„Pirezii” – membrii unui popor existent doar în fantezia unor sociologi din Budapesta – rămân în continuare antipatici în viziunea cetăţenilor din Ungaria, mai ales în rândurile locuitorilor din Budapesta.
Ziarul Népszabadság, care a rămas cel mai popular cotidian din Ungaria, a publicat recent un interesant interviu cu sociologul Endre SIK, care studiază de câteva decenii fenomenul imigraţiei, publicând mai multe studii legate de manifestarea xenofobiei şi este apreciat pe plan internaţional ca unul dintre specialiştii acestei probleme. Endre Sik este de părere că existenţa fenomenului xenofobiei nu trebuie ridiculizat, ci luat în serios.
Fenomenul urii sau fricii de orice străin şi necunoscut, respectiv nesuferirea altor etnii, naţii, culturi sau religii, studiat încă de grecii antici, din păcate există şi în vremurile moderne, când de multe ori s-a îmbrăţişat cu rasismul, antisemitismul, şi în cazul altor continente cu apartheidul. Xenofobia de obicei este provocată de inegalităţile sociale, altă dată de factori politici şi este caracteristică în special oamenilor cu studii neterminate, mai ales din mediul rural.
Dintr-un recent sondaj de opinie publică efectuată de Insitutul TÁRKI din Budapesta rezultă că aproape o treime din populaţia adultă a Ungariei, întră în categoria xenofobilor. Cercetătorii acestei instituţii au început studierea fenomenului imigraţiei încă în perioada demonstraţiilor internaţionale anticeauşiste împotriva demolării satelor, când numărul refugiaţilor din România a crescut brusc. În viziunea lor, orice om, care ar închide ermetic graniţele ţării şi nu ar permite întrarea nici unui străin, este xenofob. Pe polul opus se află acele persoane care sunt de acord cu primirea tuturor imigranţilor fără stabilirea anterioară a unor condiţii. În această categorie întră cam o zecime din populaţie. Majoritatea – 58% dintre cei chestionaţi – întră în „grupul nehotărâţilor”, care ar accepta venirea în Ungaria a imigranţilor în funcţie de naţionalitatea, respectiv etnia refugiatului.
Endre Sik este de părere că fenomenul xenofobiei după o rapidă ascensiune până-n 1995, după 2002 rămâne la un nivel oarecum constant, între 25–33% din populaţie. În ultimii ani, în rândul celor „nehotărâţi” respingerea străinilor – indiferent de provenienţa lor – este mai puternică, cu excepţia maghiarilor din afara Ungariei. Una din constatările interesante ale ultimului sondaj, este că receptivitatea faţă de primirea maghiarilor din afara Ungariei a început să scadă, iar aprecierea ruşilor şi arabilor este cu ceva mai bună ca anterior, dar diferenţele rămân destul de semnificative. Dintre cei „nehotărâţi” 83% ar impiedica primirea arabilor, 76% a ruşilor, iar a maghiarilor din afara Ungariei doar 7%. Fată de media pe ţară, xenofobia este mai puternică în sudul Ungariei, în mediul rural şi în rândul şomerilor.
„Pirezii” fac parte dintr-o categorie aparte. Chiar dacă apar doar în fantezia unor cercetători, în ochiul multora, sunt antipatici. 66 la sută dintre cei „nehotărâţi” ar refuza primirea lor în ţară. Este surprinzător că în rândul cetăţenilor din capitala Ungariei, consideraţi până acum mai toleranţi ca cei din provincie, ponderea celor care resping pe pirezi, depăşeşte media pe ţară. Descoperirea motivelor pentru care un popor imaginar devine antipatic, ar necesita analize speciale. În lipsa acestora, Endre Sik se mulţumeşte cu o explicaţie logică: xenofobia nu este alimentată necondiţionat din cunoştinţe concrete şi reale.
Budapesta, octombrie 2008