Marele scandal în jurul declaraţiei preşedintelui UDMR Béla Markó e de fapt un scandal artificial. După cum spunea Mihai Hurezeanu alaltăieri la Realitatea Cluj: „se scapă şansa unei discuţii reale despre această chestiune”.
Învaţarea reciprocă a limbii este un lucru absolut firesc în regiuni multietnice din numeroase ţări europene şi nu numai. De exemplu: în Belgia flamanzii învaţă franceza, în Quebec (Canada) francofonii învaţă engleza iar anglofonii din Ontario (Canada) învaţă limba franceză, in Elveţia cele trei limbi folosite curent (germana, franceza, italiana) sunt invatate de către cele trei comunităţi în funcţie de componenţa etnică a cantonului (zonei) de referinţă. La fel se intamplă şi în Finlanda, unde limba suedeză (limbă oficială pe lângă cea finlandeză, deşi populaţia suedeză este 5,5% din total) este învăţată şi de către finlandezi în cazul comunităţilor mixte.
Cunoaşterea limbii celuilalt ajută foarte mult la cunoaşterea reciproca a culturii, civilizaţiei. Cunoasterea reciproca duce la intelegere. Reciprocitatea însă lipseşte aproape total la noi. Maghiarii din România nu sunt înţeleşi de către majoritari în primul rând pentru că acestia nu le înţeleg limba, nu înţeleg majoritatea comunicării lor, presa lor, literatura lor, discuţiile lor, forumurile lor, blogurile lor, etc.
Accesul limitat al vorbitorilor doar de limba română la informatiile în limba maghiară a dus inevitabil la o lipsă parţială sau uneori totală de întelegere, de cunoaştere, de colaborare la toate nivelurile (economic, social, educaţional, etc.)
Astfel aproape toate informaţiile care ajung la români despre maghiarii din România ajung distorsionate. Nu de puţine ori se întâmplă aşa doar din reaua voinţă a presei centrale de la Bucuresti. Majoritatea celor din Bucureşti care scriu despre maghiari, despre UDMR, despre autonomie nu înţeleg limba, nu ştiu detalii, nu ştiu dedesubturi, nu ştiu mai nimic şi nici nu vor să afle despre ce înseamna moştenirea comună ardeleană.
Învăţarea, chiar şi opţional, a limbii maghiare de către elevii români ar deschide noi ferestre, şi ar putea fii un nou capitol în relaţiile interetnice din Ardeal. Nimeni nu ar avea nimic de pierdut. Ce ar pierde un elev sau student român dacă ar afla mai multe despre vecinul său, despre colegul de fotbal, sau despre prietena sa?
Majoritatea noastră, romani sau maghiari, creştem în şcoli diferite, avem cercuri diferite de prieteni, ne ducem în tabere şi universităţi de vară diferite, în locuri de divertisment diferite. Nici măcar la bere nu prea suntem împreună. Socializarea comună, discuţia deschisă, lipsită de prejudecăţi, despre istorie, politică, teme spinoase specifice, este foarte rară. Este aşa chiar şi în generaţia noastră, între noi, cei care ar trebui teoretic să fim prima generaţie care trăieste într-o atmosferă tolerantă, europeană.
Trebuie să ne cunoaştem mai bine. Trebuie să ne cunoaşteţi mai bine. Maghiari cunosc limba română, cultura română, literatura română, mentalitatea românilor, etc. Dar convieţuirea în comun înseamnă şi cunoasterea de către români a culturii maghiare, a mentalităţii maghiare, a moştenirii maghiare.
Conlocuirea armonioasă presupune respect reciporc. E greu să respecţi ceva ce nu cunosti, ceva despre care auzi numai scandaluri isterice naţionaliste la tv. Sunt absolut sigur că dacă tinerii români din comunităţi interetnice ar cunoaşte limba maghiară mentalitatea lor faţă de minoritari s-ar schimba radical.
Suntem deja practic în campanie electorală. Toate partidele se luptă pentru electoratul în descompunere a PRM. Se licitează şi supralicitează cu declaraţii antimaghiare. Asistăm la o cursă între partide pentru votanţii naţionalisti care compun o masă din ce în ce mai mică, dar încă deloc de neglijat a electoratului românesc. Se ajunge în 3 minute de la cerinţa cunoaşterii reciproce la iredentism, la extra-folositul pericol asupra integrităţii teritoriale a României. Deja îmi vine să râd la astfel de declaraţii. De 18 ani aud numai de pericolul maghiar la orice doleanţă minusculă.
Cum ar fi afecta integritatea teritorială a ţarii dacă şi copiii români ar învăţa limba maghiarilor in cele (aprox.) 30% din localităţile Transilvaniei unde maghiarii sunt într-un procent semnificativ?
Când scăpăm de astfel de isterii caraghioase?
Dacă o să fiu ales în Parlamentul României îmi voi da tot suportul pentru introducerea limbii maghiare ca materie opţională (repet: opţională) in şcolile din localităţile unde maghiarii au un procent semnificativ (de minim 10-20%). Sunt sigur că o să fiu mulţi care vor trăi cu şansa de a-şi cunoaşte trecutul (cei mulţi din familii mixte, sau cu strămoşi maghiari) sau prezentul (cei interesaţi sincer de conlocuitorii minoritari).
Înţelegerea reciprocă reală începe de la cunoaşterea limbii celuilalt, pentru că astfel se deschide o lume întreagă. Am învăţat asta pe pielea mea.
Tihi Czika este candidat UDMR pentru Camera Deputaților, în colegiul 7, Câmpia Transilvaniei. Publicarea acestui articol nu semnifică sprijinul pentru Tihi Czika și nu afectează stricta imparțialitate a revistei ACUM în alegeri.
Îi rog pe potențialii oponenți ai studierii opționale a limbii maghiare de către non-maghiari în zonele unde etnicii maghiari reprezintă o pondere importantă (să zicem peste 20% din populație) să răspundă la următoarea întrebare:
“Ar trebui ca limba română să fie obiect de studiu opțional în Ucraina pentru non-români în zonele unde etnicii români reprezintă o pondere importantă (să zicem peste 20% din populație?”.
Tot ce spuneti este corect dar si eu si cred ca marea majoritate, alaturi de dl senator Peter Eckstein Kovacs, spune ca si dvs si chiar mai mult:
„Învăţarea, chiar şi opţional, a limbii maghiare de către elevii români ar deschide noi ferestre, şi ar putea fi un nou capitol în relaţiile interetnice din Ardeal”.
Dl senator spune: „mai de graba optional” si motivul dat de dansul a fost limpede ca lacrima si anume ca nimic din ce intra fortat in materie de scoala, in educatia unui elev nu este digerat prea usor de stomacul acestuia. Si scopul este nu fortarea ci liberul consimtamant, chiar daca astfel procesul oficial va fi mai indelungat.
Am vrut sa scriu exact acelasi lucru. Impunerea unei ANUME limbi secundare in scoala, oricare ar fi ea, este cat se poate de contraproductiva, daca nu, in conditiile actuale, imposibila.
In acelasi timp, nu ar trebui sub nici un chip indepartata ideea, pentru ca ar fi efectiv o pierdere.
Vad insa probleme mari in aplicarea unei astfel de proiect in PREZENT. Neindemanarea si spiritul grosolan-militienesc cu care autoriatile romane ar implementa proiectul se va lovi ca nuca de perete de iritabilitatea romanilor in fata a orice pare o ,,pretentie” din partea romanilor-maghiari.
Prin impunere autoritara se va compromite aceasta idee valoroasa. Si nu vad dim pacate cum in zilele noastre un astfel de curs nefericit ar putea fi evitat.
As mai vrea sa creionez cum vad, in opinia mea, o lansare. Un manual minimalist, bine facut, atractiv si care sa contina cat se poate de multe elemente interesante si atractive despre cultura, obiceiurile maghiarilor. Romanii nu stiu mai nimic despre maghiarii-romani (si probabil si invers).
As asigura ca inainte de lansare sa existe un lobby discret, de bun simt, dar cat mai eficient in favoarea ideei ca un copil roman sa studieze maghiara: sa fie ,,cool”! As situa stacheta exact la aceasta inaltime: elevul sa stapaneasca aceasta limba la un nivel de baza dar in acelasi timp sa se aleaga cu o apropiere fireasca de comunitatea maghiara.
De exemplu, schimburi culturale prin gazduiri reciproce ar fi un ingredient, emisiuni interesante la televiziune, in care tineri romani si maghiari fac ceva impreuna.
Inca odata, sunt extrem de sceptic in soarta acestui proiect pe care in acelasi timp il salut. Ma tem ca este un proiect pentru deceniile viitoare (cand poate nici nu va mai fi necesar).
Inchei cu o vorba romaneasca: asta este…
Si o completare: aceeasi initiativa ar putea fi luata si pentru limba romanes (sub premisele de rigoare, pe care le-am schitat mai sus).
Dar pentru Dumnezeu, sa ne multumim cu regimul optional. Cu riscul de a da o recolta mai saraca, calitatea va fi incomparabil mai buna. Primii absolventi ai cursului de ,”limba si cultura” vor fi germenii de cristalizare pentru valuri viitoare din ce in ce mai largi.
Pai nu prea sunt astfel de oponenti pe aici sau daca sunt nu vedem noi mesajele acestora, deci eu unul nu am la ce sa ma pronunt, mai intai pentru ca sunt pentru studierea facultativa a limbii maghiare in Harcov si in plus ca nu am contraopinent.
E comică hipersensibilitatea domnului Ion Adrian…
Dar pentru că nu înțelege (sau se face că nu înțelege) despre ce e vorba, am să-i dau un indiciu: procentul populației ungurești din Transilvania e aproximativ egal cu cel al populației românofone din Regiunea Cernăuți, adică circa 20%. Poate așa îi cade fisa…
Poate scrieti un articol mai amplu pe teama aata si ma veti lumina si-mi va cadea si fisa.
Ia citiți acest articol „Bau-baul iredentismului unguresc şi dubla măsură”
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=355
Multumesc, il voi citi negresit si daca voi avea ceva de comentat, as prefera s-o fac aici si nu la articol?
Imi place continutul, echilibrul si argumentatia din articolul d-lui Tihi Czika. Imi aduce in gand ca, alaturi de invatarea reciproca a limbilor Romana si Maghiara, copiii si adolescentii din Romania ar trebui incurajati (obligatoriu si la alegere, in scoala) sa studieze mult mai atent limbile de larga circulatie europeana si internationala: Engleza, Germana, Franceza, Spaniola.
Sper ca nu am fost prea ambiguu in mesajul meu precedent incat sa nu rezulte ca ii doresc succes domnului CZIKA cu acest proiect care ar putea aduce un castig tuturor. Felul in care a scris articolul da incredere si in actiunile dumnealui viitoare.
Tihi are un blog excelent (nu în calitate de politician):
http://limbacailor.wordpress.com/
Dle Clej am citit articolul dvs si constat ca puneti pe picior de egalitate doua iredentisme presupuse cel unguresc vis-a -vis de Ardeal si cel romanesc vis-a-vis de fostele teritorii romanesti unul pierdut doar in 1940, respectiv Bucovina romaneasca si altul pierdut de mai multe ori in isorie, adica Basarabia, invocand dubla masura la romanii care se preocupa de acestea.
Nu aprob iredentismul de nici-un fel cred ca lucrurile se rezolva altfel dar nu pot accepta interpretarea de un anume soi a unor realitati.
Deci:
Nu este dubla masura, dar cand rusofonii vor termina rusificarea in Basarabia si in Bucovina de nord aflata pana in 1940 in componenta Romaniei, probabil ca abia atunci va fi si dl Clej va putea fi fericit , atunci va avea dreptate…
Cat timp in Ardeal majoritatea este romaneasca, conform dreptului natiunilor afirmat si aplicat dupa primul razboi mondial, nu considerentele de natura istorica de tip: durata de ocupare a unui teritoriu, cine a detinut puterea si cat timp, care era atunci limba oficiala etc,primeaza, si deci nu este nici-o similitudine in Bucovina romaneasca unde pe langa majoritatea de populatie romaneasca(in Ardeal ungurii nefiind majoritari)si argumentele de tip populatie cat si cele istorice sunt de partea iredentismului romanesc cat exista acesta si la fel si in Basarabia care a fost o bucata de Moldova cucerita temporar de altii.
Ardealul asa cum o dovedeste istoria etnicitatii zonei nu a fost niciodata decat doar juridic, administrativ o bucata de Ungarie si azi este acolo unde-i este locul.
Deci sunt de acord cu articolul de aici ceea ce am si subliniat dar imi pare rau nu impartasesc convingerea exprimata de dl Clej in articolul unde m-a trimis.
Cred ca nu este nici-o suparare, nu-i asa?
Mărturisesc că nu prea pricep argumentele domnului Ion Adrian (nu e prima și nici ultima oară), bazate, după cum veți vedea, pe date greșite.
„Nu este dubla masura, dar cand rusofonii vor termina rusificarea in Basarabia si in Bucovina de nord aflata pana in 1940 in componenta Romaniei, probabil ca abia atunci va fi si dl Clej va putea fi fericit , atunci va avea dreptate…”
Nu știu despre ce rusofoni de vorba, dar nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și Herța fac parte din Regiunea Cernăuți, iar sudul Basarabiei face parte din Regiunea Odesa, ambele aflate în statul independent (din 1991) Ucraina.
Cu excepția Herței, care a fost anexată în 1940, în contradicție chiar cu nota ultimativă și harta trimisă României de URSS la 26 iunie, toate celelalte teritorii intrate în componența Ucrainei NU au avut majoritate românească în 1918 la data alipirii la România. La recensământul din 1930 românii constituiau 44% din populația ÎNTREGII Bucovine și deci mult mai puțin în partea de nord anexată de Stalin în 1940.
„Cat timp in Ardeal majoritatea este romaneasca, conform dreptului natiunilor afirmat si aplicat dupa primul razboi mondial, nu considerentele de natura istorica de tip: durata de ocupare a unui teritoriu, cine a detinut puterea si cat timp, care era atunci limba oficiala etc, primeaza, si deci nu este nici-o similitudine in Bucovina romaneasca unde pe langa majoritatea de populatie romaneasca (in Ardeal ungurii nefiind majoritari) si argumentele de tip populatie cat si cele istorice sunt de partea iredentismului romanesc cat exista acesta si la fel si in Basarabia care a fost o bucata de Moldova cucerita temporar de altii.”
Domnule Ion Adrian vorbiți după ureche (sportul național românesc). Populația ungurească din Transilvania reprezintă 20%, adică cam tot atât cât reprezintă cea românofonă din Regiunea Cernăuți (români + moldoveni) http://www.ukrcensus.gov.ua/eng/results/general/nationality/
Cum ambele state sunt membre ale Consiliului Europei, e firesc ca prevederile privind drepturile minorităților să se aplice similar în ambele țări, nu-i așa?
În sudul Basarabiei – regiunea Odesa – românofonii (în majoritate moldoveni) nu reprezintă decât 15% (5% pe ansamblul regiunii).
Ca unul care am fost de patru ori în anii ’90 în regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia (unde trăiesc români în nordul Maramureșului istoric) pot să vă asigur că majoritatea lor învață în limba maternă, chiar dacă nu curge lapte și miere din punctul de vedere al drepturilor minoritălor, iar pentru ei limba rusă e mai la îndemână decât cea ucrainiană, pe care nu au fost nevoiți să o învețe până în 1991 când Ucraina a devenit independentă.
Deci nu poți pretinde ucrainienilor să respecte drepturile minorităților tale, dacă tu nu respecți drepturile minorităților din țara ta la standarde europene.
Cât despre Republica Moldova, acesta este un stat suveran și independent (cel puțin în teorie), unde singura limbă de stat se numește „moldovenească” (art. 13 al Constituției din 1994) și majoritatea populației se declară moldoveni, potrivit recensământului din 2004 http://www.statistica.md/recensamint.php?lang=ro.
Dacă populația acestui stat ar fi împărtășit iredentismul unora din România, atunci Republica Moldova ar fi avut ocazia să dispară ca stat din 1991 pân ă acum. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Și nu văd de ce iredentismul unguresc față de România ar fi mai nejustificat față de iredentismul românesc față de Ucraina și Moldova. Care sunt documentele juridice actuale care ar înlesni o astfel de dublă măsură în interpretare? Nu mai spun că România este membră a UE și nu se poate angaja de una singură în aventuri iredentiste, privite cu cea mai mare suspiciune la Brussel.
„Ardealul asa cum o dovedeste istoria etnicitatii zonei nu a fost niciodata decat doar juridic, administrativ o bucata de Ungarie si azi este acolo unde-i este locul.
Deci sunt de acord cu articolul de aici ceea ce am si subliniat dar imi pare rau nu impartasesc convingerea exprimata de dl Clej in articolul unde m-a trimis.
Cred ca nu este nici-o suparare, nu-i asa?”
Nicio problemă, domnule Ion Adrian, poziția dumneavoastră e cea tipică a naționalistului „de mucava”, (vezi http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=353) care privilegiază dubla măsură când vine vorba de iredentism.
1.Rectificare:
slavofoni si nu rusofoni care sunt inglobati in termenul mai general;
2.Lamurire:
Nu m-am referit decat la teritoriile romanesti aflate in 1940 in componenta statului roman
3. Sper ca dvs cei care cititi aceste discutii ati inteles chiar si fara aceste corectii ce vreau sa spun, daca nu este clar(nu ma refer la acordul sau dezacordul dvs) va rog sa-mi comunicati si voi reformula.
4. Dl Clej oricum nu va intelege niciodata altceva decat ce va dori dlui sa inteleaga, respectiv in cazul in speta, ca eu sunt un „nationalist de mucava”.
OK. nu sunt deranjat de epitetele dlui, ba chiar imi fac placere.
5. Astept sa vad cum continua discutia de la problema vandalizarii cimitirului evreiesc din Bucuresti ca sa vad daca nu sunt cumva si antisemit.
6. Nu sunt antinici-o rasa, etnie, limba, religie, natiune popor. Dar in mod cert nu sunt nici o persoana, care prin extensie a notiunii si la romani, sa pot fi catalogat, cum zic evreii despre unii coreligionari ca ar fi, adica, care ar prezenta „ura de sine” in sensul dat acestui termen de Theodor Lessing ( Der Jüdische Selbsthass )
Are vre-un roman din cei care scriu pe aici acest sindrom?
Tuturor numai bine si multe salutari
O intrebare, naiva poate, ma framanta citind toate aceste dezbateri: ce anume ne uneste, ce anume ne dezbina?
Schimbarea frontierelor în Europa determină modul cum aceasta este capabilă să-şi proiecteze frontierele sale externe. Rusia, vecinul estic al Europei, care deşi în opinia mai multor autori este tot parte a Europei, a încercat să menţină raza de influenţă a acestui stat asupra statelor ex-URSS prin încercarea de a constitui o nouă frontieră artificială cu restul statelor europene: cea a CSI.
Aceste schimbări şi procese la nivel european produc schimbări şi procese care construiesc şi reconstruiesc Europa. “Această reconstrucţie este, de fapt, o construcţie continuă, se bazează pe o delicată şi complicată dialectică a întregului şi a părţilor, întrucît, uneori, pentru întreg, este mult mai important ceea ce delimitează şi separă, decît ceea ce apropie şi uneşte”.
Aşa cum există diverse opinii despre delimitarea frontierelor europene în general, există diverse opinii şi despre limitele Europei Răsăritene, Centrale sau Mediane. Un exemplu interesant este acela că actuala Republică Moldova, în perioada interbelică se afla în componenţa României Mari, care era considerată de cunoscutul geograf francez Emmanuel de Martonne în lucrarea sa Gheographie universelle editată la Paris în 1934, ca ţară a Europei Centrale, iar geopoliticianul francez Michel Foucher în lucrarea sa Fragments d’Europe, publicată la Paris în 1993, considera teritoriul şi statele care se află între Vest şi Rusia, ca fiind parte a Europei Mediane.
Am putea spune, că la ora actuală pe această linie de frontieră între Vest şi Rusia, în afara UE, se află trei state (Ucraina, Republica Moldova şi Belarus), astfel cel puţin primele două state declarîndu-şi priorităţi naţionale – integrarea europeană, îşi afirmă dorinţa să facă parte din Vest, asociat cu lumea democratică şi capitalistă aşa cum era privită şi pînă la destrămarea URSS.
Istoricul Lucian Boia, cu privire la clasificarea Europei pe zone afirmă următoarele: „Cît despre frontiera dintre Occident şi restul Europei, e clar că nu putem vorbi despre o linie trasată riguros, ca fostul limes al Imperiului Roman. Cele două Europe sunt separate de o zonă de tranziţie, şi tocmai la asta poate servi conceptul de Europă Centrală (ceea ce ar „spori” numărul de Europe de la două la trei)”…
Observați metoda standard a domnului Ion Adrian: rectificări, clarificări, schimbarea subiectului, atunci când vezi că ai dat-o în bară și nu ai argumente. Ceea ce în engleză de numește prevarication.
Nu e vorba de limba rusă, ci de cea ucrainiană (tot una, nu-i așa, că toți sunt slavi), nu mai e vorba de majoritatea românească din nordul Bucovinei (inexistebtă), limba rusă nu e oficială în Republica Moldova? Ei și? Iredentismul unguresc e rău și cel românesc e bun. De ce? Pentru că eu sunt un naționalist de mucava și un microbist politic, un rrrromân care nu se urăște pe sine.
Ce poate fi mai clar de atât? Habar nu are de situația reală, că școlile ucrainiene au fost desființate în România Mare în 1924 (vezi Cultură și naționalism în România Mare, remarcabila carte a Irinei Livezeanu) în timp ce școlile de limbă română au existat după 1944 în URSS, chiar pe vremea lui Stalin, dar emite bule papale că situația ungurilor din Transilvania (20% din populație) nu poate fi comparată cu cea a românofonilor din Regiunea Cernăuți (20% din populație). De ce? Pentru că e vorba de români și când e vorba de români orice logică dispare. Românii sunt mai buni decât ceilalți potrivit dublei măsuri atât de dragă naționaliștilor de mucava.
Citiți articolul lui Tihi și citiți opiniile domnului Ion Adrian. Veți avea față în față viitorul și trecutul.
Deoarece am copilarit si am terminat liceul la Cluj, pot spune cate ceva din experienta proprie. Pe la 11 ani, vazand ca nu inteleg tot ce vorbesc copiii unguri, l-am rugat (din proprie initiativa) pe unul din ei sa vorbeasca cu mine „numai ungureste”. Acel baietel, Dezso, (care azi este un vestit antropolog) a acceptat, dar a doua zi a venit sa-mi spuna ca tatal lui i-a spus ca nu eu trebuie sa invat ungureste, ci el trebuie sa invete romaneste. Cu toate acestea am invatzat si singur destul de bine sa citesc si sa scriu ungureste, citind ziarele locale, incat puteam intelege practic orice discutie banala (dar nu si posturile de radio si tv din Ungaria).
In general am considerat ca a cunoaste pe langa limba materna si alte limbi este un plus, pentru ca orice limba noua iti largeste mult orizonturile. In plus, sfatul mamei lui Ioan Slavici este si azi un sfat de bun-simtz: „Pe roman sa-l saluti intotdeauna pe romaneste, pe ungur, ungureste, pe svab, svabeste si pe sarb, sarbeste”.
Povestioara de mai sus reflecta foarte bine si din experienta personala, valoarea celor care vin, care se fac din convingere personala, si nu din imperative, in zona in care impertivele nu au ce cauta intr-un anumit moment (ele au ce cauta de abia atunci, cand deja cei mai multi sau de destul de multi, le-au inteles ratiunea si chiar ei doresc sa fie impuse celor mai absurd incapatanati) si unde din acest motiv, sunt paguboase si contaproductive.