E greu de crezut ca fenomenele ce se inampla acum in America sunt reale. Mediile financiare sunt cuprinse de o febra de neinchipuit in a rezolva situatia economica afectata de o criza de solvabilitate a sistemului bancar. De fapt ce se intampla. Toate bancile au inchis ofertele pentru credite, institutii de brockeraj au declarat faliment, Wall Street este in degringolada, curg acuzele impotriva celor ce fac afaceri cu actiuni, se trag semnale de alarma…”acum sau niciodata”. Capul de afis il reprezinta alocarea a 700 miliarde de dolari de care se leaga destinul generatiilor urmatoare, speranta celor ce vor iesi curand la pensie, speranta lumii in a reface calmul si regulile de pana nu demult.
“Nu va mai fi ce a fost…” spun unii.
“Vom cadea intr-o criza fara precedent din care toata lumea va suferi…” spun altii.
Si totusi…ce se intampla? Ce este aceasta mirifica suma de nici mai mult nici mai putin de 700 miliarde de dolari? De ce Congresul nu a cracnit in a aproba cheltuirea a 1 miliard de dolari pe zi pentru sustinerea armatei din golf si se codeste atat pentru ceva care ar parea foarte rational, poate chiar mult mai rational decat afacerea razboiului care pana acum nu a adus nici un profit?
Este America chiar la fundul sacului si se afla pe muchie de cutit? …sau este o problema legata de asumarea responsabilitatii?
Camera Reprezentantilor, institutia indreptatita sa aprobe miscari financiare s-a opus vehement la o astfel de alocare de fonduri. Motivul invocat se leaga de faptul ca responsabilitatea de a lua bani din banii publici rezultati din taxe si a-i da sistemului bancar astfel ca sa se deblocheze sistemul de creditare nu este o masura pentru care Reprezentantii ar fi indreptatiti sa o faca cu nonsalanta. Ca urmare, Presedintele a invocat o stare de urgenta in economie astfel ca sa-i motiveze pe alesii din camera.
Chiar si asa, s-a pus intrebarea:
Este sistemul bancar cel ce are nevoie de acesti bani, sau este economia productiva care are nevoie de o noua tendinta de dezvoltare?
Daca banii ar fi dati bancilor, atunci ele ar continua nestingherite sa ofere credite, sa finanteze proiectemai mult sau mai putin profitabile, adica sa existe asa cum a existat pana acum si sa faca politica financiara a statului asa cum o cunosc ele fara sa schimbe nimic.
Daca banii ar fi alocati catre anumite institutii productive, scotandu-le de sub imperiul falimentului si luandu-le sub aripa ocrotitoare a statului, s-ar perpetua aceeasi situatie de nesolvabilitate creata de o valoare prea mare a resursei energetice si o mult prea scumpa forta de munca.
Si atunci…este destul de limpede de ce Congresul nu cade de acord in a aproba aceasta resursa financiara. Oriunde ar fi pusi banii acestia ei au sorti foarte redusi sa se intoarca inapoi cu profit.
…si totul se datoraza faptului ca America s-a sfiit sa recunoasca tendintele de recesiune aparute acum mai bine de cinci ani.
Dar e bine sa privim inainte. Inainte de fapt avem o perspective cat se poate de sumbra. Camera Reprezentantilor nu aproba suma mentionata pentru ca nu intrevedea solutia pe care astepta din partea celor ce candideaza.
Barac Obama se prezinta in fata americanilor cu lozinci populiste cum ca el ar cunoste foarte bine situatia saracilor care muncesc din greu pentru “un salariu de nimic” si carora schimbarea, “Change” , le va umple buzunarele caci, in stilul socialist, vom lua de la marile afaceri si le vom da lor…
…iar McCaine agita sentimentele nationale de unitate in fata a ce va sa vie, fara sa ofere alternative reale. El presimte ca energia este cea care va rezolva oarecum problema prin capatarea independentei fata de resursa din Golf, dar calculele bugetare se pare ca nu se pot inchide usor avand in vedere cheltuielile imense pe care le impune campania din Afganistan.
Se pare totusi ca oferta politica este nepregatita sa dea piept cu situatia economica actuala si nu ofera variante credibile care sa aduca intr-adevar schimbarea fundamentala necesara.
