Liviu Librescu: modestie, integritate, toleranță, eroismPe varul meu primar Liviu l-am intalnit prima oara in 1941, cand a petrecut cateva zile (sau saptamani?) la noi acasa la Bucuresti; apoi, in 1951, la Ploiesti, unde locuiau parintii lui; pe la sfarsitul anilor ’50 la mare, unde faceam partide masive de inot in larg cu el, Guido Drimer (Ghedeon Dagan), Ernest Larisch, si alti colegi si prieteni; la el acasa, in str. Caderea Bastilei (fosta str. Cometa) la Bucuresti, cand el lucra la institutul de cercetari de mecanica aplicata al Academiei RPR din str. Constantin Mille si eu lucram la Proiect-Bucuresti; la mine acasa la Washington; la Virginia Tech si la el acasa in Blacksburg, unde i-am cunoscut pe sotia lui, Marilena, si pe unul din baietii lui; la bar-mitva fiului meu; si la diverse conferinte.
Am corespondat cu el sporadic dupa ce parasisem Romania iar el se afla inca acolo, dupa imigrarea lui in Israel, si in ultimii 20 de ani in timpul carora a fost profesor la VPI, pana foarte de curand.
Potrivit obicieiului evreiesc, Liviu a fost numit dupa Levy Finkelstein, bunicul din partea mamei lui, Mina. Familia ei a imigrat in Romania din Galicia in anii 1860. Inaintasii din partea tatalui au trait in Romania de mai multe generatii. Liviu a apartinut primei generatii de evrei care, dupa primul razboi mondial, au fost automat recunoscuti ca cetateni romani. A fost mandru de cultura bogata a tarii lui natale, care a produs mari scriitori, artisti si oameni de stiinta, printre care si Elie Carafoli, mentorul lui Liviu la Institutul de cercetari stiintifice al Academiei Romane. In cursul anilor petrecuti in Israel si in Statele Unite a continuat sa mentina relatii excelente cu colegii si prietenii lui din Romania.
Victimă a fasciștilor și comuniștilor
Tatal lui Liviu, Izidor, avocat, a fost exclus din barou in 1940 si, dupa cum mi-a relatat verisoara noastra Livia, in 1941 a fost deportat in Transnistria. Liviu si mama lui au gasit refugiu in cadrul familiei, la Focsani, unde au suferit mari privatiuni. Ca majoritatea evreilor regateni, au scapat de consecintele cele mai grave ale politicii antisemite a statului roman, moderata intr-o anumita masura dupa infrangerea nazistilor la Stalingrad, cand autoritatile romane au inceput sa caute o cale pentru a iesi din alianta cu Hitler.
Lovitura de stat a Regelui Mihai dela 23 August 1944 a deschis o era de libertati si sperante. Tatal lui Liviu a devenit activ in politica, fiind membru al Partidului National Liberal al lui Gheorghe Tatarascu. Dar situatia politica s-a deteriorat rapid, comunistii au preluat efectiv puterea, si numai talentul lui stralucit i-a ingaduit lui Liviu sa-si continue studiile care ii fusesera periclitate de „originea sociala nesanatoasa,” formula care-i desemna pe copiii din clasele mijlocii sau prospere. Viata i-a devenit din nou grea. Camera in care locuia era neincalzita iernile, dar asta nu l-a impiedicat sa lucreze noptile tarziu – si cu ce rezultate! Cand faimosul matematician sovietic Goldenweiser i-a scris pentru a-i cere sfatul intr-o problema pe care Liviu, inca tanar cercetator, reusise sa o rezolve, bucuria i-a fost nemarginita. Munca perseverenta, si increderea in posibilitatile lui deosebite, l-au sustinut si i-au permis sa-si continue activitatea stiintifica, desi gasea inabusitoare existenta sub regimul comunist, cu teroarea si minciunile lui.
Inventiv si prolific, prestigiul lui de savant a sporit neincetat. A reusit sa trimita clandestin in strainatate manuscrisul primei lui carti pe care a publicat-o in Olanda. Ca urmare a unei scurte perioade de relaxare politica, i s-a acordat Premiul Traian Vuia al Academiei Romane. Dar conditiile de viata sub regimul Ceausescu au devenit intolerabile si a emigrat cu familia in Israel, dupa ce a avut de suferit obisnuitele masuri represive ce se luau atunci impotriva majoritatii evreilor ce solicitau viza de iesire.
Un dascăl pasionat
Liviu a devenit profesor la Universitatea Tel Aviv si dupa cativa ani a acceptat un post la Virginia Tech, care i-a asigurat largi posibilitati de cercetare in domeniile lui de activitate, cu sponsorizarea in primul rand a agentiei spatiale americane NASA. Profesorii dela Virginia Tech au dreptul — de care Liviu a profitat — de a lucra fara limita de varsta.
Inteligent si tolerant, Liviu a fost mai mult decat un savant de clasa mondiala. Il pasionau literatura si istoria, si era iubitor si cunoscator de muzica clasica. A fost co-semnatar al apelului adresat Institutiei „Yad Vashem”, care a dus la acordarea in 1993 a titlului de Dreapta intre Popoare Reginei Mama Elena. S-a bucurat de consideratia colegilor, colaboratorilor, studentilor si prietenilor, indiferent de unde proveneau. Colegii de la Virginia Tech, inclusiv colegi palestinieni cu care a avut legaturi prietenesti, l-au iubit si respectat.
A fost profund evreu, desi secular, si copiii lui, care traiesc in Israel, unde li s-a alaturat si sotia lui, sunt israelieni cu trup si suflet. In ciuda persecutiilor pe care le-au suferit in timpul celui de-al doilea razboi mondial si a persistentei antisemitismului in anumite cercuri din Romania, Liviu nu si-a pierdut niciodata gratitudinea pentru ceea ce datoreaza culturii Romaniei – care, impreuna cu mostenirea lui evreeasca, l-a format.
Moartea lui absurda este o lovitura grea pentru toti cei ce i-au cunoscut si apreciat intelectul exceptional, bunatatea si caracterul.
N.Red. Acest articolul al inginerului Emil Simiu, care trăiește și lucrează la Washington DC, a fost publicat inițial în publicația ISRO-Press, editată de Uli Vălureanu http://www.isro-press.net/Portal/, în aprilie 2007, în urma uciderii lui Liviu Librescu de studentul care a masacrat zeci de persoane în campusul Universității Virginia Tech. Liviu Librescu a salvat, prin sacrificiul vieții sale, viețile mai multor studenți care au putut să fugă de ucigașul maniac. Publicăm acest articol pentru a contribui la păstrarea memoriei acestui om modest, dar excepțional, să fie păstrată, în vremuri în care criminali genocidari sunt ridicați în slăvi în România, chiar dacă nu oficial.