„A fi antisemit, înseamnă a fi anticreştin”
Benedict XVI
Pentru prima oară invitat în Franţa de Nicolas Sarkozy, papa Benedict XVI s-a bucurat de o primire protocolară excepţională, atât în calitate de şef de Stat al Vaticanului, cât şi a celei de şef suprem al Biserici catolice, religie oficială în hexagon, amintind că Franţa laică, în căutare de identitate, n-a renunţat la rădăcinile ei creştine.
Relaţia dintre Stat şi religie, propusă de Nicolas Sarkozy şi definită „laicism pozitiv”, suscită însă reacţii de nemulţumire din partea laicilor, reproşându-i-se intruziunea permanentă a religiei în parametrii politici.
Agresivitatea fundamentalistă
Contrar acestor reproşuri, mai puţin conştiente faţă de contextul internaţional actual, unde fundamentalismele religioase agresive iau proporţii îngrijorătoare, Benedict XVI a împărtăşit, fără echivoc, intenţiile moderatoare ale preşedintelui francez : „În acest moment istoric, unde culturile se încrucişează, noi reflecţii asupra veritabilului sens al laicităţii se impune ca o necesitate de prim ordin.”
Sfântul Scaun găseşte „fundamental” faptul de a se insista asupra distincţiei între politic şi religios, pentru a „garanta atât libertatea religioasă a cetăţenilor, cât şi a responsabilitatea Statului faţă de ei ”, subliniind „funcţia de neînlocuit a religiei în privinţa formării conştiinţelor şi a contribuţiei ei la un consens etic fundamental în societate”.
Declaraţiile lui Benedict XVI vin ca un răspuns la tezelor dezvoltate de Nicolas Sarkozy, cu prilejul deplasării sale la Vatican în dcembrie 2007, când acesta a tentat să producă o evoluţie în severa laicitate „à la française” autoare a unei scindări profunde între religie şi Stat.
„Noi asumăm originile noastre creştine – a afirmat preşedintele francez în prezenţa suveranului pontif – şi ar fi o eroare să ne privăm de aceasta, o greşeală contra culturii şi contra gândirii…”
De altfel, Nicolas Sarkozy, vorbeşte mai puţin despre notabilii islamului care, mai degrabă, l-au dezamăgit, concentrându-şi atenţia asupra creştinismului mult mai disponibil negocierilor şi poziţionându-se contra „laicismului militant” fanatic care-ar dori exterminarea credincioşilor…
Exigenţele laicilor
De fapt, exigenţele laicilor se sprijină pe legea din 1905, unde era stipulată separarea Bisericii de Stat şi care are o valoare fondatoare, constituind, după ei, unul din principiile esenţiale ale Republicii: „Sarkozy nu jură decât pe rădăcinile creştine ale Franţei, spun ei ironic, devenind noul profet al unei republici de credincioşi.”
Anchetând asupra convingerilor politico – religioase şi a partidului catolic de care este înconjurat preşedintele, dar şi de legăturile cu comunitatea evreiască şi musulmană, apărătorii laicităţii sunt preocupaţi de viitorul politic al naţiunii, decretată laică prin legea mai sus amintită.
În schimb, cei din partidul majorităţii prezidenţiale susţin, cu convingere, că preşedintele Republicii îşi exercită rolul exprimându-şi dorinţa ca ansamblul curentelor de gândire, religios şi filozofic, să coabiteze împreună într-un sistem de toleranţă.
Este tocmai pentru a evita apariţia unor fanatisme religioase sau laiciste, destructurante ale societăţii, că N.Sarkozy tentează crearea unei înţelegeri între Stat şi forurile religioase, combătând energic monopolul religioşilor asupra populaţiei sau interdicţia liber cugetării, cum s-a ajuns de atâtea ori în istoria omenirii.
Ceea ce-l interesează pe N.Sarkozy, este elanul care ridică munţii. Este Dumnezeu ca motor al acţiunii, este forţa mobilizatoare a cuvântului, precum în religie Verbul.
El pledează pentru o laicitate deschisă şi pozitivă, unde religiile sunt un „atu”, credinţa un produs de legătură socială, clerul un ponderator, imamul un liniştitor al cartierelor sensibile.
Ne găsim astăzi la o răscruce de drumuri unde se impun, de urgenţă, măsuri de stopare a deculturalizării şi defrancizării provenite dintr-o şcoală amnezică şi dintr-un multiculturalism lipsit de moderaţie.
Înainte de finele secolului, Franţa riscă să devină un Stat adiţionând comunităţi ermetice, dezunite şi ostile care îşi amplifică exigenţele în detrimentul unităţii naţionale.
Pentru moment şi din fericire, un creştin, catolic sau de altă obedienţă, spre deosebire de un musulman, îşi poate schimba religia fără nici un risc. Diferenţă colosala pe care n-o putem ignora.
De altfel, sunt ţări (regiuni) unde libera alegere a unei credinţe este total inexistentă, gândirea unică impusă imperativ, uneori cu argumente pseudo-ştiinţifice, dificil accesibile neiniţiaţilor.
Biserica şi antisemitismul
Înaintea vizitei sale la „Collège des Benardins” din Paris – spaţiu de cercetări şi dezbateri, ale Bisericii, în jurul chestiunii centrale a omului şi a viitorului său – Benedict XVI a avut o întrevedere cu reprezentanţii comunităţii ebraice din Franţa, ţinând să amintească indisolubila implicare a acestei comunităţi în istoria Franţei şi a culturii ei : „Nu pot omite, într-o ocazie ca aceasta, să menţionez rolul eminent jucat de evreii din Franţa în edificarea întregii naţiuni şi nici prestigioasa lor contribuţie la patrimoniul spiritual francez.”
Astăzi, când reîncolţesc tendinţele antisemite, alimentate de problema palestiniană, declaraţia înaltului prelat apare ca un avertisment întru evitarea ororilor trecutului şi a intoleranţei creştineşti, victimă a manipulărilor de tot genul.
Modernitatea clericală
Cei care îl descriu pe Benedict XVI ca un papă conservator, pot fi invitaţi pe
O astfel de comunicare activă, ilustrează încă odată că Biserica catolică, vrând nevrând, a luat cotitura Net-ului deja din 2002, când Jean-Paul II vedea în ea o nouă posibilitate de evanghelizare.
Mulţimile de la Notre-Dame sau de la Esplanada invalizilor, peste 250.000 de persoane venite din toată Franţa, unii chiar de la New York – „Am venit să-l vedem pe papa, lăsaţi-ne să ne apropiem de el…” – dovedeşte ataşamentul popular de care se bucură Saint Pierre, în pofida opoziţiei sale faţă de avort sau de utilizare a contraceptivelor.
Din respect pentru adevar trebuie sa mai adaug ca de-a lungul a doua milenii s-au ars pe rug de catre crestini „sodomiti si eretici” cu duiumul.
Pentru acuratete, adaug ca in era moderna, in plin secol al douazecilea, o femeie si familia ei care au facut o organizatie ateista au fost ucisi si furati de unii care se autointitulau crestini. Numele organizatoarei acestei asociatii a fost Madalyn Murray O’Hair.
Conducerea organizatiei a fost decapitata, femilia ei fiind ucisa. Dupa cum vedeti mai jos, oasele lor au fost gasite dupa 2 ani: Cititi va rog mai jos.
March 15, 2001 that bones dug up from a ranch in January are those of Madalyn Murray O’Hair, 76, and her son Jon Garth Murray, 40, and Robin Murray O’Hair, 30, her granddaughter.
Nu exista nici un caz cunoscut in care cei care fac apel la ratiune sa fi ucis crestini, si va rog sa luati cunostinta de acest lucru.
D-le Constantinescu,
Dacă insistaţi politicos pe lângă Preşedintele Sarkozy, riscaţi să fiţi invitaţi la Elysée pentru o discuţie contradictorie referitoare la laicismul tinereţii d-vs şi cel de astăzi, scutindu-mă pe mine de a vă cita presa franceză. Păreţi a mă căuta cu lumânarea, ceea ce devine obositor, dacă nu agasant.
Agnostic sau ateu, e dreptul dvs., cel mai legitim de a fi, lucrul care nu mă priveşte câtuşi de puţin. Încercaţi totuşi să vă edulcoraţi unele expresii, cum ar fi „gogomănia”, care pot fi socotite ofensatoare venind de la dvs., o persoană bine crescută…
Dacă revista Acum nu-mi mai acordă creditul autenticităţii citatelor, nu-mi rămâne decât să „mă demisionez” şi să trag concluziile de rigoare.
Iar dacă dvs., aveţi nevoie de informaţii suplimentare, privind spusele sau nespusele preşedintelui Franţei sau ale papei Benedict XVI, n-aveţi decât să consultaţi presa europeană, exonerându-mă pe mine de aceste exigenţe lipsite de sens. Burta mea – expresia vă aparţine – n-are probabil capacitatea burţii dvs,. ca să secreteze neexactităţile pe cere mi le reproşaţi cu obişnuitul aer savant populer.
Sunt dezolat, dar timpul pe care mi-l solicitaţi, nu-mi este disponibil şi, chiar dacă mi-ar fi, i-aş găsi o altă utilizare decât a polemicilor sterile.
„„A fi antisemit, înseamnă a fi anticreştin”
Benedict XVI”
Ce surpriza! Pana cum, pe timpul celor doua milenii (aproape) care au trecut de la constituirea (in trepte) a crestinismului, nu a existat nici un dubiu in ochii papilor si a credinciosilor catolici, dupa care poporul evreu era si este vinovat de uciderea lui Cristos. Ortodoxismul inca nu a facut acest pas.
Acesta este un prim caz in care papalitatea se dezice de o traditie scrisa bimilenara! Al doilea caz inca nu a atins Vaticanul, dar este in curs in America: biserica dupa biserica au terminat cu condamnarea homosexualilor! Din senin, asa, ca si cand nici usturoi nu au mancat si nici gura nu le miroase.
Va pot da zeci si zeci de citate biblice care arata ambele prejudecati prezente in Biblie!
Mai departe:
„…poziţionându-se contra „laicismului militant” fanatic care-ar dori exterminarea credincioşilor… ”
Puteti sa-mi aratati domnule Stephane Ionesco, unde s-a exprimat domnul Sarkozi in halul acesta? Datoria ziaristului este sa nu adauge de la el din burta nimic; dvs ati renuntat la aceasta regula! Vreau sa vad de unde vin aceste „fleurs de papier” la care nu v-ati hotarat inca sa renuntati.
Repet gogomania:
„şi poziţionându-se contra „laicismului militant” fanatic care-ar dori exterminarea credincioşilor…”
Va rog insistent sa spuneti de unde ati citat aici? Ca dl Sarkozy nu face asemenea greseli! Din Burta? Exista in lumea reala mai degraba inversul acestei „constatari” a dvs!
Domnule Ionesco, in locul verbozitatii (traditionale?) a raspunsului dvs as fi avut nevoie de un singur citat corect, cu mentionarea unei surse. Deci un car de vorbe nu inseamna nicidecum un raspuns. Puteati sa-mi indicati o sursa detectabila unde sa vad acea fraza de care ma indoiesc. Nu de alta, dar daca domnul presedinte Sarkozy ar fi spus asa ceva, ar fi fost un scandal international care vad ca nu s-a declansat (inca?).
Nota: am cautat toate sursele franceze si in limba engleza si nu am dat de acel citat intermediar (care daca ar fi existat ar fi creat, repet, un scandal). Faptul ca nu sunteti in stare sa-l dati imi spune ca nu exista.
Stiti domnule Ionesco, la Lourdes exista un muzeu plin de carjele „bolnavilor care s-au vindecat prin miracol”. Si exista un paznic al carjelor care spune pe soptite vizitatorilor uimiti: „nu-i asa domnilor, ca un singur picior de lemn ar fi fost mai sugestiv decat toate aceste carje”? Cel putin acest lucru a fost descris cu haz de un scriitor francez.
Asa si cu vorbaria dvs: in loc de atatea vorbe, un singur citat cu sursa cu tot ar fi fost cu mult mai sugestiv. Insa nu am vazut inca asa ceva. Va asigur din nou ca o asemenea informatie incorecta l-ar fi pus pe frigare chiar si pe domnul Sarcozy, in fata presei franceze si mai ales…internationale.
D-le Constantinescu,
Nu sunteţi cel mai bine plasat evocându-mi verbiajul, dvs., care nu faceţi decât să transcrieţi pagini tufoase din publicaţiile ştiinţifice sau din manualele şcolare, la îndemâna oricui, de la o catedră imaginară, în rolul amuzant a profesorului atotştiutor, care din când în când îşi subliniază secvenţele autobiografice ale unei „glorii” apuse…
În privinţa citatelor din Biblie – şi-acolo presupunându-vă tot „super competent” – vă îndoiţi de încercările Papei şi ale preşedintelui Sarkozy, ci nu Sarcozi, de a pune capăt confuziilor istorice care n-au permis reconcilierea celor două religii, de sorginte comună, iudaismul şi creştinismul.
Aţi prefera, probabil, continuarea unui „gâlcevi” , depăşite de imperativele actualităţii, pentru a încuraja adversarii civilizaţiei, nu? Frumos, d-le Anton Constantinescu !
Şi, ca să vă satisfac totuşi curiozitatea maliţioasă, privind citatele din articolul meu, n-aveţi decât să căutaţi pe net discursurile celor doi şefi de Stat, unde se pot găsi detalii mult mai surprinzătoare mentalităţii dvs., stagnate acum nu ştiu câţi zeci de ani în urmă.
Ps. Este ultima replică pe care-o dau insistenţelor dvs., aberante, în termeni politicoşi.
Domnule Ionescu,
ceea ce scrieti dv nu are nevoie de comentarii inepte. Eu am inteles foarte bine ca domnul Sarkozy este un om al pacii si incearca sa aplaneze asa cum poate conflictele acolo unde iau nastere. Ati neglijat insa vizita dela Lourdes, unde numarul pelerinilor l-a impresionat de Papa. Domnul care ironizeaza cu cirjele poate ca duce lipsa de ele. Chiar daca este ateu se poate gasi si pentru el o pereche. Pentru Dumnezeu toti suntem o apa si un pamant.
Domnule Ionesco, eu am incercat sa limitez discutia noastra strict la subiectul ei. Nu este obiceiul meu sa adaug ca dvs cand nu stiti ce sa raspundeti amanunte pe care sa le adaptez cum faceti dvs, despre viata celui cu care discut, despre ce scrie in alta parte, etc, sau despre cum isi face meseria, ca astea nu au legatura cu subiectul.
Deci: dumneavoastra ati dat un citat pe care eu il consider o mare gogomanie,. Ceea ce va cer eu este sa dati un link pe internet ca sa vada si altii acest citat, sau macar un fragment unde in presa internationala este comentat acest citat exploziv, pe care un om de stat nu l-ar fi dat.
Am cautat in amanunte in trei limbi europene acum: franceza, engleza, germana si nu l-am gasit. Toti s-au ocupat in mod extensiv de ce s-a spus atunci.
Repet intrebatea, ca sa fiu sigur ca o intelegeti bine: unde ati vazut acest citat? Raspunsurile generalizatoare nu va scot din dandana. Ajutorul altora nu face decat sa accentueze faptul ca nu aveti acel citat.
Astept un raspuns valid. Daca ar fi spus asa ceva dl Sarkozy, ar fi fost imflamator; dar ciudat, nimeni nu a reactionat, desi jurnalistii mor de curiozitate cand se intampla o asemenea gafa.
Or dvs pretindeti ca a spus. Discursurile nu sunt secrete; mu vrea sa ma trimiteti (ce gentil, pe banii dvs?) iar la presedinte sa-l intreb. Internetul e destul de bun pentru a afla ce a spus azi un presedinte sau altul.
Nu trebuie sa cautam sau sa dorim cirje pentru nimeni. Mai ales pentru cei necredinciosi. I-a batut Dumnezeu destul, dindu-le necredinta.
Este de subliniat o noua orientare a B.C., prin noul Papa. Care are relatii excelente si cu Romania.
E de subliniat efortul lui Sarkozy. Si pentru Franta, si pentru UE.
Citatele alese de dvs., sunt semnificative pentru noua orientare.
Poate ca unii nu doresc aceste schimbari.
„Nu trebuie sa cautam sau sa dorim cirje pentru nimeni. Mai ales pentru cei necredinciosi. I-a batut Dumnezeu destul, dindu-le necredinta.”
Domnule Munteanu vreți să explicați în ce constă „bătaia” și cum se manifestă?
„Nu trebuie sa cautam sau sa dorim cirje pentru nimeni. Mai ales pentru cei necredinciosi. I-a batut Dumnezeu destul, dindu-le necredinta.”
Domnule Munteanu vreți să explicați în ce constă „bătaia” și cum se manifestă?
Domnule Munteanu,
Într-o lumea liberă, este loc atât pentru atei cât şi pentru credincioşii în Dumnezeu, oricărei religii ar aparţine ei.
Pentru EL, esenţialul rezidă într-o coabitare inteligenţă şi îngăduitoare, unde convingerile nu devin confruntări de baricadă.
Iar El, în imensitatea pe care nimeni n-o poate bănui, nici ca formă, nici ca energie, nu cred că se apleacă asupra infimelor probleme litigioase dintre credincioşi şi laici.
Cum spune doamna Moldovan, „pentru El, suntem toţi o apă şi-un pământ”, cu sau fără cârje…
Personal, am întâlnit vindecări miraculoase în urma unui pelerinaj la Lourdes. Că-i sugestie, autosugestie sau, pur şi simplu, credinţă, nimeni n-o poate afirma cu exactitate.
Realitatea este că, invadaţi de tot soiul de interogări şi îndoieli, lăsăm spiritul să navigheze de la o ipoteză la alta, neputincioşi să dăm de adevărul ultim.
Să-i lăsăm, aşadar, pe credincioşii să creadă, iar pe liberii cugetători să se înţeleagă cu propriile lor convicţiuni.
Domnule Munteanu, tot nu înțeleg, poate totuși explicați ce vreți să spuneți, cine sunt cei rău intenționați?
Domnule Munteanu,
Nu numai dvs., dar oricui i se poate reproşa o expresie sau o frază insuficient de clară,
favorizând „quiproquo”-ul.
Procesul de intenţie este, de cele mai multe ori, lezant şi de rău aluat.
Sunt convins că precizarea destinaţiei termenului de „rea intenţie” n-ar fi inutilă.
Cei care dau sintagmei „bataie” alte sensuri decit cele acceptate de proverbul citat. (Nu ma refeream la dvs., pentru ca dvs. cereati o explicatie, nu acordati alt sens termenului. Totusi, trebuia sa cereti explicatii celui care dorea cirje ptr. domnul Antonescu.)
Pentru dl. Clej: continuati lectura, nu rupeti „bataia” de context. Precizam „dindu-le necredinta”. (Asa se spune pe la noi, „L-a batut Dumnezeu”. Pentru precizarea celor rau intentionati, mai e un proverb: „Dumnezeu nu bate cu bita”. Dar deja, ne indepartam de subiect, cred ca am scris foarte clar si nu pot fi neintelegeri decit voite.)
Pentru domnul Ionesco: asta voiam sa spun si eu, probabil nu m-am exprimat corect. Dar era un comentariu care solicita cirje pentru preopinentul dvs. Normal ca nu puteam fi de acord cu o astfel de idee. De altfel, si in alte comentarii pe marginea credintei/necredintei, sustin acelasi lucru, e loc pentru toti.
Iar esenta articolului dvs. si a actelor politice infaptuite de cele doua personalitati mondiale, spune acelasi lucru. Convietuirea pasnica, prin utilizarea complementaritatilor sistemelor.
Imi cer scuze daca am formulat in asa fel, incit sa poata fi interpretat altfel decit spiritul articolului. Dar nu cred.
Domnule Munteanu,
Dacă cumva insinuați că domnul Anton Constantinescu ar fi de rea-credință, v-aș să retrageți IMEDIAT această acuzație. Cei care scriu la revista ACUM NU sunt de rea-credință.
V-aș ruga de asemenea să nu-i deformați numele, pentru că nici dumneavoastră nu ați agrea să fiți numit Mirceanu.
De unde pina unde? Mai cititi odata comentariile. Nu e prima data cind nu intelegeti ce scriu. Si nu sunt chiar atit de „incifrat”.
De unde ati scos-o ca il atac pe domnul Constantinescu? Explicati-mi si mie, sa inteleg cum functioneaza logica dvs.
Tocmai pe domnul Constantinescu il aparam. Mai bine zis, nu eram de acord cu atacurile neprincipiale impotriva preopinentilor. Caci asta s-a facut. In fapt, aparam pozitia mea, care putea deveni vulnerabila datorita exagerarii unui domn care a scris neatent. De ce nu va certati cu domnia sa?
De ce deviati cearta dintre domnul Ionesco si domnul Constantinescu spre mine? Pe aici nu se poate discuta fara scandal?
Daca aveti chef de cearta, cautati pe altul.
Idem domnul Ionesco.
Discutia a evoulat din pacate spre incongruenta dintre participantii religiosi si cei nereligiosi la discutie. O fi util pentru ACUM ca asta suscita interes si aprinde patimi, dar din perspectiva mea ar trebui sa ne dea si de gandit. Exista o cale de reconciliere intre cei religiosi si cei nereligiosi? Iata subiectul unei viitoare propuneri de dezbatere, posibil articol la care promit sa ma gandesc si sa vin si cu exemple – pentru ca, probabil, a curs multa cerneala pe aceasta tema, oricum.
„dvs., care nu faceţi decât să transcrieţi pagini tufoase din publicaţiile ştiinţifice sau din manualele şcolare, la îndemâna oricui, de la o catedră imaginară, în rolul amuzant a profesorului ” etc.
Singurul raspuns rational la insultele dv. care nu au nimic comun cu realitatea si sunt ad hominem este observatia ca noi continuam aici Festivalul National Cantarea Romaniei al lui Ceausescu prin dv. Aveti calitatea de critic de balet, cum va recomandati dar credeti ca intelegeti ce este si ce nu este o stiinta. Cat despre manualele scolare, s-o lasam balta. In ciuda lor, 60% dintre romani cred in Adam si Eva.
Ultima data cand am incercat sa va fac sa intelegeti care este diferenta dintre o stiinta si o pseudo-stiinta a fost cu cativa ani in urma, cand ati scris un reportaj uluitor de neinformat despre… psihanaliza.