Întâlnirea dintre Voronin şi Smirnov a fost contramandată pentru o perioadă nedeterminată. Motivul acestei „ratări” evocat de Chişinău este refuzul Tiraspolului de a stabili locul acestei întâlniri. Ezitarea autorităţilor “transnistrene” a avut un substrat diferit şi a fost inspirată din temerile lui Smirnov de a fi arestat pe teritoriul controlat de facto de RM (printre locurile propuse de Chişinău a figurat Anenii Noi). Totodată, Smirnov a evitat să dea curs propunerii lui Voronin, dat fiind faptul că Chişinăul continuă să insiste asupra ideei reglementării transnistrene în baza legii din 22 iulie 2005 privitor la principiile de bază a statutului juridic special al regiunii transnistrene.
Eşecul legat de această întâlnire poate avea şi alte explicaţii:
• Şevciuk la Moscova. Întrevederea dintre „spicherul legislativului transnistrean”, E. Şevciuk şi G. Karasin, adjunctul Ministrului rus de Externe (din 24 septembrie curent) s-a axat pe reglementarea transnistreană, dezvoltarea comercială şi economică a regiunii, problemele umanitare etc. Or, putem presupune că Smirnov ar fi putut refuza să se întâlnească cu Voronin în semn de protest faţă de jocul Moscovei cu unul din oponenţii politici ai regimului smirnovist (ceea ce denotă că animozotăţile dintre Smirnov şi Şevciuk se intensifică în continuare).
• Moscova şi variabilele sale planuri. În cadrul discuţiilor dintre Însărcinatul cu afaceri speciale al Rusiei, V. Nesteruşkin şi Ministrul Reintegrării al RM, V. Şova (26 septembrie curent), primul a apreciat iniţiativa preşedintelui moldovean de a se întâlni cu Smirnov. Totodată, oficialul rus nu s-a referit la faptul că Tiraspolul a făcut totul pentru a bloca acest demers, ceea ce de fapt denotă complicitatea indirectă a Moscovei (autorităţile ruse nu au dorit nici să preîntâmpine acest eşec, dar nici să medieze dialogul dintre aceste părţi pentru a stabili locul potenţialei întâlniri). Poziţia neutră, la fel ca şi interesul Moscovei pentru tergiversarea acestor negocieri (prin ignoranţa indusă Tiraspolului faţă de Chişinău), sunt în favoarea intereselor ruse. În primul rând Rusia îşi asigură oportunitatea de a vedea care vor fi rezultatele şedinţei Comitetului de colaborare RM-UE din 3 octombrie curent, care cu siguranţă va pune în discuţie contextul actual al negocierilor privind problema transnistreană (transparenţa, eficienţa şi responsabilitatea părţilor negociatoare), dar şi urgenţa revigorării formatului de negocieri „5+2”. Totodată, imperativul întâlnirii Voronin-Smirnov ar putea fi folosit de Moscova pentru a impune Chişinăul să facă concesii privitor la participarea la posturile comune de pacificatori din zona lui Vadul-lui-Vodă, în care după 2001 participă doar contingentele rus şi transnistrean. Tiraspolul compară părăsirea acestui post de către RM cu ieşirea Georgiei din cadrul contingentului unit de menţinere a păcii din Osetia de Sud înainte de evenimentele din agust curent. Astfel, Moscova nu va ezita să folosească această situaţie pentru a reanima mecanismul de menţinere a păcii anterior anului 2001, încercând să restabilească imaginea de pacificator a Rusiei (dacă RM va participa din nou la acest post de pacificatori, atunci aceasta va juca rolul de factor de legitimitare a mecanismului existent de menţinere a păcii din care face parte Rusia). De asemenea, presiunile ruse ar putea avea drept scop obţinerea priorităţii în iniţierea şi realizarea proiectelor de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului (lucru pe care deocamdată Chişinăul îl rezervă UE, ceea ce nemulţumeşte Tiraspolul, pe de o parte, şi Moscova, pe de altă parte, în pofida faptului că principalii finanţatori ale acestor programe vor fi UE şi agenţiile de stat americane).
• Contextul regional şi internaţional „incert”. Decizia de a trena negocierile pe marginea conflictului transnistrean poate fi legat de faptul că Rusia nu este sigură ce va urma după desfăşurarea Misiunii Europene de Monitorizare din Georgia (MEM). Or, Moscova îşi asigură manevre de joc diplomatic în tranzacţiile bilaterale cu UE prin intermediul influenţei sale asupra procesului de negocieri în reglementarea transnistreană. Şedinţa Consiliului European din 15 octombrie curent (unde s-ar putea pune în discuţie inclusiv propunerea României de a elabora un mecanism unic de soluţionare a conflictelor îngheţate), precum şi situaţia din Georgia după 1 octombrie, când se prevede demararea activităţii MEM, ar putea contribui şi la eficientizarea tratativelor dintre Chişinău şi Tiraspol, care depind foarte mult de Moscova. De asemenea, informaţia despre posibila creare a unei noi Coaliţii de gurvernământ în Ucraina din care va face parte şi formaţiunea pro-prezidenţială „Ucraina Noastră-Autoapărarea Noastră” (cu participarea Blocului I. Timoşenko şi celui condus de Litvin) ar putea alcătui o sursă adiţională de îngrijorare pentru Rusia, care încearcă să folosească criza politică din Ucraina, alături de problema transnistreană din RM, pentru a-şi restabili influenţa sa în această zonă („de interes special”). Or, detensionarea situaţiei în cadrul mediului politic ucrainean şi reconcilierea „oranjiştilor” ar putea avea o reflectare directă asupra gradului de participare a Rusiei în reglementarea transnistreană (care ar putea să se amplifice, dar fără de condiţia de a deveni eficientă).