Andrei Pleșu a scris în revista ACUM un articol magistral despre exasperarea care-l cuprinde când se izbește cotidian de mentalitatea din România.
Vă veți întreba ce mai caut și eu cu un articol tot despre mentalitate, dacă renumitul filosof a scris ceva care e greu de contestat.
Nu vă faceți griji, îmi cunosc bine locul și capacitățile, așa că mă voi limita la a vă împărtăși experiența mea personală de săptămâna trecută din România, care, cred eu, este foarte relevantă.
Am fost pe la Administrația financiară a sectorului 3 din Capitală, ca să declar un contract de închiriere în vederea calculării impozitului aferent.
Nu-o să vă surprindă dacă am să vă spun că am fost de trei ori și am așteptat de trei ori la coadă.
Nu vreau să critic persoanele care lucrează la fiscul din România, ar fi prea banal și la urma urmei, după cum veți vedea, nu aceste persoane poartă vină majoră pentru starea de lucruri din acest domeniu fundamental într-un stat de drept.
Într-una din zile am așteptat peste o oră și jumătate la rând, în fața unei uși unde mai erau vreo șase persoane.
Căldura era mare, persoanele intrau rar și la un moment dat a ieșit și o ceartă (inevitabilă cu privire la rând).
Fiecare își dădea cu părerea despre modalitățile de reducere a timpului de așteptare – mai mulți funcționari, program de lucru prelungit, bonuri de ordine și tot așa, lucruri care-ți vin imediat la îndemână (dacă locuiești în România).
I-am întrebat dacă nu consideră că ar fi mai ușor dacă actele ar fi trimise prin poștă. Unul singur a fost de acord, ceilalți, obișnuiți cu mentalitatea deprinsă sub regimul comunist în care relația cetățean stat se face doar în persoană, datorită prezumpției de necinste la adresa oricui, au invocat tot felul de impedimente, cum ar fi pierderea corespondenței, neștiința oamenilor și altele de acest gen.
‘Jignirea țării’
Atunci mi-au scăpat niște vorbe care aveau să provoace indignarea a două persoane aflate în coadă.
Am spus “țara asta de rahat” (scuze pentru exprimarea neprotocolară) și asta a fost de ajuns ca să intru în gura a două femei, dar dialogul a fost extrem de instructiv.
Una dintre ele, cu vârsta în jur de 60 de ani, s-a hazardat să spună, cu siguranța de care am pomenit de atâtea ori aici a vorbitului după ureche, “Da’ ce domnule numai la noi e așa? Peste tot e așa!”
“Doamnă, eu trăiesc la Londra și n-am fost niciodată în persoană la fisc (după cum n-am fost nici la primărie sau la compania de electricitate, de gaz, de apă, de telefon, internet, etc), dacă am o problemă o rezolv prin poștă, telefon sau internet,” am replicat.
“Ce, vii să ne dai nouă lecții?”, m-a luat la per tu, în stilul caracteristic al țoapei agresive, “Ți-ai luat tălpășița când nu ți-a mai convenit și acum vorbești. Ar trebui să fie luați în visor ăștia care jignesc țara,” a continuat amenințător ca în vremurile “bune” femeia indignată.
Cea de-a doua femeie, în jur de 40 – 45 de ani a încercat, ceva mai argument, să-mi demonstreze de ce nu e posibil, fie să se trimită actele prin poștă, fie să se facă declarația pe internet.
“Toți acești funcționari trăiesc pe banii pe care noi îi plătim din impozite, ei ar trebui să fie la dispoziția noastră”, le-am spus.
Țoapa, rămasă cu indignarea de la “jignirea țării”, stând prost la capitolul argumente, începe cu chestiuni personale (vă e bine-cunoscută această modalitate, nu?).
“Ce-ai realizat domnule până acum în viață, ce pregătire ai?”
Cum n-aveam chef să intru în acest dialog stupid și oricum pregătirea mea, pe care eu însumi nu dau două parale, n-avea nicio legătură cu ce discutam, mi-a venit ideea s-o testez.
“Sunt rentier, trăiesc din închirieri, dobânzi și dividende,”i-am răspuns.
“Da de unde ai bani, așa de tânăr?” a continuat să mă chestioneze cu o figură schimonosită de ură și făcându-mi un compliment involuntar.
“Păi am recuperat niște proprietăți pe care mi le furaseră comuniștii,” am zis.
“Eh, lozinci” a mai spus cu dispreț, dezvăluindu-și în totalitate mentalitatea comunistă.
’Așa a rânduit Dumnezeu’
Am intrat apoi în atenția femeii mai tinere care m-a întrebat: “Când ați plecat din România, n-ați luat și ceva spiritual cu dumneavoastră?”
“La ce vă referiți?” am întrebat nedumerit.
“Nu aveți credință în Dumnezeu?”
“Nu văd ce legătură are asta cu ce discutăm.”
“Așa s-a rânduit de la Dumnezeu, să avem un conducător și să nu ne criticăm conducerea și țara.” Mi-am adus aminte de preoții care pe vremea comunismului se rugau pentru “sănătatea conducătorilor Republicii Socialiste România”.
“Păi n-ați fost la vot să vă alegeți conducătorii?” am întrebat.
“Ba da, dar așa a rânduit Dumnezeu.”
“Și eu care credeam că toate astea sunt prevăzute de Constituție pe care ați votat-o la referendum…”, am mai apucat să spun când s-a deschis ușa și am intrat la rând.
A fost o ușurare să stau de vorbă cu tânărul funcționar afabil, care mi-a cerut scuze din partea fiscului din România pentru coada la care am stat.
I-am spus despre trimisul actelor prin poștă, al plății pe internet și el a oftat.
“Prea puțini gândesc ca dumneavoastră,” mi-a răspuns.
Nu-mi spunea nimic nou, mă izbisem eu însumi cu câteva minute înainte de obtuzitatea unor persoane care combină naționalismul, comunismul și credința ortodoxă într-un cocktail toxic, în fapt echivalentul mentalității de sclav care-și merită soarta.
Efectul e vizibil: o atitudine pasivă și indolentă, care prelungește perioada de trecere la normalitate, pe care Silviu Brucan o estimase cu optimism în 1990 la 20 de ani și care atunci provocase proteste vehemente din partea acelora care se declară pesimiști.
Doamnă Curtean,
Eu nu știu câți angajați sunt în schemă, eu știu că pentru înregistarea fiscală a contractelor de închiriere în sectorul 3 (posibil la ora actuală cel mai mare „oraș” al României) lucrează UN SINGUR salariat.
Și nu cred că acestor angajați ai fiscului care vin în contact cu publicul le plac condițiile de lucru. Afară doar dacă nu sunt sado-masochiști.
Felicitari!
Articolul e bun.
Numai ca la cozi sunt multi provocatori, nu-i bine sa le raspundeti. Problema e unde naiba mai dau astia raportul, daca Securitatea s-a desfiintat? Sau o fac doar din obisnuinta? Nu cred. (Nu s-o fi desfiintat chestia aia obscena?)
Femeie cu „Asa a orinduit Dumnezeu” nu stia ce spune.
De acord, exista unii preoti care isi educa enoriasii gresit. Si BOR l-a slavit pe Ceausescu si s-a rugat pentru conducatorii nostrii. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la ortodoxie sau la religie. Trebuie evidentiata greseala (si de asta am felictat autorul) si demarata corectarea. Asta presupune un efort mai mare si conjugat.
Oricum, articolul e bun!
Domnule Munteanu,
Am să ignor recomandarea dumneavoastră și de câte ori am să stau la o coadă în România (sper de cât mai puține ori) am să confrunt fără menajamente astfel de sclavi.
Aceștia sunt oamenii care au votat FSN-ul precum o turmă de oi în 1990, care au aplaudat minerii și au scandat „Nu ne vindem țara” sau „Iliescu-apare, soarele răsare”.
Așa cum am mai scris, din cauza acestei mentalități am părăsit țara în 1991 și nu pot tolera ca atunci când contribui prin impozitele și taxele plătite de mine, atât în România cât și la nivelul UE, la bunăstarea acestor scelerați să ascult în tăcere tiradele lor imbecile.
Iar o religie care de sute de ani încurajează supunerea fără crâcnire mai-marilor zilei fie că se numesc Ștefan, Mihai, Cuza, Carol, Antonescu, Dej, Ceaușescu, Iliescu sau Băsescu, indiferent cât bine sau rău fac țării a eșuat în menirea sa, o spun tare și răspicat să o audă toată lumea.
Mentalitatea de care vorbesc, această combinație letală de naționalism, comunism și ortodoxie, domnule Munteanu, nu e o excepție limitată la câteva țoape nevropate care stau la cozi, e foarte răspândită și trage România înapoi.
,,cocktailul toxic” pomenit in articol este cauza a cel putin un deceniu de intarziere serioasa, vizibila numai pentru cei care vor sa vada, al Romaniei. Si lucrurile inca nu s-au terminat. Dupa ,,aderare” constat o revigorare a toxinei. A disparut timoarea, acum ,,le putem noi arata ce suntem”.
Am avut o revelatie vizitand vara asta Castelul Peles. Mai fusesem cu multi ani inainte cand ramasesem cu impresia ca ,,asa ceva nu are cum sa existe in alta parte”, desi tot ce vazusem la momentul acela era Branul, Castelul Huniazilor si Sans Soucis.
Acum am fost cu ,,urechile ciulite” dar si cu multa bunavointa degajata. Eram insotit si de o cunostinta cu care vizitasem si Sigmaringen –cu alte cuvinte fusesem si la ,,origini”.
In parcul castelului am fost oarecum neplacut impresionat de o anume rigiditate si duritate din partea pazitorilor. Te simteai supravegheat ca la vizita cu scoala locul fiind impanzit de paznici care fluierau ,,fault” ori de cate ori vreun fraier de englez punea piciorul pe iarba. Nu am dat atentie, ,,à la guerre comme à la guerre”. Insa cunostinta mea a replicat spontan imediat: ,,ia uita-te bai, acolo la Sigmaringen nu ne spuneau nici da-te la o parte, pe cand aici…”.
Impresia a fost reparata cand, in botoseii igienici care imi cadeau din picioare (aceiasi de la fosta vizita in urma cu cateva decenii), am urmat grupul si explicatiile unui ghid, o fata tanara, competenta si binevoitoare.
Nu a trecut mult timp si a urmat revelatia pe care vreau sa o impartasesc. Pelesul a fost terminat nu mult dupa Razboiul de Independenta si, neindoios, a fost facut dupa dorintele Regelui Carol I. Acesta a fost cel care cu ajutorul unor arhitecti si constructori a creeat un castel in stil renascentist germanic, cu diferite colectii de arme si decor de rigoare. Este ceeace cu totii stim si ne duce gandul cand spunem Peles.
Ceeace mi-a scapat intotdeauna si pe care voi pun insa deosebit pret de acum inainte este ca Regele a comandat constructia cu iluminat electric, instalatie de incalzire centrala, aspirator electric central, retea telefonica si de telegraf, apa curenta si chiuvete de inox la bucatarie. Este lucrul la care ma voi gandi intotdeauna cand imi voi aminti de Peles.
Cand Carol I s-a instalat in Bucuresti, ,,Palatul Regal” era o cocioaba mizera nedemna de numele ce-l purta.
Carol a luat masurile de rigoare, fara sa se mai gandeasca ca se afla Romania, ,,la portile orientului” si Secolul 20 inca nu incepuse. Nu avea cum sa fie ,,patriot” pentru simplul fapt ca nu corespundea definitiei de dictionar. Dar cat folos a adus tarii atitudinea unui om care nu a putut concepe sa nu presteze la maximum in orice loc de pe pamant l-ai fi pus? Pasiunea pentru lucrul bine facut neconditionat, este replica modesta si eficienta data patriotismului sforaitor, pompos dar vesnic sovaielnic incurcandu-se in cipicii igienici.
George Petrineanu
Suedia
Domnule Clej
Poate dumneavoastra, in cazul acesta (declararea si stabilirea impozitului pe veniturile din cedarea folosintei bunurilor ca urmare a unui contract de inchiriere), trebuia sa stati la coada.
Insa nu stiu daca toti cei care stateau la coada o faceau pentru ca nu aveau incotro sau cumva pentru ca nu erau informati. Va spun asta pentru ca eu nu-mi aduc aminte sa mai fi stat in ultimii 2 ani la vreo coada la fisc sau la altceva (in afara de coada de la casa, la cumparaturi)si totusi nu am nicio taxa neplatita…
Platesc totul prin posta, banca sau internet. Apoi sigur sunt cazuri cand cei care ajung sa stea la vreo astfel de coada nu se informeaza exact ce acte le trebuie sau cum sa le completeze. Si din cauza asta se enerveaza si ei, si functionarii, si restul persoanelor de la coada.
Nu as da totusi vina pe cineva pentru lipsa informarii. In ultimii ani s-au schimbat atat de mult si de des regulile si legile ca e imposibil ca cineva sa fie atat de informat. Ne trebuie o perioada de gratie pana cand toate lucrurile vor intra in normal ca si in restul Europei.
Oricum, nu as spune ca gandesc pesimist cu privire la asta.
Doamna Lorena,
In opinia mea, perioada de gratie de care vorbiti s-a terminat de mult – conturile unei rabadari rationale s-au golit. Au trecut aproape doua decenii, timp mai mult decat suficient, si semnele ,,din teritoriu” nu sunt incurajatoare.
Ma mahneste seniatatea cu care avansati ideea ceastei perioade de gratie. Ce veti face, nu neaparat dumneavoastra personal, daca dupa inca doua decenii nu va fi mai nimic? Ce veti face intre timp? Sper ca toti cei rabdatori sa fiti suficient de tineri (dupa doua decenii numai copii vor mai fi tineri) ca sa traga si foloasele anilor de sacrificiu benevol.
Apropo, o perioada de gratie presupune in acelasi timp o periada de lansare. Experientele pe care le-am avut in ,,teritoriu” (Arges) nu au confirmat cu nimic asta, dimpotriva e o relaxare in ambele tabere. De cand oare incepe sa masoare cronometrul?
Va scriu toate acestea dintr-un loc in care in doua decenii am stat de 4-5 ori la ghiseu (trei dintre ele din prostia mea, la inceputuri), unde nu stiu nici un nume din conducerea judetului si doar numele catorva ministri.
Fara sa am motivatii personale, vreau sa fie asa si in Romania, cu un start cat se poate de rapid si cu o perioada de gratie activa de o lungime rezonabila. In maxim 5 ani trebuie sa se vada ceva suficient de palpabil, nu zdrente. Vorbesc de 5 ani adevarati, nu ani-amagire.
Pentru toate acestea este nevoie de presiune constanta din partea populatiei (inclusiv sau mai ales elitele si media) side un capital solid de competenta. Ambele sunt la nivele modeste desi afirmatia este greu de acceptat.
Bun articol, sintetic si adevarat titlu.
Lorena,
Erau informați, deoarece pe ușă scria: „Contracte de închiriere”.
Știu că s-au investit bani în administrația fiscală, care sunt și banii mei de contribuabil european.
Dar era bine să se investească și în jalnicul sediu al administrației financiare a sectorului III, dar le e frică în general de presă – stupida presă din România – care strigă imediat: „Ahaa, își fac sedii luxoase”, negândindu-se cu mintea lor de bibilică la condițiile umilitoare în care trebuie să aștepte cetățeanul și să lucreze funcționarul – cu efectele bin cunoscute.
Această mentalitate predomină cam peste tot, NU PREA există „oameni specializaţi” pentru această muncă cu publicul.
Şi apoi ceea ce aţi cerut dv. nu prea le convenea. Cum s-ar mai justifica grila cu atât de mulţi angajaţi ???
Domnule Petrineanu,
Ma refeream la un caz concret: cozile de la ghiseuri. Stiu si eu ca sunt, ca exista, pentru ca de multe ori arata la tv cum pensionari neinformati se inghesuie la primele ore ale diminetii la ghisee. Si stiu si ca de cele mai multe ori se poate evita asta.
In legatura cu „perioada de gratie”: vorbeam iar strict la subiect: legile care aici se schimba si la o luna uneori.
Mie, sincer, mi-e foarte usor: stiu sa ma informez, sa caut pe net si sa dau telefoane, evitand drumuri si cozi.
Iar daca ar trebui totusi sa stau la o coada, spuneam ca ma informez inainte si de program si de documentele necesare, astfel incat timpul petrecut intr-o incinta de acest fel sa implice un cat mai mic contact, atat cu cei de la coada, cat si cu cei de la ghisee.
In acest context, fiindu-mi mie usor, spuneam ca sunt optimista. Cred si sper ca si altii pot face la fel.
Apoi, daca e cazul, nu evit sa ma si implic spre a corecta, daca ceva nu functioneaza bine, sau conform reclamei pe care si-o face un anumit serviciu. In prima instanta ma adresez celor competenti iar in ultima instanta reclam la OPC, ANPC sau unde e necesar. Mi s-a intamplat sa o fac de cateva ori. Online. Si s-a rezolvat.
Nu prea stau la discutii in plus. Domnul Clej a facut-o pentru a studia un gen de comportament/de atitudine in cazul asta, si ii dau dreptate ca exista astfel de specimene. Nu cred ca ar mai sta sa le studieze si a doua oara. 🙂 Eu personal evit astfel de oameni.
„Incurcindu-se in cipicii igienici”? sau incurcind cipicii igienici si cerind spaga pentru a putea lua perechea potrivita? Afirmind ca doar ei pot tine cipicii in ordine? Si ca doar ei au dreptul acesta?
Din Constanta, numai de bine!
Doamna Lorena,
Va multumesc pentru un raspuns lamuritor si timpul acordat! Nu pot fi decat de acord, ba inca sa cred ca va si implicati cu mult decat ar putea cineva pretinde.
Exista insa si alte cazuri, unele la care am asistat (precizez ca personal nu sunt chiar analfabet in ale administratiei si juridicii) si care sunt din pacate mult mai incalcite. Nu intru in amanunte din respect pentru timpul dumneavoastra.
P.S.
Poate am reusit dau un ton mai exaltat decat decat trebuia comentariului meu. Mai fac o ultima precizare ca este departe de mine gandul sa incriminez functionarii. Nemultumirile mele sunt legate de felul cum este conceput sistemul si despre prestatia si atitudinea sefilor acestor functionari pana la cel mai inalt nivel.
Nu-i incriminez de fapt nici pe solicitanti, cu exceptia faptului ca toti am avea datoria minima si suficienta sa nu gasim scuze celor care in loc sa arate respect pentru rerusele noastre personale (bani, timp si energie psihica) ni le risipesc. Recunosc si eu ca nu poti face obtii shimbari majore de unul singur si in timp scurt nicaieri unde te-ai afla, in lipsa unor mecanisme care sa iti poata amplifica demersul.
Dar macar daca ar fi mai multi care ar avea bunavointa si deschiderea sa se informeze, sa-si asume o atitudine ferma si exigenta (macar in sinea proprie, nu ca luare activa de pozitie) s-ar crea o opinie, un camp de forte, o presiune constanta, suficient de intense. Aceasta ar fi greu de ignorat si ar descuraja multe tentative.
Personal nu am avut decat rareori insuccese in fata autoritatilor, fara ca sa ma folosesc de tertipuri sau ,,scurtaturi”.
Dar nu pot sa ma declar multumit pana cand si cel mai umil cetatean, fara abilitati competitionale deosebite in fata unui ghiseu, real sau virtual, un analfabet, va avea aceeasi sansa ca si dumneavostra sau ca si mine. Un sistem trebuie sa se ingrijeasca de noi, sa ne sustina, nu sa se joace cu noi de-a soarecele si pisica (,,cel mai destoinic castiga restul sunt perdanti prin definitie”).
Spun asta fiind constient (am citit de curand despre statistici si studii pe tema aceasta) ca sansele unei persoane sa fie servita corect in cazul unor solicitari mai speciale (nu ilegale) sunt direct proprtionale cu studiile, competetenta sociala si abilitatile de comunicare, in special stapanirea limbii. Eu pledez pentru un minimum decent de repect care sa-i fie asigurat orisicui, indiferent de abilitati, atunci cand este vorba de ceeace i se cuvine.
Domnule Petru Clej,
Chiar daca dl. Mircea Munteanu va recomanda sa nu raspundeti provocatorilor, cred ca e mai bine cum ati procedat dv. Trebuie sa capatam un obicei din a reactiona cand consideram ca suntem nedreptatiti.
Nu cred ca mentalitatea „national-comunist – ortodoxa” este cauza atitudinii „toapelor agresive” ci obedienta si servilismul sau, cum ati completat dv. , „mentalitatea de sclav”. Multi romani au tendinta, din teama de consecinte, sa se distanteze de o persoana cu spirit protestatar. V-a luat cineva apararea cat ati stat la coada? Cei mai multi au evitat sa se pronunte – de frica sau comoditate – iar cine a intervenit totusi, a facut-o impotriva dv. desi era si in folosul lor modul in care ati pus problema.
Deci, cele doua „toape agresive” v-ar fi contrazis indiferent ce ati fi zis, atata timp cat afirmatiile dv. erau impotriva autoritatilor statului, adica „persoana de la ghiseu” in cazul dv. Altfel spus, ele au aparat, din servilism , varianta oficiala, indiferent daca a fost buna sau rea.
Aceasta atitudine are, dupa mine, un spectru mult mai larg de aplicatie. N-ati auzit de zicala „Sefu are intotdeauna drettate” ? Pai ce este asta decat culmea obedientei? Orice prostie ar spune seful, are dreptate pentru ca , daca as spune NU…ma da afara!
Mentalitatile se schimba cel mai greu la nivelul populatiei in ansamblul ei, bineineles acea populatie cu un grad de cultura insuficient, cea care se informeaza la cozi, din revistele atractive prin subiecte usurele sau de scandal care plac vulgului, deci vulgare.
Realitatea aceasta trista o gasesti (cam) in toate straturile societatii, patura instruita si in pas cu vremea fiind la fel de subtire ca borangicul.
Avem „ghinionul” de a trai azi si doar speranta pentru cei ce vor urma peste 20-30 de ani.