de-acum sufǎr mai încet
am ales cǎrarea fǎrǎ de rǎni mǎ va duce la marginea oraşului
acolo inima mea seamǎnǎ a câmpie
strǎzile se paveazǎ de sus dinspre cer oamenii nu se numesc oameni
nimeni nu plânge eu aştept tǎlpile noi legea tribului de margine
am plecat spre stǎpânul cel nou
voi învǎţa un alt schelǎncǎit mai sǎlbatic decât cel de la bloc
am sǎ dorm cu câini liberi voi vâna cu leii de circ
nu departe de-aici mǎ va înghiţi pǎmântul
de zece ori îmi voi tǎia capul pânǎ când am sǎ scǎp de disperare
las insomnia într-o plasǎ
sǎ-i citeascǎ-n vecernii o sutǎ de popi
de mâine voi chema un soare nerod, glastre cu multǎ secarǎ
voi scoate de azi s-arunc peste casǎ un ultim canine
las prin hǎţişuri tuberculi cu mine şi ultimul pas va fi ca prinos
nu mǎ voi recunoaşte în atâta rostogolire
printre frunze de mentǎ voi iubi fǎrǎ poftǎ de carne
cu vârful de coasǎ zgâriind în timpane vei auzi
cum sufǎr tot mai rece în târziul ajuns la cel mai târziu…
sunt fiarǎ, ştii bine cǎ sunt… pânǎ-n ultimul os…