Bienala de la Veneţia este unică în felul ei, atât prin evantaiul larg de arte propus, cât şi prin exigenţele la care autorii trebuie să facă faţă, ştiind că indulgenţa juriilor este cvasi inexistentă.
Urbe captivantă, Veneţia şi-a câştigat celebritatea mai întâi graţie faimoaselor sale canale, şerpuind printre insulele lagonului, transformate de mâna iscusită a omului, acum 15 secole, în cetate. Faima i s-a completat prin ansamblul arhitectural de o magnificenţă necomparabilă: piaţa Saint Marco cu bazilica purtându-i numele, palatul Dogilor, 90 de biserici, printre care Redentore, de Paladio sau la Salute; palatele Marelui Canal, unde măreţia goticului şi barocului îţi opresc suflarea, muzeele, unde îţi poţi desfăta emoţiile vizuale înaintea ilustrei şcoli veneţiene, a unui Tintoreto, Georgione, Veroneze, Canaleto sau Carpacio, a căror celebritate se datorează, bănuiesc, în mare parte luminii dumnezeieşti a Mediteranei dar şi vibrantului spirit latin, din a cărui fibră ne-am putea revendica şi noi, mioriticii din Balcani.
Nu cred c-ar trebui să ne gândim la moarte înainte să alunecăm cu gondola printre aceste opere nemuritoare, chiar dacă, odată şi-o dată, prin forţa lucrurilor, îşi vor pierde existenţa materială.
Celebrarea artelor la Veneţia, în toată diversitate lor, muzică, dans, film (Mostra), teatru, fotografie, arhitectură, artă contemporană este firească şi legitimată de un cadru singular. Bienala a devenit inconturnabilă pentru spiritele creative de pretutindeni dintre care, evident, România n-ar fi putut lipsi. Ea, care a suscitat întotdeauna un interes aparte în domeniul picturii, muzicii şi uneori a filmului.
Anul acesta – între 14 şi 23 septembrie – arta arhitecturală va ocupa un loc sui-generis în cadrul bienalei, datorită dublei sale constituţii, estetice pe de o parte şi ştiinţifice, graţie regulilor tehnice determinate, ceea ce-i justifică, de altfel, şi calificativul de ştiinţă exactă.
Sperăm că această ediţie (a 11-a) a expoziţiei de arhitectură, va permite României să se fie remarcată mulţumită proiectului BOLT, provenit din inspiraţia unei echipe de arhitecţi confirmaţi printre care Mariana Celac, Şerban Sturza, Ştefan Bortnowski, Iulian Ungureanu, Sebastian Ionescu şi Klaus Birthler.
Potrivit explicaţiilor Marianei Celac, proiectul BOLT, semnificând şurub sau balama, este destinat să arate cum meşteşugurile şi arhitectura tradiţională, specifică unor regiuni, poate crea o junctură cu tendinţele cele mai avansate ale arhitecturii moderne : „Boltul leagă cele două elemente, tradiţia cu gândirea şi reflexia arhitecturii timpurilor noastre”, a indicat doamna Celac.