Intr-o emisiune difuzata recent de TVR 1, ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman, a explicat care este mentalitatea din spatele conditiilor stricte de includere in Visa Waiver. „Stiu ca pare ridicol, dar membrii Congresului SUA au spus ca prefera sa nu primeasca in tara un milion de oameni corecti decat sa lase un singur terorist sa patrunda in SUA, poate cu arma nucleara. Asa gandim noi. Nu vrem sa moara milioane de oameni fiindca noi am facut o greseala”, a declarat Taubman.
Potrivit ambasadorului Taubman, Romania si SUA vor semna in noiembrie o declaratie privind principiile de cooperare in vederea includerii Romaniei in Visa Waiver.
Semnarea „Declaratiei privind principiile de cooperare in vederea intaririi masurilor bilaterale de securitate pentru calatoriile internationale si cerintele programului Visa Waiver” are rolul de a confirma vointa politica a Romaniei de a adopta masurile necesare indeplinirii unora dintre aceste criterii, a explicat Cosmin Boiangiu, purtatorul de cuvant al MAE.
Pe 17 octombrie, SUA au anuntat ca vor ridica obligativitatea vizelor pentru cetatenii Cehiei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Slovaciei si Coreii de Sud. Conditia ca acestia sa nu mai aiba nevoie de vize este de a se inregistra online inainte de calatorie si sa aiba pasapoarte biometrice.
Michael Chertoff si-a exprimat in „Financial Times” surprinderea fata de rezistenta europenilor legata de programul de autorizare electronica a calatoriei. Prin aceste sistem, cetatenii tarilor care nu au nevoie de vize pentru SUA si care vor sa calatoreasca in acea tara trebuie sa completeze un formular online cu cel putin 72 de ore inaintea deplasarii si sa ofere o serie de informatii personale.
Cazul Romaniei
Cel mai mare obstacol in calea eliminarii obligativitatii vizelor SUA pentru Romania este rata de respingere a acordarii vizelor de intrare in SUA pentru cetatenii romani. Legislatia americana prevede un prag de maximum 10% pentru includerea unei tari in programul Visa Waiver, care permite sederea in SUA pe o perioada de pana la 90 de zile, in scopuri de afaceri sau turistice, fara a necesita viza.
Trei dintre tarile neincluse in Visa Waiver au rata de refuz peste 10% (Romania 25%, Bulgaria 13,3%, Polonia 13,8%), in timp ce alte trei state au reusit sa se situeze sub limita admisa de Washington (Grecia 1,5%, Malta 2,5%, Cipru 1,7%).
In afara ratei de refuz, admiterea in Visa Waiver tine si de indeplinirea anumitor criterii tehnice, precum implementarea pasaportului electronic, schimbul de informatii cu privire la persoanele suspecte de activitati teroriste, raportarea pasapoartelor furate/pierdute si implementarea programului Air Marshals (serifii aerului) pe cursele aeriene directe cu SUA.
Noua lege privind securitatea si prin care plafonul ratei de refuz a fost ridicat de la 3 la 10% a fost promulgata de presedintele George W. Bush pe 3 august 2007, facand parte din demersurile lui Bush de a flexibiliza admiterea in program.
Pentru reconfigurarea programului Visa Waiver SUA s-au creat doua sisteme electronice: sistemul de monitorizare a iesirilor (Exit System) si sistemul de autorizare electronica a pasagerilor (Electronic Travel Authorization System).