După câteva încercări de a scrie despre un copil întâlnit astăzi, în autobuz… am ajuns la concluzia că degeaba scriu! Poate ar trebui să-mi dezvelesc pieptul de leu… şi să strig! Poate ar trebui să-mi dăruiesc sufletul, floare de bumbac… unei lumi care se pierde!
În solniţa bogatului, sarea are gust de bani! În balanţa bogatului, ochii au gust de bani! Raţiunea bogatului este prea sărată! Şi uită mizeria în care trăiesc alţi oameni, şi uită visele în care se trec alţi oameni…
S-a întâmplat ceva… Sigur că da! Cineva vrea să ne fure umanul! Şi din lecţia predată astăzi de hazard, am înţeles că Vasile Alexandru, oricât ar încerca sărăcia să-i intre în oase, are suflet… Un suflet de copil, care încă mai caută bucuria! N-am putut să nu-i dau un leu, de bomboane, chiar dacă ştiu că e puţin! N-am putut să nu-i dau o parte din sufletul meu, chiar dacă ştiu că e puţin! N-am putut să nu-i dau clipa mea, chiar dacă ştiu că e puţin!
Şi-acum, ştiu… Iarăşi, ştiu… Când îl întâlneşti pe Dumnezeu, toată lumea e a ta! Joacă-te, Vasile Alexandru… Speră şi visează! Eu te veghez cu lacrima mea, eu mă rog pentru minunea din tine! Nu-i o ruşine… Noi iubim viaţa, Vasile Alexandru!
21 noiembrie 2007, 21:05
Zeiţa de turcoaz, Editura Tiparg, 2008