Mini rezervatie in pe marginea canalului Göta. Arborii seculari sunt lasati pe loc atunci cand se prabusesc la pamant.După tatonările prudente din articolele anterioare, in speranţa ca nimeni si nimic nu mă va întrerupe cu vreo ştire de ultima oră, a venit momentul unei introspecţii.
Am pomenit de concepte de bază : Căminul poporului (Folkhemmet) si Statul bunăstării (Välfärdsstaten) pe care acum vreau sa încerc sa le dezvolt. Acestea au debutat ca viziuni pentru ca apoi sa fie definite ca obiective ale Modelului Suedez. O alegere inspirata, daca ne gândim ca alte ideologii au avut ambiţii catastrofale (răsturnări violente ale unor structuri sociale, sacrificiul individului pentru cauze mai mult sau mai puţin ambigue sau bine-ştiutul Om Nou).
Ideea Statului bunăstării nu aparţine Suedia ci a fost preluată din exterior, ea existând inca de pe vremea Prusiei secolului 19. Statul bunăstării presupunea asigurarea protecţiei fiecărui individ prin redistribuirea resurselor. O lege bisericeasca a îngrijirii săracilor, ,,Fattigvård” este data in Suedia inca din 1686. La fel ca mult-pomenitul ,,Stat al lui Burebista” ea nu a avut efecte: s-a răbdat de foame in Suedia pana in secolul 20. Eşecul ei era datorat tocmai lipsei resurselor. Statul bunăstării a putut sa fie funcţional mult mai târziu in Suedia începând sa dea rezultate mai ales după cel de-al doilea război mondial. Unul dintre numele legate de el este cel al lui Ernst Wigforss, politician socialist suedez in perioada 1925-1949. Promovând idea Statului bunăstării, Wigforss a canalizat-o însă in direcţie opusa teoriei marxiste, anume acea a ,,Căminului poporului”, statul care in momente de recesiune economica intervine dând de lucru cetăţenilor, in timp ce in perioade prospere moderează câştigurile prin impozitare. De reţinut este ca socialismul suedez a respins modelul marxist (care in perioada aceea stârnea totuşi foarte mult interes in societatea suedeza). Istoria a confirmat ca a fost o alegere inspirata.
Căminul poporului – Folkhemmet
La fel ca si in exemplul precedent, ideea apar deja lansata de politicianul de dreapta si politologul (apreciat chiar si in Germania) Rudolf Kjellén. Ernst Wigforss, care va prelua conceptul, îl califica însă pe Kjellén ca fiind ,,mai mult poet decât politolog”.
Mai departe, un alt om politic proeminent socialist, Per Albin Hansson duce ideea mai departe, mulţumit fiind de puterea ei alegorica si convins de potenţialul care ar fi rezultat din unirea a trei concepte: ,,Căminul”, ,,Naţionalismul” si ,,Socialismul”.
Nu am sa merg mai departe in direcţia analizelor politice sau economice, lăsând pentru asta locul celor competenţi Pentru mine, interesante sunt câteva nuanţe legate de conceptul ,,Căminul poporului” pe care le descriu in continuare. In 1932, când ideile Căminului poporului au început se fie realizate de către guvernul socialist, Hansson susţinea ca ,,una din misiunile importante ale democraţiei este sa anihileze spiritului de clasa [nu clasele in sine!] in favoarea spiritului cetăţenesc, incluzând valori ca ,,grija pentru aproapele tău”, ,,echitate”, ,,solidaritate” si ,,omenie”. Căminul poporului urma sa arunce punţi peste clase prin existenta unui partid care se adresa mai multor clase. Pentru distanţarea lui de marxism, Hansson a fost criticat de colegii de partid care l-au acuzat de îmburghezire si anti marxism.
Ce mai spune Hansson despre Căminul poporului:
,,Regulile de baza ale Casei sunt spiritul de comunitate si empatia. Casa cea buna nu cunoaşte privilegiaţi si defavorizaţi, dezmierdaţi si puşi la punct. Nimeni nu priveşte de sus pe altcineva. Nimeni nu trage foloase de pe urma altuia, cel puternic nu îl jefuieşte pe cel slab” s.a.m.d.
Deşi acest demers poate părea suspect de asemănător cu parţi din cel al lui Ceauşescu, de exemplu, îmi este limpede ca era lipsit prin natura lui de orice intenţie sau instigare la violentă. Accentul era pus pe individ, elementul unic si important al conceptului Căminul poporului, in detrimentul idolatrizării unor noţiuni ambigue si goale de conţinut cum ar fi ,,interesul naţional”, ,,sacrificiul, daca se poate SUPREM, pentru Cauza X”. Bunele intenţii suedeze au fost un drum pietruit care nu a dus spre iad, ci spre perioade cu adevărat luminoase, chiar daca uneori erodate de crize si nu lipsite de derapaje.
Închei cu pomenirea unei reforme, pe cat de interesante, mergând pana la straniu, pe cat de curajoase: ,,Reforma pertu-ului”.
Într-o perioada când lucrurile mergeau suficient de bine, după al II-lea Război Mondial, un medic, Bror Rexed, şef al ,,Agenţiei naţionale medicale” a anunţat într-o întâlnire cu personalul in 1967, ca de acum înainte se va adresa tuturor cu ,tu” in loc de dumneavoastră, sau titlu (,,Domnul doctor, ,,Mama”, care erau pana atunci formele de politeţe din limba suedeză). Deşi reforma nimerea oarecum pe un teren pregătit, este aproape incredibil ca a putut fi acceptată atât de uşor fără proteste vehemente, polemici si amânări interminabile. Excepţie de la adresarea la pertu o fac in Suedia numai membrii Casei Regale. Odată cu aceasta reforma au mai fost înlăturate resturile de practici de intimidare in relaţiile de serviciu sau intre membrii societăţii Respectul reciproc nu a avut de pierdut ci a putut sa se bazeze pe principii mai puţin formale. Acei oameni umili care pe pana atunci nu se gândea nimeni sa-i trateze cu respect au primit o noua şansa
Gândiţi-va ca unul dintre dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri, poate beneficiind de influenta in cercurile pe care le frecventaţi, propuneţi nici mai mult decât modernizarea României începând de ,,săptămâna viitoare” si ca in numai câteva luni propunerea vă este nu numai acceptată dar si pusă in practică. Eu unul va aştept reuşita cu sufletul la gură.