caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Președintele Băsescu mustrat de liderul organizației evreilor din Israel originari din România

de (14-11-2008)
4 ecouri
Zeev Schwartz critică declarațiile lui Traian Băsescu făcute la întâlnirea cu președintele Siriei, Bashar al-AssadZeev Schwartz critică declarațiile lui Traian Băsescu făcute la întâlnirea cu președintele Siriei, Bashar al-Assad

Preşedintele Uniunii Evreilor originari din România în Israel (H.O.R.)

Scrisoare deschisă Preşedintelui României, Traian Băsescu

Cum este posibil dle Preşedinte să vă scape faptul că încă nu există nici o ţară cu numele de Palestina recunoscută juridic pe plan internaţional, în schimb există acolo o ţară mică numită Israel, ţară cu care România are relaţii în toate domeniile, după cum am arătat mai sus, ţară unde la Tel-Aviv se află Ambasada Română, ţară unde funcţionează Institutul Cultural Român, ţară unde avioanele Tarom fac curse regulate, ţară cunoscută şi recunoscută de toate forurile internaţionale.

Excelenţă,

Am avut onoarea, cinstea şi bucuria de a vă întălni în repetate rânduri în Bucureşti, cel mai adesea cu prilejul participării mele ca invitat la Ziua Comemorării Holocaustului, zi în care Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, împreună cu forurile conducătoare ale ţării noastre natale, au hotărăt să cinstească memoria victimelor ororilor naziste din perioada celui de al doilea Război Mondial.

La una din aceste întâlniri v-am strâns mâna cu emoţie, amintindu-mi de relatările mass-mediei cu ocazia vizitei dvs la Muzeul Holocaustului Evreiesc din Statele Unite, când ochii vi s-au umplut de lacrimi în faţa exponatelor care oglindeau „oameni ucişi cu sălbătăcie” numai pentru faptul că erau evrei. În urmă doar cu doi ani, v-am înmănat cu un prilej asemănător prima carte de istorie editată în România, carte din care elevii şcolilor vor afla despre Holocaust, despre victimele acelei perioade întunecate din istoria României.

Chiar dacă n-aţi fost în Israel şi n-aţi asigurat parlamentul israelian că „orice atac împotriva statului evreu va fi considerat ca un atac împotriva propriului popor”aşa cum au făcut-o preşedintele Germaniei Merkel şi al Franţei Sarkozy cu ocazia vizitelor în ţara noastră, v-aţi bucurat în faţa noastră, a evreilor originari din România, al tutror evreilor din Israel ,în frunte cu organele noastre de conducere, de mult respect, de aprecieri deosebite, mărturie fiind relaţiile dintre cele două ţări în continuă îmbunătăţire pe toate tărămurile: diplomatice, economico-comerciale, politico-culturale, etc. Ne-am bucurat alături de poporul român în mijlocul căruia ne-am născut, am crescut şi am muncit de intrarea României în familia statelor Uniunii Europene, pas hotărător pentru democratizare şi înălţare pe treptele civilizaţiei.

Iată însă că neprevăzutul… oare? aduce cu sine fapte care încep să strecoare în sufletele noastre îndoieli, evenimente generatoare de semne de întrebare, de incertitudini. Unul dintre acestea a fost acţiunea huliganică a cărui iz antisemit miroase de la o poştă: morminte vandalizate în cimitirul evreiesc din Giurgiului-Bucureşti. Nu putem accepta explicaţiile de vizibilă naivitate ale poliţiei precum că distrugerea mormintelor s-ar datora unui grup de copii sau unor beţivi. Apreciem că poliţia din România este capabilă să descopere pe făptaşi şi pe acei care i-au instigat, dar bâlbâiala după peste 10 zile de la profanare, înseamnă ori nepăsare, ca judecarea uni fapt divers, ori ascunderea unor aspecte antisemite grave care se manifestă aşa cum scrie Cellu Rosenberg, cel care poartă în suflet pentru toată viaţa trauma uciderii părinţlor săi la Iaşi, în pogromul din 1941.

Și, dacă” măncătorii de evrei” de ieri şi de azi de tipul lui Zelea Codreanu a cărui portret a fost afişat pe străzile Bucureştiului, nu a dat suficientă satisfacţie „demnilor urmaşi ai legiunii şi căpitanului lor”, iată un nou fapt care ne amplifică îndoielile,fapt ce ne obligă nu numai la proteste ci la acţiuni de mobilizare a întregii lumi civilizate, pentru a nu se repeta toleranţa din trecut, din vremea cînd o poziţie fermă a statelor democratice ar fi putut opri vărsările de sânge şi milioanele de victime din cel de al doilea conflict mondial.
Întors dintr-o vizită în Siria a-ţi declarat la conferiţa de presă din Cotroceni că această ţară „se învecinează cu Irakul, cu Libanul şi Palestina şi de asemeni are relaţii de excepţie cu Iranul”.

Cum este posibil dle Preşedinte să vă scape faptul că încă nu există nici o ţară cu numele de Palestina recunoscută juridic pe plan internaţional, în schimb există acolo o ţară mică numită Israel, ţară cu care România are relaţii în toate domeniile, după cum am arătat mai sus, ţară unde la Tel-Aviv se află Ambasada Română, ţară unde funcţionează Institutul Cultural Român, ţară unde avioanele Tarom fac curse regulate, ţară cunoscută şi recunoscută de toate forurile internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană unde România a fost primită nu de mult, ţară care aparţine acestor locuri din vremuri istorice de peste 3000 de ani când regele David , în 1013 î. Chr. a construit capitala la Ierusalim, după care fiul şi urmaşul său regele Solomon a construit Primul Templu şi Palatul Regal cucerite şi distruse de babiloneni (Nabuchodonosor, anul 586 î.Chr.), pe aceleaşi locuri fiind construit cel de al Doilea Templu, care a fost distrus de Imperiul Roman (anul 63 î.Chr).

Nu intenţionăm dle Preşedinte ca noi să vă reîmprospătăm memoria cu date istorico-geografice ale statului Israel; există în România suficienţi oameni capabili să facă acest lucru. Iată de pildă opinia analistului de politică externă Valentin Stan: „De statul Palestina nu am auzit că ar exista la acest moment decît în documentele iraniene, Hamas şi Hizballah. Există o Autoritate Naţională Palestiniană, dar aceea este altceva decît un stat, ca atare există şi un proiect politic pentru înfiinţarea unui stat palestinian, asumat de aliaţii noştri americani, europeni şi israelieni, dar care nu s-a înfiinţat încă…..înşiruirea unei regiuni ca Palestina, acolo unde se află statul Israel, este un atac incredibil la adresa existenţei statului israelian….”.

La început, dle Preşedinte credeam, speram, că exprimarea dvs la conferinţa de presă a fost o eroare, o scăpare şi cu ocazia vizitei în România a dlui preşededinte al AP, Mahmud Abbas, veţi avea prilejul pentru o clarificare. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, prin urmare, menţineţi ideea unui „stat Palestina” care n-a existat vreodată, în locul unde Israelul se află în prezent, ideea celui mai crud fanatism al duşmanilor Israelului în frunte cu preşedintele Iranului care susţine fără perdea distrugerea statului evreu.

Sper că sunteţi la curent cu cutremurul ce se înregistrează la ora actuală în presa şi radio-televiziunea din România în urma afirmaţiilor dvs.; probabil că seismele acestor zguduiri vor ajunge în ţările lumii, inclusiv în UE. Urmează să urmărim şi opiniile altor state şi guverne privind problema antisemitismului în România.

Zeev SCHWARTZ

Preşedintele Comitetului Executiv al Evreilor Originari din România,

Preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Org. Holocaustului internaţional – Ierusalim

http://www.animanews.com/

Ecouri

  • levana: (14-11-2008 la 00:00)

    Romani a jucat intotdeauna „dupa cum bate vantul”, domnule Zeev. Cineva ii scrie lui Basescu, probabil discursurile „CULTURALE SI GEOGRAFICE” si el numai le-a citit…vazind ce inaltime are personajul din stinga, probabil gitul sau e si mai important… si nodul miscator. Un cirmuitor, capitan de vapoare ramane pe vas dupa scufundarea vasului. Sa speram si noi dupa alegeri!

  • N.: (14-11-2008 la 00:00)

    Scrisoarea respectiva este perfect indreptatzita. E apropape inexplicabil cum un inalt oficial (cu ata mai mult un presedinte de tara)face afirmatii lipsite de temei juridic , in cazul de fata (avand in vedere caracterul istoric special al relatiilor izraelo-palestiniene) avand chiar o turnura extrem de partinica daca nu cumva chiar instigatoare. Cea ce mi se pare chiar mai grav este faptul ca dl. presedinte nici macar nu a incercat sa repare greseala( cel putin pana la aceasta data) chiar si numai prin cererea de scuze. Macar sper ca este ocupat cu un plan cum sa evite efectele crizei- in Romania- care inca mai are multe meandre,in special ca aceasta deja isi face efectele in tari ca Italia si Spania, de unde, cel putin 1/2 milioane de romani trimit
    – sunt aproape sigur – milioane de euro , lunar , in tara.

  • ion adrian: (14-11-2008 la 00:00)

    Da, cu siguranta sunt puncte de vedere interesante dar cred ca acesta scrisoare trebuie citita in paralel cu o alta publicata tot de dvs acum cateva zile la firul:

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8536

    la care scrisoare in final autorii spun:

    „Şi în final, repet titlul DE CE NU NE ÎNTREBAŢI ŞI PE NOI ?

    Autorii, cei care ar dori si ei sa fie intrebati fiind cei care semneaza mai jos:

    Jose Iacobescu,
    președintele Forumului B’nai B’rith România

    Conf. univ. dr. Nasty Vladoiu, Romania,
    președintele Departamentului pentru relații Externe (FAN) al B’nai B’rith Europa în România

  • Antoniu: (14-11-2008 la 00:00)

    Hai sa fim seriosi, un marinar care cunoaste unpic de geografie, stie sa citeasca o harta. Zona de conflict perpetuu, zona Orientului Mijlociu, o percepe si un prunc de la scoala generala. Cum se face ca marinarul sa nu stie cu cine se invecineaza Siria? Sau sirienii au spus lucruri de care s-o fi ingrozit pana si ofiterii-geografi ai marinarului iar acesta a scapat porumbelul?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Vă ofer un pix, votaţi-mă !

Cum ieşi din casă observi pe toate zidurile, pe toţi pomii, unde nici prin minte nu-ţi trece afişe electorale, care...

Închide
13.58.203.104