Preşedintele moldovean, V. Voronin, a dat aprecieri pozitive activităţii forţelor militare ruse situate în raioanele de Est ale Republicii Moldova (în cadrul unui interviu acordat pentru postul de radio „Eho Moskvî”). Totodată, şeful statului a afirmat că depozitul militar de la Cobasna, în care sunt stocate cantităţi enorme de armament rusesc, este supravegheat de 1800 militari ruşi. Pe lângă aceasta, Voronin a menţionat că RM este un stat cu o neutralitate permanentă, dând asigurări că acest statut se va păstra indiferent de viitoarea putere politică.
„Stabilitate” compromisă a pacificatorilor ruşi
Forţele ruse de menţinere a păcii dislocate în raioanele de Est ale ţării nu mai pot fi considerate eficiente, mai ales după evenimentele din Caucaz (7-12 august curent). În acest sens, mai multe state europene (Ţările Baltice, Polonia, România) au propus schimbarea componenţei forţelor de menţinere a păcii din zone de conflict în regiunile rebele ale Georgiei, prin completarea lor cu pacificatori internaţionali. Chiar mai mult, autorităţile georgiene au cerut retragerea contingentului rusesc de pacificatori, revendicând acest lucru inclusiv prin iniţierea procedurii de ieşire a Georgiei din cadrul Comunităţii Statelor Independente (luna august curent).
Din aceste considerente, argumentele privind rolul benefic al Rusiei în menţinerea “stabilităţii” în cadrul conflictelor îngheţate de pe spaţiul ex-sovietic sunt extrem de fragile. Opusul afirmaţiei lui V. Voronin poate fi dedusă şi din noile obiective ale politicii externe ruse prezentate în contextul conflictului militar din Georgia, conform cărora Moscova îşi rezervă dreptul de a agresa orice ţară în cazul unei ameninţări la adresa siguranţei pacificatorilor ruşi (posesorilor de cetăţenie rusă, într-o perspectivă mai îndepărtată şi în cazul business-ului rusesc de peste hotare).
Prin urmare, așa cum arată experienţa tragică a Georgiei (agresiunea militară împotriva căreia a fost orchestrată şi provocată de Rusia, ceea ce a fost remarcat inclusiv în cadrul recentelor dezbateri ale Consiliului Europei pe marginea conflictului din Georgia; parţial acest lucru a fost menţionat în Rezoluţia Parlamentului European din 3 septembrie curent), Republica Moldova nu mai poate conta pe indulgenţa Rusiei, decât numai în cazul renunţării definitive la perspectiva euroatlantică şi prezervarea calităţii de satelit al influenţei ruse în regiune. Totodată, însuşi preşedintele moldovean a făcut anterior declaraţii despre faptul că nesoluţionarea conflictelor îngheţate a condus la consolidarea regimurilor separatiste, evitând să evidenţieze faptul că autorităţile regiunilor rebele s-au fortificat graţie militarilor ruşi (precum şi a susţinerii politice, economice, sociale şi umanitare ruse).
Ideea mărturisită de președintele Voronin privind impactul favorabil al pacificatorilor ruşi se înscrie perfect în campania publică, politică şi diplomatică a Moscovei pe plan internaţional referitoare la eficacitatea forţelor de menţinere a păcii completate din militari ruşi (anterior Voronin a declarat că Medvedev ar putea fi “un pacificator care va transforma conflictul transnistrean într-un model anti-Kosovo”). Aceasta denotă loialitatea actualelor autorităţi moldovene care încearcă să păstreze un dialog pozitiv cu Moscova în schimbul unei atitudini favorabile pentru PCRM în ajunul alegerilor parlamentare din 2009.
Fără NATO, dar cu militari ruşi
Liderul comuniştilor moldoveni a reiterat faptul că RM nu va adera la NATO, datorită neutralităţii permanente stipulate în Constituţia RM (art. 11). Deşi, această prevedere are în vedere orice prezenţă militară, şeful statului a evitat să se refere la militarii şi armamentul rusesc stocat în regiunea transnistreană, precum şi la angajamentele asumate de Rusia la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 (privitor la retragerea până în 2002 a forţelor militare ruse din RM şi Georgia). Subiectul neutralităţii se anunţă a fi foarte problematic pentru descendenţi politici de după 2009, ţinând cont de convingerea şi garanţiile oferite de Voronin vizavi de „congelarea” acestui statut pentru ulterioarele generaţii (precum şi promisiunile făcute lui Medvedev în vederea facilitării reglementării transnistrene). În condiţiile în care Rusia se declară incapabilă de a-şi retrage forţele militare din Transnistria, invocând motivul presiunilor exercitate de Tiraspol, precum şi cel privitor la necesitatea prioritară a soluţionării politice a conflictului (după care va fi posibilă evacuarea forţelor ruse din RM), se proiectează o situaţie de insecuritate şi instabilitate pentru Chişinău (mai ales în lumina cazului Georgiei, ameninţărilor şi aluziilor referitoare la Ucraina etc.). De asemenea, aceasta va împiedica integrarea adecvată, exhaustivă şi eficientă a RM în UE, care pe fondul infiltrării influenţei ruse, consecinţelor perioadei sovietice, nivelului de democratizare lent nu va fi putea fi realizată decât numai prin traversarea reformelor şi transformărilor structurale şi sectoriale multidimensionale asigurate de instituţiile şi practicile Alianţei Nord-Atlantică.