Podea lustruită.
Păşesc în fiecare zi.
Păstrează printre scânduri, în fibre,
Urmele, praful, trecerilor mele nenumărate.
Mii de zile, milioane de paşi.
Potcoavele moi ale timpului s-au tocit.
Tălpile îmi calcă pe carne acum,
Pe oasele care se urăsc reciproc,
Pe spinii durerii.
Lacrimi urcă în creier şi ţipă.
Mă aplec, îngenunchiez, desluşesc
Amprentele zilelor triste.
Plânsul lor dăinuie încă,
Sugrumat între scânduri, în fibre.
Arare câte un zâmbet
Şi mai rar câte un strop de har.
Niciodată iubire.
Mii de zile, milioane de paşi.
Podea lustruită.
Păşesc în tăcere.
Caut o fericire inexistentă.
Sisif în zadar.
Dan David, Los Angeles, Feb.-15-2007.