Şi stele pot plânge
în nopţile de vară
cu lacrimi arzânde
ce mor în cădere
ca săgeata despicând bolta
în jalnica tăcere,

Din îndepărtatul culcuş nocturn
neatins şi nevăzut celor in viata
ele încâlzesc răcoarea nopţiilor
cu licăriri de chilimbar.

La fel sunt eu
când timpul se risipeşte în vid
când golul din suflet începe să doară
şi irosirea urlă cu voce surdă
de câte ori gândul mă poartă
la tine.