Este o realitate cât se poate de crudă: Salariile pentru învăţători sunt statistic vorbind printre cele mai reduse în RM. Profesorii sunt cel mai prost remuneraţi, după agricultori. Salariile reprezintă între 30-60% din volumul alocaţiilor pentru educaţie, pe plan naţional. Totodată, aceste alocaţii pentru educaţie reprezintă în majoritatea cazurilor cea mai mare parte a bugetelor locale. Deoarece bugetele locale sunt elaborate pe baza normativelor de costuri estimate per capita, școlile mai mari, în care sunt înmatriculaţi mai mulţi elevi pot obţine mai multe resurse de la bugetul public central și resurse suplimentare pentru administrarea școlilor lor, încurajându-și totodată și propriii angajaţi, întrucât și nivelul salarial depinde de numărul de clase existente în aceste școli. Salariile sunt calculate în funcţie de mai multe criterii, inclusiv cele legate de experienţa pedagogică.
În fapt, creșterea cheltuielilor pentru un copil este direct proporţională cu incapacitatea instituţiei educaţionale de a dispune de resurse financiare pentru achiziţii de materiale didactice și întreţinerea curentă a școlii.
Achitarea salariilor pentru profesori este considerată sarcina de bază a școlii, în detrimentul alocării de resurse pentru necesităţile de menţinere a calităţii programului educaţional. Școlile mici devin astfel mai ineficiente faţă de școlile mari, care reușesc cu bani mai puţin alocaţi pe cap de elev să realizeze mai multe rezultate. Școlile ineficiente absorb din ce în ce mai mulţi bani.
În plus, o analiză succintă a bugetelor școlare reflectă faptul că cheltuielile pentru personalul non-pedagogic reprezintă o cotă de cheltuieli disproporţionat de mare în costurile totale pentru salarii. Deși nu există reţete magice, indicatorul statistic folosit de OECD în mediu pe statele UE reprezintă circa 27% costuri legate de salarizarea personalului non-pedagogic, în timp ce în RM aceste costuri se ridică la 37%.
Cum se explică acest lucru?
Directorii de școală răspund că această diferenţă prin volumul de lucru suplimentar pe care-l are de făcut personalul adiţional, datorită stării mai proaste a edificiilor școlilor respective, deteriorării facilităţilor legate de instituţiile sanitare și de curăţenie.
Cheltuielile pentru încălzire sunt exagerate datorită proastei structuri a încăperilor, stării necoreponzătoare a ferestrelor, pierderilor de energie generate de existenţa unor sisteme depășite de încălzire, spaţiilor foarte mari nefolosite. Iar dacă la toate aceste a adăugăm şi un management inadecvat al sistemelor de iluminare și încălzire, tacâmul este complet.
Învăţământul între colaps şi nevoia de reformă
Învăţământul din RM a cunoscut o serie de reforme, care, însă, iniţial au vizat trecerea de la sistemul educaţional sovietic din timpul URSS la un sistem pluralist de educaţie modernă.
Aceste reforme nu au mai fost însă corelate cu schimbările necesare pentru menţinerea și dezvoltarea infrastructurii de școli.
În plus, în continuare este ignorat factorul demografic și declinul de natalitate, care vulnerabilizează școlile mici în Republica Moldova.
Tinerii educatori sunt descurajaţi de condiţiile proaste de muncă și de salariile derizorii; din acest motiv, numeroase instituţii funcţionează sub orice standarde de performanţă, ori pur și simplu, sunt pe punctul de a-și înceta existenţa.Procesul de închidere și lichidare a grădiniţelor din RM de la mijlocul anilor 90 a provocat scăderea drastică a numărului de copii înscriși pentru educaţia pre-școlară.
Moşteniri
De la URSS, RM a moștenit un indicator relativ înalt de alfabetizare totală a populaţiei. Însă RM parcurge o tranziţie deosebit de dificilă. Inegalităţile sociale apărute de-a lungul acesteia sale au redus accesul la serviciile de educaţie.
Consecinţe? reducerea frecvenţei școlară și chiar a înscrierii la toate nivelele de educaţie publică: primară și secundară.
Tranziţia politică și economică a RM (de la statul poliţienesc spre statul democraţiei participative și de la economia hipercentralizată spre economia funcţională de piaţă) a condus pe alocuri şi la unele schimbări structurale în sistemul educaţiei publice, asigurate și garantate de stat. Astfel, a fost separată educaţia gimnazială și liceală de școlile primare, au apărut școli vocaţionale polivalente, cu mai multe nivele și grade de educaţie, obligatorii și non-obligatorii. Dar acest fapt, nu a diminuat inegalităţile legate de accesul la studii, ci din contra, le-a agravat.
În prezent, RM, se găsește la o răscruce de drumuri. Actualul sistem de educaţie încă nu este ajustat la tendinţele demografice, care au avut loc în ultimul deceniu, iar costurile de administrare al acestui sistem de educaţie public sunt mult prea mari și nefocalizate.
De regulă, aceste costuri nejustificate absorb o cantitate mult prea mare de resurse, care nu se justifică prin calitatea serviciilor furnizate la nivel local. Costurile suplimentare pe care statul le direcţionează în prezent către sistemul educaţiei publice vor crește mai departe, fără a influenţa pozitiv situaţia generală a beneficiarilor, contribuind însă la colapsarea sistemului existent, care are nevoie de o reformă corespunzătoare. Resursele alocate pentru funcţionarea acestui sistem nu ajută la crearea unor schimbări sistematice în interiorul lui.