Einstein scoate limba la zeul YHWHCum nu exista nici un alt om de stiinta in afara de Einstein care sa fi pronuntat atat de des numele lui Dumnezeu (God), Einstein a devenit un fel de preferat al fundamentalistilor si „creationistilor”, care il citeaza de cate ori au ocazia daca vine vorba despre credinta lor.
Este interesant sa vedem care a fost de fapt sistemul de credinte al lui Einstein si mai ales in ce nu credea el. De fapt subiectul este mai larg si intrebarea cea mai interesanta este: in ce masura sistemul de credinte al oamenilor de stiinta recunoscuti pentru realizarile lor este acelasi cu cel al omului simplu, fara educatie stiintifica?
In orice studiu stiintific intrebarea corecta este „care e adevarul?” Spun asta pentru ca nu intentionez sa raspund celor care pun iluzia si realitatea pe acelasi plan.
Mentalitatea oamenilor de stiinta este total opusa: nu ii intereseaza iluziile, ci numai realitatea, asa ca afirmatiile acelor domni fundamentalisti crestini pe care nu ii deranjeaza faptul ca in Biblie intalnesti atat lucruri pozitive cat si lucruri negative, care se contrazic intre ele. Realitatea nu are zece variante; realitatea este una singura, cea care ESTE.
Cand cineva nu este stanjenit de contradictiile ce le vede si nu incearca sa le rezolve, nu are ce cauta in discutarea diverselor rezultate stiintifice, pentru ca nu intelege ce este stiinta.
Nici eu nu indraznesc sa dau sfaturi balerinilor din Paris cum sa faca o pirueta, ca ar fi de-a dreptul comic sa fac asta cand nu stiu eu insumi cum sa stau in pozitie verticala pe varful unui deget. Si nici horticultorilor din Germania nu le pot da sfaturi cu ce plante sa infrumuseteze un parc.
1. The mind of God (mintea lui Dumnezeu)
Aceasta expresie a lui Einstein a devenit moneda curenta pentru fizicienii care incearca sa explice cum functioneaza Universul prin metode stiintifice, nu prin religie.
Religiile au dezavantajul net ca propun solutii fanteziste pentru ceea ce nu inteleg. Odata, celebrul fizician Steven Hawking a participat la o conferinta unde a fost intrerupt de o doamna indiana care i-a spus:
„Ce prostii tot vorbiti voi astia cu stiinta, cand toata lumea stie ca Pamantul se sprijineste pe o broasca testoasa?” „Si broasca testoasa pe ce se sprijineste?”, a intrebat el. „Evident, pe alta broasca testoasa. Si asa la infinit!”.
Sau crestinismul care presupune ca zeul suprem al universului a insarcinat o pamanteana ca sa nasca un copil divin, pe Isus.
Bineinteles ca acei care cred in aceste povesti nu le vad ineptia si ridicolul, pentru ca au fost crescuti de mici copii cu aceste non-sensuri. Trebuie adaugat aici ca un neadevar trebuie carpit intodeauna cu alt neadevar, pentru a acoperi deficitul de logica: astfel, daca „fecioara Maria” l-a nascut pe Isus „fara de pacat”, aceasta se datoreste (in credinta catolica) faptului ca si ea la
randul ei a fost nascuta fara sa mosteneasca „pacatul originar” al lui Adam si Eva. De aici a venit ideea ca si nasterea fecioarei Maria din parinti pamanteni (deci dupa ce parintii ei au avut – totusi – sex) este fara de „pacat”. De unde a aparut, in traditia catolica, „Imaculata Conceptiune”, calificata de ortodocsi ca fiind o „erezie”.
In conceptia lui Einstein „to find the mind of God” (a citi mintea lui Dumnezeu) insemna pur si simplu a afla cum functioneaza Universul si cauzele pentru care lumea noastra este cum este. Adica de a descoperi o teorie care explica totul (a theory of everything).
Un alt fizician, care intre timp a avut succes si ca popularizator al teoriilor fizice, Paul Davies, a folosit sintagma lui Einstein pentru a scrie o carte cu acelasi nume (un mare succes editorial).
2. Religiozitatea lui Einstein
Aici voi prezenta si sursele citatelor ce le dau, al caror adevar este acceptat nu numai de biografii lui Einstein, ci si de unii fizicieni celebri. Le voi prezenta si in varianta lor engleza pentru a putea fi usor de gasit de cei care le cauta.
„In an 1950 letter to M. Berkowitz, Einstein stated that „My position concerning God is that of an agnostic. I am convinced that a vivid consciousness of the primary importance of moral principles for the betterment and ennoblement of life does not need the idea of a
law-giver, especially a law-giver who works on the basis of reward and punishment.”[53] Einstein also stated: „I have repeatedly said that in my opinion the idea of a personal God is a childlike one.”
Traducere: „Intr-o scrisoare din anul 1950 adresata dlui M.Berkowitz, Einstein declara: „pozitia mea despre Dumnezeu ESTE CEA A UNUI AGNOSTIC. Eu sunt convins ca o constiinta vie a importantei principiilor morale pentru imbunatatirea si inobilarea vietii nu are nevoie de un datator de legi, in special de unul care lucreaza pe baza recompensei si pedepsei. De asemenea Einstein a mentionat: AM SPUS IN REPETATE RANDURI CA IDEEA UNUI DUMNEZEU PERSONAL ESTE UNA COPILAREASCA.”
Religiozitatea lui Eistein consta deci in extazul cu care privea el natura si legile Universului, iar nu in admiratia unui dumnezeu care intervine in evolutia universului si in nici un caz nu unui dumnezeu personal la care sa te rogi si care sa iti raspunda. Cum am vazut mai inainte, psihiatrul Albert Elis care a descoperita „Terapia cognitiva” a formulat fara ambiguitate aceasta constatare: „un om care se roaga lui Dumnezeu este credincios. Un om caruia Dumnezeu ii si raspunde, este schizofren”.
Admiratia legilor naturii este cu totul altceva decat credinta in Dumnezeul traditional care te pedepseste daca nu faci ce zice. Un dumnezeu personal este o aberatie (buna pentru copii). De fapt destul de multi copii sunt deasupra acestei mentalitati. Tocmai am vazut autocaracterizarea pe net a unui tanar din Romania care la capitolul „Religie” a completat: „dinamovist”.
3. „The Lord God is subtle, but He is not mischievous” (domnul dumnezeu este subtil dar nu rautacios)
Acest citat (care aduce zambete pe buzele unora) a fost folosit de unii fundamentalisti ca sa spuna (in mod intentionat fals) ca ar fi dovada ca Einstein totusi credea intr-un dumnezeu personal, cu dispozitii si toane.
Evident ca nu e cazul. Aici Einstein isi exprima de fapt admiratia faptului ca legile naturii, desi cer un efort intens pentru a fi descoperite, au totusi o calitate: ele permit in cele din urma sa fie descifrate! Deci este posibil sa le aflam, dupa o lupta titanica in care folosim ca motor ratiunea, impreuna cu experimentul stiintific!
Ca sa intelegem si mai bine pozitia lui Einstein despre religie, putem cita un articol din 1930, scris de el in „New York Times”.
„In the 1930 New York Times article,[57] Einstein distinguished three styles which are usually intermixed in actual religion. The first is motivated by fear and poor understanding of causality, and hence
invents supernatural beings. The second is social and moral, motivated by desire for love and support. Einstein noted that both have an anthropomorphic concept of God. The third style, which Einstein deemed most mature, is motivated by a deep sense of awe and mystery. He said, ‘The individual feels … the sublimity and marvelous order which reveal themselves in nature … and he wants to experience the universe as a single significant whole.’ Einstein saw science as an antagonist of the first two styles of religion, but as a partner of the third style.”
Traducere: in articolul publicat in 1930 in N.Y.T., Einstein distinge trei stiluri in care apare azi religia. Primul este motivat de frica si de intelegerea proasta a cauzalitatii, stil care inventeaza fiintele supranaturale (precum dumnezeul abrahamic, al crestinilor, iudeilor si musulmanilor, adaug eu). Al doilea este social si moral, motivat de dorinta pentru iubire si sustinere. Einstein a aratat ca ambele stiluri au un concept despre dumnezeu antropomorf. Al treilea stil, caracterizat de Einstein ca fiind cel mai matur, este motivat de un sens al admiratiei si misterului. El a spus: „Individul simte ordinea sublima si minunata care se revela ea singura in natura…si vrea sa simta Universul ca pe o unitate, un intreg semnificativ”.
Einstein vedea stiinta ca fiind antagonista a primelor doua stiluri de religiozitate, dar partenera al celui de al treilea stil.
Deci intotdeauna cand Einstein este citat ca fiind credincios in sensul actual al religiilor abrahamice, trebuie stiut ca acel citat este un fals, o mistificare a realitatii. Einstein a ras si de alte lucruri din religiile traditionale, ca de exemplu de faptul ca multi iudei cred ca fac parte dcin „poporul ales”.
Am intalnit totusi un cetatean israelian care spunea ca el totusi crede in dumnezeul care i-a dus pe evrei in „tara fagaduintei a considerat evreii un „popor ales”. „De ce crezi asta?” l-am intrebat eu. „Pentru ca Israelul este singura tara din Orientul Mijlociu care nu are zacaminte de petrol!” a raspuns el zambind. „Deci dumnezeu a vrut sa ne rupem oasele muncind cat putem, ca sa supravietuim si fara zacamintele de petrol pe care le-a dat toate la musulmani ca sa-i distruga”.
Cum am vazut, stiinta din tarile musulmane nu face acum nici doua parale, asa ca i-am dat dreptate.
4. „Don’t tell God what to do!” (nu-i spune lui Dumnezeu ce sa faca!)
In sfarsit am ajuns la pasajul pe care doi trogloditi l-au negat in discutiile precedente. Acest „sfat” nu apartine , evident, lui Einstein, ci lui Niels Bohr (un raspuns dat lui Einstein) si a fost dezbatut mai intai in revista Science, de
mai multe ori. Aici voi da un citat unde acest fapt de fapt confirmat si de un alt fizician celebru, Steven Weinberg, cel care a scris pentru marele public cartea de mare succes „Primele trei minute ale Universului”.
„Many physicists and philosophers have objected to the Copenhagen interpretation… and Einstein said: „I, at any rate, am convinced that He (God) does not throw dice.”[14] … Bohr, in response, said
„Einstein, don’t tell God what to do”.
Steven Weinberg in „Einstein’s Mistakes”, Physics Today, November
2005, page 31, said:
All this familiar story is true, but it leaves out an irony…”
Multi fizicieni si filosofi au avut obiectii la interpretarea „de la Copenhaga” …iar Einstein a spus: „in orice caz eu sunt convins ca El(Dumnezeu) nu arunca zaruri. Bohr, in raspunsul sau i-a spus: „Einstein, nu-i spune (nu-i dicta) lui Dumnezeu ce sa faca!”.
Steven Weinberg, in comentariul sau publicat in revista „Physics today”, din Noiembrie 2005 la pagina 31, (in articolul „Greselile lui Einstein”) spune: „Aceasta intamplare este adevarata, dar lasa la o parte o ironie…”
Interpretarea de la Copenhaga merita o discutie aparte; cat despre ironia la care se refera Weinberg, ea este legata de unele aspecte precise ale intrepretarii mecanicii cuantice, si la o greseala specifica a lui Bohr. Punctul de vedere de azi al majoritatii fizicienilor, care nu au cea mai clara imagine intuitiva a ceea ce sugereaza mecanica cuantica (si nu stim azi inca daca intuitia umana poate sa faureasca o asemenea imagine!) este exprimat acum prin dictonul fizicienilor: „Taci si calculeaza!” Cu alte cuvinte mecanica cuantica este adevarata, fiind testata cu o precizie de neauzit pentru alte stiinte, dar sa nu ne straduim pe moment sa-i gasim o interpretare clara, pentru ca nu putem acum, in aceasta faza a stiintei sa formulam o interpretare bazata pe intuitie.
Post Scriptum 1. Traditia inventata de Einstein care consta in mentionarea numelui de dumnezeu, chiar cand fizicienii care il folosesc sunt agnostici, ca Einstein, a fost reinvigorata de laureatul premiului Nobel pentru fizica Leon Lederman. El a publicat nu de mult o carte intitulata „The God particle” referindu-se prin acest nume la bozonii Higgs, care pot fi descoperiti in curand la CERN, in noile experimente care au loc chiar acum.
Post Scriptum 2. Acum cateva zile s-au decernat premiile Nobel pentru fizica la trei fizicieni de origine japoneza, printre care Profesorului Dr. Nambu(de la Universitatea din Chicago). Mai ales dl Nambu are merite exceptionale in perfectionarea teoriei stringurilor cu ajutorul unei abordari matematice care a fost considerata la timpul sau ca fiind „un fragment din matematica secolului al 21-lea care a cazut ca prin minune in secolul al 20-lea”.
Dumnezeul savanților este un dumnezeu non-personal, e însăși universul care are legile sale armonioase, perfecte. Din păcate, fanaticii, folosesc anumite citate ale celor dintâi pentru a-și susține aberațiile, dar în același timp ignoră celelalte lucruri susținute de aceiași savanți, lucruri ce contravin dogmei înguste a fanaticului.
Când citezi un om, susținând astfel că acesta a avut un sistem de credință X, e bine să-i cunoști toate părerile, toate tratatele, nu doar 2-3 citate care convin fanaticului, așa fac și neoprotestanții când vin cu misionariatul, citează pasaje biblice izolate (zilele trecute m-au oprit niște iehoviști pe stradă, eu foarte amabil le-am demontat ideea christică, cred că data viitoare mă vor ocoli).
Un fanatic rămâne fanatic în cele mai multe cazuri, și cel mai grav este că există marea posibilitate de a produce și alți fanatici, perpetuându-și la nesfârșit specia „intelectuală” (nu-i așa doamna Iulia că această perpetuitate vă dă forță de viață?).
domnule Constantinescu: afirmatzia dvs. cum ca „nici un om de shtiintza…” tre’ amendata putzin, in sensul ca *nimeni altul n-a facut-o public atat de des precum marele…*.
Asta doar ca sa ne intzelegem. Shi, ca sa ne intzelegem *mult mai bine*, pen’ ca dvs. scritzi despre „adevarul” sau „adevar”, – scuze, nu-mi aduc prea bine aminte, eu va intreb: ce e aia „adevar”?
Ca daca-mi putetzi raspunde cum trebe, eu chiar va voi citi de-acum incolo cu *mare* atentzie.
Pana atuncea, cu articole impanate cu citate culese dinspre alte partzi, din *altzi* – shi nu dandu-va in mod propriu shi cu curaj cu parerea -, nu vad de ce v-ashi citi cu *mare** atentzie.
Presa de tip românesc: să-ți dai în mod propriu și cu curaj cu părerea, chiar vorbind după ureche, e mult mai lăudabil decât să-i citezi pe alții, chiar dacă aceștia sunt mai tari decât tine în acel domeniu, poate chiar laureați ai premiului Nobel.
Noi în România am inventat roata și chiar dacă nu am inventat-o, nu strică să o reinventăm.
in DEX:
ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
RELÍGIE, religii, s.f. 1. Sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinităţii şi care îi uneşte, în aceeaşi comunitate spirituală şi morală, pe toţi cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor corespunzătoare; confesiune, credinţă.
Vedeti vre-un punct comun intre cele 2?
Evident o sa urmeze intrebarea „ce e aia DEX”, „cine a scris DEX-ul si cu ce scop”,…
domnule Clej, zau ca n-am auzit ca v-un premiant Nobel sa fi avut fir direct cu D-zeu. Chiar asha, zau! Shi cred c-am spus tot ce trebea spus acilea…
Ca daca avetzi ceva in contra, daca scritzi de p-o pozitzie atat de avansata (shi nu, nu se accepta a fi papagalul altora, „mai mari, mai buni decat tine, ca-n cestiuni din astea *nu se ezista mai mari sau mai buni*, asta ca sa fie foarte clar): de ce nu raspundetzi intrebarii *fundamentale* acilea: chiar, ce e aia „adevarul”?
Eu shtiu raspunsul, da’ vi-l voi da numa’ dupa o incercare de-a dvs. Zau!
Cele bune, Nea Marin
Ca să fiu sincer, domnule Nea Marin, nu prea înțeleg ce vreți să spuneți (e probabil de vină și limbajul pe care-l folosiți, care se vrea hazos, dar nu e).
Dacă considerați a cita pe cineva de autoritate în domeniu pentru a-ți argumenta un punct de vedere înseamnă a fi papagal, atunci cred că nu mai are rost să discutăm.
Și mi se pare că e ultimul om de care ar putea fi acuzat ateul declarat Anton că-i face pe oamenii de știință purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu.
Să înțeleg că sunteți și dumneavoastră iritat, ca cei care se sufocă de indignare pentru că nu vrem să ridicăm în slăvi complementaritatea religiei cu știința? Asta vreți să ne reproșați?
Neică Marin,
V-aș ruga frumos să încercați să scrieți literar, corect; e destul de greu să vă citesc postările glumețe. Sper și cred că aveți suficientă școală pentru a scrie corect limba română.
Eu unul, chiar vă rog să ne spuneți și nouă ce este adevărul, mai ales că susțineți că știți acest lucru, dar totuși ar fi bine să nu veniți cu adevăruri, căi și vieți, adică mai pe scurt Isuși Christoși (asemenea goluște nu se înghit pe aici).
Domnule „nea marin”: cautarea adevarului este scopul oricarui demers stiintific, dar „adevarul absolut” nu pare sa fie o notiune cu acoperire in realitate. Stiu ca unora (sper ca nu si dvs) asta li se poate parea cel putin bizar.
Toate stiintele adevarate sunt cu mult mai modeste: ele se multumesc cu respingerea a ceea ce nu este confirmat de realitate, dar nu garanteaza in nici un caz ca rezultatul cercetarii lor este REALITATEA ABSOLUTA.
Desi pentru unii asta pare putin, totusi, este singurul lucru cinstit ce se poate face acum. Mai bine sa fim modesti in asteptari, decat sa impanam realitatea cu adevaruri „revelate” (in general inventate de persoane cu probleme mintale, cum e cazul inventatorilor de religii in general).
Deci, din ceea ce se desprinde din punctul de vedere al unui geniu ca Einstein, vedem urmatoarele lucruri:
1. Stiintele in evolutie sunt aproximari din ce in ce mai bune ale realitatii, fara a constitui ele insele o realitate absoluta. Mecanica newtoniana nu a fost „daramata” de mecanica relativista, ci doar completata si corectata pentru cazurile maselor si vitezelor extreme.
2. Nu se pot darama faptele in sine, experimentele care au avut rezultate cunoscute, pentru ca tocmai faptele experimentale stabilesc daca o stiinta (o aproximare a realitatii) sta in picioare sau nu.
3. O serie de lucruri care erau in trecut pe teritoriul religiilor sau chiar al filosofiei fac acum parte din domeniul stiintific. Unul din aceste aspecte consta in eliminarea clara a notiunii unui dumnezeu legiuitor sau stapanitor sau personal. Singura pozitie care a ramas (cumva) atasata de numele de dumnezeu este cea legata de tipurile de univers care exista, sau cum s-a exprimat odata Hawking, ramane sa raspundem la intrebarea „cine a suflat foc in aceste ecuatii?”.
Aici Hawking a utilizat metoda lui Einstein de a simula ca raspunsul la intrebarea „cine?” este constituit de o entitate antropomorfa …ce raspunde la intrebarea „cine?” (in care el evident ca nu crede!).
Legat de modul cum am procedat eu aici: am preferat sa expun ceea ce a gandit Einstein din doua motive: primul este legat de faptul ca Eistein a devenit calul de bataie al ageamiilor „creationisti”, care se delecteaza citandu-l in contexte pe care Einstein insusi le-a respins cu convingere, iar al doilea motiv consta in faptul ca acest tip de gandire este caracteristic majoritatii oamenilor de stiinta. Cu totii sunt de acord ca nu se poate vorbi azi despre existenta unui dumnezeu personal, sau facator al Universului. Mikio Kaku a spus clar cand a fost intrebat , ca ideea unui dumnezeu creator mai mult ar incurca decat ar descurca lucrurile, iar Einstein insusi s-a intrebat retoric: oare dumnezeu a putut alege cum sa faca universul (adica daca ar mai fi existat o alta alcatuire fizica posibila a Universului, raspunzand fara sovaiala: NU, dumnezeu nu avea nici o alta alegere de facut!
Si in final, da! Einstein a fost totusi fizicianul de geniu care s-a distrat cel mai mult citand numele lui dumnezeu fara sa creada in el.
As adauga ca „modestia in asteptari” a fost si este numai o figura de stil. Cum vedem, datorita stiintelor, societatea umana a „explodat” practic dincolo de cele mai indraznetze asteptari ale…religiilor!
Domnule „nea marin”, am doua solicitari si eu:
1. Nu credeti ca un stil de prezentare fara teribilisme de limbaj ca dl critic de balet poate fi mai clar?
2. Nu credeti ca e cazul fie sa renuntati sa-l condamnati pe Dawkins, fie sa dati o explicatie de ce nu-l suportati ar fi necesara?
Deja sunteti comic atunci cand incercati sa convingeti oamenii de inexistenta lui Dumnezeu.Si daca acceptati totus ca exista un Creator pe care dumneavoastra nu il aveti personal cred ca ar trebui sa incercati sa studiati mai atent biblia. Cum va explicati faptul ca toate cartile care au fost scrise au fost puse in rafturi iar biblia ramane o carte de actualitate?
CITAT:Religiile au dezavantajul net ca propun solutii fanteziste pentru ceea ce nu inteleg. Odata, celebrul fizician Steven Hawking a participat la o conferinta unde a fost intrerupt de o doamna indiana care i-a spus:
„Ce prostii tot vorbiti voi astia cu stiinta, cand toata lumea stie ca Pamantul se sprijineste pe o broasca testoasa?” „Si broasca testoasa pe ce se sprijineste?”, a intrebat el. „Evident, pe alta broasca testoasa. Si asa la infinit!”.
De ce nu ati dat un citat de al lui Galilei cu privire la ”punctul de sprijin al pamantului”?In ziua de azi toata lumea stie ca pamantul se invarte in jurul soarelui dar stiinta nu poate explica exact cum de atata amar de vreme el urmeaza aceeasi traiectorie si nu se abate nici o secunda de la ea.
CITAT:
Bineinteles ca acei care cred in aceste povesti nu le vad ineptia si ridicolul, pentru ca au fost crescuti de mici copii cu aceste non-sensuri. Trebuie adaugat aici ca un neadevar trebuie carpit intodeauna cu alt neadevar, pentru a acoperi deficitul de logica: astfel, daca „fecioara Maria” l-a nascut pe Isus „fara de pacat”, aceasta se datoreste (in credinta catolica) faptului ca si ea la
randul ei a fost nascuta fara sa mosteneasca „pacatul originar” al lui Adam si Eva. De aici a venit ideea ca si nasterea fecioarei Maria din parinti pamanteni (deci dupa ce parintii ei au avut – totusi – sex) este fara de „pacat”. De unde a aparut, in traditia catolica, „Imaculata Conceptiune”, calificata de ortodocsi ca fiind o „erezie”.
Din nou aberatii fara sustinere.Toti oamenii sunt pacatosi si nici fecioara Maria nu era diferita. Faptul ca Dumnezeu a facut alegerea acea e ceva care nu se merita sa va explic eu pentru ca oricum subiectul acesta va depaseste si nu ati putea sa intelegeti.
Citat:
Admiratia legilor naturii este cu totul altceva decat credinta in Dumnezeul traditional care te pedepseste daca nu faci ce zice. Un dumnezeu personal este o aberatie (buna pentru copii). De fapt destul de multi copii sunt deasupra acestei mentalitati. Tocmai am vazut autocaracterizarea pe net a unui tanar din Romania care la capitolul „Religie” a completat: „dinamovist”.
Dumnezeu nu te pedepseste niciodata Domnule Constantinescu.Dumnezeu doar ti-a pus inainte o alegere. In functie de ce alegi te condamni sau te scoti. Eu va doresc Ca El sa va dea intelepciune sa cunoasteti si sa intelegeti adevarul.Nu este suficienta doar o convingere intelectuala a existentel unui creator. Nu cred ca ati avea nimic de pierdut daca ati incerca sa experimentati si sa invatati ceva si cu privire la problemele spirituale si la pacea pe care o are in inima cineva care accepta prezenta unui Creator in viata lui.
Domnule Dirnu, spuneti:
„Deja sunteti comic atunci cand incercati sa convingeti oamenii de inexistenta lui Dumnezeu.”
Eu incerc sa conving oamenii sa judece, nu sa accepte orice minciuna din traditia religioasa. Nu am succes cu dvs. Problema este cu mult mai grava decat am crezut initial: este vorba de ceea ce dl Gross numea „lipsa de educatie”.
„Cum va explicati faptul ca toate cartile care au fost scrise au fost puse in rafturi …?”
Dar unde trebuiau puse? Pe frigider?
„iar biblia ramane o carte de actualitate?”
Pentru cine, dle Dirnu? Cine mai executa cum cere bioblia „sodomiti”? Dvs cati sodomiti ati ucis azi?
„In ziua de azi toata lumea stie ca pamantul se invarte in jurul soarelui dar stiinta nu poate explica exact cum de atata amar de vreme el urmeaza aceeasi traiectorie si nu se abate nici o secunda de la ea.”
Da, cei care nu au urmat nici macar cursurile liceale nu stiu de ce.
„Din nou aberatii fara sustinere. Toti oamenii sunt pacatosi si nici fecioara Maria nu era diferita.”
Asta este ce spune popa dvs. Popa catolic spune pe dos.
„Dumnezeu nu te pedepseste niciodata Domnule Constantinescu. Dumnezeu doar ti-a pus inainte o alegere”
Asta e noua religie inventata ad-hoc de dvs aici. Dumnezeul ortodox, catolic, protestant, musulman sau iudeu pedepseste strasnic. Va rog sa cititi Biblia si Coranul.
uite, raspund pe scurt, pentru ca precedentul shi mult mai lungul meu mesaj, scris plictisitor shi didactic, in limbaj academic, nu s-a-ncarcat.
1) stilul in care scriu pe site-uri, ma priveshte. Cui nu-i place, nu citeshte. Shi nu raspunde… Shi cu asta, basta, e chiar atat de simplu…
Nea Marin e numele meu de „artista”, mda, m-am semnat asha chiar shi-n cartzi shi ma scuzatzi, n-am de gand sa renuntz. Cu numele asta se acordeaza shi stilu’…
2) Domnul Constantinescu, s-a prins repede de chestiunea cu adevaru’. Nu exista adevar „absolut”. Pentru mine, ca sa raspund intrebarii „ce e aia adevaru'”, raspunsul este: „acum, aici, nu ploua”.
2) Einstein a fost un om inteligent
(nu mult mai deshtept decat altzii), daruit insa cu o intuitzie fenomenala – care face de mii de ori mai mult decat inteligentza – un om care-a gresit insa *fundamental* crezand in intuitzia proprie. Crezand, adica, in faptul ca lumea poa’ sa fie-ndesata intr-un sistem de ecuatzii diferentziale cu derivate partziale.
Ironic, nu, pentru ca tocmai el a fost acela care-a „violat” intuitzia „vulgara”
despre simultaneitate. De ce? Pai, pentru ca educatzia i-a inculcat ideea falsa ca lumea ar fi amenabila via metode continue (shi mai mult, chiar diferentziabile), cand e clar, experimentul o arata, lumea (microscopica, shi ca atare chiar toata) e de fapt *discreta*.
De aia a shi dat chix pana la urma in incercarea de-a face o teorie unitara, fizica, a lumii. A crezut ca D-zeu nu joaca zaruri, dar s-a dovedit bine mersi ca Dumnealui le joaca impatimit…Lumea-i *plina* de haos, lucru dovedit cu prisosintza. Matematic. fara de discutzie. Ce e aia „haos”? Cu o alta ocazie.
3) Imi mentzin afirmatzia: cei care *cred*, fara a supune unei critici serioase, o afirmatzie *oarecare*, fie ea religioasa, fie ea shtiintzifica, mie-mi par asemanatori – horribile dictu – papagalilor. De ce l-ashi fi crezut eu pe Einstein, orbeshte? Nu confundatzi, va rog frumos, credintzele, dorintzele, cu faptele de fapt. Caci vetzi avea dezamagiri.
Shi ma scuzatzi, nu vad de ce l-ashi crede pe biologul cu pricina de la Oxford, foarte activ, foarte vocal, cand am citit argumente serioase, *in contra* , venite din alte partzi? De ce i-ash da, adica, credit, doar pentru ca o multzime de altzi inshi ii dau, dupa ce-au citit una-doua – noua cartzi de popularizare?
Pai, n-am eu cap pa umeri, al meu propriu?
Nu intentzionez sa jicnesc pe nimeni, imi fac doar meseria de dascal: cel mai important mesaj pe care-l pot *eu* transmite este ala de-a judeca (fiecare) cu capu’ propriu.
Shi nu, n-am de gand sa scriu acilea un tratat de biologie. De ce? Pai, pen’ ca stilu’ meu shucar vad ca shucareshte lumea…
Cele bune, Nea Marin
Dle Constantinescu,
Dle Maier,
Dle Clej,
Va rog sa-mi comunicatzi, daca nu este un secret, cine sunt cei doi trogloditzi care s-au manifestat pe firele anterioare, probabil profitand de ingaduintza dvs,si la care va referitzi in editorialul dicutat aici, cat
si daca ei mai au acces sa-si comunice si ei opinia, si eventual sa se apere de epitet, desi deocamdata poate ca nestiind la cine va referitzi noi totzi cei care am beneficiat de „aprecieri personale favorabile” la adresa, nu numai a textelor scrise dar si fata de calitatile noastre persoanale nu stim daca nu suntem tintele termenului.
Este cert ca folosirea termenului de „troglodit”, imi permite sa cred asta in lipsa unei lamuriri pe care de aceea o si solicit.
Subliniez ca termenul de troglodit trimite la asa ceva, adica la ideea de aparare consecutiva celei de insulta, caci termenul, avand doua sensuri, adica:
a. cel stiintific, originar: om preistoric din cuaternar care locuia în caverne;
b.cel peiorativ,insultator,jignitor, creeat printr-o schimbare de sens al primului: „Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. ”
Cum este evident din textul dvs ca nu v-ati referit la oameni preistorici ci la interlocutori ai dvs si ai nostrii cred ca intentzia afost in mod clar injurioasa.
As dori fara sa renuntz la aflarea nicului „trogloditzilor” sa aflu si cum consideratzi dvs aceasta intamplare si sper ca daca vetzi cenzura acest mesaj tot voi primi un raspuns direct.
Va multzumesc,
ion adrian
Nea Marine, este frustrant tocmai faptul ca in timp ce d-ta intelegi bine cum functioneaza stiinta, alegi tonul acesta mai putin serios.
Pentru toti ar fi mai bine sa comunici cat mai corect ce vrei sa spui. Dar iti raspund asa cum vrei, cu stilul dtale de „artista”.
Am insa anumite observatii:
1. Sunt 100% de acord cu afirmatia ca Einstein „a dat chix” in incercarea lui de a unifica teoriile fizicii. El a gresit total. Dar nu pentru ca nu avea destula intuitie, ci pentru ca nu a luat in considerare mecanica cuantica. Asa se intampla cand cineva neglijeaza ce au realizat …altii. Si chiar el, mai devreme cu cateva decenii.
De altfel articolul mentionat mai inainte, scris de L. Lederman, se ocupa exact de greselile lui.
2. El a avut intuitia ca legile fizicii pot fi unificate intr-o teorie care sa impace si capra si varza, adica atat cerintele mecanicii cuantice cat si cele ale teoriei relativitatii generalizate. In acest sens, dupa multi ani de la moartea lui, el pare a fi avut dreptate.
Teoria stringurilor, care nu este inca total finisata, face exact acest lucru, spre surprinderea multora. In cadrul acestei teorii (cum am spus, nefinisata inca), cele doua teorii opuse ale fizicii se impaca exceptional de bine. Nu stiu exact daca lucrati „ca dascal” in biologie sau in fizica, dar sunt curios de reactia dvs.
Oricum, cele doua aspecte ale lumii (ondulatorie sau discreta) se impaca bine intre ele in teoria stringurilor.
3. „A judeca fiecare cu mintea lui” nu este o solutie cand cineva nu are pregatirea necesara. Dar cand cineva o are, ca dvs, este dator sa-i lumineze la cap si pe altii cu obiectiile respective. De exemplu eu nu inteleg de ce sunteti asa de vehement opus lui Dawkins, caruia nici nu-i pronuntati numele, ci doar faceti aluzii la el!
Fiind opus observatiilor lui (total intemeiate, dupa parerea mea), nu inteleg de ce sunteti opus si lui Hawking, si lui Penrose, si chiar lui Daniel Dennett.
Ca sa inteleg, v-as ruga sa explicati care este pozitia dvs. Nu cred totusi ca …sunteti creationist!
Credinta in Dumnezeu este diferita de cea in legile naturii. Ele sunt contradictorii. Explicatie aici:
http://theateu.blogspot.com/2008/10/contradicia-dintre-credina-n-dumnezeu-i.html
Fals, domnule Doru. Legile naturii pot parea la un moment dat contradictorii in anumite conditii specifice (de exemplu in conditii extreme). Intrucat formularea legilor naturii se bazeaza pe rezultate ale unor experimente, ele nu au cum sa fie contradictorii in general; numaiin domenii extrem de inguste. Dar si atunci se constata ca exista intotdeauna o lege mai generala care rezolva problema.
De exemplu mecanica cuantica si relativitatea generalizata erau considerate contradictorii in domeniul dimensiunilor subatomice, mai precis in domeniul dimensiunilor extraordinar de mici (constanta Planck) . In cadrul noii teorii a stringurilor, nu mai exista nici o contradictie intre ele!
Nu uitati, dle Doru: stiinta nu determina adevarul absolut, ci formuleaza teorii din ce in ce mai adecvate studiului universului. Adica ofera aproximatii din ce in ce mai bune!
Anton, vorbesti serios? Pamantul nu se sprijina pe o broasca testoasa? Admit ca poate o broasca e exagerat, dar ce zici de cele trei balene? Cred ca ele au puterea sa tina pe spatele lor o planeta ca Terra!
Pt Bibliotecaru:
In realitate tot ce face stiinta este directionat spre aflarea adevarului, ceea ce de altfel constituie motorul progresului. Respingerea neadevarurilor este o activitate curenta a stiintei. Pe de alta parte, un adevar „absolut” nu poate exista. In viitor ma voi referi si la cauzele acestui lucru.
Mi-e teamă că nu aţi înţeles. Ştiinţa se adresează realităţii şi nu adevărului. Conştiinţa umana interacţionează cu realitatea obiectivă, identificând o realitate percepută. Ştiinţa se opreşte la acest nivel. Realitatea reprezintă reflectarea interactivă cu o latură a umanului. Adevărul însă este o existenţă intrinsecă, fără legătură cu umanul, el nu poate fi perceput nici direct şi nici indirect, cel mult intuit că există. Adevărul nu este ceva ce poate cădea sub simţuri senzoriale sau intelectuale, el există abstract, ca şi infinitul. Ştiinţa, oricare ar fi natura ei, nu poate nici percepe adevărul şi nici nu-l poate determina, pentru că el nu este tangibil nici fizico-chimic şi nici raţional.
Să luăm un exemplu. Ştiinţa spune că dacă doi alergători care pornesc într-o cursă de 100 de metri, la finish primul va fi cel care are o viteză medie mai mare. Iată însă că noţiunea de viteză medie nu există obiectiv, pentru că este o banală definiţie dintre spaţiu şi timp. Mai mult, nici timpul nu este o noţiune obiectivă, el este definit ca diferenţă dintre momente căruia i se ataşează şi sistemul /moment precedent, prezent şi moment viitor/. Mai mult, adevărul nu numai că nu există real, empiric, dar nu este nici măcar definibil. Iată de ce ştiinţa nu are nici o treabă cu adevărul.
@ Anton Constantinescu
„stiinta nu determina adevarul absolut, ci formuleaza teorii din ce in ce mai adecvate studiului universului”
Vorbiţi despre adevăr ca şi cum ar fi o realitate obiectivă, ori adevărul este o interacţiune dintre realitatea obiectivă şi cel prin intermediul căruia se reflectă realitatea obiectivă. Ştiinţa nu are nici o treabă cu adevărul, ci cu percepţia şi înţelegerea percepţiei. Adevărul este indiferent de ceea ce este real, pentru că nu se modifică o dată cu realitatea, dar mai ales independent de ceea ce percepem noi, cu aportul ştiinţei sau fără aportul ştiinţei. Părerea mea.
Domnule Bibliotecaru, daca este ceva ce nu am inteles, este faptul ca nu semnati cu numele dvs. Dupa stilul folosit, interventia dvs seamana leit cu stilul domnului Deaconescu.
Ii inteleg perfect pe homosexualii romani ca se ascund dupa deget, dar nu pe dvs, care nu aveti a va teme de nimic.
Si acum sa trec la discutie: nu sunt de acord cu aproape nimic din ceea ce scrieti, nici in litera si nici in spirit. Chiar expresia „realitate obiectiva” vine din jargonul marxist si nu are acoperire in fapte.
Sa explic: daca pana la descoperirea mecanicii cuantice notiunea de realitate obiectiva ar fi parut unora ca ar avea sens, acum, dupa ce stim ce stim despre teoria cu gradul cel mai mare de confirmare cantitativa din istoria stiintelor, nu mai avem voie sa folosim aceasta sintagma. De ce? Pentru simplul motiv ca nu are nici o acoperire in fapte. Cand cineva spune: „realitatea obiectiva este ca electronii se misca pe anumite traiectorii in spatiu” sau ca „exista o realitate obiectiva indiferent de observator”, la nivel cuantic aceste afirmatii sunt aberatii. Observatorul si obiectul observatiei nu pot fi departajate, ci reprezenta aceeasi „realitate”.
La nivel cuantic nu exista traiectorii (deloc!) iar alte lucruri sunt si mai stranii. De exemplu, in experimentul EPR (Einstein-Podolski-Rosen) efectuat cu decenii in urma cu succes de catre francezul Alain Aspect, s-a vazut clar ca in cazul a doua particole generate intr-un loaborator, daca la una dintre aceste particole este masurat spinul, si se gaseste de exemplu valoarea -1, cealalta particola, chiar daca este aflata la ani lumina de prima, va primi in mod INSTANTANEU valoarea opusa +1, pentru ca principiul excluziunii al lui Wolfgang Pauli nu poate fi incalcat.
Atata vreme cat o proprietate nu este masurata in mod experimental, ceea ce numiti dvs realitate obiectiva nu exista!
Experimentul creeaza realitatea („obiectiva? LOL) in acest caz.
Este mult de discutat in legatura cu stranietatea Universului nostru!
Lucrul pe care l-am spus eu si sper sa fie inteles, este ca oamenii de stiinta se straduiesc totusi sa afle adevarul in legatura cu o teorie sau alta, si nu neadevaruri, cum face religia!
Stiinta nu are pretentia ca poate afla un adevar ultim, imuabil. Din contra, ea formuleaza teorii si ipoteze care descriu cu aproximatie din ce in ce mai mica modul in care functioneaza Universul. Mecanica Newtoniana a descris mecanica universului cu o anumita aproximatie, dar Relativitatea generalizata a furnizat un model ceva mai precis!
Bibliotecaru,
De buna seama dumneavoastra sunteti implicat in fabricarea de biblioteci si nu in administrarea de carti – activitate din urma care v-ar fi pricinuit macar accidental deschiderea cate unui volum, din cand in cand.
Ati fi aflat, deschizand chiar si intamplator o carte potrivita ca realitatea este definita ca ansamblul fenomenelor si perceptiilor „asa cum sunt” fie ca pot fi intelese, cunoscute, reproduse, fie ca nu. Pe cand adevarul este un concept logic si se refera la verificabilitatea unor presupuneri, teorii, intuitii. Un fenomen este adevarat, daca el poate fi dovedit.
Astfel ca din nenorocire pentru constructia dv. mentala suprarealista care are in vedere probabil si o „realitate subiectiva” (de vreme ce vorbiti de una „obiectiva” – si ne amintim ca obiectivarea asta era apanajul activistilor PCR, noi astialalti traiam cu capul in nori si nu stiam mai nimic din ce stiau ei mai bine) stiinta exact cu asta se ocupa, cu Adevarul.
Va informez de asemenea ca asa-zisa realitate perceputa cu care interactioneaza constiinta umana a fost de mult completata in stiinta de prelungiri ale posibilitatilor de cunoastere umane, numite aparate de masura si care detecteaza ceea ce constiinta umana nu este capabila – radioactivitatea, de exemplu. Si asta tot pe baza stiintei si a tot felul de chestiuni care nu exista in natura precum viteza medie, timpul, cifra zero si altele.
S-ar putea de altfel scrie o intreaga prelegere despre interventia dv., care pare descinsa dintr-un univers paralel.
Singurul motiv pentru care am scris acest ecou – si in stilul in care am facut-o – este aplombul inimaginabil cu care debitati enormitatile respective.
Cum zicea cineva, religia e cel mai mare izvor de pseudo-rationamente cunoscut.
Pe scurt ce vrea sa zica omul: problema nu e daca dumnezeu exista sau nu, problema e daca vrei ca raul sa triumfe. Nu-i asa ca esti impotriva raului si minciunii? Deci vrei sa cunosti binele si adevarul? Religia noastra exact asta vrea, numai bine si adevar pentru toti.
Si cum ramane cu prostiile debitate de religia voastra? Cum, ai si uitat ca numai noi detinem adevarul? Esti cumva impotriva adevarului? Gindirea si simturile tale te inseala, tot ce-ai invatat e gresit si trebuie sa fi un om foarte rau pentru ca nu vrei sa cunosti adevarul si-i crezi pe savantii aia.
E numai chestie de timp pina cind o sa zica: „O sa ajungi in iad pentru asta” sau „O sa vezi tu cind ti-o fi greu”.
Lucrurile sunt ceva mai complicate, totusi.
In asa-zisa filosofie marxista, prin realitate obiectiva se intelegea OBIECTUL OBSERVATIEI, (care dupa parerea acestei filosofii exista independent de observator) iar nu subiectul ei. Adica o observatie stiintifica presupunea ca EXPERIMENTATORUL, cel care manipuleaza instrumentele de observare, exista independent de obiectul observatiei, de exemplu particulele atomice, nucleare,etc.Se credea despre obiectul observatiei ca este total independent de observator.
Marxistii au numit obiectul observarii „realitatea obiectiva, care exista indiferent si independent de observatia noastra”.
Dupa succesul rasunator al mecanicii cuantice s-a vazut ca aceasta interpretare, in timp ce este valabila la nivel macroscopic, nu este deloc valabila in lumea particulelor nucleare si atomice, unde obiectul observatiei face „corp comun” cu observatorul. Cu alte cuvinte, la acest nivel nu exista nici o realitate obiectiva, iar obiectul observatiei, se creeaza in momentul efectuarii observatiei respective.
Pare incredibil, contraintuitiv, dar asa este. In exemplul dat, perechea de particule formate nu are proprietatea numita „spin” pana cand nu se efectueaza un experiment care sa determine valoarea spinului. In acel moment, in mod instantaneu si perechea acestei particule primeste automat aceasta proprietate, chiar daca ar fi la milioane de ani lumina distanta. Aceasta nu incalca teoria relativitatii care spune ca exista o viteza limita in Univers, viteza luminii, pentru ca intr-adevar acea valoare a spinului se creeaza la intamplare si nu are caracter de informatie.
In mod asemanator, se cunoaste caracterul dublu de unda si particula al luminii, electronilor, etc.
Daca vom organiza un experiment care sa demonstreze ca fotonul este particula, vom reusi sa demonstram acest lucru. Daca vom organiza un eveniment-observatie care sa demonstreze ca lumina este unda, tot vom reusi acest lucru (desi cele doua realitati sunt total contrare la prima vedere, si se credea ca se exclud reciproc).
Este ca si cum „realitatea” este creata „la cererea observatorului” in momentul efectuarii observatiei.
Acest lucru a tulburat multe minti celebre, iar Einstein a murit cautand explicatii diferite pentru acest fenomen. A murit neimpacat, sustinand ca „dumnezeu nu joaca zaruri”. Mecanica cuantica a avut succes pe toata linia, ceea ce se traduce prin afirmatia ca „si totusi, joaca”.
Cat despre relatia realitate-adevar, cu alta ocazie. Eu nu am intentionat sa intru aici in detalii asa de avansate ale fizicii moderne, ci am vrut numai sa observ, in mod simplu, ca intentia omului de stiinta este de a gasi adevarul (sau de a elimina variantele neconfirmate de practica observarii), si nu de a crea minciuni neverificabile, in stilul religiei.
Ma simt obligat sa revin totusi la cele postate inainte, deoarece am primit un mesaj nepublicabil, plin cu injurii de la cel care semneaza Bibliotecaru.
In esenta, printre jigniri de doi bani, el scrie:
„Realitatea Obiectivă este ceea ce există real, indiferent de orice altceva ”
As vrea sa comentez aceasta perla, intr-un mod civilizat insa, cum ar fi fost cazul sa discutam.
Las la o parte faptul ca a defini un termen prin el insusi nu este in nici un caz o clarificare, ci mai degraba o repetare fara merit („realitatea obiectiva este ceea ce …e real” Merci beaucoup, domnule. Ca si cum ar spune „ceea ce este galben, este galben”.).
In schimb ma voi lega aici de faptul ca privind in acest mod lucrurile intram intr-un impas.
Inainte de efectuarea experimentului EPR pe care l-am mentionat inainte, Einstein era absolut convins ca „realitatea obiectiva” exista ca atare, („in mod real” cum spune interlocutorul meu), independent de observator sau de actul observatiei.
Acest experiment a fost la inceput un experiment imaginar, ” a thought experiment”, iar Einstein nici nu putea sa admita pe atunci cand a fost conceput ca rezultatul lui va fi atat de contrar intuitiei umane! Din nefericire Einstein a murit fara sa fi aflat rezultatul extraordinar al acestui experiment, care contrazicea total parerile lui.
Einstein era absolut convins ca intr-un asemenea experiment se va vedea clar ca particulele respective au anumite proprietati fizice chiar inainte de a fi fost observate (de exemplu ca au spin). Nu insist asupra experimentului, ca ar dura prea mult sa-l descriu in amanunt. Dar rezultatul obtinut a permis sa se traga urmatoarele concluzii:
1. Inainte de experiment particulele respective nu aveau proprietatea numita „spin”. Numai experimentul efectuat, actul observatiei, a creat proprietatea respectiva.
Deci aceasta proprietate nu a existat de la crearea cuplului de particule, cum ar fi „normal” sa se creada. Experimentul a creat proprietatea.
2. In momentul efectuarii masuratorii unei singure particule, in mod practic s-a aflat in mod simultan si valoarea acestei proprietati pentru particula geamana.
3. Distanta dintre aceste particule nu a contat deloc! Cu alte cuvinte, totul apare ca si cand informatia respectiva a fost transmisa instantaneu, cu viteza infinita!
Si totusi aceasta nu incalca teoria relativitatii, pentru ca nu se poate transmite nici o informatie autentica pe aceasta cale (valorile respective sunt aleatoare!). Nu se pot transmite „mesaje”.
Legat de viteza luminii, recomand un articol foarte interesant publicat in „stiinta capitalista”, cu o numeste acest personaj (in ultimul numar din „The New Scientist”).
Cat despre intentia acestui personaj sa ne recruteze ca…politicieni (!? de unde si pana unde???), ii multumesc mult dar oferta respectiva ( a cui?) nu prezinta interes pentru mine.