Robuste porţi sunt gata să se-aplece.
Eu şi coşciugul mamei. Lungi tăceri.
Ochi înseraţi. Aşa curând să pieri ?
Rostesc în gând. Nu-s lacrimi să mă-nece.
Cui să mă plâng ? Noi n-am avut averi.
Abur firav din lumânare trece.
Doar eu. Sărutul ultim trist şi rece.
Un gol în piept. Ai încetat să speri
Când boala-n trup s-a răscolit flămândă.
Încă puţin. Să te mai văd. Popas.
Singuri şi muţi. Afară-s corbi la pândă.
Din cât a fost, a mai rămas un ceas.
În strane îngeri mi-au trimis osândă
Să-ţi port icoana-n trup de bun rămas.
11 august 2007
stimate adrian munteanu
chiar daca va cunosc o parte din sonete – tot ma simt obligata, ca proaspata cititoare a acestui ziar virtual sa iti las un semn, draga prietene, sa te admir pentru stil, perseverenta si curatenie morala – cel putin din opera ta toate acestea mi se oglindesc in sentimentul pe care il am dupa ce ma apropii de un sonet……
ramii cu bine si sper sa te pot reauzi si reciti curind
anni-lorei si mara evident de pe drumuri europene
stimate adrian munteanu
chiar daca va cunosc o parte din sonete – tot ma simt obligata, ca proaspata cititoare a acestui ziar virtual sa iti las un semn, draga prietene, sa te admir pentru stil, perseverenta si curatenie morala – cel putin din opera ta toate acestea mi se oglindesc in sentimentul pe care il am dupa ce ma apropii de un sonet……
ramii cu bine si sper sa te pot reauzi si reciti curind
anni-lorei si mara evident de pe drumuri europene