Stadionul Dragonului a primit clasificarea de cinci stele din partea UEFANu fusesem niciodată să asist la un meci de fotbal pe stadion, dar, cum spun portughezii, “Há sempre uma primeira vez”: toate au un început. Şi uite aşa, îmbracat în culorile clubului FC Porto, alb şi albastru, m-am dus sa vad pe stadionul Dragonului meciul gazdelor cu echipa mai modestă Paços de Ferreira.
Înainte de meci, insa, mi-am petrecut ziua, împreuna cu alti corespondenti ai presei straine din Portugalia, vizitând centrele de stagiu si de pregatire ale fotbalistilor si tinerelor sperante de la FC Porto. În pepinierele clubului peste 400 de copii şi tineri se pregătesc să devină viitoarele stele ale fotbalului mondial.
Un club cu istorie şi portofel
De-a lungul existenţei sale centenare, FC Porto a câştigat tot ce se putea câştiga atât în Portugalia cât şi la nivel internaţional. Clubul este, dealtfel, unul dintre cele mai performante din lume. Şi se vede de departe că FC Porto este nu numai un club de succes, dar şi un club cu bani. Numai din vânzarea biletelor la meciuri câştigă cinsprezece milioane de euro din bugetul său anual de 45-50 de milioane de euro. Cheltuielile se ridică, însă, la circa 55 de milioane de euro, diferenţa fiind acoperită prin vânzarea de jucători.
Talentatul Mr. Pinto da Costa
În sala de protocol a modernului stadion al Dragonului, simbolul clubului, ne-a primit chiar presedintele Jorge Nuno Pinto da Costa, cel mai longeviv preşedinte de club din Portugalia. Aflat la cârma Dragonilor din anul 1982, era persoana indicată sa o întreb ce înseamna să fii adept al FC Porto: “Inseamna sa fii inteligent si sa ai bun gust” răspunde hâtru preşedintele Pinto da Costa.
Personaj pe cât de controversat, pe atât de fermecător, adorat şi urât în aceeaşi măsură, Pinto da Costa merge mai departe, susţinut de rezultatele clubului şi de sutele de mii de suporteri din Portugalia şi din toată lumea.
Români în cuşca Dragonului
Începând din acest sezon fotbalistic evolueaza la FC Porto şi fundaşul dreapta Cristian Săpunaru, proaspăt transferat de la Rapid Bucureşti. Pinto da Costa consideră că noua achiziţie, recomandată de unul dintre vânătorii de talente care bântuie lumea în serviciul lui FC Porto, s-a comportat, până acum, la nivelul aşteptărilor. Dovada cea mai clară este chiar faptul că Săpunaru este pus să joace în fiecare săptămână, deşi se află, încă, într-o fază de adaptare.
Dar Cristi Săpunaru nu este primul român care joacă în echipa Dragonilor. Ion Timofte a jucat nouă ani în campionatul portughez, dintre care trei la FC Porto. Pe unde a trecut, a lasat, se pare multe amintiri placute. Aflând ca sunt român, Pinto da Costa ma ia de braţ şi mă roagă să-i transmit salutări lui Timofte din partea lui.
Fierbe căldarea
Ora meciului se apropie si stadionul începe sã vuiască.
Cu o capacitate de circa 52.000 de spectatori, stadionul a primit primul meci al Campeonatului Euro 2004.
Considerat drept unul dintre cele mai moderne si mai frumoase stadioane din Europa, stadionul Dragonului merită pe deplin cele 5 stele acordate de UEFA. Înca de la intrare îmi atrage atenţie sistemul de porţi electronice pe care spectatorii le pot accesul prin intermediul telefonului mobil.
De la megafoanele asurzitoare crainicul anunta intrarea echipei FC Porto iar publicul îşi începe presiunea asupra adversarilor prin toate mijloacele posibile: cântece, strigăte de luptă, fluierături, goarne şi trompete, sirene şi toboşari.
Meciul decurge liniştit, iar Săpunaru îşi face datoria pe flancul drept. Câteva minute mai apoi, stadionul explodează: FC Porto marchează primul gol. Undeva în spatele meu şi comentatorii sportivi portughezi se întrec care strigă mai tare: “Goloooooooooooooooooooooooo Portooooooooooooooooooooooooo”.
Spre bucuria tuturor, FC Porto marchează încă o dată în repriza a doua, dar Săpunaru este înlocuit şi asistă de pe tuşă.
Săpunaru, 24 de ani, fundaş la FC Porto
La sfârşitul meciului am avut ocazia să-l întâlnesc pe Săpunaru în zona mixtă unde ziariştii, din interiorul unui ţarc, îi pot aborda pe jucătorii doritori să răspundă. La vreo 20 de minute după terminarea meciului tânărul fundaş de 24 de ani apare îmbrăcat după ultima modă. Îl întreb cum s-a adaptat la fotbalul portughez şi-mi răspunde surâzător că adaptarea n-a fost prea grea, mai ales ţinând cont că este vorba de un fotbal latin, cu caracteristici asemnănătoare cu fotbalul românesc. La fel şi Portugalia, ţară despre care s-a informat de pe la cunoscuţi şi unde se integrează încet, încet, deşi încă simte lipsa prietenilor din ţară.
Unde sunt seminţele?
Îi urez succes la meciurile din campionatul portughez şi din Champions League şi părăsesc stadionul Dragonului uitându-mă cu atenţie pe unde calc, victimă a propriului meu mit urban: mă aşteptam să fie plin de coji de seminţe, gunoaie şi bucăţi de scaune sparte. Pe naiba! De-abia lângă un coş de gunoi îmi sar în ochi nişte floricele de porumb scăpate de vreun copil care a ratat ţinta. În circa cinsprezece minute stadionul devine pustiu dar sistemul de iluminat ultra-modern va mai rămâne câtva timp pentru ca acest monument recent al oraşului Porto să poată fi admirat de pe autostrada de alături.
Un bătrânel plin de succes şi de patos
Săptămâna aceasta FC Porto a împlinit onorabila vârstă de 115 ani. Din păcate, însă, înfrângerea de marţi în faţa Arsenalului a umbrit festivităţile şi sufletele Dragonilor. Nu le rămâne decât să asculte îndemnurile imnului compus în anul 1922 şi cântat la începutul fiecărui meci.
“Când cineva cutează să sufoce
Strigătul curajos al vocii tale arzătoare,
O, Porto de-abia atunci vedea-vei cum vibrează,
Mulţimea într-un singur glas – al nostru”!