Evoluția ochiuluiDupa ce am vazut in articolul trecut cat de multe variante ale creationismului exista (de fapt fiecare poate fi considerata ca o religie independenta, cateodata a unei singure persoane, dupa ce am aratat ca dintre atatea variante care se contrazic intre ele numai una singura poate fi luata in serios, ma voi stradui in acest articol sa prezint subiectul din punctul de vedere opus religiei, respecti v din punct de vedere stiintific.
In general stiinta este total nedemocratica ba chiar tiranica si nu permite amestecuri intime cu religia. Ori e ulei, ori e apa. Ori e alba, ori e neagra. Varsta pamantului este fie de 4,74 miliarde de ani (cum spun toate argumentele si dovezile stiintifice), fie de sase mii de ani (cum spun promotorii creationismelor de tot felul, dupa „calculul” calugarului medieval Ussher. Nu este „ambele deodata”, pentru ca asa ceva ar fi o absurditate. La fel, celula vie fie ca a evoluat din materie ne-vie, fie ca a facut-o cineva. Nu prea pot intelege ce inteleg prin concordanta dintre religie si stiinta cei care sustin ca se poate face un asemenea melanj. Este vorba de doua realitati diferite ce nu pot coexista. Sper ca promotorii creationismelor sa aiba curajul sa se exprime, facand observatiile pe care le cred utile la acest articol.
1. Exemplu de aplicare a metodei stiintifice de studiere a lumii.
Cu cateva decenii in urma, cineva a pus o intrebare „incuietoare” oamenilor de stiinta: care era temperatura Oceanului Atlantic cu 200 milioane de ani in urma?
Multi ar rade la auzirea acestei „nazbatii”: cum sa stabilesti temperature apei unui Ocean care nici macar nu coincide cu Oceanul de azi ca suprafata, si asta intr-o vreme cand nu existau termometre si nici observatori? Asemenea probleme sunt puse de multe ori in cercetarea stiintifica si partea interesanta este ca se pot gasi deseori raspunsuri corecte, chiar neasteptat de precise. In acest caz, nimic mai simplu: s-a gasit o specie de scoici care a ramas neschimbata ca forma si structura in ultimele 300 milioane de ani; s-a constatat ca in metabolismul acestei scoici raportul izotopilor de oxigen care intra in compozitia carbonatului de calciu depinde de temperatura, in acest caz osciland intre 8 si 12 grade Celsius in decursul unui an, dupa care s-a analizat prin mai multe metode varsta rocilor respective.
Cea mai simpla este metoda determinarii raportului intre Uraniu si Plumb intr-o roca; de exemplu in granit. Se stie ca aceste metale nu pot coexista intr-o topitura minerala pentru ca au puncte de topire extrem de diferite. Deci granitul respectiv nu putea contine plumb de la inceput. Tot plumbul gasit provine deci din dezintegrarea uraniului radioactiv. Viteza conversiei fiind cunoscuta, calculul vechimii rocii devine prin aceasta foarte simplu. Prin interpolare se afla si varsta respectiva, cu mare precizie. Raspunsul dat, in mod evident este: „Acum 200 de milioane de ani temperature Oceanului Atlantic oscila intre 8 grade Celsius iarna si 12 grade Celsius vara”.
Scurt si cuprinzator; si nu exista nici o alternativa viabila pentru acest caz. Nu poate veni nimeni sa sustina ca Dumnezeu in mare mila sa a potrivit cu mana acele fosile pentru a verifica credinta turmei sale” ca este stupid. Dar culmea este ca …s-a dat deja acest raspuns ilogic de catre creationisti! Evident ca am simplificat lucrurile: o singura dovada nu este suficienta. Si alte metode de analiza au condus la acelasi rezultat.
2. O scurta istorie a pamantului
Prin asemenea metode, uneori insa mult mai complicate, s-a deteminat ata istoria planetei Pamant cat si cea a vietuitorelor sale. Putina lume stie ca dupa ce a fost izbit de o planeta cat planeta Marte, ocazie cu care s-a format luna, pamantul a cunoscut o istorie teribil de zbuciumata, temperaturile suprafetei mergand de la sute de grade Celsius pana la inghetarea totala a planetei! Da, cu 700 de milioane de ani Pamantul arata ca „Europa” (satelit al lui Jupiter ) de azi, fiind acoperit in totalitate de un strat gros de gheata. Un glob alb pe cerul sistemului nostrum solar! Ceea ce este extrem de interesant este faptul ca viata a aparut pe pamant cu foarte multa vreme inainte de aceasta glaciatiune totala! De fapt in mai putin de un miliard de ani, pamantul avea deja tot felul de vietuitoare monocelulare. Nu ma voi ocupa acum de modul cum s-a trecut de la material ne-vie la cea vie; voi aborda alta data aceasta tema.
Acesta este un domeniu spectaculos al stiintei si exista dovada ca inainte de a se stabili care este codul genetic universal al materiei vii, a existat o competitie intre mai multe variante ale codului genetic. „Fosila” acelor timpuri este mitocondria, celula initiala care furniza altor celule energia necesara, si care are un cod genetic diferit de cel al tuturor vietuitoarelor! Aman deocamdata si discutia despre acest subiect si revin la problema inghetului total, nebanuit nebanuit de nimeni pana de curand.
Studiile efectuate la Harvard au aratat ca aceasta glaciatiune totala s-a intamplat de mai multe ori in viata pamantului, dar in mod curios , nu a reusit sa distruga viata monocelulatelor existente. Ultima glaciatiune totala a avut loc acum aproximativ un miliard de ani si s-a terminat cam acum 600 milioane de ani. Mecanismul unor asemenea glaciatiuni este studiat cu mare atentie acum, mai ales datorita faptului ca noi insine asistam la o asemenea schimbare a climei, o incalzire globala, care poate avea consecinte catastrofice daca nu este controlata bine de oameni.
3. Sfarsitul glaciatiunii proterozoice
Un process treptat de incalzire a planetei pamant, din pacate foarte asemanator teoretic cu schimbarea globala a climei (incalzirea) pe care o traim acum a dus la topirea graduala mai intai, apoi accelerata a zapezilor de pe o mare suprafatza de pamant. De ce spun ca este asemanator? Pentru ca si acum avem exact acelasi efect de auto-accelerare (feed-back pozitiv; sau conexiune pozitiva). Acum motivele sunt altele, dar fenomenul e acelasi: cu cat se incalzeste planeta, cu atat se topesc mai multi ghetari din Oceanul Arctic; cu cat culoarea pamantului se schimba din alb in albastru sau negru, cu atat mai multa incalzire se produce. Incalzirea globala de azi este doar un exemplu de ceea ce s-a intamplat de multe ori in geologia si clima pamantului. Intr-un timp foarte scurt pe scara geologica, pamantul a ajuns sa fie lipsit de ghetari – in cea mai mare parte – iar apa oceanului planetar sa acopere suprafete imense. Deodata monocelulatele au avut „camp liber” sau „ocean liber” pentru experimentare; prin asocieri de celule, intr-un timp relativ scurt (dupa criterii umane este imens; dupa criterii geologice este ca o secunda) s-au format pluricelulatele. Toate simetriile existente azi in lumea vie au fost incercate atunci de diferite vietuitoare, care nu aveau ochi, deci nu percepeau decat foarte greu ce se intampla in lumea inconjuratoare. Schimbarile nu puteau fi decat lente prin comparatie cu ceea ce a urmat, pana cand, intr-un interval de numai doua milioane de ani, exact acum 532 milioane de ani, s-a petrecut un adevarat miracol: mii, chiar zeci de mii de specii in acelasi timp au „inventat” ochii!
4. Ochii!
Cred ca nu exista „miracol” mai mare, si nu exista nici un eveniment mai spectaculos decat aceasta „trezire la lumina” practic simultana (dpv geologic) a multor vietuitoare de pe pamant! Chiar si pentru Darwin, ochii au reprezentat o enigma, si el nu avea absolut nici o explicatie. Deodata s-a intamplat o adevarata revolutie in lumea vie, iar lupta pentru existenta a acumulat noi dimensiuni iar evolutia s-a accelerat neasteptat de mult. De acum incolo vietuitoarele oceanului puteau sa vada in jur, sa incerce sa foloseasca si uscatul, nu numai apa marii, sa se specializeze si sa se adapteze cu mult mai bine.
„Rasaritul” luminii a fost pentru aceste vietuitoare un fenomen atat de interesant (as zice, romantic pentru noi). E pentru prima data cand materia vie se vede pe ea insasi.
Multi considera imposibila aceasta schimbare fara ajutorul cuiva, acolo sus!
Si totusi este vorba de un proces relativ simplu, care urma sa se intample. Miracol ar fi fost daca nu s-ar fi intamplat. Tocmai inversul acestui „miracol” ar fi fost imposibil: probabilitatea de a nu se intampla asa ceva a fost infima in conditiile de pe pamant.
5. Un mecanism previzibil
Numeroase studii si lucrari au fost dedicate acestui fenomen. Una dintre surprizele cele mai mari a fost totusi simultaneitatea procesului ce a avut loc in lumea vie. Noi suntem deja obisnuiti cu masurarea extrem de precisa a timpului de catre ceasul intern al coralilor sau altor vietuitoare, care au o zi si o ora precisa in fiecare an cand efectueaza fecundarea miliardelor de miliarde de ovule cu acei minusculi spermatozoizi, prezenti tot cu miliardele in apa oceanelor, la o data precisa, sub lumina lunii. Si acest fenomen pare miraculos, dar este foarte natural.
Prima modificare aparuta pe epiderma pluricelulatelor a fost sensibilizarea la lumina a unor zone, care au devenit sensibile la lumina. Chiar fara nici o modificare, epiderma viermilor de pamant (a ramelor) simte imediat expunerea la soare. Apoi stratul sensibil de celule s-a selectat ca fiind mai rezistent in prezenta unor placute de celule transparente, protectoare, spre exterior, si a unor pigmenti inchisi la culoare in interior.
Treptat s-au selectat ca fiind mai adaptate acele organisme la care a aparut o concavitate, ca o hemisfera, care permite luminii sa se concentreze. Prin cateva zeci de mii de iteratii s-a ajuns la forma optima a ochiului uman.
De unde stim ca este forma optima?
Pentru ca la alte specii extrem de diferite de vietuitoare (la moluste!) s-a ajuns exact la aceeasi geometrie a ochiului ca la vertebrate!!!
In ilustratia alaturata am prezentat comparativ un ochi de mamifer alaturi de un ochi de…caracatita! Asemanarea este uluitoare!
As fi fost incantat sa dau mult mai multe date, dar spatiul si timpul ma obliga sa termin abrupt. Astept intrebarile pe care si eu le-am pus la inceput, ca de exemplu „de unde stim ca pamantul a fost lovit de o planeta cam cat planeta Marte la inceput?” Sau intrebari legate de evolutie.
Domnule Anton Constantinescu, textul dvs., este, cert, corect documentat, iar intenţiile de vulgarizare, ale paleontologie de pildă, demne de interes. Poate prezentarea, într-un stil pur pedagogic, ar merita revăzută, la gândul că o parte, dacă nu o mare parte a lectorilor, cunosc din şcoală informaţiile expuse de d-voastră cu o meritorie generozitate.
Dar, cum suscitaţi dialogul pe marginea unei teme atât de sensibile, creaţionism/evoluţionism, aş dori să vă citesc opinia asupra unui punct, încă neelucidat, privitor la perioada precedentă BIG BANG-ului, dacă, bineînţeles, acest fenomen (BIG BANG) a existat într-adevăr şi, evident, înainte ca „explozia apocaliptică” de sub Geneva (Large Hadron Collider), programată pe miercuri 10 sept., să ne ia piuitul, sau să ne furnizeze răspunsul.
Domnule Ionesco,
Ca redactor șef îmi asum responsabilitatea de a-l fi încurajat pe domnul Constantinescu, nu că era mare nevoie, de a scrie într-un stil simplu, pe înțelesul tuturor.
Așa suntem noi deformați, cei care trăim în lumea anglo-saxonă, disprețuim prețiozitățile în exprimare și privilegiem limbajul pe înțelesul tuturor.
Cât privește majoritatea cititorilor, nu am nici cea mai vagă idee ce știu și ce nu știu.
Am constatat doar dintr-un sondaj, firește aproximativ, că două treimi dintre ei consideră că oamenii au fost creați de Dumnezeu așa cum scrie în Biblie.
Așa că, Anton, continuă te rog așa cum ai început, cu stilul tău inconfundabil, simplu și direct.
Domnule Clej,
Putem avea opinii diferite despre un text, fără intenţii neprietenoase, cu atât mai puţin răuvoitoare. Observaţia mea asupra stilului d-lui Constantinescu este de o prea mică importanţă pentru a se focaliza asupra-i.
În schimb, aş fi dorit, sincer, ca d-l Munteanu, respectabil anti-creaţionist, să opineze în legătură cu întrebarea pe care mi-o pun, atât mie, cât şi celor capabili să propună o ipoteză, adică: „ce-a fost înaintea BIG BANG-ULUI ?”
În ceea ce priveşte conceptul de un Dumnezeu, ilustrând figurativ o persoană la vârsta înţelepciunii, cu barbă albă şi cu sceptrul atotputerniciei Sale împărăţii, nici pe mine nu mă poate satisface. Pe de altă parte, misterul Dumnezeirii, în toată vastitatea lui, rămâne, pentru moment, impenetrabil, chiar dacă pretenţiile cognitive ale omului evoluat, păcătuiesc printr-o gravă lipsă de modestie.
În cazul când ţinem, absolut, să reacredităm poziţia, profund anti-religioasă, a ideologiei marxiste, cu sloganul „Religia este opiumul poporului”, toate argumentele „contra” sunt reutilizabile. Numai că, incriminând religia, ideologiile de (extremă) stânga n-au propus în schimb decât „praful de pe tobă”, dacă-mi este permisă expresia.
Aş vrea să-l asigur pe d-l Constantinescu de sentimentele mele de sinceră colegialitate, mai mult chiar –cu îngăduinţa domniei sale, desigur – de loială amiciţie.
Domnule Ionesco,
Nu mă voi referi la esența întrebării dumneavoastră, pentru că Anton este mult mai competent decât mine în a vă da răspunsul și sunt convins că o va face cu promptitudinea și cu directețea care îl caracterizează.
Țin însă să insist asupra stilului domnului Constantinescu, direct, simplu și care aduce mulți cititori, chiar dacă unora nu le convine ce scrie.
Aici nu e vorba de intenții prietenoase sau nu, ci de jurnalism eficace. Or, domnul Constantinescu s-a dovedit un jurnalist eficace și ar fi deplasat din partea mea să-i cer să scrie altfel decât o face numai pentru că o minoritate obiectează.
În al doilea rând, sunt neplăcut surprins că aduceți în discuție marxismul și extrema stângă. Este, domnule Ionesco, scuzați-mă, un mod tipic românesc sau în orice caz tipic persoanelor marcate de experiența comunistă de a face această asociere.
Evoluționismul nu are nimic de a face cu marxismul, care, veți fi de acord este o impostură intelectuală și de fapt o religie seculară. Sunt atâtea persoane non-religioase în Occident care nu au nici în clin, nici în mânecă nici cu marxismul, nici cu vederile de stânga în general.
Domnul Constantinescu este nu numai un om de știință extrem de competent, dar și un exeget al textelor religioase, așa că mențiunea de către dumneavoastră a marxismului și extremei stângi, curente definitv discreditate la scara istoriei, este dezamăgitoare. Credeam că am depășit această fază de mult, după aproape 19 ani de la prăbușirea regimului comunist în România.
Domnulele Clej,
Mi-am zis, la un moment dat, că n-are nici un sens să continui schimbul de idei, atâta timp cât sunt răstălmăcit. După aceea, mi-am recitit textul ecoului, căutând nodul în papură dibăcit de dvs., de care, cu toată silinţa, n-am dat. În cele din urmă, am găsit, precum nea Marin, că vorbele sunt uneori trădătoare şi că spusul pe şleau ar limpezi nebuloasa. Bine, dar spusul fără menajamente, nu-i măgulitor decât pentru oamenii care au simţul humorului. Conclud aşadar, nu fără o oarecare tristeţe, că într-un astfel de context şi în ceea ce mă priveşte, osteneala dezbaterilor nu mai merită miza.
Referindu-mă la prietenie, sunt convins că aceasta se poate conjuga, fără dificultate, cu eficacitatea jurnalistică pe care o evocaţi.
Domnule Ionesco, îmi pare rău că nu vă aduceți aminte ce ați scris:
„Domnule Anton Constantinescu, textul dvs., este, cert, corect documentat, iar intenţiile de vulgarizare, ale paleontologie de pildă, demne de interes. Poate prezentarea, într-un stil pur pedagogic, ar merita revăzută, la gândul că o parte, dacă nu o mare parte a lectorilor, cunosc din şcoală informaţiile expuse de d-voastră cu o meritorie generozitate.”
Iar eu v-am spus că prezentarea NU merită revăzută, pentru că este clară, directă și pe înțelesul tuturor, mai ales că, potrivit sondajului pe care-l pomeneam două treimi dintre cititori exprimau opinii creaționiste, deci nu cunosc sau nu-și mai amintesc informațiile expuse cu atâta generozitate de Anton.
Și vă mai spuneam că acest stil clar, simplu și pe înțelesul tuturor este caracteristic publicațiilor anglo-saxone. Dacă vreți să-l numiți didacticist, fie.
Pentru mine, care pe lângă lecțiile din școală de care pomeneați am mai citit și ceva literatură de specialitate, mai ales despre Big Bang-ul de care întrebați, mi s-a părut foarte util, deoarece nu știam toate aceste lucruri. Iar principiul jurnalistic fundamental pe care l-am învățat la BBC este că dacă ție jurnalist nu-ți este clar sau cunoscut ceva, atunci cu atât mai mult vor fi mulți cititori/ascultători/vizitatori nu le va fi clar/cunoscut.
Or, așa cum am spus-o de atâtea ori, noi scriem nu pentru noi înșine, ci pentru cât mai mulți cititori, pentru că ăsta e scopul nostru – să avem cât mai mulți cititori.
Domnule Ionesco, va voi raspunde cat mai corect si cat mai ne-polemic.
Intrebarea pe care ati pus-o legata de ce a fost inainte de big-bang este pe deplin justificata si a constituit un punct de discordie intre fizicieni.
Cel mai raspandit punct de vedere intalnit cam pana in 1990 era ca spatiul-timp a inceput odata cu Big-bangul si deci inainte de big bang nu exista…Nimic! Punctul acesta de vedere este foarte indoielnic; fiecare om se gandeste ca ca in acest caz poate ca totusi exista un creator, sau ceva ce ar fi putut cauza „inceputul” tuturor lucrurilor.
Si iata ca din senin a aparut o teorie fantastica, avand o baza matematica exceptionala: teoria stringurilor (mai precis „the d-brane theory).
Teorie care arata ca toatre fenomenele fizice au un sens si orice contrazicere intre teorii dispare daca si numai daca Universul in care traim are nu 4 ci 11 dimensiuni (nici mai mult, nici mai putin).
Trebuie sa precizez ca teoria relativitatii generalizate a lui Einstein, care este valabila si a fost verificate in zeci de experiente se contrazice in cazul aplicarii ei la dimensiuni subatomice cu alta teorie confirmata experimental, Mecanica cuantica.
Aceasta noua teorie, a stringurilor, face sa dispara orice contradictie intre ele!
Pe acest fundal a aparut o fiziciana geniala, Lisa Randall, care a facut o dimensiune senzationala: ca din punct de vedere matematic toate lucrurile se rezolva in cazul unui model care presupune ca Big-Bangul este doar un efect al ciocniriia doua”d-branes” („membrane-Univers si ca gravitatia are o valoare ata de mica …..pentru ca aceasta forta nu vine din Universul nostru (spre deosebire de celelalte forte cunoscute in natura: electro-magnetism, interactiunile tari si cele slabe).
E imposibil de explicat totul in cateva fraze, si uneori o anumita pregatire matematica si o cunoastere a legilor fizicii este indispensabila pentru intelegere.
Ceea ce se intampla acum la CERN (ceea ce fizicienii asteapta sa lamureasca) este tocmai acest aspect al realitatii!
Are intr-adevar Universul nostru 11 dimensiuni, care explica Big-Bangul?
Vine oare forta gravitatiei dintr-un alt Univers?
Este structura Universului compatibila cu ideea unui Multivers? Caz in care Timpul (si spatiul-timp) a existat si inainte de big bang?
Si o ultima intrebare: de ce oare Matematica pare a fi fundatia a tot ce exista?
Iar acum, domnule Ionesco, va raspund si la ceea ce ati pomenit despre stilul didactic in care am prezentat lucrurile. Va citez:
„Domnule Anton Constantinescu, textul dvs., este, cert, corect documentat, iar intenţiile de vulgarizare, ale paleontologie de pildă, demne de interes. Poate prezentarea, într-un stil pur pedagogic, ar merita revăzută, la gândul că o parte, dacă nu o mare parte a lectorilor, cunosc din şcoală informaţiile expuse de d-voastră cu o meritorie generozitate.”
Domnule Ionesco, eu am scris nu atat pentru oameni atat de bine informati ca dvs, care au avut prilejul neasteptat sa invete in scoala lucruri care s-au descoperit mult dupa anul 2000. Eu am scris pentru cei 60% din romani care cred mai degraba in Adam si Eva decat in stiinta, precum domnul Dirnu. De aceea am simtit nevoia sa pun articolul in context. As fi putut sa trec direct la subiect, dar ma indoiesc ca ar fi fost multa lume care sa inteleaga despre ce e vorba daca as fi vorbit in detaliu despre iteratiunile necesare din punct de vedere evolutiv pentru a se realiza ochii, ca forma adaptiva, asa ca am simtit nevoia, pentru cei care nu stiu, sa arat ce inseamna o abordare stiintifica a unei probleme. Ca o curiozitate personala imi permit sa va intreb daca ati inteles perfect raspunsul meu la problema „ce a fost inainte de big-bang”? Aceste lucruri se discuta de circa 15 ani.
Pana acum cativa ani nu au existat probe si studii decisive care sa arate ca Pamantul a fost in realitate acoperit TOTAL de zapada si gheata, pe parcursul mai multor miliarde de ani (cu pauze de sute de milioane de ani intre glaciatiuni) timp in care a existat totusi viata pe pamant (mai precis in apa oceanului planetar, sub gheata). Va recomand sa cititi colectia de reviste „Science” si „New Scientist”, dar nu ma indoiesc (desi nu am vazut asta) ca si revistele stiintifice din tara in care rezidati „Science et Vie” si eventual „Science et Avenir” contin aceste informatii, si inca in franceza.
Pana recent se stia ca au avut loc multe glaciatiuni, dar nici un geolog nu si-ar fi imaginat ca au existat timpuri cand si ecuatorul arata la fel ca Antarctica de azi.
Nu prea pot sa inteleg cum ati putut invata aceste lucruri in scoala, mai ales ca despre glaciatiunile totale elevii americani inca nu invata nici acum nimic.
Si in final o intrebare logica: Daca atat de multi oameni pe cat spuneti cunosc aceste lucruri, atunci cum explicati dvs faptul ca totusi peste 60% din romani (ma refer si la cei din strainatate) cred mai degraba faptul ca un zeu suprem l-a facut pe Adam (adica in traducere din ebraica: Barbatul) „din tarana” si apoi i-a taiat o coasta ca s-o faca si pe consoarta sa Eva, in loc sa judece corect, bazandu-se pe aceste lucruri pe care „o mare parte a lectorilor le stiu” ??
Ca sa nu discutam dupa ureche, ci in mod precis, la obiect, va intreb si eu despre „aceste lucruri”: cat de mare este aceasta parte a lectorilor care le stiu, dupa parerea dvs?
Domnule Constantinescu,
Cele patru semne interogative, de la sfârşitul textului dvs., explicativ, indică espectativa cu care oamenii de ştiinţă de la CERN aşteaptă urmările istoricului experiment, poate minime, poate incalculabile.
Fără a lungi vorba car, nici timpul şi nici spaţiul n-o îngăduie, mă rezum la un citat einstenian privind religiozitatea savantului care: „consistă în (facultatea, n.n.) de a se uimi, a se extazia înaintea armoniei legilor naturii unde se dezvăluie o inteligenţă atât de superioară încât, la perceperea ei, toată gândirea umană şi ingeniozitatea ei, nu poate revela decât un neant derizoriu .”
Iar, cum observ sarcasmul dvs., faţă de gândirea orientală „no-ştiinţifică”, îmi permit să citez o mărturisire a inegalabilului Emil Cioran : „ Trebuie să spun că, personal, consider filozofia hindusă ca fiind cea mai profundă care a existat vreodată”.
Sper, domnule Constantinescu, că aceste două texte de referinţă, vor fi suficiente pentru a dovedi că marii gânditori nu pot ignora indicibila organizare universală pe care, printr-o facilitate de limbaj, o numim Dumnezeu.
Nu poruncitorul, aşa cum creştinismul îl prezintă, ci inspiratorul creaţiilor sale cu chip omenesc, de la muritori de rând, pâna la iluştri savanţi.
Simt nevoia sa va mai spun ca am apreciat tare mult serialul domnului Anton Constantinescu despre creationism. Felicitarile mele autorului.
O singura observatie. Privind aparitia ochiului, domnia sa afirma ca prin cateva zeci de mii de iteratii s-a ajuns la forma optima a ochiului uman. Putin cam neclar.
Modelarea matematica a aratat ca pentru a se trece de la o suprafata sensibila la ochiul mamiferelor e nevoie de numai … 150 de milioane de ani. (A fost un mare succes al modelarii in biologie.)
Domnule Stephane Ionesco:
Sa incepem cu citatele dvs din Einstein si E.M. Cioran: ambii au fost (si nu intamplator) atei.
Einstein a marturisit ca a fost un credincios convins pana la varsta de …12 ani, cand a renuntat sa se mai faca rabin si s-a distantat total de religie. El a folosit ulteror referinte la dumnezeu care aveau cu totul alt sens: „Dumnezeu nu joaca zaruri” spunea el, referindu-se la dispretul lui fata de mecanica cuantica de fapt. La care fizicienii mecanicii cuantice ii raspundeau cu haz: „Nu-i spune tu lui Dumnezeu ce sa faca!”.
Cioran exprima uneori foarte hazliu ateismul sau, gen: „auzi, femeia asta se plange ca o dor dintii. Cum oare poate face asa ceva, cand tot Universul este putred”. Sau altfel „ma urasc pe mine insumi, cel care as fi fost daca as fi trait acum 19 secole, pentru ca stiu cu siguranta ca as fi cazut in religie, sau: „crestinismul? o combinatie de sublim si ridicol”.
Trecand peste exemplele dv., as vrea sa va intreb: cand si cu ce ocazie ati vazut ca am scris ceva impotriva filosofiei… de orice fel!
Si acum citatul dv. din Cioran: „consider filozofia hindusă ca fiind cea mai profundă care a existat vreodată”.
Deci Cioran – ateul nu lauda RELIGIA HINDUSA SAU BUDISTA SAU ALTELE ci FILOSOFIA! De acord cu el, dar intre filosofie si religie este o diferenta enorma! Ca intre trufe si loboda!
Iar acum frisca de pe tort:
„Sper, domnule Constantinescu, că aceste două texte de referinţă, vor fi suficiente pentru a dovedi că marii gânditori nu pot ignora indicibila organizare universală pe care, printr-o facilitate de limbaj, o numim Dumnezeu.”
Nici nu ma indoiesc ca dv. in acest moment numiti „indicibila organizare” dumnezeu; dar nu aceasta este definitia cuvantului dumnezeu. In dictionare precum si in Crezul de la Niceea, dumnezeu este clar definit: „facatorul cerului si-al pamantului”. Si chiar dvs s-ar putea sa aveti alta definitie despre dumnezeu daca din intamplare vizitati o biserica. Oricum din cate stiu nimeni nu se roaga la „sfanta organizare”.
Nu putem domnule Stephane Ionesco sa ne permitem sa avem niste „facilitati de limbaj” de acest gen!
Dialogul polemic nu face decat sa sublinieze inca o data una dintre diferentele fundamentale dintre Stiinta si Religie.
Stiinta isi este suficienta ei insasi si nu se ocupa de Religie. Are treburi mai practice de facut, cum ar fi cercetarea pentru vindecarea cancerului, maladie despre care stim ca nu are preferinte religioase, ateiste sau agnostice.
Religia in schimb, se „ocupa” in permanenta de Stiinta, in sensul de a o nega sau a o „integra” in propriile teorii. Insasi descoperirile stiintifice sunt atribuite „facatorului lumii”.
In ultima instanta, e o chestiune de preferinta si de liber arbitru, atata timp cat cei care se considera reprezentanti ai Religiei (si participanti in mecanismele economice ale acesteia, as adauga) se limiteaza la un marketing moderat: ritualuri comunitare care produc o buna stare psihologica fara a nega dreptul altor persoane sau comunitati de a avea religii si stiluri de viata diferite, produse artistice in masura sa bucure si sa energizeze, etc.
Cand insa incep „lecturile” si presiunile in vederea convertirii si inregimentarii, lucrurile se schimba radical. Macar si la intrebarea „Crezi in Dumnezeu?” singurul raspuns corect este: „Dar de ce te intereseaza?”
Atata timp cat o persoana religioasa nu este dispusa sa atribuie nimic din ceea ce se intampla decat unui Dumnezeu, nu este posibil nici un dialog cu sens intre un om care crede in puterea stiintei si un religios. Pana si vointa, capacitatea si succesul de a schimba lucrurile „asa cum le-a lasat Dumnezeu” (cum ar fi vindecarea unui copil de leucemie prin metode ale medicinii moderne, in loc de a-l lasa sa moara) va fi atribuita de religios tot unei „permisiuni” supranaturale si nu meritului cercetarii stiintifice pe care oamenii de stiinta o percep, evident, ca neavand nici o legatura cu supranaturalul.
Concluzionez ca Stiinta corespunde unei atitudini active, progresiste, cu ochii spre viitor, iar Religia este mai potrivita fatalismului, adesea lenei si comoditatii, privirii indreptate spre trecut. Nu intamplator societatile in care fundamentalismul religios nu este compensat de existenta unui sistem educational care sa favorizeze respectul pentru stiinta, separat de institutiile religioase, sunt atat de inapoiate. Stiinta reprezinta spiritul viu, avid de cunoastere, expansiune si nou. Religia – conservatorismul si ramanerea cu orice pret in „ordinea” (care?) a lucrurilor.
Aude cineva care militeaza pentru extinderea educatiei religioase in Romania?
Ștefan, vezi că riști să fii etichetat drept marxist sau extremist de stânga…
Aude, aude… mai trebuie sa si faca ceva…
Ceea ce „credinciosii” nu mar sa inteleaga e ca Stiinta nu poate fi negata pentru ca nici nu sustine ca detine adevarul absolut. Pot fi negate/infirmate unele teorii si altele noi o sa apare.
In schimb religia, care sustine ca e adevarata in intregul ei, poate fi usor negata. Ajunge sa arati ca un singura particica e falsa si totul se prabuseste. Preotii de pe vremea lui Galileo au inteles asta foarte bine.
E mai usor sa fi religios, nu zice nimeni ca nu. Sa stai cu berea-n mina asteptind „sa se faca voia domnului” e destul de tentant daca ai mintea odihnita.
Evident ca daca raspunzi ca „crezi” in Dumnezeu trebuie sa crezi si in Balauri, Stafii, Mos Craciun… ca doar s-au scris carti si despre ele. Ba mai mult. Mos Craciun face minuni in fiecare an cu darurile pe care le aduce (daca nu v-a adus probabil ca nu sinteti cuminti)
Marxismul e alta religie in care trebuia sa „crezi” sau erai eliminat (cum se mai intimpla inca prin unele parti ale globului), unii pur si simplu nu pot sa „creada” baliverne.
Observati ghilimelele la „a crede”. Dexul zice ca „a crede” inseamna si „a fi de părere, a-şi închipui, a i se părea”. Daca asta e sensul in care „cred” credinciosii, s-ar putea sa-i inteleg.
Va multumesc, domnule Gabriel Andreescu pentru aprecieri!
Legat de observatia dvs, dupa care evolutia ochilor ar fi durat 150 milioane de ani, va pot cita doua volume care se ocupa de evolutia ochilor: primul volum, „Evolution” de Mark Ridley (biolog al evolutiei renumit, contine capitole scrise de specialisti de varf in domeniile despre care scriu. Unul dintre articolele prezentate este semnat de Dan-E Nilsson si Susane Pelger, fiind intitulat „A pessimistic estimate of the time required for an eye to evolve” si a fost publicat intai in „Proceedings of the Royal Society of London, seria B, 256, 53-8. Concluzia autorilor este ca timpul necesar pentru ochi ca sa se formeze si sa evolueze este extrem de scurt, chiar in cele mai defavorabile conditii! (articolul prezinta si procedura matematica de calcul a iteratiilor).
Al doilea volum, intitulat „In the blink of an eye” (as traduce: „Intr-o clipita”, de Andrew Parker, zoolog de la Universitatea Oxford, arata de asemenea ca evolutia ochilor a avut loc „intr-o clipita”, fiind motorul exploziei evolutive si diversificarii rapide a speciilor din Cambrian, dupa o era de evolutie foarte lenta. El apreciaza ca toata aceasta explozie evolutiva a fost datorata exclusiv aparitiei ochilor, intr-o perioada foarte scurta, de numai 2 milioane de ani acum 534-532 milioane de ani.
Daca ei gresesc, atunci si eu gresesc, dar ma cam indoiesc.
Dar as vrea sa-mi spuneti cat de recente sunt datele dvs (cartile acestea au fost scrise in ultimul deceniu).
In alta ordine de idei: daca sunteti acel Gabriel Andreescu care a contribuit atat de mult la GDS mai ales in anii ’90, vreau sa va felicit, la randul meu!
Iar daca nu, oricum va stimez.
Alex, multumesc ca ai scris in termeni simpli, mai pe intelesul tuturor, ce inseamna „falsifiabilitate” (sau capacitatea stiintelor de a putea fi contrazise facand uneori unele experimente) sau „caracterul refutabil” al unei stiinte.
De exemplu teoria gravitatiei universale a lui Newton a fost contrazisa de lucrarile lui Einstein. Experimente facute recent arata ca diferenta dintre realitate si teoria lui Newton in cazul traiectoriei lunii fata de traiectoria pamantului este de…10 metri!
Asta inseamna ca teoria lui Newton este valabila numai cu o anumita aproximatie, lucru care se schimba cand e vorba de Teoria Relativitatii generalizate a lui Einstein.
In cazul religiilor, nu exista nici o posibilitate de control a adevarului lor. Daca o religie sustine ca Sfantul Ilie aduce ploaia, nu putem controla nimic, pentru ca nimeni nu l-a vazut pe Sfantul Ilie cand aducea ploaia. La fel daca cineva spune ca dumnezeu l-a facut din tarana pe Adam iar apoi din coasta lui a facut-o si pe Eva, nu poate exista nici o posibilitate de control devreme ce nimeni nu a fost prezent in timpul suflarii duhului pentru Adam sau in timpul complicatei operatii chirurgicale (fara anestezie) in urma careia a fost facuta Eva din coasta Barbatului (Adam=barbat in iudaica).
Procentul din cele aproape 6 miliarde de pământeni, capabile să înţeleagă descoperirile, experimentările, teoriile sau ipotezele oamenilor de ştiinţă, este, dacă nu infim, cumplit de redus. Şi aceasta în ciuda eforturilor disperate de vulgarizare a mass-media, a metodelor didacticiste, sau de altă natură.
O masă no-neglijabilă din populaţia Statelor Unite, în mijlocul căruia ştiinţele au atins un nivel inimaginabil, a rămas fidelă diverselor convingeri religioase, acceptând, în acelaşi timp, aproape tot ce propune ştiinţa. Subliniez „aproape”, ţinând cont de unele divergenţe, aparent insurmontabile, la urma urmelor conciliabile.
Răbdare domnilor! Misterele nelimitate ale spiritului şi materiei nu se lasă pătrunse sub presiunea impacienţei noastre juvenile şi pline de ea.
Oh!, ce placere. V-am admirat articolul si ma gindeam: uite, cineva competent, dar si cu glasul potrivit pentru a vorbi semenilor mai putin instruiti pe un subiect devenit, parca peste noapte, fara explicatii, serios (disputa evolutionism-creationism).
Trebuie sa-mi aduc aminte, sper sa reusesc, e vorba despre o modelare matematica privind, probabil „de cit timp e suficient” ca o suprafata sensibila la lumina sa devina un ochi complex. E posibil ca eu sa ma fi inselat – dar sa vad.
A propos de subiect, in 2003 am initiat o asociatie Solidaritatea pentru libertatea de constiinta care militeaza pentru caracterul secular al statului si apoi, in 2008, a unei fundatii in care sunt implicati Cristian Lascu (directorul de la National Geographic Romania, cel mai cunoscut speolog roman) si Liviu Dragomirescu, matematician cu cercetari in metodologia statisticii biologice. Ambele au fost implicate in chestiuni ce privesc prevenirea eliminării teoriei evolutiei din programa scolara.
Gabriel Andreescu
PS Da, am fost membru foandator al GDS si m-am implicat destul de mult in viata Grupului. Alte vremuri.
Domnule Ionesco,
A propos de conciliabilitate, să vă pun și dumneavoastră întrebarea (cum i-am pus-o și domnului Dîrnu, creaționist convins): ce vârstă a Universului privilegiați – aproape de 5869 de ani, în varianta biblică sau 13,7 miliarde de ani, în varianta oamenilor de știință „didacticiști”?
Domnule Gabriel Andreescu, nici nu stiti cat v-am admirat demersurile si articolele dvs de atunci!
Ma bucur ca acum am avut prilejul sa va si cunosc…macar epistolar!
Si adaug ca puteti conta pe mine in orice initiativa aveti!
Domnule Clej,
După socoteala mea, vârsta planetei Terra ar putea fi echivalentă cu diferenţa dintre 5869 şi 13, 7 miliarde de ani(lumină…?). Trebuie să admit n-am apucat să calculez greutatea magmei din centrul planetei şi nici a sufletelor urcate la cer.
Bănuiesc că, cu un răspuns atât de inexact la întrebarea dvs., mi se poate acorda meritatul statut de „creaţionist”.
Şi, ca să nu-mi scape această ocazie unică, îl pot asigura şi pe d-l Constantinescu că am avut privilegiul(într-o altă viaţă, evident) să asiat la un moment fondator al umanităţii, atunci când Atotputernicul i.a rupt o coastă voinicului Adam, fabricat din clisă, din care a creat o făptură divină pre-numită Eva. În timp ce-i in-sufla duhul frumoasei afrodiziacene, Atotfăcătorul, i-a făcut cu ochiul naşului şarpe, preexistent de almintere (românii i-ar zice peşte), arătându-i cu un gest discret mărul (păcatului), din care cuplul s-a înfruptat nesăţios fără să realizeze urmările sublimului act. Astfel că, în 5869 de ani, rezultaţi din calculeta biblică, am ajuns astăzi la 6 miliarde, grea povară pentru biata Terra.
Ce spuneţi, d-le Clej, merit apelativul de „creaţionist” cu acest extemporal ?
Domnule Stephane Ionesco, citez din nou doua afirmatii ale dvs care se bat cap in cap:
„Domnule Anton Constantinescu, textul dvs., este, cert, corect documentat, iar intenţiile de vulgarizare, ale paleontologie de pildă, demne de interes. Poate prezentarea, într-un stil pur pedagogic, ar merita revăzută, la gândul că o parte, dacă nu o mare parte a lectorilor, cunosc din şcoală informaţiile expuse de d-voastră cu o meritorie generozitate.”
Iar acum spuneti:
„Procentul din cele aproape 6 miliarde de pământeni, capabile să înţeleagă descoperirile, experimentările, teoriile sau ipotezele oamenilor de ştiinţă, este, dacă nu infim, cumplit de redus”
Cred ca este cazul sa decideti odata, ca nu pot fi ambele fraze la fel de adevarate. De fapt al doilea pasaj cred ca este aproape de adevar, iar primul, foarte departe, chiar si in Romania, unde majoritatea lumii crede in Adam si Eva!
Deci, ori e laie, ori e balaie! Dar nu ambele in acelasi timp, ca nu are sens!
Apoi mai spuneti:
„Misterele nelimitate ale spiritului şi materiei nu se lasă pătrunse sub presiunea impacienţei noastre juvenile şi pline de ea.”
Ultima fraza este de-a dreptul ilarianta! De ce?
Pentru ca:
1. Niciodata nu pot sti ce intelegeti dvs prin cuvintele numai aparent romanesti pe care le folositi. Daca prin Dumnezeu dvs intelegeti „organizare” sau asa ceva, daca prin car dvs intelegeti nu car cu boi si nici car cu bere, ci traducerea in franceza a expresiei „pentru ca”, daca prin delaturat dvs intelegeti…nu stiu exact ce, atunci la ce sa ma astept cand scrieti cele de mai sus?
Ce pot intelege prin „impacientei noastre juvenile”? Folositi cumva aici pluralul majestatii? Sau va referiti cumva la mine? As vrea eu sa mai fiu juvenil odata, dar legile acestui Univers nu-mi permit, oricata credinta as avea! Nu numai cat un graunte de piper, dar nici macar cat un harbuz moldovenesc! Deci, daca folositi un jargon romanesc de Moulin Rouge, va spun cu sinceritate ca nu-l inteleg!
2. Prima parte a afirmatiei dvs: „Misterele nelimitate ale spiritului şi materiei nu se lasă pătrunse”. Ba tocmai opusul este adevarat!
Il citez si eu tot pe Einstein, ca dvs:
„Dumnezeu nu este malitios!” Einstein se refera aici direct (in context) la faptul ca legile naturii sunt greu de gasit, drumul spre o intelegere mai buna a legilor fizicii este greu, dar nu imposibil. Deci el spune chiar opusul celor spuse de dvs! Adica tocmai ca frumusetea acestui Univers consta in faptul ca „misterele nelimitate…blah blah blah, se lasa patrunse!”
3. Cine vi se pare „plin de el? Eu sau dvs? Nu ati precizat. Daca va referiti la mine, ati gresit. Eu lupt numai cu impostura si cu judecatile strambe!
Erata: a se citi Univers în loc de Terra
Deci, domnule Stephane Ionesco, cand sa va cred ca va spuneti opinia personala? Cand spuneti ca „o mare parte a lectorilor, cunosc din şcoală informaţiile expuse de d-voastră cu o meritorie generozitate”.
Sau cand spuneti ca „Procentul din cele aproape 6 miliarde de pământeni, capabile să înţeleagă descoperirile, experimentările, teoriile sau ipotezele oamenilor de ştiinţă, este, dacă nu infim, cumplit de redus”
Domnule Ionesco,
Eu am recunoscut de mult că nu sunt subtil și că pun mai mult preț pe exactitate și directețe decât pe întorsătura de frază atât de prizată de unii români, așa că repet întrebarea: ce vârstă are Universul – 5869, cât rezultă din Biblie, sau 13,7 miliarde de ani?
Vârsta calculată de oamenii de știință didacticiști a pământului e de 4,55 miliarde de ani, nu 6, dar asta e un mizilic, nu-i așa?
Mă tem domnule Ionesco că ați intrat singur într-o dandana din care nu prea știți cum să mai ieșiți.
Domnule Clej,
Vorba-ceea, unde-s doi puterea creşte…Pe de-o parte d-l Constantinescu se obstinează să aibă dreptate, reluându-mi frazele şi trecându-le la lupă, fără cel mai mic zâmbet, pe de alta, dvs., vroiţi să vă citez din enciclopedii etatea universului, sau poate a universurilor… Drept să vă spun, nu m-am simţit niciodată chinuit de asemenea curiozităţi ştiinţifice, cunoscându-le permanenta fluctuaţie.
Trebuie să recunosc însă că m-a încercat o subtilă emoţie în momentul când, vizitând CERN-ul, d-l Georges Charpak mi-a întins mâna, aşa cum o face cu toată lumea, lăsându-mi regretul de a nu fi avut la îndemână volumul său „Soyez savants, devenez prophètes”, pentru a-i solicita două rânduri pe pagina întâia.
Apriopo, domnule Constantinescu, n-aţi putea să vă concentraţi un pic mesajele ca să le măriţi impactul („devastator”), fără să-şi piardă virtuţile didactice?
Secondo: dacă aţi observat devieri lingvistice în textele mele, aţi putea fii amabil indicându-mi provincialismele mioritice cu care le-aş putea înlocui. Merci mumos !
Domnule Ionesco,
Eu am pus o întrebare precisă și ar fi fost corect din partea dumneavoastră să dați un răspuns la fel de precis sau pur și simplu să declinați net, măcar știam o treabă.
Domnul Constantinescu, care spre ghinionul dumneavoastră este expert în materie, v-a dat niște replici din care rezultă că vă contraziceți.
Eu nu pun în cauză stilul dumneavoastră, numai că în cazul de față ați ocultat complet fondul problemei, care e mult mai important, pentru că ați intrat pe un teren minat fără să aveți dispozitivele de deminare la dumneavoastră.
Iar diversiunea cu zâmbetele mă face să zâmbesc, când mai devreme pomeneați fără zâmbet pe buze de marxism și extremă stângă, asociindu-le evoluționismului și, poate, celor care susțin teoria evoluției.
Domnule Clej,
Deunăzi am deschis un volum de poezii de Tudor Arghezi, şi-am dat peste acel stil „tipic românesc”, căzut în dizgraţiile dvs., purtând ca titlu: „Inspiraţie pe un flacon de cristal”, din care dau cetire unui vers simpatic:
E parcă un făcut ca nimănui
Să nu-i miroase murdăria lui
Pe când, pe vrute sau nevrute,
Parfumul altuia îi pute.
Doresc numai să ştiu ce sens ar trebui să dau termenilor dvs., „tipic românesc…”, admirativ sau peiorativ?
Se poate lua stilul anglo-saxon ca un model universal de scriitură jurnalistică? Dar cel germanic, chiar dacă-i un pic mai scorţos?
Drept să spun, eu nu l-aş lepăda, în nici un caz, pe cel românesc căruia îi găsesc un şarm tipic autohton, iar dacă, accidental aş deveni snob, cred că m-ar încerca un fel nostalgie gândindu-mă la el.
D-le Constantinescu, vă rog să nu luaţi în nume de rău micile mele înţepături non-veninoase. Sunt, aşa cum spune d-l Clej, simple „exerciţii de stil”, de infimă importanţă, dacă nu derizorii.
Domnule Ionesco,
Să punem câteva lucruri la punct: nici Ștefan, nici eu nu promovăm autori în revistă pe bază de „prietenie”, ci pe bază de competență.
Iar Anton este EXTREM de competent, dacă nu se vede cu ochiul liber, atunci asta face parte din sindromul tipic românesc de nerecunoaștere a valorilor autentice.
Repet, în calitate de editor consider că stilul direct și simplu al lui Anton nu trebuie schimbat, chit că va irita pe unii care-l vor acuza de tot felul de chestii, inclusiv de marxism și extremism de stânga, alții îl vor face „poponar” și tot așa.
Poate pentru dumneavoastră acest schimb de replici e un ping-pong cu scor, în care se câștigă, se pierde sau se face meci nul, un fel de exercițiu – iarăși tipic românesc – de cozerie, ca să folosesc și eu un franțuzism.
Pentru mine e o chestiune de principiu – repet – Anton e un jurnalist eficient, iar articolele sale informative, documentate, bine scrise, într-un stil anglo-saxon (chiar cu riscul de a fi considerate „didacticiste”) stârnesc dezbateri și asta e important.
Până acum n-am auzit UN SINGUR argument valabil împotriva a ceea ce a scris el.
Vreau sa observ ca pe mine nici laudele si nici criticile care nu sunt la obiect nu ma intereseaza. Cand primesc o critica, in general o analizez: daca aceasta critica se refera la argumentele mele, atunci o accept si incerc sa raspund.
Daca aceasta critica este pe langa subiect, o resping. In general evit sa folosesc si termenul de expert, dar nici nu sunt influentat de criticile care sunt bazate numai pe etichete sau evaluari personale.
Nu sunt in nici un caz un supra-om, ci un om obisnuit pe care il pasioneaza informatiile corecte in orice domeniul al stiintei si vietii.
Ma intereseaza ce este adevarat si ce nu. Pe de alta parte, incerc si eu sa ma perfectionez. Nici articolul acesta nu este perfect, si nici altele. Dar incerc sa invat din greselile proprii.
Domnule Clej,
În„dandanaua”(beleaua) în care vă complăceţi să mă plasaţi, fără ca eu să-i percep existenţa, nu văd necesitatea „detectorului de mine” pentu un teren ne defrişat, unde-au încolţit tot felul de ipoteze, unele năstruşnice şi amuzante, de care se agaţă venerabilii atotştiutori, crezându-le irefutabile.
În ceea ce priveşte,superlativul „expert”, ar merita – nu credeţi? – unele ajustări, chiar dacă simpatia domniei-voastre depăşeşte ordinarul.
Mă rog, din când în când, un buchet de flori merită oricare se implică asiduu într-o discuţie, să-i spunem, interesantă. Numai că, acoperindu-l cu flori în întregime, riscaţi să atrageţi fluturaşii curioşi şi competenţi, gata să-i pişte urechiuşele.
Sper că, cu acest set, putem încheia partida de ping-pong, care ne-a captivat mai mult de 48 de ore. V-o pot conceda ca remiză, dacă aceasta v-ar mulţumi sufleteşte.
Fiti sigur dle Ionesco de faptul ca nu iau in seama nimic din ce nu este un raspuns sau o intrebare referitoare la text.
Regret insa faptul ca nu ati raspuns la nici o intrebare serioasa, ca sa inteleg mai bine de ce dispretuiti rezultatele stiintifice. Vad ca sunteti creationsit, dar as fi vrut sa stiu si ce argumente aveti.
Excelente articole.
Din pacate religia are inca destui de multi psihologi care sa manipuleze gloata inducandu-le baliverne.
Imi vine sa rad, dar si sa plang cand vad cate o ruda de-a mea care a urmat o facultate ca merge sa aprinda lumanari pentru fratele meu mort incercand sa-i explice zeului lor, Khristos, ca a murit fara spovedanie, impartasanie si lumanare….aici contrazicandu-se cu propria religie prin care afirma ca zeul e atotstiutor.
Daca in mintea religiosului exista asemenea contradictii, care nu-l deranjeaza, atunci greu am pretentia sa inteleaga stiinta.
Jurnalismul anglo-saxon este cel mai eficace din lume, deoarece oferă cea mai mare cantitate de substanță jurnalistică (informație, opinie) în minimum de spațiu.
Este un jurnalism făcut pentru cititor, nu pentru cel care scrie.
De pamfletari și „bullshitters” (pardon de expresie) nu duce lipsă presa din România.
Așa încât orientarea către stilul anglo-saxon este o opțiune editorială conștientă a revistei ACUM.
Nu doresc sa intru in niste polemici facute mai sus.
Dar dle Constantinescu ca o simpla tema de meditatie:
Nu este un miracol al fizicii( chimia fiind evident o ramura a acesteia) ca H2O isi mareste volumul la solidificare?
Numai bine.
Nu doresc sa intru in polemici.
Am citit tot articolul precum si toate comentariile.
Vrea sa remarc ca acest domn, Petru Clej, imi face impresia unui soi de avocat al autorului articolului cand se vede foarte clar ca autorul nu are nevoie de asa ceva. Asistam deci la un fel de manifestare a „chibitului”, a celui ce sta pe margine chibitand, nestiind ca exista si niste legi a chibitatului, una din ele foarte importanta: „Sa nu-i puta picioarele” printre multe altele.
Sunt un tanar de 27 de ani, care evident dupa toate „standardele” nu mi-am facut inca o parere completa asupra vietii (dar cine poate sustine ca a patruns toate misterele), sunt inca in „zorii cunoasterii”, dar chiar si asa, nu pot sa nu remarc inversunarea cu care cei mai in varsta decat mine (cu sensul de mai intelepti, mai experimentati) se balacaresc reciproc, aruncandu-si insulte chiar daca pastreaza o nota „academica” a limbajului folosit (evident aici dl. Petru Clej cade deseori sub stacheta).
De unde acesta inversunare?
Practic stand pe margine si observand schimbul epistolar digital, nu inteleg cine si cui vrea sa-i demonstreze ce?
Mie imi este clar inca de la aceasta varsta, ca cei care aleg sa creada intr-un Creator, vor crede in el indiferent de ceea ce demonstratii se aduc de catre „cealalta” tabara.
Dialogul polemic nu face decat sa sublinieze inca o data una dintre diferentele fundamentale dintre Stiinta si Religie.
Stiinta isi este suficienta ei insasi si nu se ocupa de Religie.
In ultima instanta, e o chestiune de preferinta si de liber arbitru, atata timp cat cei care se considera reprezentanti ai Religiei (si participanti in mecanismele economice ale acesteia, as adauga) se limiteaza la un marketing moderat: ritualuri comunitare care produc o buna stare psihologica fara a nega dreptul altor persoane sau comunitati de a avea religii si stiluri de viata diferite, produse artistice in masura sa bucure si sa energizeze, etc.
Cand insa incep „lecturile” si presiunile in vederea convertirii si inregimentarii, intr-o religie sau alta (Stiinta cazand si ea in pericolul de a deveni Dogma) lucrurile se schimba radical.
Dar iata sunt destui oameni din sfera cercetatorilor, ai oamenilor de stiinta, care nu au o problema sa creada in Dumnezeu. Insa mai nou, se intampla un fapt ingrijorator, acesti oameni incep sa fie respinsi, articolele lor pe site-uri sunt blocate, „exteriorizati” din cercurile de stiinta, pusi la zid de catre colegii lor, mergand pana la a li se retrage diplome/merite, sau dreptul de a profesa prin universitati sau pe unde or mai profesa. Asta domnilor este destul de ingrijorator, intre asemena atitudine si Inchizitie nu e nici o diferenta. Chiar daca e greu s-o recunoastem, Stiinta se transforma incet incet intr-o noua Religie, intr-un fel de Dogma, cu propriile legi stricte, cine nu se „incadreaza”, cine nu are aceleasi „vederi”, este „excomunicat”. Prin asta Stiinta ingustandu-si practic pe nesimtite „campul”, pierzandu-si una din cele mai de pret calitati, si anume, impartialitatea.
Uitandu-ma in spate la cele cateva mii de ani in care omenirea a fost „condusa” de religie, eu unul nu pot sa nu observ si beneficiile aduse (de fapt aleg sa vad asta), practic printre multe altele a domolit instinctul uman de a-si da unul altuia in cap la iesirea din pestera, iar mai presus de toate, am inteles ca religia de fapt a pus pe primul loc OMUL si mai apoi pe Dumnezeu. Daca facem un exercitiu simplu de imaginatie si privim toate invataturile din Scripturi punand in centru OMUL cu toate trairile lui, si „dezbracand” textele de norisorii lui Ilie (care in opinia mea au fost adaugite ulterior) vom vedea ca avem in fata o extraordinara carte de psihologie a omului, de fapt cea mai veche carte ce promoveaza etica binelui.
Consider insa ca, macar si la intrebarea „Crezi in Dumnezeu?” singurul raspuns corect este: „Dar de ce te intereseaza?”.
Astfel Stiinta si Religia nu au motive polemiciste.
@A.M.
> Nu doresc sa intru in polemici.
Prea târziu, aţi şi intrat ! 🙂
> remarc ca acest domn, Petru Clej…
Aici nu discutăm persoane, ci idei.
Aveţi în vedere un caz concret? Prezentaţi-l, am putea să-l analizăm.