Hitler și Stalin – frații inamiciPrimul care a vorbit despre fraţii gemeni, totalitarismul de stânga şi cel de dreapta, deci bolşevismul şi fascismul, a fost scriitorul polonez Gustaw Herling-Grudzinski, supravieţuitor al Gulagului şi adversar ireductibil al oricărui sistem terorist-ideologic. Tema este de o actualitate incontestabilă pe care o constatăm de fiecare dată când este atinsă. Prietenul meu Radu Stern, distins istoric de artă din Elveţia, îmi propune un dialog despre nazism şi socialism, trecând aşadar un prag conceptual şi atingând chestiuni ce pot stârni polemici aprinse. Reiau aici câteva idei din răspunsul meu, mai cu seamă că sunt direct legate de analiza pe care o fac barocului comunisto-fascist (în versiunea românească, dar nu numai).
Sunt destui pentru care simpla comparaţie între cele două experienţe totalitare ar însemna o abdicare de la valorile liberal-democratice. Comunismul (şi cu atât mai mult un vag definit socialism) continuă să se bucure de un straniu alibi legat de tradiţia rezistenţei antifasciste. Dacă menţionezi Gulagul stalinist, lagărele din statele satelizate ale Europei de Est, milioanele de victime ale maoismului drepte încarnări ale Răului radical, efecte ale proiectului comunist, ţi se răspunde cu un surâs dispreţuitor că e vorba de aberaţii locale, de consecinţele „despotismului asiatic“, de „eterna Rusie“, de efectele subdezvoltarii etc. Nu scria socialistul (ex-troţkist) Isaac Deutscher că stalinismul este rezultatul degradării marxismului la nivelul „magiei primitive“?
În realitate, cum au demonstrat-o atâţia exegeţi ai mişcărilor totalitare, există înrudiri extrem de frapante şi semnificative între cele două extreme. Îi menţionez aici pe Hannah Arendt, Jacob Talmon, Zeev Sternhell şi A. James Gregor (cartea pe acest subiect a acestuia din urmă, „Fetele lui Ianus“, a apărut şi în româneşte). Evident, fascismul nu este doar socialism. Nazismul a simbolizat o exacerbare a unui exclusivism naţionalist ale cărui rădăcini pot fi găsite într-o tradiţie pan-germanistă care i-a inclus pe Fichte, pe Wagner şi pe Houston Stewart Chamberlain. Pe de altă parte, Wagner şi-a început cariera politico-profetică în zona romantismului „progresist“. Hitler însuşi, imediat după Primul Război Mondial, a frecventat cercuri în care tematica naţional-bolşevismului se întâlnea cu un antisemitism turbat. După luarea puterii în ianuarie 1933, Frontul Muncii condus de Robert Ley a continuat politicile sociale din perioada Weimar şi chiar mai de dinainte.
Valori comune
Ziua de 1 Mai a rămas sărbătoare muncitorească în perioada dictaturii naziste. Sindicatele au fost suprimate, dar nu a fost abolit niciun avantaj social acordat proletariatului (pensii, concedii, case de odihnă). Roşul şi brunul s-au împerecheat în simbolismul NSADAP. Nazismul a fost constant antiplutocratic şi anticapitalist, doar că se limita la „iudeo-plutocraţie“ (în primă fază). Ar fi mers evident în direcţia extirpării capitalismului în genere. Cum observa cândva Petre Pandrea, în pătrunzătoarea sa carte „Germania hitleristă“, ideologia nazistă distingea (în chip cu desăvârşire specios) între „capitalul productiv“ („arian“) şi cel „spoliator“ (evreiesc). Pe lungă durată, după eliminarea aşa-numitului capital „de jaf“, ar fi urmat lichidarea pieţei libere.
Logica totalitară nu permite enclave de iniţiativă autonomă. Este ceea ce au ştiut marii gânditori libertarieni precum un Hayek şi un von Mises atunci când au denunţat socialismul (în ambele sale versiuni apocaliptic-transformatoare) ca sistem constrângător, deci ca o utopie menită să lichideze demnitatea individuală şi să impună „reţete ale fericirii“ concepute de un stat major al revoluţiei totale.
Naţional-bolşevismul care reînvie în Rusia la ora actuală, prin mişcarea condusă de Eduard Limonov, a fost una din direcţiile care au inspirat proiectul nazist. Hitler s-a despărţit de exponenţii săi, pe unii i-a lichidat fizic, dar programul fraţilor Strasser a continuat să susţină, fie şi în chip ezoteric, resentimentul antiburghez ca fundament al nazismului. La rândul lor, naţional-bol- şevicii au rupt cu Hitler, dar era o despărţire tactică. Ambele părţi erau convinse că „Sistemul“ trebuia zdrobit. Tocmai din acest motiv, dincolo de diatribele împotriva marxiştilor, Hitler nu a renunţat niciodată la numele de „socialist“ al partidului său.
Denumirea unui partid nu este fără importanţă, mai ales în aceste cazuri în care propaganda este inseparabilă de lozinci şi mitologie. Despre Mussolini şi revoluţia fascistă nu are rost să mai vorbim. La sfârşitul vieţii, Stalin nu făcea un secret din antisemitismul său patologic. Nazismul a fost socialismul luptei de rasă. Comunismul a fost socialismul luptei de clasă. La polul opus s-au aflat conservatorismul tradiţional (ostil radicalismului anarhic plebeu) şi liberalismul în variile sale ipostaze, inclusiv aceea oximoronic numită socialistă. Colectivismul tribal (comunitatea rasială) era opus celui de clasă, însă erau unite întru anticapitalism. Pactul dintre Hitler şi Stalin din august 1939 consfinţea nu doar o alianţă tactică, ci şi o simbioză ideologică întemeiată pe aversiuni, fobii şi uri comune.
Regret, nu am vazut intrebarea de arheologie.
Va deranjeaza daca o reluati?
In ceea ce priveste solutia pentru problemele filozofice, cred ca am dat raspunsul: publicarea autorilor. (Chiar a celor cu probleme.) Si apoi discutii pe marginea lor. Doar asa pot fi dezavuati in public. Altfel, se va intretine artificial o zona de penumbra, in care se vor aduna toti nemultumitii, refulatii, etc. (In plus, se vor crea falsi „profesori” care nu vor sti nimic, decit sa puna etichete. Ei nu vor putea sustine un discurs coerent de anvergura si nu vor putea convinge publicul -ce sa mai vorbim de preopinenti-. Cu alte cuvinte, amatorismul va penetra intr-o zona de cel mai inalt profesionalism. Din filozofi, sistemul va produce politruci. S-a mai intimplat asa ceva, experienta este, inca, proaspata. Nu trebuie repetata.)
Cenzura nu rezolva problemele ci le amplifica, creind doua curente de gindire. Cel oficial si celalalt. Iar „fructul oprit” este intotdeauna mai tentant.
Astept intrebarea. Daca pot, va voi raspunde.
Am mai scris o postare, dar nu stiu de ce nu a plecat.
Am raspuns la intrebarea dvs. la adresa de e-mail. Daca subiectul articolului era pe domeniu, trimiteam in paginile revistei.
Problema cu metoda de combatere a extremismelor filozofice, nu-i noua.
Eu am raspuns deja, in cadrul postarii mele: publicarea tuturor autorilor si curentelor, si combaterea lor. Disputa publica naste convingeri.
In caz contrar (daca vom accepta cenzura, etc.), se vor naste fenomene nedorite. In primul rind, vom asista la nasterea unei doctrine oficiale si a alteia neoficiale, impartasita de toti nemultumitii, refulatii, etc. In al doilea rind, stiti ca tentatia „fructului oprit” este intotdeauna mai mare. In sfirsit, aceasta practica va transforma corpul filozofilor dintr-un corp de profesionisti de elita, ce ghideaza politicul, intr-un corp de mercenari subordonati politicului. In plus, in acest corp de elita vor intra multi neaveniti, care stiu sa foloseasca foarte bine etichetele. Astfel, filozofii se vor transforma in simpli politruci.
Avem o experienta dureroasa in acest caz, si foarte recenta. (In plus, fenomenul s-a petrecut si-n lumea comunista si-n lumea fascista.) Cred ca trebuie sa invatam din aceste experiente si sa nu mai repetam greselile trecutului.
Asa este, ambele extreme s-au bazat pe ura(las deoparte economicul eronat total la marxism si viciat de totalitarism) la fascism.
Comunismul pe ura de clasa si fascismul german mai ales pe cea de rasa.
De durate difrite au avut si un numar diferit de victime dar asta nu are nici-o relevantza pentru comparatie.
Comunismul insa este mult mai periculos caci daca ura de rasa a fost, iar astazi cred ca nici nu mai prea intra in discutie, evident antistiintifica(Hitler confunda rasa cu specia si deci asta a crezut el ca da o anume acoperire urei lui contra evreilor), ura de clasa acoperita de termenul mai bland de lupta de clasa are aparente mult mai stiintifice, de fapt utopice dar spre utopia aparent buna a umanitatii.
De aceea un Ion Iliesscu crede si a spus chiar ca : „Ceausescu a intinat idealurile nobile… ” , inca in lume mai exista regimuri comuniste si acum profitand de orice slabiciune a capitalismului care slava domnului are si asa ceva cu prisosinta, marxistii ridica capul.
PS. Felicitari dle Vladimir Tismaneanu pentru o mare contributia istorica, caci sintagma introdusa in discursul Presedintelui Romaniei la Tribuna Oficiala a Parlamentului :”Comunismul(chiar daca el se referea implicit parca la cel din Romania)a fost un regim nelegitim si criminal(iar securitatea a fost un instrument criminal)” este absolut esential definitorie, pentru acesta.
Mi se pare foarte corect ceea ce spuneti.
Vreau sa amintesc insa ca la terminarea razboiului au existat si capete lucide care au inteles perfect natura celor doua sisteme si care au propus solutia optima de evitare a catastofei postbelice. Ma refer specific la generalul american Patton, care nu numai ca si-a dat seama de situatie, dar a si incercat sa intervina, propunand atacul imediat asupra URSS „ca sa-l faca pe Stalin sa inteleaga mai exact care sunt granitele statului sau”. El a motivat acest demers prin faptul ca pe atunci URSS era un stat dezorganizat, usor de invins, iar „daca nu se intreprinde nimic acum, ne vom cai amarnic mai tarziu”. Cata dreptate a avut!
Tendinta stangista a intelectualilor de atunci a facut ca spusele lui sa fie desconsiderate si luate in ras. Sa nu uitam ca o serie de intelectuali de atunci ca Oppenheimer si sotii Rosenberg erau trup si suflet de partea URSS.
Ba chiar biograful lui principal, un italian, a incercat sa-l psihanalizeze, afirmand ca parerile aceste i se trag „de cand a avut un accident in copilarie, cazand in cap”. Usor de vazut ca daca a existat cineva care „a cazut in cap”, acesta a fost mai degraba acest biograf.
Defectul lui principal a fost ca a avut o gura foarte rea, fiind in acelasi timp antisemit, rusofob (spune ca rusii sunt un popor de betivi), germanofob, anglofob etc. Dar spre deosebire de alti generali americani, el nu si-a dat afara subalternii la care urla.
Un om modest, rau de gura care este ingropat in Luxemburg. Alta ar fi fost soarta omenirii daca se urma sfatul lui.
Comunismul nu are cum să fie mai periculos decât fascismul deoarece este un sistem unicat în istoria omenirii, cu șanse practic nule de a învia.
În timp ce sistemul comunist a plecat de la o teorie abstractă și a încercat să siluiască realitatea în tiparele ei, eșuând, nazismul s-a bazat pe un fenomen real – naționalismul – cu rădăcini profunde în realitate.
De altfel bătălia Varșoviei – 1920 – când trupele poloneze au înfrânt Armata Roșie – a demontat teoria marxist-leninistă a solidarității de clasă a muncitorilor de pretutindeni.
Ceea ce s-a întâmplat după 1990 – genociduri în Ruanda, Congo, fosta Iugoslavie – islamo-fascismul și în general extremismul naționalist arată că această teamă de comunism este exagerată și că ura de rasă și interetnică sunt mult mai puterbice decât ura de clasă (care e de fapt o invenție).
Exista cazuri, ca in Coreea de nord, cand pornind de la comunism s-a ajuns la o noua religie (in care cred cetatenii acelei tari). Este un caz periculos, cancerigen as zice.
Dle Clej,
As fi curios sa aflu si parerea dlui Tismaneanu.
Cred ca ura de rasa are sanse mult mai mici de a aparea, ea exista azi purtata de vectori neinsemnati social, este violenta si tocmai de aceea este mai putin periculoasa intr-o epoca in care speciile nu se confunda cu rasele si in care diferentzele rasiale nu se exprima in termeni axiologici, in care in SUA candideaza un om de culoare, sau un afroamerican, caci in „intortocherile” unui alt posibil fundamentalism nu mai stiu ce terman sa folosesc…
In schimb comunismul sau alte ideologii de sorginte comuna, stangiste utopic,de ex avand ca postulat partidul unic si proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie, duc, desi la inceput poate nu se realizeaza de societate si cand se realizeaza este prea tarziu, duc in mod inexorabil la totalitarism.
Dar, in fine nu asta este capatul de tara, dl Tismaneanu stie ce spune tot in acesta revista si important este sa stopam si unul si celalat curent, si esential in postul meu nu este acest aspect ci tema celei de a treia cai .
PS.
Cate milioane de victime a produs acesta inventie.
Toate urile sunt niste inventii ale unor ticalosi.
Domnule Ion Adrian,
Exemplul pe care-l dați cu Statele Unite e unul superficial.
În primul rând că în domeniul relațiilor inter-rasiale nu curge lapte și miere în SUA așa cum prezentați dumneavoastră, iar apoi Statele Unite sunt o țară hiper dezvoltată. E suficient să vă uitați la conflictele inter-etnice din Africa – de pildă în Congo, unde are loc cel mai sângeros conflict de la cel de-al doilea război mondial încoace – ca să vedeți ce potență are ura interetnică (de rasă).
Comunismul a fost „a one off” și din păcate majoritatea românilor sunt prea marcați de această experiență ca să o pună în context.
Ura de clasă este o invenție a unui grup de lideri fanatici începând cu Lenin, care au realizat că așa numita „conștiință de clasă” a proletariatului enunțată de Marx e o gogoriță.
De aceea a trebuit înființată „avangarda clasei muncitoare, condusă de revoluționari de profesie”.
Toate astea sunt de domeniul trecutului, pe când ura intertnică și rasială este un pericol real și actual.
OK. Ptr mine este mai interesanta discutia de la firul provocst de articolul dvs.
Asa ca cel putin pana la o eventuala interventie a dlui Tismaneanu nu am nici-un motiv s-o continui pe cea de aici, in care eu ma adresam de fapt dlui Tismaneanu, in prima postare, desi recunosc nu mi-am permis sa i-o direct adresez.Acolo a fost vorba de un comentariu de intarire a celor spuse de autor, fara nici-o intentie polemica cu nimeni, si de felicitari si multumire pentru un gest facut de dsa si a carui importanta nici dlui ,modest cum este, poate ca nu vrea sa o confere in totalitate.
Intre national socialism si comunismul stalinist au fost diferente foarte mici. Hitler si Stalin s_au pupat inainte sa se ia la bataie. Noroc ca nimeni nu l_a ascultat pe Paton cu ideea lui de a marsalui spre rusia. Nimeni nu ar fi cunoscut fericirea comunismului si ar fi ramas ca un ideal al omenirii.
N.Red. Doamnă (domnule?) Iulia vreți să fiți mai explicită – cine este Paton, despre ce marș e vorba și în ce an? Vă reamintesc că puciul bolșevic care a instaurat regimul comunist în Rusia a avut loc în noiembrie 1917.
Generalul Patton a fost un general american, vestit, care s-a remarcat in timpul celui de-al doilea razboi mondial. El a avut succese mari in infrangere rapida a trupelor lui Hitler pe frontiul de vest, avansand uneori incredibil de repede pe teren. A avut un simt deosebit in prezicerea si planificarea operatiilor de razboi, nu numai in Europa dar si impotriva armatelor japoneze.
Din nefericire, el nu stia sa-si atraga oamenii de partea sa. I-a facut albie de porci pe generalii din subordinea sa, dar nu a dat afara decat un singur general (din 12). Alti generali americani in functii echivalente erau foarte manierati, dar si-au dat afara si i-au schimbat pe toti generalii din subordinea lor. Patton prefera „sa-i invete sa gandeasca”, si cum stim cu totii aceasta tactica creaza resentimente in populatie.
Chiar inainte de victoria finala asupra Germaniei lui Hitler, Patton a prevazut ca Stalin va abuza de putere si va crea o lume plina de suferinte si ca America va avea enorm de pierdut daca trupele americane nu-i pun la punct pe rusi (adica pe Stalin).
El voia o interventie fulger contra regimului de dictatura al lui Stalin, ca sa-l oblige pe acesta sa respecte alte state europene. Din acest motiv, cum am spus, el a fost luat in bascalie de ceilalti generali care au spus ca-i lipseste o doaga de cand a cazut in cap, pe vremea cand era copil. Pe atunci americanii ii spuneau lui Stalin „uncle Joe” („unchiul Josef”) si il „iubeau foarte tare”, nevrand sa-l contrarieze.
Istoria i-a dat dreptate 100% lui Patton.
Dar din cauza defectelor lui personale (pe evrei ii insulta rau, despre rusi spunea ca sunt „un popor de betivani fara respect pentru viata umana”, despre francezi spunea ca sunt „un popor de lasi” la englezi se rastea de cate ori putea, pe negrii ii facea in toate felurile), nu a fost luat in serios de armata americana.
S-a intamplat ca odata el sa palmuiasca un ofiter care se plangea ca „nu stie de ce tremura” L-a facut „las” Dar cand, a doua zi, s-a constata ca acesta era bolnav de malarie, a venit personal sa-si cera scuze.
A fost un om de caracter, cu multe din prejudecatile vremii in care a trait.
Dle Constantinescu,
Va multumesc pentru lamurirea completa pe care ati dat-o, scutind-o pe Iulia sa dea personal explicatia respectiva. Stiam destul de bine cine a fost si ce a facut Patton dar marturisesc ca chestia cu atacul asupra comunismului nu am cunoscut-o . Un vizionar inteligent acest Patton. Ce pacat ca mediocritatea inconjuratoare cu bune mmaniere si educata din jurul lor, nu poate intelege asemenea oameni, decat peste zeci si zeci de ani.
Dar ei sunt cei care pierd si nu Patton, care cine stie, putea sa-si lase si oasele prin stepele rusesti.
Va mulltumesc dle Tismaneanu , si cred ca nu mai este nevoie de nici-un comentariu suplimentar, cel putin din punctul meu de vedere.
Stimate domnule Vladimir Tismaneanu,
In primul rand va felicit pentru actiunea dvs pe care ati intreprins-o in vederea condamnarii fara echivoc a comunismului. A fost un act foarte necesar, pe care din nefericire multi altii (uneori chiar tari intregi, ca R.M.) nu l-au inteles. Acest act politic a fost consacrat oficial in Romania si este salutar.
Pe de alta parte stiu ca au existat acuzatii impotriva multor celor care au participat la acest act, potrivit carora parintii lor au facut parte din nomenclatura, participand intr-un fel sau altul la dezastrul socio-economic al comunismului inainte de a-l condamna. Aici nu ma refer la dvs, intrebarea este generala. Deci prima mea intrebare este: cum putem noi sa eliminam judecatile gresite din gandirea colectiva altfel decat prin condamnarea in bloc a eticii iudeo-crestine?
Cum putem noi sa eliminam din practica sociala tipul de gandire inspirat din etica iudeo-crestina (si mai ales din ideea „pacatului originar”) care condamna unii oameni, in mod aberant, pentru greselile parintilor lor, altfel decat prin respingerea hotarata a acestei etici nedrepte, existenta si in comunism?
In al doilea rand, sunt de acord cu dvs ca stanga franceza a facut mult rau inchizand ochii sau bagand capul in nisip ca strutzul. Primul om care a denuntat escrocheria lui Stalin a fost totusi Panait Istrati, cu mult inaintea altora, spre consternarea lui Romain Roland si a altor socialisti francezi care apoi l-au marginalizat, dupa vizita lui in Rusia sovietica si intalnirea lui cu Maxim Gorki. Este evident ca stanga franceza a preferat sa inchida ochii la dictatura stalinista! Spunand acest lucru, vreau sa va intreb daca nu percepeti comunismul drept a patra religie apartinatoare grupului iudeo-crestino-islamic.
Sub forma in care a fost aplicat, comunismul a pretins intr-un fel ca salveaza omenirea(pretentie mesianica) si a avut toate caracteristicile crestinismului „aplicat social”.
Nu credeti ca astfel si comunismul poate fi considerat tot o religie si ca toate cele patru religiile fac parte din aceeasi familie?
Stimate domnule Constantinescu,
Ideea ca ar exista un fel de culpabilitate ereditara, quasi-genetica, nu mi se pare ca tine de traditia iudeo-crestina ci mai degraba de mentalitatile exlusivistesi fanatice specifice blosevismului si fascismului (mai ales in versiunea nazista).
„Originea sociala” si cea „rasiala” au devenit criteriile judecarii si distrugerii oamenilor in aceste sisteme.
Comunismul a fost, cum scria marea ginditoare Simone Weil, o religie degradata. Una fara acces la transcendenta si care nega distinctiile traditionale dintre Bine si Rau. A fost ceea ce Raymond Aron a numit „opiul intelectualilor”. Pe scrut, a fost un substitut profan pentru o religie negata, atacata, agresata. Cultul divinitatii a fost inlocuit prin acela al clasei, al liderului, al partidului omniscient si omnipotent.
Fascismul si comunismul au fost deci religii politice, crezuri seculare care si-ai revendicat nu doar lumea exterioara, ci
chiar si sufletul omului. Ambele totalitarisme au excelat in cultul Istoriei carei i-aau atribuit un sens menit sa duca la o presupusa
comunitate perfecta. Hitler vorbea despre planurile Providentei, Lenin si Stalin despre determinism istoric.
Comunistii si fascistii au fost convinsi ca prin actiunile lor indeplinesc o ineluctabila necesitate istorica. A fost vorba de fapt de hybris, de o ambitie absurda si nemasurata, soldata cu milioane de victime.
In practica, cele doua sisteme sunt identice. Exista diferente ideologice, dar nesemnificative. Odata ajunse la puetere, cele doua grupari au actionat similar. In toate aspectele (cu exceptia nationalizarii la fascisti.)
Problema lor fundamentala este a „necesitatii” programelor lor (istorice, adevaruri stiintifice,etc), a inexistentei diferentelor Bine-Rau, a „sacrificiilor colaterale” (pentru binele general), a incalcarii drepturilor fundamentale ale cetatenilor de catre acelasi bine general. In special, adevarul lor trebuia impus prin toate mijloacele, tuturor. Nu exista dialog si nici intentie de dialog. Doar victoria sistemului lor ideologic. Victoria lor in toate disputele oratorice, economice, militare.
Este adevarat, totul incepe prin negarea capitalsimului si a valorilor sale, a economiei de piata, a sistemului democratic.
Si totusi, domnule Tismaneanu, ideea responsabilitaii oamenilor pentru fapte neefectuate de ei este de origine iudeo-crestina.
Pentru asa-zisul pacat originar, toata omenirea, conform doctrinelor abrahamice, va trebui sa sufere. Mai mult, in Noul Testament Isus cearta poporul evreu pentru uciderea profetilor si postuleaza ca ‘PACATUL’ se vA razbuna in generatiile urmatoare.
Culmea este ca aceasta mentalitate este completata pana si de calchierea prejudecatilor: cadavrul lui Lenin a stat ca o marturie la asta. Conform ideologiei crestine, daca cadavrul cuiva ramane neputrezit, atunci inseamna ca este sfant.
Dle Munteanu,
Cele doua sisteme nu numai ca au sunt cum stim toti ca sunt din practica existentei lor dar mai mult nu e vorba sa ne lasam inselati de ideologiile lor ci sa constatam si chiar sa le reducem la fals tocmai pentru ca acele consecinte groaznice la care va referiti deriva in mod necesar si repet in mod necesar din ideologia declarata a acestora ideologia rasista si economica a fascismului si ideologia luptei(urii ) de clasa cu intreaga ei fundamentare economica a marxism -leninismului.
Problema Paton nu a fost introdusa de dl Tismaneanu este colaterala fiind doar un simplu exercitiu istoric facut cu acesta ocazie. Nu va contrazic probabil ca nu sensibilitatea directa, de contact, fata de aproape, era punctul forte al generalului, dar ura lui contra comunismului a fost evidenta si stim bine azi ca extraordinar de justificata.
Desigur ca intodeauna in istorie sunt motive atat pentru a justifica ce ai facut cat si ce nu ai facut si aveti dreptate, este destul de inutil sa se brodeze pe ce ar fi daca ar fi fost.
Toata omenirea cunoaste responsabilitatea colectiva in fata unei infractiuni. Pina la 1848, la noi se platea „gloaba” de tot satul, daca pe teritoriul sau, se petrecea o crima, un viol, o rapire de fecioara, etc.
Sistemul modern nu este doar o revolutionare a economiei incatusata in bresle -isnafuri- ci si o emancipare a persoanei din jugul responsabilitatilor colective (vecini, rude, casta).
Comunismul si fascismul (desi apar pentru a apara clase diferite), renunta la aceste valori si readuc societatea umana in punctul de plecare.
Nu trebuie sa va lasati inselati de propaganda celor doua sisteme. Sunt demagogice si nu tin cont de ce au promis. Ele se adreseaza instinctelor primare ale oamenilor, pentru a-i atrage de partea lor si manipula. O analiza logica pe curente de gindire poate duce la solutii gresite in practica. Singura solutie pentru analiza ramine evaluarea actiunilor practice din perioada in care au avut puterea. Ca si mijloacele folosite pentru a prelua puterea si a o pastra. In rest, bla,bla,bla.
Mai pot fi date exemple de practica comuna ale celor doi „frati”: justitie formala (deciziile se luau de catre partidul unic sau de serviciile secrete, tribunalele doar le aduceau la indeplinire), aparitia si functionarea cenzurii in mod obisnuit (pe idei, autori, lucrari, ziare;totala), nerespectarea angajamentelor internationale semnate, etc.
P.S. Poate ma insel, dar gen Patton a lovit un soldat bolnav de nervi, sau ceva de genul asta. Il acuza de frica si simulare. Nu era deloc un fin psiholog. Doar un mardeias in uniforma, care avea o singura idee: atacul cu orice pret.
In ceea ce priveste atacul URSS in ’45, a fost un curent mai larg de gindire. Si Churchill se pregatea de asa ceva din momentul debarcarii in Franta.
Nu s-a indeplinit, din mai multe motive: statele europene democratice erau epuizate, cu infrastructura economica distrusa si populatia la limita rabdarii. Datorita lipsurilor materiale si rezistentei conspirative, comunismul facea pasi importanti in Franta si Italia, iar in UK, cistigatorul razboiului, Churchill, pierdea alegerile in fata laburistilor. Rusia era in crestere economica (isi mutase industria de armament si deschisese noi centre de productie), cu o armata uriasa, bine inarmata (si de occidentali), experimentata si bine condusa. In plus, ocupase o mare parte din Europa, ceea ce-i putea asigura o putere economica suplimentara si un spatiu de manevra urias. Putea lupta foarte mult timp.
Se poate spune ca Occidentul avea nevoie de aceasta armata in Extremul Orient, sa incheie razboiul cu Japonia, nu sa se incaiere cu ea in inima Europei. (Despre Bomba, pe atunci, stiau doar citeva persoane. Si apoi, cadenta de fabricatie era extrem de mica. In ultimatumul trimis japonezilor dupa explozia de la Nagasaki, americanii au blufat, pentru ca nu mai aveau nici o bomba si urmatoarea se preconiza sa iasa din „fabrica”, peste citeva luni.)
„Cortina de Fier” nu a aparut pentru ca nu s-a vrut, sau pentru ca intelectualii „au tradat”(De altfel, si FDR era prieten cu URSS.)
Dle Munteanu, scrieti:
„P.S. Poate ma insel, dar gen Patton a lovit un soldat bolnav de nervi, sau ceva de genul asta. Il acuza de frica si simulare. Nu era deloc un fin psiholog.”
Evident ca aveti dreptate cand spuneti „poate ma insel” . Va inselati. Generalul Patton l-a palmuit pe un ofiter cand credea ca este las. Dar a doua zi, cand a aflat ca omul respectiv era bolnav de malarie, a venit personal sa-si ceara scuze. Nici un alt general nu a venit sa-si ceara scuze cand a gresit de la un grad inferior! Am descris clar incidentul mai inainte.
Da, Patton a fost acuzat de toate relele. Cum am spus, a fost chiar acuzat ca a cazut in cap. DAR ASTA NU SCHIMBA FAPTUL CA EL A FOST SINGURUL OM CARE IN PRIVINTA RUSIEI A AVUT 100% dreptate. Ma mir ca nu ati citit postarea mea.
Domnul Tismaneanu, a scris un articol temindu-se de polemici aprige. (paragraful 1.)
Din pacate, in paginile revistei ACUM, nu au existat aceste polemici.
Cauza poate fi multipla. Nu o comentez.
Toti comentatorii au subliniat practica comuna a celor 2 sisteme.
Eu am incercat sa suplimentez cu ideea ca cele doua sisteme au origini diferite si cu ideea ca o analiza exhaustiva a tuturor curentelor de gindire care ar fi contribuit la nasterea ideologiei fasciste poate fi o metodologie gresita. Aceasta metoda poate sa ne induca in eroare. Fascismul si comunsimul erau curente (sunt) demagogice, care foloseau tot ce gaseau. (Proverbe populare, sloganuri mass-media, comerciale, curente de gindire filozofica, etc.)
A gasi solutii pentru a condamna ideile filozofice, este o sarcina ce ma depaseste.
Pe de alta parte, in societatile democratice s-au publicat TOTI ginditorii sociali. Pozitivi sau negativi, de stringa sau de dreapta, extremisti sau toleranti.
Cred ca asta e primul lucru care trebuie sa-l facem. Nu INDEX-uri, ruguri cu carti aprinse, cenzura ci libertatea de exprimare si analiza.
Asta e adevarata arma impotriva fascisto-comunismului.
(De acord, comunismul ajunge in fazele finale, prin national-comunism, la forme de gindire anti-evreiesti. Nu doar Stalin ci si PCUS,PCR, etc.)
In ceea ce priveste pozitia gen. Patton, era nerealista. Este de remarcat anticomunismul sau, dar nu se putea atunci un astfel de asalt. (Am precizat de ce.) Ba nici mai tirziu, acest lucru n-a fost posibil. In final, comunismul s-a autodistrus, prin implozie. (Nu are rost sa derulam acum toate fazele.)
Problema e ca modul de prezentare -a unui comentariu care nu-si are rostul in acest articol; de asta am si trecut observatia la PS- ma duce cu gindul la una din tezele sustinute de RLIV/ACUM: Yalta nu a insemnat impartirea sferelor de influenta. Mi se pare ca invinuirea intelectualilor de stinga, sustine tocmai aceasta teza. (Alaturi de refuzul planului gen.Patton.)
Din acest motiv am explicat imposibilitatea acceptarii ofensivei contra URSS in 1945.
(E de mirare de ce s-a postat acest comentariu care nu vizeaza articolul domnului Tismaneanu si nici nu e foarte clar.
Si nici corect din punct de vedere istoric.
Daca va uitati pe „Cruciada in Europa” de D.D.Eisenhower, publicata de Ed.politica, Bucuresti, 1975, in traducerea lui Nicolae Minei, pp.255-256, veti vedea ca e vorba de un conflict intre gen. Patton si doi SOLDATI, bolnavi de nervi. Pe al doilea l-a palmuit.
Regret, domnule Constantinescu, nu eu ma insel! In viitor, nu ma mai contraziceti pe teme de istorie. Mai ales cind va las loc de „retragere”. Sau formularea mea v-a facut sa va ginditi ca nu sunt sigur pe cele scrise? De’…..)
Dle Munteanu ,
desi in postarea de mai sus nu imi raspundeati mie este o propozitie care are legatura cu ce spuneam eu si anume:
„A gasi solutii pentru a condamna ideile filozofice, este o sarcina ce ma depaseste.”
Eu nu ma refeream la idei filosofice ci la fundamentele economice asa zis stiintifice care pot fi combatute si au fost dar nu pana la reducere totala la fals si poate ca este posibil…
PS.
Dle Munteanu , dar tocmai datorita profilului pe care-l aveti as vrea sa-mi raspundeti la intrebarea referitoare la iudeo-crestinism pe care v-am pus-o mai sdus si va comunic ca v-am intrebat ceva in alta parte si referitor la o problema de arheologie.
Dle Munteanu,
Va intelesesem de la inceput si eram si sunt de acord cu ce spuneti, doar ca ce subliniam eu era ca ideologiile lor sunt purtatoare in germene de ce a urmat adica mie imi este teama, sa mai poata spune cineva azi, inca cu acoperire stiintifica (fals stiintifica desigur dar pana cand se face si demonstratia…), propozitii de soiul celei spuse la inceput de Iliescu: „Ceausescu a intinat idealurile nobile, etc etc,” adica imi este frica de aceste „idealuri nobile”.
Adica, desigur trebuie sa vedem in primul rand faptele si apoi sa incercam sa vedem daca au o acoperire ideologica si de ce tip este aceasta. Dar cred eu ca si fata de marxism au fost din cei care au anticipat ce va fi sa urmeze si nu au fost bagati in seama.
PS. Dar suplimentar, ma intereseaza opinia dvs privind ideea ca cele mai multe rele morale, sunt de origine iudeao-crestina, eu neintelegand daca in „etica iudeo-crestina”
este vorba de religia crestina sau de civilizatia occidentala si sub ce aspecte, caz in care se poate sustine intrebarea afirmatie: „cum putem noi sa eliminam judecatile gresite din gandirea colectiva altfel decat prin condamnarea in bloc a eticii iudeo-crestine?” cu raspuns aparent obligat si cu care dl Tismaneanu nu a fost de acord si desigur ca si eu sunt de aceiasi parere cu Dl Tismaneanu.
Ptr. domnul Ion Adrian. Aveti dreptate, ideologiile celor doua curente trebuie studiate, dar nu trebuie sa ne insele. Daca mergem pe despicarea firului in patru ca o idee vine aici, alta de dincolo si deci concluzia este ca avem legaturi (ideologice) cu un curent sau altul, putem gresi.
Ei preluau orice idee care le parea de folos sau de care se puteau folosi la un moment dat.
Pentru ei, „scopul scuza -intotdeauna- mijloacele” folosite si acceptau -cu naturalete- „victimele colaterale”. Adica oameni nevinovati, sacrificati pentru binele general. Nemaivorbind de faptul ca se asteptau la sacrificiul suprem din partea fiecaruia, pentru cauza.
Studiul celor doua ideologii este util pentru a se evita greselile contemporane. Dar daca se pun solutii eronate si practica politica contemporana va avea de suferit.
Cred ca nu m-am exprimat foarte clar. Nu avem, in ultima instanta, o divergenta de opinii.
In acelasi timp astazi, multe partide noi (in special in tarile foste comuniste) vin cu fel de fel de programe si promisiuni.
Evident, se feresc de ideologiile incriminate. Odata ajunsi la putere, insa, vedem ca se continua o anumita linie politica intr-un domeniu sau altul. Elementul pe care trebuie sa ne bazam sunt tipul de judecata, faptele. (Inclusiv caile de a ajunge la guvernare, precizam.) Altfel, riscam sa facem procese de intentie. (O alta practica comuna fascisto-comunista.)
Nu va contrazic, dar cred ca atentia trebuie focalizata pe tip de actiuni si judecati (analize) facute.
Evident, sloganurile cu tenta extremista trebuiesc evidentiate si izolate imediat. Nu la asta faceam referinta.
In acelasi timp, incercam sa evidentiez faptul ca cele doua curente nu sunt frati siamezi, nu au originea comuna (deci ideologia de plecare identica) ci au ajuns la aceleasi solutii in practica. Datorita aceluiasi tip de silogism politic. Si dusmanului comun (capitalismul, economia de piata, democratia burgheza).
Pentru ca ei chiar se raportau la toti ceilalti ca la dusmani, care trebuiesc nimiciti. Prin orice mijloace.
Cred ca acum, ati inteles cele afirmate de mine.
Daca nu, inseamna ca trebuie sa ma abtin -pe viitor- de la comentarii pe teme ideologice. Nu este vina dvs. ca nu intelegeti, ci a mea, ca nu stiu sa ma fac inteles.
Am scris deja doua raspunsuri, dar nu stiu de ce, nu pleaca.
Am raspuns la intrebarea dvs. pe adresa de e-mail.
In ce priveste solutionarea litigiilor filozofice, am raspuns in postare, dar nu ati dat importanta paragrafului respectiv. Sau doriti precizari.
Disputele filozofice (si cele intelectuale, in general) nu se pot rezolva decit prin publicare si dezbatere publica.
In cazul in care acceptam cenzura, aruncam un val de umbra asupra vietii intelectuale si scolilor de gindire, care vor grupa toti nemultumitii, refulatii, etc. Efectele vor fi multiple. In primul rind, se va crea o teorie oficiala si una neoficiala. In al doilea rind, stiti ca tentatia „fructului oprit” este mare si face numeroase victime, care nu ar exista daca nu s-ar ascunde nimic. Nu trebuie sa neglijati ca intotdeauna apar oportunisti pe segmentele „interzise”. Lucrul cel mai neplacut este ca filozofii se vor tramsforma dintr-un corp de elita, care ghideaza politicul, intr-un corp de mercenari dubiosi, subordonati politicului. In rindurile lor se vor inregimenta tot felul de neaveniti, maestri in utilizarea etichetelor. In acest mod, filozofii vor fi coboriti la nivelul de politruci.
Aceasta experienta a mai fost facuta in sec. XX. Din doua pozitii diferite: fascism-comunism. Rezultatul a fost acealsi.
Experientele sunt prea proaspete si dureroase, pentru a mai fi repetate. Nu cred ca trebuie sa imitam solutiile lor (desi tentatia e mare), mai ales ca apar tot felul de noi provocari. (Terorismul mondial, renasterea neofascismului, admiratia maladiva a unor inteletuali din Occident fata de comunism, etc.).
In acelasi timp, trebuie privit la efortul tarilor comuniste sau foste comuniste. Emanciparea lor este insotita de o explozie editoriala si de o efervescenta intelectuala. Cred ca asta este solutia.
Sigur, opinia mea lasa loc si opiniei altora. Majoritatea va decide … Nu. Hotarit, nu. Aici nu mai decide majoritatea (intelectualilor) ci practica. Majoritatea se poate insela, poate urma un fals profet, etc. Rezultatele practicii va da dreptate unui filozof sau altul, unui curent de gindire sau altul.
Din Constanta, numai de bine!
Domnule Munteanu, aici dvs gresiti fundamental:
” Regret, domnule Constantinescu, nu eu ma insel! In viitor, nu ma mai contraziceti pe teme de istorie. Mai ales cind va las loc de „retragere”. Sau formularea mea v-a facut sa va ginditi ca nu sunt sigur pe cele scrise? De’…..)”
Vad ca aveti iluzia grandorii. Fiecare dintre noi face erori, nimeni nu este scutit, dar din discutie este necesar sa stabilim adevarul. Ca dovada ca v-ati inseleat in mai multe randuri. Dar eu nu pun accentul pe faptul ca v-ati inselat, ca si altii o fac, ci pe faptul ca persistati in greseala.
Nu sunt deranjat de orgoliul dvs nemasurat, ci de efectul pe care acesta il are asupra discutiilor.
Sa le luam pe rand:
Iata cum este definit incidentul respectiv de alta sursa:
„Patton came under criticism for the „Sicily slapping incident” (see above), Eisenhower met privately with Patton and reprimanded him, but then reassured Patton that he would not be sent home to the United States for his conduct. Many historians have speculated that, had it been anybody other than Eisenhower, Patton would have been demoted and court-martialed. Of the two slapped soldiers, one was AWOL from his unit, and reported diarrhea (which could be induced by eating the issue yellow soap). The other had malaria, but had been labeled by the hospital unit as a „battle fatigue” case.”
Deci intr-adevar erau doi soldati, dintre care unul a reclamat probleme legate de diaree (care putea fi indusa de faptul ca a mancat sapun galben) iar al doilea a avut de fapt malarie, cum am amintit, dar a primit atunci un diagnostic gresit de la spital („caz de oboseala in batalie”.
Nu inteleg de ce ati facut din toate acestea un caz de orgoliu personal.
Dar pentru ca a venit vorba de corectarea unor erori (de data asta fiind vorba de o eroare grava), vreau sa specific ca Insula Serpilor se numea in antichitate intr-adevar Insula Alba sau Leuce, sau Leucos, sau Insula lui Achile. Corectez aceasta eroare, pentru ca ati scris cu totul altceva intr-un material. Intrucat am ramas cu gura cascata citind ce ati scris (ca nu se cunoaste realitatea), am cautat insistent literatura despre insula Serpilor, ceea ce va recomand si dvs.
De aici nu trebuie sa pontificam, ci sa discutam, chiar in contradictoriu. Altfel ne-am expune ridicolului.
La fel, ma simt de-a dreptul naucit (inca) de afirmatia pe care ati facut-o ca daca nu cred in dumnezeul iudeo-crestin, sunt…”batut de dumnezeu”. Sper sa va reveniti ca sa discutam normal lucrurile.
Stimate domnule Constantinescu, sunt uimit de raspunsul dvs.
In primul rind, nu stiu de ce ma acuzati de insolenta si altele asemanatoare.
Sa recapitulam. Dvs. postati un comentariu gresit. Eu va atrag atentia (politicos si tolerant) ca este o greseala. Dvs. reveniti foarte sigur pe dvs. si foarte arogant ca eu gresesc. Ma puneti pe drumuri (Eu credeam ca am cartea in bilioteca. O imprumutasem demult, si asa a ramas…) la biblioteci, ma faceti sa recitesc cartea. Cind va arat „negru pe alb” ca gresiti, veniti cu nu stiu ce interpretare, din care rezulta ca e vorba tot de doi soldati (de ce ati zis generali?) din care unul cu o boala nervoasa (de ce m-ati contrazis?) iar unul cu o alta maladie, pe care dvs. o interpretati ca posibila malarie.(Medicii epocii nu stiau sa puna un diagnostic? Mai ales medicii militari, care stiau ce e o simulare? Acum sunteti si medic?). Oricum, nu e nici un general.
In primul rind, cred ca ar fi trebuit sa recunoasteti ca ati gresit. Asta nu schimba cu nimic fondul problemei, dar arata o anumita trasatura de caracter.
In al doilea rind, istoria nu se face cu „daca”, „poate”, „probabil”, etc. Interpretarile dvs. sunt ale dvs. Le supuneti atentiei publice ca atare. Daca vor fi acceptate bine, daca nu….Domnia voastra vreti sa spuneti ca ati interpretat sau altii au interpretat in acest sens episodul. …………Trebuia sa precizati.
Cu o metoda tipica, renuntati la disculparile jalnice, si treceti la acuze la adresa mea. Domnule Constantinescu, greselile mele, nu scuza greseala dvs. (Dati dovada de mentalitate „toti suntem patati”. Poate, dar unii sunt mai patati decit altii. De obicei cei mai egali decit altii.) In plus, eu mi-am recunoscut greseala, in clipa in care m-am verificat. Si am explicat-o: in tinerete, atunci cind se pun bazele cunostintelor ce ne vor urma intreaga viata, nu am gasit bibliografie pe tema. De aici, o fixare gresita in memorie a unui eveniment. In clipa in care am vazut datarea corecta, am realizat ca eram in greseala. Nu doar cu evenimentul respectiv. Am ridicat mina, mi-am cerut scuze, am revizuit tot filmul evenimentelor.
In ceea ce priveste localizarea mormintului lui Ahile (sau cum vreti sa ortografiati), lucrurile le-am explicat din articol. Si am revenit in raspunsul la intrebarea dvs.: „asa se credea”. Intre faptul ca asa se credea in vechime si realitate, este o mare diferenta. Daca vreti sa fac un expozeu al credintelor gresite din vechime pina azi (asa cum au fost ele surprinse de diferiti cronicari si apoi preluate de unii istorici, oameni de cultura, etc.), nu mai terminam pina in sec. viitor.
Dvs. sunteti un om cult (cu multe informatii). Nu credeti ca e timpul sa sitematizati aceste informatii? Si sa verificati critic toate informatiile pe care le detineti? Fiti sigur ca atunci cind istoricii si arheologii vor cadea la consens in privinta locatiei mormintului lui Ahile, toate lumea va sti acest lucru. Deocamdata, sunt doar ipoteze (contradictorii) asupra acestui amplasament. Sigur, una din ele vizeaza insula in discutie. (Dar stiti la ce distanta era gura Istros-ului de insula in discutie in vechime? Ati auzit de localitatea „Ad stoma”? Stiti unde era amplasta si de ce se chema asa?)
Unul din criteriile de baza ale revistei ACUM este profesionalismul. Din articolele dvs. (nu ma refer la comentarii) rezulta ca va pricepeti la al naibii de multe lucruri. Va felicit pentru cunostinte! Nu credeti ca e timpul sa va lasati ajutat de profesionistii din domeniu, tocmai pentru a putea stapini un volum atit de mare de informatii? Altfel, riscati sa interpretati dvs. fenomene pe care nu le stapiniti. Cu consecintele de rigoare.
Sigur, fiecare mai poate face si gafe. Dar gafa e una, greseala e alta. Iar greseala nerecunoscuta, desi dovedita…..
In alta ordine de idei, ma uimiti. gen. Patton este unul din idolii dreptei democratice de pretutindeni. (Poate mai putin in Rusia.) Dvs. sunteti, clar, antidreapta. Totusi, il admirati pe Patton. Felicitari!
Cred ca ati vazut ca pina acum, n-am urmarit greselile. Nici ale dvs., nici ale altora. Totusi, la aceasta greseala, trebuia sa intervin pentru ca altfel se putea interpreta de catre un vizitator al revistei ca nimeni nu stie nimic in domeniu. Sau, si mai rau, obisnuitii revistei, preluau informatia gresita si o raspindeau, creindu-ne o proasta reputatie. Nu am nimic personal cu dvs.
In ideea ca un bun prieten atrage atentia tocmai la greseala, va sigur de toata consideratia mea. Cu gafele pe care le fac, cu tot. Prietenii, ma accepta, asa distrat cum sunt. In fond, fiecare avem cite o hiba. Sau mai multe. Dvs. sunteti perfect?
Domnule Munteanu, am o curiozitate: ce înțelegeți dumneavoastră prin „anti-dreapta”?
Nu, domnule Munrteanu, nu era vorba despre „mormantul lui Ahile” ci despre Insula Serpilor. Mormantul este una, iar insula Serpilor este alta. Ati afirmat ca nu se stie ca era numita insula Leuce in antichitate. Ati schimbat subiectul.
Nu vreau sa insist, desi raman in continuare mirat de atitudinea dvs. Eu nu as fi spus niciodata cuiva ce ati scris aici: ” In viitor, nu ma mai contraziceti…”.
Epoca Ceausescu s-a terminat din fericire, si asemenea luari de pozitie sunt contraproductive. La fel, daca ati observat, eu nu v-am spus pana acum ca „sunteti batut de dumnezeu”. Asta mergea in evul mediu, dar acum nu mai merge.
Divagati domnule Constantinescu, pentru a distrage atentia si a iesi din disputa cu „fruntea sus”.
Discutia mea se referea clar la amplasarea mormintului lui Ahile. Daca dvs. ati inteles altceva sau interpretati cum vreti, asta e alta poveste.
Aici se discuta de un general al armatei SUA, subordonat gen. Patton, palmuit de acesta ptr. ca era bolnav de malarie. Parca asa sustineati, nu? Caz dovedit ca neadevarat. Despre asta discutati.
Daca vreti sa discutam si despre alte subiecte, utilizati adresele de la articolele respective.
Asa am spus? Sa nu ma mai contraziceti? Aveti dreptate, este o formulare nefericit aleasa. Sigur ca accept contrazicerile. Dar cele cu miez, care nu divagheaza si care tradeaza profesionalism. Mentalitatea dvs. este identica cu a tracomanilor, nationalistilor, etc. Doar ca nu sustineti aceleasi lucruri. Fara sa aveti cunostintele necesare si practica in domaniu, veniti cu o afirmatie sau alta, pe care vreti s-o impuneti. Asa nu se poate. La lucrul asta ma refeream. Astfel de contraziceri nu accept de la nimeni. Primiti scuzele mele in privinta primei formulari, dar fiti sigur ca nu este vorba de fond ci doar de forma. Nici un istoric nu accepta astfel de contraziceri. Asa cum nici un chimist nu ar accepta contraziceri din partea mea in domeniul chimiei.
Domnia voastra aveti obiceiul sa va trimiteti preopinentii sa mai invete, sau sa mai citeasca. Ei bine, domnule Constantinescu, daca nu aveti un sistem de prelucrare a informatiilor, eu va sfatuiesc sa NU mai cititi. Prelucrati intii ceea ce stiti si apoi continuati. Eventual, limitati-va la o tema, o problema, o singura disciplina. Ca dvs. va puteti incurca, nu-i nici o mirare. Dar riscati sa-i incurcati si pe altii. Si e pacat.
Ce inteleg prin antidreapta?
Cineva care nu este de acord cu dreapta si modelul de societate propus de aceasta. Si care militeaza pentru victoria (in alegeri) a stingii. Si mentinerea puterii politice de catre ea. Sa fi folosit alt termen? Care credeti ca ar fi fost acela?
Nu va ginditi ca vreau sa scot „securea razboiului” ideologic. Dar chiar sunt curios, ce alt termen aveti pentru a descrie aceasta realitate.
Domnule Munteanu,
Care este modelul acela de dreapta, e descris undeva un model standard? Poate îmi dați o adresă pe internet să aflu și eu ce înseamnă „dreapta” în anul 2008.
Și cine este militantul pentru victoria stângii?
Și care stângă? Cea stalinistă? Cea social democrată? Tony Blair? Comuniștii chinezi? Nu vi se pare extrem de vagă această afirmație?
Domnule Munteanu, va voi raspunde punctual si punctat:
1. referitor la Insula Serpilor ati scris:
„Sa incerc sa va raspund la problemele ridicate.
1. Denumirea insulei Peuce este in discutie. Poate fi SI Leuce. Localizarea ei este in functie de cultura generala si…imaginatia fiecarui autor.
Am incercat sa exemplific modificarea reliefului in zona Dunarii de Jos. Este f. greu sa reconstituim vechile realitati geografice.
Mai ales la gurile Dunarii (in antichitate 7 brate, ati vazut ce a patit Histria, cetatea – medievala – de la Enisala… Se mai poate adauga si cetatea bizantina de pe insula Pacuiul lui Soare, Hirsova, Capidava, Argamum…..).
In ceea ce priveste Insula Serpilor, nu poarta nici o urma de modificari antropice. Nu este de exclus, dar deocamdata nu se verifica ipoteza.”
Realitatea: Denumirea Insulei Serpilor nu este in discutie. Ea a fost numita in antichitate Insula Alba sau Leuce. Am ramas foarte mirat cand am primit raspunsul dvs. Nu v-am contrazis pana cand nu am verificat toata literatura stiintifica disponibila.
2.Scrieti:
„Divagati domnule Constantinescu, pentru a distrage atentia si a iesi din disputa cu „fruntea sus”.”
Raspuns: nu am facut niciodata asta si nu stiu de ce vreti sa ma jigniti din nou (dupa prapastia cu „bataia lui Dumnezeu”). Oricum, am fruntea sus indiferent ce credeti dvs despre „bataia lui dumnezeu si alte daraveri”. Eu nu v-am jignit, si nu intentionez sa o fac. Cand am facut greseli am spus-o pe fatza.
Legat deceea ce am scris despre gen. Patton, cum vedeti este corect. Istoricii au spus ca el a palmuit un militar pentru ca il credea las, cand el de fapt era bolnav de malarie. Eisenhower probabil nu stia acest amanunt.
V-am dat textul istoricilor si in engleza. Nu l-am tradus, intrucat credeam ca l-ati inteles.
Nici nu m-a interesat gradul sau faptul ca el nu a fost singurul palmuit. Ceea ce am afirmat este ca gen. Patton avea multe probleme, dar ca de fapt a avut dreptate din punct de vedere politic. Acum acest lucru este recunoscut in SUA de foarte multi intelectuali, cum m-am convins si eu. Pe atunci a fost acuzat ca a „cazut in cap”.
Eu va propun un lucru: sa raspundeti strict la argumente, in loc sa faceti presupuneri (incorecte) despre viata mea, despre ce cred eu, despre faptul ca as fi de stanga sau de dreapta.
Astept cu placere argumentele, chiar contradictorii, dar imi repugna caracterizarile dvs cand va credeti a fi pe post de dumnezeu, gen „daca nu crezi ca mine, inseamna ca te-a batut dumnezeu”.
In caz ca nu ati inteles textul in engleza, il repet: „The other had malaria, but had been labeled by the hospital unit as a „battle fatigue” case.”
Ceea ce se traduce prin: „celalalt avea malarie, dar a fost catalogat de spital ca un caz de „oboseala in batalie”.
Si inca ceva, domnule Munteanu. Spuneti:
” Regret, domnule Constantinescu, nu eu ma insel! In viitor, nu ma mai contraziceti pe teme de istorie. Mai ales cind va las loc de „retragere”. Sau formularea mea v-a facut sa va ginditi ca nu sunt sigur pe cele scrise? De’…..)”
Vorba bravului soldat Sveik al lui Hasek:
„va raportez supus domnule ca nu va voi asculta ordinele dvs”!
Va promit ca va voi contrazice de cate ori cred ca e necesar!
Sine ira et studio!
Nu sunt angajat ca ideolog de nici un partid. Si nici ca politician nu am loc, de aia cu sacosele cu bani. Prin urmare, nu cred ca are rost sa ma lansez in astfel de definitii.
Imi amintesc de unu’ Dzerjinski, sau cum s-o fi scriind. Unul din sfaturile sale de baza, date discipolilor, era:”Nu raspundeti niciodata la acuzatii! Acuzati mereu!”. Din ultimele cercetari, rezulta ca era de stinga.
Revenind la afirmatia mea, se pare (citind textul, nu pe vorbe) ca eu am facut o incadrare personala. A unui singur om. Pe care l-am receptat ca atare din comentariile domniei sale. Poate si-a ales gresit vorbele, poate a vrut sa spuna altceva. Se intimpla. Poate eu ma insel in impresiile mele. E posibil. Totusi, sunt o multime de postari (mai ales cele pe tema antireligioasa si a imposibilitatii coabitarii credinciosi-atei) care arata acelasi lucru. Acelasi ton.
Poate ca domnia sa se defineste altfel, dar modul sau de manifestare este, pentru mine, receptat cum am scris.
Dar dvs., cum il incadrati pe esichierul politic actual? Analizind aceleasi surse ca si mine (postarile domniei sale).
Nu are rost de discutam acum si aici aceasta tema; am abuza de ospitalitatea domnului Tismaneanu; oricum, tema articolului domniei sale a fost depasita, iar asta e o discutie -eu nu o vad ca disputa- strict personala. (Nu avem ce disputa.)
De altfel, din Constanta, numai de bine!
Desi nu cred ca am afirmat explicit , multe din cele adirmate aici au in sutext opiniile mele desprea cea de „a treia cale de dezvoltare a omenirii”, la care m-am referit pe un alt fir fiind intrebat daca nu e cea a lui Blair , a lui Clinton etc atunci ce este.
Am spus acolo ca as vrea tare mult(in speranta ca stie cineva) ce a cvrut sa spuna Ioan Paul al II-lea despre acesta a treia cale,si am spus ca nu cred ca este momentul potrivit sa spun eu tot ce as putea spune din mai multe motive pe care ma abtin sa le comunic.
Dar pot spune ce nu este adica nici capitalismul actual (desi acesta are empiric elemente valabile in cea de a treia cale si in mod cert nici marxism-leninismul cu toate deviatiile sale si corectii incercate.
Si pot spune parafrazand ca ori intram pe fagasul acesteia ori nu va fi prea bine in viitor . Adaug in acest sens o stire despre un semnal de alarma pe care nu l-as neglija ,tras de seful comunitatii americane de informatii, Michael McConnell, citat de AFP.
A se vedea articolul:
http://www.ziare.com/Risc_sporit_de_razboaie_si_atentate__chiar_nucleare-457682.html
Comunismul ca proiect politic modern a fost inspirat de filosofia sociala marxista in centrul caareia se afla doctrina luptei de clasa si a revolutiei totale ca salvare a umanitatii. Nazismul si-a aflat radacinile deopotriva in pangermanism, in irationalismul romantic de tip Richard Wagner, dar si in anticapitalismul unor doctrinari ce sustineau identitatea dintre evrei si „plutocratie” Gresesc cei care eludeaza sau uita faptul ca a existat o componenta importanta anticapitalista in proiectele lui Mussolini si Hitler.
In „Jurnalul fericirii”, N. Stenhardt se refera la viziunea de tip bolsevic numind-o, pe drept cuvint, rasism social. Dar Lenin nu a inventat „dictatura proletariatului” si cultul violentei sociale. Pentru Marx, inamicul de clasa nu merita nici un fel de mila ori compasiune. Distrugerea statului de drept, a garantiilor legale in raport cu drepturile umane fundaamentale, si-a aflat originea in ceea ce sociologul Steven Lukes a numit „orbirea etica a comunismului”.
Ambele totalitarisme si-au propus renovarea conditiei umane (constructia „Omului Nou”), ambele au avut pretentia infailibitatii lor doctrinare (epistemice). Cultul liderului a functionat deopotriva in fascism si in
comunism. Nu mai insist asupra lagarelor de concentrare care au fost infamia absoluta a veacului XX.
Ar fi o eroare sa se incerce o ierarhizare a Raului radical. Ambele totalitarisme au fost experimente nihilist-demonice. Antifascismul — o tim prea bine din cartea lui Francois Furet– „Trecutul unei iluzii” –a fost in chip pervers instrumentalizat de comunisti pentru a camufla ororile Gulagului. Dimensiunea genocidara se afla in chiar centrul ideologiei naziste. Comunismul pretinde ca mintuie umanitatea, insa rezultatele reale sint catastrofice (exterminism social). Acest lucru il admite astazi chiar Mihail Gorbaciov.
Nazismul nu a fost doar un nationalism exacerbat ori un biologism nesabuit, sacapt de sub orice control logic. A existat in doctrina lui Hitler si a adeptilor sai o dorinta de a distruge „ordinea burgheza” („die Reaktion”). Nu intimplator conservatorii germani autentici l-au dispretuit si detestat pe Hitler.
Stalin si stalinistii au exploatat cu cinism pasiunile utopice ale intelectualilor de stinga. Cel mai grav este ca multi dintre acesti intelectuali au acceptat sa minta cu buna (sau rea) stiinta. Ma gindesc la un Sartre sau la Simone de Beauvoir in anii 50.
Natura inrudita a totalitarismelor a fost notata de Koestler, Orwell, Camus, Jeanne Hersch, Milosz, Hannah Arendt, Gustaw Herling Grudzinski, Soljenitin, Monica Lovinescu, Alain Besancon, Richard Pipes, Martin Malia. Inca din anii 30, Mihail Sebastian scria pagini de o mare luciditate privind ura acestor doua doctrine pentru individ si drepturile sale („Cum am devenit huligan”).
In noua sa carte despre „Stinga in vremuri sumbre” (Random House, 2008), Bernard-Henri Levy observa ca islamofascismul este adeseori sustinut de cercuri ale stingii radicale. Antiamericanismul si anticapitalismul merg mina in mina cu antisemitismul (iudeofobia). Tot astfel cum un Hugo Chavez, autoproclamat om de stinga, este practic aliat intru antimericanism cu Ahmadinejad, liderul iranian caare cere anihilarea statului Israel. Cred ca in deceniile ce vin vom observa tot mai multe aliante stranii si toxice intre formule de extrema dreapta si stinga.
Este ceea ce eu numesc barocul comunisto-fascist.