Uneori, analistii si comentatorii politici incearca sa descopere motivatii si intelesuri inteligente, logice si inedite ale anumitor miscari politice. O intreprindere meritorie si, de multe ori, incitanta. Alteori, vai, doar o veritabila si lamentabila pierdere de vreme. Si, asta nu pentru ca scenariile, supozitiile si argumentele presupuse nu ar beneficia de privilegiul inteligentei analistilor ci, pentru ca – ne vine sa credem sau nu, anumite miscari politice sunt pur si simplu – iertati-mi lipsa de delicatete – imbecile. Iar imbecilismul si nonsensul sunt atat de adanci, incat scapa oricarui rationament analitic, bazat pe logica miscarilor de sah suceptibila a sta la baza manevrelor strategice pe scena compromisurilor dezirabile.
Imi este teama ca acelasi lucru s-a intamplat si in cazul mult comentatului “aranjament” (?) dintre PDL si PRM. Ma refer la celebrul, deja, troc care, ne convine sau nu, i-a salvat scaunul lui CV Tudor, la Senat. Daca nu ar fi tragica o asemenea presupusa manevra, ea ar putea fi chiar comica. Iar tragismul situatiei este cu atat mai marcant cu cat analistii au incercat din rasputeri sa ii gaseasca o anumita logica. O singura circumstanta atenuanta as acorda analistilor: naivitatea orgoliului de a descoperi logica prostiei.
In ceea ce ma priveste, in acest caz, nu cred ca exista nici un fel de intelegere ascunsa, perversa, cu proiectie electorala imediata sau pe termen lung, pe relatia PDL-PRM. Cel putin in ceea ce ii priveste pe Democrat-Liberali. Cred ca exista doar niste interese punctuale, strict legate de posibile cardasii parlamentare care, din nefericire pentru alegatori si pentru partidele in cauza, se stabilesc intre anumiti senatori si deputati, (ma intreb daca acestia nu cumva fac parte din grupul celor santajabili…!?), ignorandu-se, astfel, cu desavarsire, interesele propriilor formatiuni politice. In cazul nostru este vorba, evident, de interesele PDL!
Oricat de incredibil ni s-ar parea, asemenea cardasii par sa scape controlului! Atat controlului organizatoric exercitat de partide asupra propriilor parlamentari cat si oricarei coordonari a parlamentarilor, bazata pe strategii gandite de catre liderii politici.
Afirm acest lucru, deoarece nici un argument logic sau strategic nu sta in picioare in ceea ce priveste pozitia PDL in aceasta cardasie imunda cu PRM. Caci, daca PRM a reusit sa il salveze astfel pe Vadim, PDL nu a castigat absolute nimic. Din contra, a pierdut lamentabil la capitolul credibilitate.
Pentru nu stiu ce presedintie pe termen de maximum doua luni – cat mai avem pana la alegeri – a nu stiu caror comisii din Camera sau Senat, PDL a reusit performanta sa isi maculeze prestigiul castigat de-a lungul timpului prin discursul moralizator, anti-comunist si pro-european. Este vreo logica aici? Da. Logica prostiei! Imi este greu sa cred – nu am nici un argument – ca cineva de la varful PDL ar fi putut sacrifica prestigiul unui partid pentru presedintia catorva comisii. Nefrecventabilul CV Tudor a devenit, in mod incredibil, frecventabil de catre democrat – liberali printr-o manevra care l-a pus pe Emil Boc in postura de a inghiti pe nemestecate o broasca raioasa servita ad-hoc de cativa pedelisti patrunsi de vechi sentimente democrate… Intrebarea care ramane este, insa, ce mai cauta domniile lor prin PDL!? Unii analisti ar spune ca, fie si numai faptul ca nu au fost sanctionati exemplar cei care au pus la cale o atare cotcarie, ar putea demonstra ca nu au facut nimic de capul lor. Eu cred ca, mai degraba, conducerea PDL a decis, post factum, ca nu are nevoie de un scandal cu 60 de zile inainte de alegeri. Dupa alegeri…mai vedem…
Nici in ceea ce priveste scenariul referitor la presupusa vocatie prezidentiala a acestui episod nu cred ca analistii s-au apropiat in vreun fel de realitate. Spun asta, gandindu-ma fie si numai la reactia unuia dintre importantii consilieri prezidentiali care a ramas efectiv siderat la aflarea vestii referitoare la afacerea de taina dintre PDL si PRM la Senat, veste care in chiar seara in care televiziunile si analistii se intreceau sa despice firul in patru, era necunoscuta in anturajul presedintelui Basescu.
Cum spuneam, daca nu ar fi tragic ar fi chiar comic. Dar despre iesirea din tragi-comedia politicii romanesti, am sa incerc sa scriu cu proxima ocazie.
Daniel Uncu este secretar executiv al PDL sector 2 Bucuresti, am lucrat in echipa de redactare a Programului de Guvernare si este propus in mod oficial pentru functia de secretar de stat la viitorul Minister al Afacerilor Europene.
N.red. Publicarea acestui articol nu implică în niciun fel sprijinul revistei ACUM pentru Traian Băsescu sau Partidul Democrat-Liberal și nu afectează în niciun fel imparțialitatea revistei în alegeri. Pe parcursul campaniei electorale vom găzdui în acest spațiu articole scrise de reprezentanți ai principalelor partide politice.
In ultimele (aproape) doua decenii si partidele post-decembriste si presa, comisiile, comitetele, aliantele, in fine, tot romanul impartial si-a dat cu parerea in politichia nationala. De aceea suntem martorii (si victimele) unui vacarm mediatic greu de suportat.
Deh… „latina ginta”…