Linköping. Un muzeu al satului si naturii cu care si vizitatorii par a forma un tot.Oraşul în care locuiesc, Linköping, este al cincilea din tara ca marime deşi are numai vreo 120000 locuitori. Se spune că prima vorbă pe care un chinez invitat la universitatea oraşului a rostit-o la ieşirea din gară a fost: ,,Dar unde sunt oamenii!?”.
Voi invita pe câţiva dintre ei în prezentul articol, cu părerea de rău ca spaţiul acordat lor va fi limtat.
Cititorii care vor să afle mai mult, vor găsi un studiu complet, (desi destul de răutăcios) tradus în romaneste: ,,Mentalitatea suedeza” de Åke Daum, etnolog suedez. Daum îi prezintă pe conaţionali ca fiind tăcuţi, timizi şi egoişti. Lucrurile se complică pentru că generaţia celor în vârstă diferă dramatic de cea a celor care au fost adolescenţi începând cu perioada zbuciumată a anilor ’68.
Generaţiile mai tinere s-au aliniat la ,,individualism”. Îmi este însă întotdeauna drag să am contact cu suedezi mai în vârstă. Sunt mai tipicari, cinstiţi, harnici, atenţi, şi politicoşi. Dar, de multe ori, şi mai retraşi, mai obtuzi, mai reticenţi la tot ce nu e suedez, unii ajungând până la gesturi rasiste, involuntare sau nu. Dar mai întotdeauna cuminţi, modeşti, răbdători. Tinerii au la rândul lor alte valenţe, deşi probabil nu voi apuca să povestesc prea despre asta – vrem să ştim mai mult despre sistem.
Societatea suedeză, ca şi alte societăţi, nu este nici ea una ideală.
Un bun amic, Jan Årmann este inginer silvic pensionar trecut de 70 de ani. Foloseşte intens calculatorul şi internetul, pasionat de orice aspect tehnic sau ştiinţific, vorbeşte foarte bine încă vreo 4-5 limbi, a fost pilot amator. Capabil să folosească în practică cunoştinţe de matematică şi fizică dobândite în urma cu decenii bune dar si deosebit de atent cu cei din jur, diplomat şi modest. Îmi povesteşte: ,,Prin anii ’50 la peste tot cheia casei se ţinea agăţată vizibil într-un cui pe tocul uşii de la intrare. Maşina se lăsa în stradă cu cheia în contact.
Cei care mai cred şi acum în mitul ,,tării fără închisori”, cum era numită în perioada interbelică, ar fi şocaţi de realitate. Ţara are parte de criminalitate serioasă. Există indivizi care omoară ca să se distreze, jafurile maşinilor de transport bancar depăşesc prin tehnicitatea lor imaginaţia regizorilor de film. Mai sunt la activ şi cele două asasinate ale unor importanţi oameni de stat, Palme şi Anna Lindh.
Despre o parte din tineri, de nici 14 ani afli ca e mai bine să nu-i vezi pe strada pentru ca la cea mai mica suspiciune ca te uiţi urat la ei s-ar putea să te răpună. Valul de liberalizare i-a învăţat să nu suporte observaţii iar multe din principiile morale cu care ne băteam capul la vârsta lor sunt o gluma, cu tot cu pudoarea şi chiar propriul simt de conservare. Plăcerile, ,,experienţele” oricare ar fi ele, primează. Nu e de mirare, pentru ca liberalizarea din anii ’68 i-a făcut pe profesori să abdice de la orice uz al autorităţii. Părinţilor li s-au legat şi lor mâinile la spate. în schimb, luând cu dibăcie ca scut libertatea expresiei, tot felul de mişcări, curente, îşi iau libertatea să lege minţile copiilor cu ,,lanţuri” inducându-le cele mai nefericite dependente, înregimentându-i în cauze la o vârsta la care ei nu sunt capabil să discearnă – cu cat mai devreme, cu atât mai bine. Internetul este şi el un instrument în mana acelora, aproape la fel de tineri sau foarte bătrâni, care manipulează copii. Un părinte sau un profesor, chiar aşa de neînţelegători cum păreau ei în ochii ideologilor libertăţii fără limite, nu ar fi fost cel puţin niciodată capabili de acte iresponsabile. Loialitatea, devotamentul şi bunului simt i-ar fi împiedicat pe cei mai multi dintre ei.
Un exemplu: în 1998, la o seara de disco în Göteborg, un local arhiplin la demisol. Patru tineri de 18 şi 19 ani au intrat în disputa cu organizatorii fapt pentru care li s-a refuzat intrarea. Răbufnirea de orgoliu a fost atât de mare încât cei patru s-au reîntors cu o canistră cu benzină pe care au vărsat-o la una din ieşiri şi au dat foc. De la apariţia primelor semne de foc în interior au mai trecut doar cinci minute până când nu mai exista nimic. Din circa 375 de tineri, 60 au murit şi încă 50 au fost răniţi grav. Autorii înfiorătorului act au lăsat la o parte orgoliile şi s-au făcut nevăzuţi. Descoperiţi după un an şi ceva de cercetări intense, au fost judecaţi şi condamnaţi. Tot ce au găsit de cuviinţă să spună a fost să-şi ceara scuze – vor fi în libertate nu după mulţi ani.
Nu vreau sa insinuez nimic cu aceste exemple. Nu am date statistice asupra gradului de extindere al petelor negre şi derapajelor din societate şi administraţie. Vreau doar să arăt că nu am naivitatea să mă cred într-un paradis. Dar, cel puţin, într-un infern acceptabil.
Încerc să ilustrez ceeace este reprezentativ pentru spiritul suedezului prin încă un exemplu.
IKEA
Ne poate place sau nu ceeace se vinde acolo. Interesant este ce se ascunde în spatele acestui imperiu.
In 1943, un puşti de la tara, de numai 17 ani şi cu şcoală puţină, îşi făcea de lucru vânzând sătenilor tot ce putea trece prin cap, de la seminţe până la ciorapi de nailon, peste sau stilouri franţuzeşti. Livrarea mărfii o făcea singur cu bicicleta iar drept depozit avea un chioşc în fundul curţii pe care scrisese un nume inventat din iniţiale, ,,IKEA”: adică el, Ingvar, Kamprad, din satul Elmtaryd, cătunul Agunnaryd. Vânzările mergeau atât de bine încât fabricantul stilourilor franţuzeşti a cerut în mod expres să aibă o discuţie cu ,,directorul firmei suedeze”!
Poate că lucrurile s-ar fi oprit aici dacă Ingvar nu ar fi început sa-si pună şi alte întrebări. Prin 1947 a început să vândă mobile, de data asta într-o prăvălie adevărată. Îl rodea gândul că existau atâtea alte magazine care vindeau mobilă, cu mult mai mult succes decât el, un puştan necunoscut. ,,Ce aş putea să le ofer clienţilor ca să cumpere mai mult de la mine? Mobilă ieftină, fără doar şi poate! Dar cum, când cheltuielile de producţie sunt atât de optimizate ca să mai lase loc unor ieftiniri!?” S-a gândit că mai rămânea de făcut ceva doar cu costurile de transport ale mobilei, calculate la volum. Acesta erau însă o componentă destul ridicată a preţului. Cumva i-a venit ideea ca mobilele să fie livrate clientului în forma ,,presată”, ca sa încapă mai mult în camion. Clientul se alegea cu economia din transportul mai ieftin dar şi din livrarea demontată. După nu multă vreme, împreună cu un proiectant-designer de mobile a găsit o soluţie. Aşa a apărut mobila IKEA la pachet.
Se ştie ca magazinele lui sunt răspândite pe mai multe continente iar el concurează în topul miliardarilor lumii.
Omul Ingvar Kamprad este un personaj asupra căruia merită să zăboveşti. La cei 82 de ani este încă activ cu norma întreagă. ,,Ai promis ca te retragi la 75 de ani!” încearcă un reporter să îl tachineze. ,,Aveţi dreptate, ce repede trece timpul!”
Face controale, niciodată inopinate, în magazinele sale din toată lumea la care este in deplasare mai bine de câteva luni pe an. Dă mâna, îmbrăţişează şi stă de vorbă cu toţi angajaţii pe care ii întâlneşte. Are întotdeauna idei şi propuneri pentru îmbunătăţiri. Mănâncă la modestul restaurant din incinta magazinului (existent în toate magazinele, cu aceleaşi preturi şi sortimente) chifteluţe suedeze cu dulceaţă de doi dolari porţia. La IKEA în Polonia, casiera s-a zăpăcit şi l-a încărcat cu doi centi la cafea, fără sa-şi dea seama ca după ora 12 cafeaua e gratuită. Ingvar, care aşteptase special momentul ca sa poată prinde reducerea, a corectat imediat greşeala, fără însă să o dojenească.
Nu are calculator, scula lui cea mai sofisticată fiind un fax. Conduce un Volvo model 1997 dacă e să credem legenda. Când este în călătorie de afaceri, ia autobuzul de la aeroport la hotel – s-a întâmplat cel puţin în Suedia, la Göteborg, când a cerut împrumut banii pentru bilet de la contabilul sau care îl însoţea, după care acesta din urmă l-a lăsat la autobuz şi a mers tot in acelaşi loc cu taxiul.
Periodic, deşi IKEA este mândria multora dintre suedezi, Ingvar Kamprad a fost şi criticat, în diverse ocazii, printre altele şi pentru simpatii fasciste în tinereţe. De acestea din urma s-a dezis ulterior în public. A trimis şi câte o scrisoare cu scuze fiecărui angajat al său. Nu este locul aici să-i judec faptele unei vieţi întregi, despre care s-au scris mai multe cărţi.
Închei totuşi enumerând în traducere tezele sale care în prezent sunt prezentate chiar şi la prestigioasa Handelshögskolan din Stockholm, supranumită ,,Facultatea de directori şi miniştri”:
1. Sortimentul – identitatea noastră
2. Spiritul IKEA. O realitate puternică şi vie
3. Câştigul ne dă resurse
4. Să obţii rezultate bune cu mijloace modeste
5. Simplitatea este o virtute
6. Originalitatea liniei
7. Important pentru succesul nostru: conjugarea forţelor
8. A-ţi asuma răspunderea e un privilegiu
9. Cele mai fantastice lucruri sunt cele pe care încă nu le-am făcut. Avem în faţa noastră un viitor minunat!
Deşi simplitatea e o virtute, mă despart cu părere de rău de aceşti oameni si de inca multi alţii despre care aş fi vrut să povestesc. Mă consolez însă gândindu-mă la episoadele care au mai rămas: locul celor mai pasionante relatări din acest modest serial continuă să fie viitorul.