Putin i-a incurajat pe liderii autocrati din Kazahstan, Turkmenistan, Tadjikistan si Azerbaidjan sa interzica activitatea organizatiilor neguvernamentale, sa suprime gruparile pro-democrate autohtone si sa recompenseze generos jurnalisti ca sa publice articole favorabile despre liderii respectivi si programele lor.
ROLUL CLASEI MIJLOCII IN CHINA
Cresterea economica din China a creat o clasa mijlocie care a ajuns aproape de 800 de milioane de cetateni. Aceasta categorie de „mici burghezi” a devenit o forta sociala redutabila, a influentat componenta Partidului Comunist si, „infiltrand” partidul, i-a domolit partial comportamentul represiv. Intr-adevar, sondajele de opinie internationale au aratat ca marea majoritate a celor care apartin clasei mijlocii prefera un sistem democratic concurential, respectarea libertatii individuale si independenta pentru massmedia.
In decembrie 2008, 300 de cetateni proeminenti din China, riscand represalii drastice, au semnat o proclamatie publica, denumita Carta 08, in care au solicitat abolirea dictaturii politice a Partidului Comunist, elaborarea unei noi constitutii, alegeri libere, separarea puterii in stat, o justitie independenta si respectarea drepturilor individuale. Intensificarea presiunii clasei mijlocii si a noilor centre de putere economica in favoarea reformarii democrate a sistemului politic ar putea, in viitor, duce la liberalizarea societatii chineze. Incercand sa-si mentina monopolul politic, comunistii chinezi au incurajat cooptarea in partid a „profesionistilor capabili”, se identifica puternic cu „interesele nationale” si exagereaza pericolele liberalizarii care, ar duce la „instabilitate politica”, ar deteriora progresul economic si ar putea submina integritatea teritoriala a Chinei permitand activitatea neigradita a agentilor straini rau-voitori.
AUTOCRATIE VERSUS LIBERALISM
Progresul economic spectaculos din China autocrata si centralizarea puterii politice intr-un partid unic in Rusia au sugerat ca autoritarismul, fiind compatibil cu sistemul economic capitalist, reprezinta o alternativa viabila pentru dezvoltare economica si modernizarea societatii. Ascendenta aparenta a autoritarismului capitalist a creat dezbateri aprinse in occident in legatura cu validitatea si durabilitatea regimurilor autocrate, cu evolutia viitoare a rivalitatii dintre autocratie si liberalism si cu obligatia statelor democrate de a-si reevalua politica externa, aranjamentele de securitate si initiativele necesare ca sa asigure ordinea mondiala.
In cazul in care liderii autocrati din China si Rusia isi consolideaza monopolul politic si continua sa se solidarize cu liderii autocrati din alte tari, incompatibilitatea politica si rivalitatea cu democratiile occidentale vor duce progresiv la realtii conflictuale si vor preveni evolutia societatii umane spre o pace liberala durabila.
Majoritatea observatorilor politici preconizeaza ca progresul economic din China si Rusia va duce in cele din urma la liberalizare politica. Ei afirma ca exista contradictii ireconciliabile intre monopolul politic si economia capitalista. Cu cat nivelul de trai se va imbunatati si cu cat populatia va deveni mai educata, cu atat mai intense vor fi presiunile din partea clasei mijlocii de a participa la activitatea politica si de a trage la raspundere guvernantii.
Economia capitalista, bazata pe respectarea propreitatii particulare, are nevoie de functionalitatea neingradita a justitiei pentru respectarea contractelor, a regulamentelor si a legilor care afecteaza activitatea economica. In cele din urma, sistemul judiciar, devenit independent, va fi capabil sa stavileasca puterea statului si sa asigure dreptul publicului de a participa la selectionarea liderilor politici.
In regimurile autocrate, oligarhia guvernanta abuzeaza de autoritatea statului si, controland justitia, isi permite sa se implice in activitati flagrante de coruptie. Aceasta viciaza functionalitatea guvernarii si delegitimizeaza guvernantii. Cu toate eforturile periodice de a limita abuzurile de putere ale oficialilor si de a rectifica practicile lor pradatoare, coruptia nu poate fi controlata fara un sistem judiciar puternic si independent.
Societatea moderna nu poate functiona satisfacator fara specialisti, fara relatii socioeconomice complexe si fara circulatia libera a informatiilor. Aceasta functionare nu este compatibila cu monopolul politic si cu incorsetarea populatiei.
Autoritatile din Rusia si China nu au reusit sa creeze un echilibru stabil intre autocratie si capitalism in asa fel incat sa ofere un model universal de evolutie spre modernitate. Opacitatea deciziilor guvernamentale, coruptia rampanta si lipsa de responsabilitate a oficialilor va continua sa delegitimizeze elitele conducatoare, sa agraveze inegalitatea economica si sa tensioneze relatiile dintre guvernanti si populatiile respective.
Din nefericire, nimeni nu poate prezice daca si cand tranzitia de la autoritarism la democratie liberala va avea loc, cand liderii autoritari vor accepta sa fie inlocuiti electoral si care vor fi evenimentele decisive in aceasta evolutie. Ceeace obliga democraatiile occidentale sa-si coordoneze activitatea poltica, economica si de securitate ca sa faca fata provocarilor, revizionosmului si atitudinii ostile a puterilor autocrate asecendente si sa incurajeze la unison evolutia lor spre liberalism.
Washington 15 februarie 1009