Un tribunal din Londra a respins cererea de extrădare adresată de autoritățile germane Marii Britanii pe numele lui Gerald Frederick Toben, istoric australian acuzat de negarea Holocaustului.
Toben, care a fost reținut la Londra în timpul unei opriri pe drumul său din Statele Unite spre Dubai, este acuzat că între 2000 și 2004 a publicat pe internet materiale \”antisemite și revizioniste\”, cae minimalizează sau fac apologia uciderii în masă a evreilor.
Judecătoarea Daphne Wickham a spus că dovezile în sprijinului acuzației, care ar justifica în sine extrădarea, sunt vagi și imprecise.
Toben a fost eliberat condiționat din arest și sub o cauțiune de 100000 de lire sterline, în așteptarea judecării apelului depus de procuror.
În acest timp, trebuie să se prezinte zilnic la poliție, să nu folosească internetul și să nu dea interviuri presei sau să vorbească în public.
Avocatul său, Kevin Lowry-Mullins, a descris decizia drept o victorie, dar a adăugat că Toben este conștient că mai e un drum lung până la exonerarea sa completă.
Arestarea și cererea de extrădare au provocat o dezbatere aprinsă în Marea Britanie, unde, deși negarea Holocaustului nu constituie un delict penal, legea extrădării din 2003 permite extrădarea unor persoane în țări ca Germania, unde negarea Holocaustului este incriminată.
Toben, care este în vârstă de 64 de ani și de origine germană, a ispășit deja o sentință de închisoare de nouă luni în Germania în 1999 pentru \”defăimarea morților în Holocaust\”.
Titularul unui doctorat în istorie al Universității Stuttgart în 1977, Toben a înființat Institutul din Adelaide, cu un puternic caracter revizionist.
Pe pagina de internet a institutlui său Toben susține că nu există dovezi că Hitler ar fi dus o politică sistematică de nimicire a evreilor și a calificat Auschwitz drept un lagăr \”de tranzit\”.
În decembrie 2006, Toben a participat la Teheran la conferința revizionistă privind Holocaustul, organizată sub egida președintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care a pus în repetate rânduri la îndoială Holocaustul și a spus că statul Israel trebuie șters de pe hartă.
Toben a spus în trecut că \”guvernul Statelor Unite este influențat de considerente sioniste mondiale pentru a prezerva entitatea colonialist europeană, de apartheid, sionistă și rasistă a Israelului.\”
Un alt istoric negaționist, britanicul David Irving, a fost condamnat în 2006 în Austria la trei ani închisoare pentru remarci făcute despre Holocaust în Marea Britanie în 1989.
Nouă țări europene, printre care și România, consideră negarea Holocaustului drept delict penal.