***
…mâine pleci şi s-ar putea să nu-ţi dai seama că şi eu sunt acolo, cu tine.
Uite că răutatea ta se răzbună, se întoarce împotriva ta:
voi fi lângă tine, fără să mă simţi. Ca un spion nesimţit. Sau ca un înger…
Bine că există această formulă magică…
a greşelii-umbră: să nu poţi fugi de propria ta greşeală,
cum nu poţi corupe lumina, oprind-o să-ţi proiecteze imaginea…
oriunde ai merge, să iei şi greşelile cu tine,
aşa, ca pe un bagaj de mână… sau ca pe o bijuterie moştenită…
Totuşi, daca ar exista undeva vreun coş de gunoi, vreun…
centru de reciclare, de dezactivare –
pentru greşelile noastre –
Să ne putem pune la adăpost de retroactivitatea lor…
***
… şi e atâta linişte,
că se aude valsul frunzelor căzând
şi înflorirea bobocilor roz,
zâmbitori către soare…
şi parcă tot mi-aş dori mai multă linişte…
şi aş da tot pentru un pic de linişte…
… şi te-am dat pe tine pe un pic de linişte.
***
Plec.
De acasă.
Avionul mă duce pentru ultima oară…
acasă.
Aş vrea să cobor direct în norul
de asupra căruia zbor.
Lumina amintirilor îmi înghite lacrimile.
La aterizare îmi voi abandona visul în aeroport.
Dumnezeu va avea grijă să-l găsească cineva
care îl merită!
Numai să nu fiu acuzată de terorism…
Haga, iulie 2007