Minirezervatie langa Storforsen, cascada pe PiteälvenNu cu mult timp in am urma am fost intrebat daca nu as vrea sa scriu un miniserial despre Modelul Suedez. M-am simtit onorat, dar imediat dupa aceea m-a napadit angoasa.
Traiesc de aproape doua decenii in Suedia impreuna cu familia. Aici am trecut impreuna prin cele mai reprezentative momente ale vietii – har Domnului, nu prin toate. Sunt convins ca orice om informat stie cel putin cateva lucruri despre mult pomenitul model, mult mai mult decat mine. Nu am studii in materie, nici doctorat sau lucrari publicate – nu sunt ,,abilitat”.
Contactul meu cu Suedia, promotoarea modelului cu acelasi nume, a avut caracteristica de spirala ciclica tipica pentru existenta oricarui emigrant: de la exaltare, relativ scurta, la dusul rece si apoi resemnare – dupa care, iar, de la capat.
De ce stiu atat de putine lucruri ,,stiintifice” despre Modelul Suedez? Chiar si pentru asta am doar supozitii. La inceput, scapat ca prin urechile acului din deceniul ,,Luminii” (negre) ceausiste, nu puteam trai decat exaltarea. Impresiile erau prea puternice ca sa poti structura si trage concluzii la rece. Mai apoi au aparut inevitabile conflicte surde: de ce traim ca in doua luni paralele, noi si ,,bastinasii”, de ce ies copiii din scoala primara fara sa fi auzit de un scriitor mai serios sau de sintaxa limbii suedeze… Prin 93′ nici macar nu am observat ca eram in valtoarea celei mai acute crize economice ale modelului; poate pentru ca in acea perioada aveam personal inca prea putin de pierdut.
Au mai trecut cativa ani, timp in care am intrat si noi, nou venitii, pe un fagas mai linistit. In loc de a innota la suprafata lui, ne-am cufundat in adancurile modelului fara ca prin aceasta sa il intelegem mai bine.
Analfabetism socio-politic? Probabil ca acesta e cuvantul. Dupa prea multi ani de pregatire politico-ideologice „orinde te-ai fi aflat” in ce ma priveste, reflexul nu mai putea fi controlat: plictisul, pierderea atentiei de la primele fraze ale stirii cu caracter politic.
Si vina nu e numai a mea. La acest analfabetism atat de incorect politic a contribuit insusi sistemul suedez. Afundat intr-un fluid transparent, care te sustine permanent dar pe care incetezi sa il mai percepi. Aproape doua decenii am trait in acelasi oras pe care obisnuiesc sa il asemuiesc cu Pitestiul cu care seamana ca marime si structura. In afara de faptul ca am mers la vot, nu am stiut niciodata cine este primar sau prefect.
Nu a fost nevoie sa pun piciorul pe la primarie si doar o singura data din greseala am nimerit pe la prefectura, cu o treaba pe care puteam sa o rezolv de acasa. Pana si primirea cetateniei suedeze a constat din punerea semnaturii pe un formular pus la posta, in plic timbrat platit tot de Ei (cei pe care nu ii voi intalni niciodata), urmata de inmanarea, tot pe aceasi cale, a unui comunicat. As fi avut dreptul sa am cazier si sa nu stiu o boaba suedeza, daca voiam. Lipsurile, si nu bunastarea, creaza si ascut un anume tip de abilitati. Lipsa lipsurilor pasivizeaza.
Vorbind prea mult despre mine am incalcat deja unul din cutumele forte ale vietii sociale de aici din Suedia: modestia, practicata din convingere si cu pasiune. Povestind toate acestea m-am lasat purtat de val, in speranta ca el ma va duce acolo unde va trebui. Este clar ca pentru cititorii revistei Acum nu voi putea fi o calauza. Tot ce mai pot face este sa va invit ca impreuna sa cautam si sa descoperirm ceva din Modelului Suedez. Cu putin noroc, la sfarsitul expeditiei ne vom intoarce cu cateva fructe rare dobandite prin padurile de mesteceni, sau macar ne vom fi simtit bine intr-un mediu al carui exotism este direct proportional cu patratul distantei.
Ma adresez cu acest serial in special acelora care nu au pus niciodata piciorul in Scandinavia, sau, daca au facut-o, nu au apucat sa ramana atat de mult incat sa apuce sa plateasca impozite. Pe domniile lor, dar si pe toti ceilalti care ati avut bunavointa sa cititi pana la capat, va rog sa fiti si in continuare alaturi de mine.
Post Scriptum. Inainte de a da tastatura deoparte nu pot sa aman o relatare de mare actualitate pentru zilele pe care le traim, acelea ale crizei financiare mondiale.
In perioada 1990-1994 Suedia a trecut printr-o serioasa criza financiara (asupra careia vreau sa revin pe scurt in unul din episoadele viitoare – o perioada cand Modelul Suedez si-a iesit din albie dupa care nu a mai putut fi ce a fost ramand totusi Modelul Suedez).
Guvernarea de la timpul respectiv, coalitia liberala aflata printr-o exceptie la putere (regula fiind guvernarea socialistilor) a trebuit sa conceapa si aplice cu repeziciune un pachet de masuri in urma carora s-a iesit din criza.
Acum, Statele Unite sunt in criza, administratia Americana s-a interesat de modul cum alte tari au actionat in situatii similare. Suedia este una din tarile care a fost studiata cu atentie deosebita. In legatura cu aceasta va mai destainui un gand care nu-mi da pace. Ganditi-va, un colos ca Statele Unite se coboara sa ia cuminte lectii de la un pitic inghetat ce abia a implinit noua milioane de locuitori. O democratie curat lipsita de originalitate (SUA) scotocind, ca si noi, in cautarea Modelului Suedez.
Domule Gudea,
Multumesc pentru comentariu! Observatiile pe care le faceti, interesante si corecte in opinia mea, deschid o usa pentru si mai multe comentarii.
In principiu am cautat sa nu abordez tocmai relatia emigrantului cu sistemul suedez, ea fiind mult mai complicata si diferita de cea a celor nascuti aici. Nu pentru ca nu ar fi interesanta, ci pentru ca voiam cat de cat sa relev parametrii generali ai sistemului. Evident, asta nu inseamna nicidecum ca ma voi opune aceste teme din comentariile cititorilor – le gasesc binevenite.
Cum spuneati, noi, ca orice alti imigranti de fapt, am venit din Romania lui Ceausescu cu un bagaj plin de conceptii, multe din ele destul de diferite de cele pe care le-am intalnit la suedezi. Multi dintre noi am intalnit timpuriu cunostinte, romani, care ne-au completat acest bagaj cu tiparele pe care le adunasera ei despre sistemul suedez. Toate acestea nu faceau decat sa complice incercarea noastra de a ne creea un model mental in baza caruia sa incercam sa existam in noua casa.
Am ajuns acolo prin vara lui 1989 si, mai in gluma mai in serios, analizand aspectul exterior al suedezilor, nu puteam face distinctia intre membri ai diverselor grupuri sociale. Ii vedeam aproape pe toti la superlativ, perceptia nuantelor urmand sa vina mult mai tarziu.
La romanii intalniti se puteau gasi, privind acum inapoi, cateva tipuri. Unii se foloseau din plin, abuzau, de sistemul social, fiind la curent cu toate tertipurile. Impartaseau aceste idei, creind ideea gresita ca tot spectrul de ajutoare (care includea si prima de instalare, haine de iarna, tratament stomatologic, supliment la chirie, ochelari gratuiti, cate si mai cate) care completau ajutorul social de baza, ar fi fost niste ,,drepturi”, o ,,ratie” care trebuia neaparat ridicata.
Mai tarziu, incepand sa am contact cu suedezii, am constatat, chiar cu oarecare surprindere, ca ei vedeau aceste ajutoare ca pe o solutie de ultima instanta si pe care ei incercau din rasputeri sa ocoleasca. Intr-adevar, traiul cronicizat din ajutor social, fara sa fie neaparat o rusine, este un motiv serios de ingrijorare, un semnal ca te afli in ultimul vagon al trenului, ceece te face sa fii exclus de la multe din procesele normale ale societatii.
Evident ca platitorii de impozite nu vedeau cu ochi buni abuzurile asupra ajutorului social destinatia lor fiind aceea de a intra in joc cand toate mijloacele persoanei in cauza (incluzand bani la banca, automobil etc) erau epuizate. Putini insa contestau ajutorul social ca idee. Conflictul rezulta insa din faptul ca ajutorul social, ca si multe alte demersuri ale suedezului (concediu medical etc) se bazeaza pe buna credinta si propria raspundere, fara nici un fel de controale diabolice asupra lui si solicitarea de nenumarate dovezi care se practica prin alte tari.
Bine sau rau? La inceput mi se parea si mie ridicola aceasta obsesie de a nu leza demnitatea individului. Dupa un timp, aflandu-ma cu sau fara voia mea in fata altor ghisee si functionari, am inceput sa ma indoiesc. Merita oare sa chinuiesti si sa umilesti o intreaga populatie numai pentru a evita abuzurile unei minoratati? Daca se ia in calcul ca aceasta strictete creeaza mediul unei coruptii prin santaj practicate de functionarul care distribuie mijloacele, atunci pierderile cauzate de un sistem ,,fara pierderi” s-ar putea sa fie mai mari. Sa nu uitam ca in modelul suedez, conceptul ,,Caminul poporului” includea viziunea ca nimeni sa nu trebuiasca sa fie umilit din cauza unei situatii defavorizante in care se afla.
In privinta atitudinii patronilor fata de straini, este asa cum scrieti. Se prefera sa lasi un inginer nesuedez sa traiasca o viata pe ,,social” decat sa iti asumi riscul sa il angajezi si sa nu fii in stare sa-i pronunti numele.
Intre timp insa s-au petrecut schimbari radicale in societatea suedeza. Nu vreu sa sustin ca au disprut toate derapajele si anomaliile, dar in relativ scurt timp, doua decenii, dupa intrea in UE, cu o usurinta la care nu m-am asteptat, Suedia s-a deschis radical catre exterior, si-a schimbat extrem de mult atitudinea fata de straini, pe care acum ii gasesti peste tot pozitii cheie. Suedezii au o pozitie cu mult mai relaxata fata de straini, iar eforturile politice, pe care le priveam cu scepticism nu mai departe de 1998, suspectandu-le de demagogie la limita ridiculului, au dat rezultat. Ma refer in primul rand la relatiile sistemice intre suedezi si straini, nu cele private, in care suedezii (probabil ca si ceilalti straini) continua sa mentina traiul in cercuri relativ restranse. Dar aceasta selectie, uneori absurda, o practica la fel de mult intre ei. Arta (tehnologia?) de a-ti face si mentine prieteni buni nu face obiectul modestului meu articol.
Ar fi multe de comentat.
In ce priveste diferentele dintre trei sisteme pe care le luati in discutie (Romania lui Ceausescu, Suedia si Statele Unite), ele exista si vor exista. Cam aceleasi ca cele intre IAR-99 Soim, Gripen si F16 F18. Probabil ca viata nici nu ar mai fi nostima daca nu ar exista optiuni care sa multumeasca in mare pe fiecare dintre noi.
Sunt foarte interesat de plusurile si minusurile sistemului suedez, intre altele pentru ca reactiile americanilor sunt contradictorii: pe de o parte se plang si ei de raceala nordicilor, pe de alta parte ii admira. Societatea americana contemporana este diametral opusa celei suedeze: in SUA 85% din populatie declara ca crede in Dumnezeu, in Suedia 85% declara ca nu crede. Cu toate acestea, (sau poate tocmai de aceea?) criminalitatea la mia de locuitori pare a fi de zeci de ori mai mare in SUA decat in Suedia. Societatea suedeza are trasaturi si convingeri socialiste, ceea ce pentru americani este o anatema. Societatea americana are trasaturi exagerat de apropiate de capitalismul pur, ceea ce pentru suedezi este o anatema.
Faptul ca americanii analizeaza cu seriozitate modelul suedez nu este o surpriza si nici o lipsa. Inainte de invazia americana in Irak, americanii au analizat in detalii rasturnarea dictaturii in Romania.
Fondatorii statului american (asa zisii „forefathers” au analizat in detaliu sistemul olitic al Romei si Atenei in antichitate, si au reusit sa „proiecteze” un sistem cu mult mai bun, care nu cade in crize economice sau politice. Bravo lor!
Gresit a fost sa nu analizeze nimic din traditia musulmana inainte de a intra in Irak, si cred ca nu mai vor sa repete aceasta greseala.
Domnule Constantinescu,
Multumesc pentru comentariu si intrebari. Imi sunt de mare folos, la fel ca si orice alte comentarii, pentru corectarea cursului articolelor viitoare.
In ce priveste plusurile si minusurile, am scris deja in partea a II-a ca modelul suedez este disputat de toate gruparile politice importante.
De aici rezulta si o anume incertitudine a cetateanului: multe din plusurile declarate de stanga socialista sunt minusuri pentru liberali.
Lucrurile se complica atunci cand plusurile si minusurile sunt evitentiate de un imigrant, a carui postura schizoida il obliga la o pozitie partial diferita de a suedezilor. Daca nu altceva, la ,,minusuri” isi va adauga propriile frustrari.
Mi-am propus sa evit tentatia de a-mi lua rolul de judecator intre dreapta si stanga, mai ales ca am si eu propriile afinitati pe care nu vreau sa le las sa altereze o incercare de descriere mai obiectiva.
Dumneavoastra ati atins principalele puncte.
Relatia suedezilor cu americanii este contradictorie. Suedezii consuma intens si cu predilectie cultura americana in interiorul careia se simt ca la ei acasa (se pare ca au si un talent nativ pentru limba engleza).
In acelasi timp, fata de germani si civilizatia germana contemporana, cu care ar a trebui sa aibe o serie de afinitati, abordeaza o pozitie nedrept de rece, suspicioasa, in cel mai bun caz ii ignora. Scriu acestea cu asumarea rezervelor de rigoare pentru astfel de generalizari.
Am ajuns in Suedia in 1968 si ca dumneavoastra am avut un shock “cultural” de tratamentul, si atitudinea suedezilor, fata de un “fugit” din Romania. Sistemul social era pregatit sa ajute persoane in pozitia mea. Surpriderea mea si mai ales si a suedezilor a fost atunci cind am incercat sa restitui ajutorul social din primull salariu . Functionara dela ajutorul social nu era pregatita ( nu avea o astfel de procedura pentru restituirea monetara) si sa addresat sefului ei. In curind o multime de functionari au venit sa ma felicite si sa-mi stringa mina. Concluzia care se poate trage : este ca insusi suedezi cred ca sistemul lor social are nevoii de inbunatatiri si ca uneori este prea generos. Aceasta din cauza ca bani luati din taxe si apoi redistribuiti de guvern sub forme de tot felul de ajutoare nu este asa de popular precum se crede.Nu dupa mult timp am realizat ca Suedia este mai socialista decit Romania lui Ceausescu. Dupa patru ani am plecat in USA unde am intilnit capitalismul in toata “puritatea “ lui. In US ma simt acasa, daca ramineam in Suedia cred ca eram tot un “Utlening”
Denny
Domule Gudea,
Multumesc pentru comentariu! Observatiile pe care le faceti, interesante si corecte in opinia mea, deschid o usa pentru si mai multe comentarii.
In principiu am cautat sa nu abordez tocmai relatia emigrantului cu sistemul suedez, ea fiind mult mai complicata si diferita de cea a celor nascuti aici. Nu pentru ca nu ar fi interesanta, ci pentru ca voiam cat de cat sa relev parametrii generali ai sistemului.
In nici un caz nu ma opune acestor teme daca cititorii vor sa le abordeze in comentariile lor – le gasesc binevenite.
Incerc in continuare sa comentez, asa cum ma pricep. Cum spuneati, noi am venit din Romania lui Ceausescu cu un bagaj plin de conceptii, multe din ele destul de diferite de cele pe care le-am intalnit la suedezi. Multi dintre noi am intalnit timpuriu cunostinte, romani, care ne-au completat acest bagaj cu tiparele pe care le adunasera ei despre sistemul suedez. Toate acestea nu faceau decat sa complice incercarea noastra de a ne creea un model mental in baza caruia sa incercam sa existam in noua casa.
Am ajuns acolo prin vara lui 1989 si, mai in gluma mai in serios, analizand aspectul exterior al suedezilor, nu puteam face distinctia intre membri ai diverselor grupuri sociale. Ii vedeam aproape pe toti la superlativ, perceptia nuantelor urmand sa vina mult mai tarziu.
La romanii intalniti se puteau gasi, privind acum inapoi, cateva tipuri. Unii se foloseau din plin, abuzau, de sistemul social, fiind la curent cu toate tertipurile. Impartaseau aceste idei, creind ideea gresita ca tot spectrul de ajutoare (care includea si prima de instalare, haine de iarna, tratament stomatologic, supliment la chirie, ochelari gratuiti, cate si mai cate) care completau ajutorul social de baza, ar fi fost niste ,,drepturi”, o ,,ratie” care trebuia neaparat ridicata.
Mai tarziu, incepand sa am contact cu suedezii, am constatat, chiar cu oarecare surprindere, ca ei vedeau aceste ajutoare ca pe o solutie de ultima instanta si pe care ei incercau din rasputeri sa ocoleasca. Intr-adevar, traiul cronicizat din ajutor social, fara sa fie neaparat o rusine, este un motiv serios de ingrijorare, un semnal ca te afli in ultimul vagon al trenului, ceece te face sa fii exclus de la multe din procesele normale ale societatii.
Evident ca platitorii de impozite nu vedeau cu ochi buni abuzurile asupra ajutorului social destinatia lor fiind aceea de a intra in joc cand toate mijloacele persoanei in cauza (incluzand bani la banca, automobil etc) erau epuizate. Putini insa contestau ajutorul social ca idee. Conflictul rezulta insa din faptul ca ajutorul social, ca si multe alte demersuri ale suedezului (concediu medical etc) se bazeaza pe buna credinta si propria raspundere, fara nici un fel de controale diabolice asupra lui si solicitarea de nenumarate dovezi care se practica prin alte tari.
Bine sau rau? La inceput mi se parea si mie ridicola aceasta obsesie de a nu leza demnitatea individului. Dupa un timp, aflandu-ma cu sau fara voia mea in fata altor ghisee si functionari, am inceput sa ma indoiesc. Merita oare sa chinuiesti si sa umilesti o intreaga populatie numai pentru a evita abuzurile unei minoratati? Daca se ia in calcul ca aceasta strictete creeaza mediul unei coruptii prin santaj practicate de functionarul care distribuie mijloacele, atunci pierderile cauzate de un sistem ,,fara pierderi” s-ar putea sa fie mai mari. Sa nu uitam ca in modelul suedez, conceptul ,,Caminul poporului” includea viziunea ca nimeni sa nu trebuiasca sa fie umilit din cauza unei situatii defavorizante in care se afla.
In privinta atitudinii patronilor fata de straini, este asa cum scrieti. Se prefera sa lasi un inginer nesuedez sa traiasca o viata pe ,,social” decat sa iti asumi riscul sa il angajezi si sa nu fii in stare sa-i pronunti numele.
Intre timp insa s-au petrecut schimbari radicale in societatea suedeza. Nu vreu sa sustin ca au disprut toate derapajele si anomaliile, dar in relativ scurt timp, doua decenii, dupa intrea in UE, cu o usurinta la care nu m-am asteptat, Suedia s-a deschis radical catre exterior, si-a schimbat extrem de mult atitudinea fata de straini, pe care acum ii gasesti peste tot pozitii cheie. Suedezii au o pozitie cu mult mai relaxata fata de straini, iar eforturile politice, pe care le priveam cu scepticism nu mai departe de 1998, suspectandu-le de demagogie la limita ridiculului, au dat rezultat. Ma refer in primul rand la relatiile sistemice intre suedezi si straini, nu cele private, in care suedezii (probabil ca si ceilalti straini) continua sa mentina traiul in cercuri relativ restranse. Dar aceasta selectie, uneori absurda, o practica la fel de mult intre ei. Arta (tehnologia?) de a-ti face si mentine prieteni buni nu face obiectul modestului meu articol.
Ar fi multe de comentat.
In ce priveste diferentele dintre trei sisteme pe care le luati in discutie (Romania lui Ceausescu, Suedia si Statele Unite), ele exista si vor exista. Cam aceleasi ca cele intre IAR-99 Soim, Gripen si F16 F18. Probabil ca viata nici nu ar mai fi nostima daca nu ar exista optiuni care sa multumeasca in mare pe fiecare dintre noi.