Sarkozy a încercat să obțină concesii de la MedvedevMisiunea europeană condusă de preşedintele Franței, Nicolas Sarkozy, a avut drept obiectiv determinarea urgentării procesului de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul propriu-zis al Georgiei. În cele din urmă, actualul preşedinte al Consiliului European a convenit cu Rusia ca această procedură să fie începută în cel mai scurt timp şi să fie finalizată după 10 zile de la constituirea mecanismelor internaţionale de menţinere a securităţii, astfel încât retragerea să înceteze în decursul unei luni. Totodată, președintele Sarkozy a obţinut garanţii privind desfiinţarea posturilor militare de control ruseşti din oraşele georgiene Poti şi Senaki.
Înţelegerea de bază pe care s-au bazat discuţiile constă în respectarea integrală a celor 6 puncte ale Planului “Medvedev-Sarkozy”. Cu toate acestea, cei doi lideri au rămas pe poziţii opuse pe marginea problemei recunoaşterii independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Rusia, Sarkozy reiterând adeziunea Franţei şi întregii Europe la principiul integrităţii teritoriale a Georgiei, iar Medvedev justificând în repetate rânduri legitimitatea şi legalitatea acordării independenţei celor două regiuni rebele.
În linii generale angajamentele obţinute de Sarkozy şi ceilalţi demnitari europeni pot fi concepute drept succese ale diplomaţiei europene. Totuşi, esenţa acestor succese este discutabilă datorită concesiunilor reale făcute de europeni ruşilor. Astfel, în continuare Rusia domină tratativele în privinţa gestionării situaţiei post-conflict în Caucaz. Doar cu acordul Moscovei, UE va putea trimite observatori europeni în Georgia, care nu vor fi de sine stătători (sub egida Misiunii Politicii Europene de Securitate şi Apărare) după cum se prognoza anterior, ci numai în cadrul mecanismelor OSCE deja existente.
De asemenea, la insistenţa Kremlinului, UE i-a cerut lui Saakaşvili să dea asigurări în scris privind renunţarea la agresiunea împotriva Suhumi şi Ţhinvali (asemenea document urmează să fie semnat în continuare). Totodată, Moscova a indicat o precondiţie pentru negocierile din 15 octombrie, privind modalităţile de asigurare a stabilităţii în Abhazia şi Osetia de Sud (punctul 6 al Planului de încetare a focului denumit “Planul: Srakozy-Medvedev”), care constă în participarea celor două regiuni separatiste la lucrările acestui forum în calitate de subiecţi de drept internaţional.
Interpretare diferită
Prin intermediul interpretării premeditat eronate a documentului iniţial semnat de Sarkozy şi Medvedev pe data de 12 august (părţile negociatoare au parafat versiunea în franceză, care apoi a fost tradusă în limbile rusă şi engleză, care stipula adoptarea unor mecanisme de prezervare a securităţii şi stabilităţii “în” Abhazia şi Osetia de Sud faţă de varianta rusă care prevede lansare unor instrumente de securizare „pentru” cele două republici recunoscute unilateral de autorităţile ruse), Rusia tinde să restrângă sferele de competenţă ale OSCE şi UE doar pentru teritoriul georgian exceptând Abhazia şi Osetia de Sud, în timp ce demnitarii europeni cer extinderea acestor prerogative pe tot spaţiul Georgiei (viitoarea misiune de observatori europeni ar putea număra peste 200 de persoane).
De asemenea, există o incertitudine privitor la perioada desfăşurării prezenţei misiunii europene de monitorizare în Georgia. Or, Sarkozy a insistat asupra faptului ca aceasta să devină funcţională începând cu 1 octombrie, în timp ce Medvedev a opinat că intensificarea participării OSCE şi implicarea UE va avea loc odată cu crearea mecanismelor internaţionale, a căror structură şi rol vor fi abordate în cadrul discuţiilor internaţionale din 15 octombrie curent. Din cauza acestor incoincidenţe de agende, viziuni şi tratări asupra procesului de reglementare poate avea loc compromiterea negocierilor pe marginea conflictului militar din Georgia şi respectiv trenarea evacuării reale a forţelor militare ruse.
Cu toate acestea, Rusia, de altfel ca şi UE, nu doresc să complice dialogul bilateral. Prima urmăreşte scopul de a dezbina poziţiile statelor euroatlantiste din cadrul UE în beneficiul ţărilor pan-europeniste, încercând prin acţiuni colaterale să contribuie cu maximă eficienţă la afirmarea ordinii mondiale multipolare, inclusiv prin fortificarea rolului UE de actor internaţional autonom. Totodată, în contextul Declaraţiei finale a celui de-al XII-lea Summit Ucraina-UE care a oferit o serie de oportunităţi Kievului în ce priveşte aprofundarea relaţiilor cu Bruxelles-ul (eventualitatea liberalizării regimului de vize, crearea zonei comerţului liber etc.), autorităţile ruse percep posibila îngheţare a Acordului de Parteneriat cu UE drept o deplasare enormă de la proiectele integraţioniste europene (care implică statele din spaţiul post-sovietic), ceea ce ar putea dezavantaja poziţiile ruse în comunităţile ex-sovietice (de exemplu: liberalizarea completă a comerţului şi/sau a regimului de vize dintre UE şi Ucraina, RM şi statele caucaziene pot duce la direcţionarea fluxului migraţionist şi cel comercial în direcţia statelor occidentale subţiind dependenţa acestor state de piaţa forţei de muncă şi de desfacere a produselor ruseşti, care în final va reduce şi nivelul de loialitate a acestor state faţă de Moscova).
Pe de altă parte, UE este cointeresată în Rusia în primul rând din considerente economice, energetice, geo/politice, precum şi datorită semnificaţiei acesteia pentru securitatea şi stabilitatea continentului European. Pentru a motiva Moscova, Sarkozy a menţionat despre posibilitatea redeschiderii discuţiilor privitor la noul APC în schimbul realizării depline a Planului de încetare a focului. Iar Medvedev a afirmat că componenta europeană a ulteriorului mecanism internaţional ar putea să cuprindă mai mult de 200 de observatori.
În linii generale, „compromisurile” la care ajunge Rusia cu UE pe problematica crizei din Caucaz pot face parte din strategia euroasiatică rusă de creare a unui aliat non-atlantic pe continentul european, în contextul unei lumi multipolare.
Observatori europeni
Cu acest scop Moscova a acceptat fără echivoc participarea observatorilor europeni în viitorul mecanism internaţional pentru Georgia. Or, Rusia urmăreşte să favorizeze UE, concomitent stopând orice interferenţă din partea NATO, care intenţionează să depună efort în vederea reconstruirii sistemului militar georgian distrus în urma intervenţiei militare ruseşti, precum şi să faciliteze acordarea MAP-ului pentru Georgia (Rusia încearcă să instituie un embargou internaţional al armelor militare pentru Georgia la nivelul Consiliului permanent de Securitate al ONU, după ce a reuşit să obţină acest lucru la scară regională în cadrul recentului Summit al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă; în una din ultimele declaraţii ale reprezentantului Rusiei pe lângă NATO, D. Rogozin, s-a evocat faptul că odată cu aderarea Georgiei la MAP, Rusia va fi nevoită să rupă relaţiile cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord).
De asemenea, autorităţile ruse vor să facă UE responsabilă de regimul de la Tbilisi pentru orice acţiune de agresiune împotriva regiunilor rebele georgiene (Abhazia şi Osetia de Sud). Reconstruirea economică a Georgiei promisă de UE este văzută de Moscova drept posibilitate de a securiza regiunea dată, acordându-i prioritate UE doar în domeniile economic, energetic şi umanitar, dar nu şi în cel geopolitic, care va fi vizat în iniţiativa turcă ce prevede crearea „Platformei pentru stabilitate şi cooperare în Caucaz” (care va fi coordonată realmente de tandemul Turcia – Rusia).
Totodată, acţiunile Rusiei sunt menite să reducă din panica europenilor privitor la securitatea lor energetică. Or, aceasta permite accesul Bruxellului la potenţialul Georgiei în ce priveşte tranzitarea hidrocarburilor, dar pe altă parte încearcă să domine exportul de gaze naturale al Azerbaijanului prin oferirea unui preţ european, dar şi prin implicarea sa în reglementarea conflictului din Nagorno-Karabah, atât prin intermediul „conlucrării” cu Armenia, cât şi cu ajutorul „Platformei pentru stabilitate şi cooperare în Caucaz”. Astfel, Moscova tinde să dilueze poziţia dură a statelor „Noii Europe” şi să o amplifice pe cea a ţărilor de tranziţie şi de destinaţie a viitoarelor gazoducte ruseşti în Europa (statele care vor fi traversate de South Strea şi Nord Stream).
În concluzie, situaţia critică din Caucaz va descreşte sau din contra se va intensifica în strictă corelaţie cu gradul de respectare şi avansare a raporturilor ruso-comunitare, precum şi în dependenţă de acţiunile SUA şi NATO în direcţia Georgiei.