NASTEREA POETULUI
tatălui meu , Nicolae !
Venea sufletul de departe
Doamne, să mă opresc la această casă
cu mâinile arătă pântecul
mă aşteaptă sânge şi miere pe masă
Ieşi o femeie frumoasă la poartă
Doamnă, venim de pe drum obosiţi
adăpostiţi-ne pentru o noapte
şi cu lumină binecuvântată să fiţi
Şi doamna-i purtă pe o stradă
întunecată şi luminată
cântau pietrele-n ziduri şi acoperişurile
şi plutea un miros de carne arsă de fată
Trecură apoi printr-un parc
fiare flămânde îi luminau cu ochii din cuşti
acum trebuie din fiecare
suflete câte o gură să muşti
După ce se îndestulă sufletul porniră
mergeau pe o câmpie îmbrăcată în zale
trebuie acum să ari această câmpie
şi s-o semeni cu lacrimile tale
Începu sufletul să are şi să semene
pe întuneric pe ploi şi pe vânt
îşi punea sufletul mâna la gură
Doamne, cum miroase a carne de om acest pamânt
După ce sfârşi munca se făcu lumină
însă o noapte mare mergea înaintea lor
ajunseră sub un tei înflorit
Doamnă, de atâta trudă eu am să mor
Şi se întinse jos să se culce
Însă Doamna îl zori mai departe
treceau acum peste un pod
care marea în două câmpii o împarte
Acum trebuie să pritoceşti marea
plângând sufletul se apucă de pritocit
o lumină mare era în văzduh
abia termină munca la asfinţit
Doamnă, nu mai ajungem o dată
acum ziua mergea în faţa lor
să ajungem o dată acasă
îmi e dor de tine, Doamnă , mi-e dor
Şi mergeau pe un câmp de zăpadă
sufletul tremura şi plângea
trebuie acum să topeşti întinderea
de zăpadă cu răsuflarea ta
Doamnă, gheaţa e până-n adâncul pământului
cu cât o topesc cu atât coborâm
în timp ce deasupra noastră aburii îngheaţă din nou
în curând în centrul pământului o să fim
Stinge acest foc cu picioarele porunci
când ajunseră în adâncul pământului
dansând îşi turna cenuşă în păr
şi cânta în lumina vântului
Sufletul adormi greu istovit
în timp ce Doamna cânta şi dansa
dar Doamna-l văzu şi-l strigă
s-o vadă cum cânta şi dansa
Doamnă, nu mai ajungem o dată
trebuia să fiu a doua zi într-un loc
mă grăbesc şi de aceea te rog
opreşte-ţi trupul din acest joc
Doamna se opri şi-l privi cu uimire
o, tu eşti, dragul meu, o, tu eşti
sânt obosită mă voi culca în cenuşă
cât o să dorm tu să mă iubeşti
Se trezi frumoasa doamnă din somn luminată
el tot o mai iubea în neştire
îl bătu cu mâna pe umeri şi-l stropi
cu două lacrimi să-şi vină în fire
Doamnă, unde suntem strigă
şi ce-i în jurul nostru cu această ceaţă
doamna îi puse palma pe gură
acum trebuie să rozi pământul până la suprafaţă
Obosit mergea sufletul urmat de femeie
Doamnă, pământul acesta pe care-l mănânc
e carne de om dau de oase
cu cât înaintez din adânc în adânc
Iată acolo lacuri de sânge
pe care plutesc corăbii de oase
încărcate cu grădini suspendate
prin care se plimbă femei frumoase
Ajunse sufletul la un mormânt
şi deschizând mormântul ieşi afară
în zare se vedeau sate-nflorite
Şi cântau păsări a primăvară
Doamnă, ce lume e aceasta frumoasă
Să stăm puţin şi să ne odihnim
Dar doamna-i făcu semn din privire
Să pornim dragul meu să pornim
Mergeau plângând pe această lume
doamnă, nu mai pot îmi e greu
de cât timp călătorim noi aşa
de miliarde de ani dragul meu
Păsări treceau întruna pe cer
o cetate părăsită se vedea la răsărit
sufletul o privi cu uimire şi zise
doamnă, dar acesta e drumul pe care-am venit.