Munţii mei cu fruntea albă,
Vâi cernite’n catifea
Deschizându-mi pas în salba
Ce se’nlânţuie în nea,
Mă orbesc cu diamante,
Crângi crustate în ceştar,
Flori de ghiaţă, nestemate
Creaţiuni de făurar

Munţi pleşuvi cu fruntea rece
Inălţându-se’n azur,
Scrutând zările semeţe
Din zori fragezi, păn’amurg,
Cu tăcută clar viziune
Ţineţi taina vieţii’n veci
Şi vechi lumii’nţelepciune
O filtraţi printre poteci,

Sunteţi plini de măreţie
Cu alb-ninsul des brădet
Ce se schimba’ntr-o ferie
Când vă văd şi când vă trec
Vă simt azi tot mai aproape
Păşind plin de-adânc fior,
Că de voi cănd m-oi desparte
Î-mi va fi nespus de dor.