Unul din bancurile cu Bulă care au circulat în vechiul regim suna cam aşa.
La o oră de dirigenţie profa îi invită pe copii să povestească despre lipsurile de pe-acasă… Trec peste primii doi elevi care s-au ridicat să răspundă, să zicem Florica şi Gigel, în timp ce Bulă, nerăbdător ca de obicei, tot împungea aerul cu două degete ridicate. „Ei hai, Bulă, se îndură în cele din urmă diriga, spune şi tu. Vouă ce vă lipseşte din casă?” Bulă se ridică fericit şi spune: „Nouă, tovarăşa, nu ne lipseşte nimic din casă!” Răspuns care, pe bună dreptate, într-o vreme marcată de atâtea lipsuri, stârneşte nedumerirea dirigăi: „Cum aşa, Bulă?” „Păi să vedeţi, zice Bulă, aseară vine soră-mea acasă şi zice: Am rămas borţoasă. La care tata îşi lasă fruntea în palmă şi zice: Numai asta ne mai lipsea!”
Acest banc mi-a venit în minte când am aflat de Protocolul pentru asistenţă medicală şi spirituală între Patriarhie şi Ministerul Sănătăţii, anunţat acum vreo două luni, cu îndreptăţit optimism, de cei doi întâi-stătători ai celor două entităţi statale (nu-i aşa?), patriarhul Daniel şi ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu.
Iată un fragment din declaraţia patriarhului Daniel: „Acest protocol e urmarea firească a practicii şi tradiţiei bimilenare a Bisericii. Implicarea Bisericii în asistenţa socială şi spirituală este o necesitate practică. Sperăm că astăzi colaborarea Bisericii cu statul înseamnă forţe unite pentru o eficienţă mai mare. Arată responsabilitatea noastră comună. Este o bază comună pentru programe social-medicale şi spiritual-pastorale.”
De unde se poate vedea, în subsidiar, că Biserica română este mai mult decât protocronă (pe linia — cum altfel? — încurajată de defunctul regim naţional-comunist şi, iată, persistentă) de vreme ce îşi atribuie o existenţă de două milenii, începând cu biserica… să-i spunem daco-romană?
Cum-necum, putem deci spera că vor fi implementate „programe social-medicale şi spiritual-pastorale” comune.
Carduri de pelerinaj
În ce vor consta programele? Nu putem face decât presupuneri… Preoţii vor colinda, probabil, de Bobotează şi cu ocazia altor sărbători, spitalele, vor stropi cu apă sfinţită în dreapta şi-n stânga şi, cum observa un prieten de-al meu, vor întinde, spre a fi sărutată, crucea, pe care bolnavii vor depune rând pe rând sărutul lor creştinesc şi, împreună el, germenii patogeni specifici bolii fiecăruia.
S-ar putea de asemenea — îmi imaginez — ca preoţii să se ofere să intermedieze relaţiile dintre pacient şi doctor în sensul de a-l convinge pe acesta din urmă, în numele moralei creştin-ortodoxe, nu să renunţe la şpagă dar măcar să-şi coboare pretenţiile… Asta, de nu cumva vor ajunge la concluzia că, puterile lor tămăduitoare dovedindu-se comparabile, ar fi mai echitabil să-şi împartă „câştigul” între ei. Că tot au preoţii, în majoritatea lor zdrobitoare, o îndelungată practică în a oferi „servicii duhovniceşti” contra cost (şi fără să taie chitanţă)…
Dar principalul „program” va consta, n-am nicio îndoială, în pelerinaje la moaştele vindecătoare ale sfintei Parascheva, precum şi la ale altor sfinţi cu virtuţi curative atestate. Ceea ce, cu perpetua criză de medicamente din România, s-ar putea dovedi extraordinar de convenabil. Care ar putea fi, în acest caz, contribuţia Ministerului Sănătăţii? Păi M.S. ar putea emite carduri C.N.A.S. de pelerinaj, care să acopere, pentru pacienţii (credincioşi), cheltuielile de transport, cazare şi o masă caldă pe durata aşteptării la coadă. Eventual, M.S. ar putea să asigure de asemenea primul ajutor pacienţilor leşinaţi înainte ca aceştia să beneficieze de lucrarea tămăduitoare a moaştelor.
Imi pare rau, dar se vede ca autorul nu prea a inteles ce legatura poate fi intre Biserica (cu toate institutiile patronate de ea) si domeniul sanatatii. In Occident este o treba curenta ca Bisericile (catolica si protestanta) prin anumite institutii patronate de acestea (Caritas, Diakonie, etc, cu spitalele, azilurile, caminele, s.am.d.depinzind de ele) sa contribuie cit se poate de concret la asistenta medicala sub toate aspectele ei (pina si la „Hospizen” unde se practica tratamente paleative, dar se acorda si asistenta psihologica bolnavilor si batrinilor care isi asteapta moartea). Biserica Ortodoxa nu a avut pina acum aceasta traditie si nici experienta – cu atit mai mult in ultimii 45 de ani la noi (sau 75 de ani in tarile fostei URSS) cind regimul comunist interzicea orice activitate a Bisericii (ca institutie) in afara zidurilor sale. Abia in timpul perestroicii M.Gorbaciov a lansat ideea angrenarii Bisericii Ortodoxe (in fostul URSS)la activitati umanitare, asistenta medicala, sociala, etc. In istoria Tarilor Romane se cnosc exemple de „asezaminte spitalicesti” acestea insa existind pe plan local, la initiativa cite unui domnitor, sau mare boier, nefiind ceva institutionalizat la nivelul intregii tari. Asadar ajutorul Bisericii nu este asadar numai in rugaciuni si apa sfintita (acestea avind si ele rolul lor, pe care probabil multi nu-l inteleg) ci si in opere de caritate, asistenta medicala, sociala s.a., o experienta care, speram, de acum inainte sa se incetateneasca si in Romania.
Desi sunt ateu, sunt 100% de acord cu domnul Timoschenko.
Biserica trebuie incurajata sa faca ceea ce nu a binevoit sa faca pana acum: sa renunte la politica, la condamnari inutile, la acumulat averi si sa inceapa sa faca si opere de caritate. In Romania sunt atatia batrani neglijati, atatia copii fara capatai, s-au pierdut atat de multi „aurolaci”, care au fost tratati ca niste gunoaie, fara ca biserica sa intervina! Aici ar trebui sa functioneze biserica.
Daca intra preotii in spitale si incurajeaza pacientii credinciosi, cu atat mai bine pentru cei care cred. Efectul placebo este extrem de important; credinta in vindecare este si mai eficienta! Iar cei care nu cred in legende, ca mine si multi, multi altii, pot juca o partida de table cu „parintele”. Sau pot refuza.
Si mai sper ceva: ca vazand atata mizerie umana adevarata, preotii vor mai renunta sa se mai ocupe de lucruri pe care nu le inteleg, dar le condamna.
Deci, domnule Constantinescu, deşi constataţi că Biserica Ortodoxă (română) n-a intervenit atâta amar de ani să-i ajute pe bătrânii nevoiaşi şi pe copiii fără căpătâi, deşi constataţi de asemenea că BOR a refuzat să vadă până acum mizeria umană adevărată şi că de obicei condamnă ceea ce nu înţelege, totuşi vă puneţi speranţe într-un simplu protocol semnat de patriarh cu ministrul sănătăţii.
Ce să spun, domnule Constantinescu, sunteţi mult prea optimist. Pe pariu că nu se va schimba nimic.
De altfel, însăşi conduita (doctrina) bisericii ortodoxe este orientată — în mod declarat — spre „îndumnezeire” (o noţiune pe cât de vagă pe atât de nelucrativă şi degrevată de orice responsabilitate), nu spre întrajutorarea credinciosului/semenului. Biserica ortodoxă îşi face chiar un titlu de glorie din faptul că stă cu ochii aţintiţi către cer. Unde nu mi-e deloc clar ce vede.
Cum vă explicaţi că există în ultimii ani, acum că „s-a dat liber” la credinţă, un aflux atât de mare la seminarii şi la facultăţile de teologie? Credeţi că toţi acei candidaţi la preoţie sunt mânaţi de credinţă? Nu, domnule Constantinescu, sunt ahtiaţi de bani.
Înainte să declare că se apleacă spre om şi spre nevoile lui, aş vrea să văd că un singur preot că „taie” chitanţă pentru serviciile religioase pe care le prestează, aşa cum au obligaţia s-o facă. Şi apoi mai vorbim. Duceţi-vă într-o sâmbătă la principalul cimitir din Constanţa şi veţi vedea aleea centrală înţesată cu preoţi însoţiţi de diaconi care stau pe margine şi aşteaptă să fie „angajaţi” pentru parastase. Contra cost, desigur. Şi bineînţeles, „la negru”. Îmi vine în minte o comparaţie, dar mă abţin s-o fac.
Cu aceste metehne, îl vedeţi dumneavoastră pe preotul ortodox român prestând servicii (duhovniceşti) neremunerate în urma unui protocol? Nu de un protocol are nevoie credinciosul ortodox ci de o însănătoşire a mentalităţii preoţimii ortodoxe. Ceea ce mă îndoiesc că se va întâmpla vreodată.
Domnule Tumanian, eu nu cred ca toti preotii sunt rai sau iresponsabil. Am cunoscut si preoti corecti totusi.
Corecti in felul lor, desi nu cum inteleg eu a fi corect.
Socrate spunea ca numarul oamenilor foarte rai este extrem de mic, deoarece pentru a fi foarte rau trebuie sa intelegi ce inseamna a fi bun si sa faci pe dos, si exista numai putini oameni inteligenti in lume.
Lasand sofismul la o parte, da, eu sper ca pana si clerul se va moderniza, ca daca nu o face isi risca propria lui existenta.