COMUNICAT – INVITAȚIE
O carte care restituie un om – nu un nume, nu o statuie, nu un „monstru sacru” – memorii care salvează părţi dintr-o viaţă, în egală măsură dialoguri extraordinare şi amintiri ce se cereau împărtăşite. „O sută de zile cu Monica Lovinescu”, cartea scriitoarei Doina Jela, portretizează admirabil conştiinţa puternică din rue François Pinton, care a contribuit fundamental la demolarea unui regim de teroare, respectată ca atare de poporul eliberat prin vocea şi lupta sa. Lansarea acestei cărţi document va avea loc luni, 29 septembrie, de la ora 18, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall Cluj.
„Nu era deloc greu s-o iubeşti pe Monica Lovinescu. Era înţeleaptă, fără să se pretindă astfel, generoasă fără să aibă despre sine certitudinea că este, atentă la celălalt, deşi părea invazivă şi dominatoare, delicată deşi intransigentă, umană deşi părea dură, plină de umor, deşi nu râdea foarte des (…)
Alţii ar spune că era greu s-o iubeşti, fiindcă era egoistă. Era. Dar nu mai mult decât cei mai mulţi dintre noi, care nu compensează egoismul lor printr-o miime din jertfa şi generozitatea dovedite de ea şi de Virgil Ierunca, de-a lungul unei întregi vieţi, puse între paranteze”, notează Doina Jela în argumentul cărţii sale. În cele 240 de pagini de care nu-ţi vine să te îndepărtezi se amestecă mărturii sfâşietoare, lacrimi abia reţinute, dialoguri consistente, doze mari de prietenie, dragoste şi devotament, cronica unui sfârşit şi liniştea pustiitoare de după. Cartea înfruntă uitarea, o apropie pe Monica Lovinescu de cei care au cunoscut-o mai puţin şi confirmă neechivoc că „unde dragoste nu e, nimic nu e!”.
„Omul lui Dumnezeu” (cum uneori i se adresa Monica Lovinescu autoarei) a făcut un act providenţial pentru memoria postumă a fiicei marelui cărturar român. În urmă rămâne mărturia că „nu se glumea cu cultura în casa lui Lovinescu”, însemnări prețioase de jurnal şi mândria de-ai fi fost conaţionali şi contemporani.
Alături de Doina Jela se va afla la Cluj pentru lansarea volumului „O sută de zile cu Monica Lovinescu” şi Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.
Prefigurari
pag. 144 – 145
Doina Jela: Intorcandu-ne la calitatea Frantei ca tara de exil, ca o a doua patrie, nu neaparat pentru oamenii astia care vin din Africa din cauza saraciei, ci pentru intelectualii din Est. Care a fost cea mai mare calitate a Frantei ca tara de exil?
Monica Lovinescu: Ti-am spus ca dupa revolutia maghiara au venit ungurii. Si Franta e singura tara care n-a pus o limita la aceasta imigratie, care a fost masiva. Dar in acelasi timp si singura tara care nu a luat nici o masura ca sa-i primeasca. Adica nici o masura de tipul celor care se iau acuma pentru niste oameni care n-au facut nimic pentru Franta. Acum imigrantul care vine cere casa, masa, sunt dejunurile populare organizate pentru cei care n-au ce manca, ceea ce e un principiu foarte frumos. Dar nu cred ca un continent poate sustine pe altul. Adica sa-l ia pe gratis. Nu cred ca e posibil. Cred ca ramanem cu frazele frumoase. Si cu riscul lor. Riscul de a-i face pe ceilalti sa creada ca se poate trai in viata numai pentru placeri.
Doina Jela: Crezi chiar ca se poate ajunge nu la ce se preconizeaza, anume o ridicare a Africii, ci la o cadere a Europei?
Monica Lovinescu: Europa e in plina cadere, si toate principiile care au facut Europa sunt incalcate. Nu in fraze, ci in fapte.
Luni, 29 septembrie, ora 18, libraria Carturesti Cluj, Iulius Mall
Remarcabile sunt eforturile de restituire a unei istorii pusa intre paranteze de catre regimul comunist in mod deliberat si dusmanos.
Acest graunte de istorie din cartea neamului (in sensul strict temporal) are dimensiuni de masiv muntos cu cai nestiute. In fapt, aceste pagini ale trecutului romanesc recent vor putea fi corect analizate de viitoarele generatii de istorici, oameni care nu vor putea fi acuzati de partizanate politice.